SPECTACOLE
MOBILĂ ȘI DURERE
Teatrul Andrei Mureșanu, 2023
(scenografia Irina Chirilă)
cronici :
“…Personajele sunt fascinante nu pentru că ar fi indivizi excepționali, ci tocmai pentru că nu sunt. Ei reprezintă media, banalul, copia. Ban face un final deștept cu piesa mai puțin cunoscută a lui Aurelian Andrescu, În zori, pe care personajele, într-o coregrafie sincron repetitivă, își trăiesc prăbușirea socială, cum altfel decât prin panseuri comune și lozinci. „Există o artă a sfârșitului”, proclamă tovarăşul Urechiatu (sugestiv nume pentru perioada comunistă) și pune în scenă Cristian Ban.”
“…mustind de un umor nebun, clocotind de nevoia de a arunca jeturi fierbinți în atâtea și atâtea ipocrizii înconjurătoare, încât aproape că simți nevoia să ceri time-out (c-așa-i în tenis!)…Și cam asta face Cristian Ban. Doar că invers. În loc să domolească ritmul (dacă, din supraexpunere la producții mediocre & co, ați uitat că la teatru nu e voie cu plictis, haida’ o fugă la TAM să vedeți ce vasăzică intensitate), îl amplifică. Într-una dintre cele mai puternice scene de final din ultimii mulți ani de teatru românesc, Mobilă și durere de la Sfântu Gheorghe aruncă la coș comicul și face loc unui tragic rânjindu-și colții din faldurile cele mai splendide rochii pe care absurdul a îmbrăcat-o vreodată!…”
***
VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, 2023
(scenografia Irina Chirilă)
***
Teatrul Fani Tardini Galați, 2023
(scenografia Andreea Săndulescu)
*Festivalul de Teatru de la Buzău
cronici :
“Miorița regizorului Cristian Ban este pentru mine un spectacol despre fericire. Cuvântul fericire este rostit de câteva ori pe scenă. Omul tânăr este fericit înainte de moarte și, în mod absurd, și dincolo de ea. O suprapunere de momente oferă spectatorului privilegiul dublei perspective asupra existenței.”
***
Teatrul de Nord Satu Mare, 2023
(decor și costume Tudor Prodan, costume oșenești Cristina Milea)
*Festivalul International de Teatru Nou Arad, 2023
*Festivalul “International New Wave Theater Festival” Resita, 2023
• premiul pentru cea mai bună regie
*Festivalul de Teatru Piatra Neamț. 2023
*Festivalul Național de Comedie Galați, 2023
• premiul pentru cea mai bună regie
*Festivalul Național de Teatru București, 2023
cronici :
“Montarea fără filtru a lui Cristian Ban și adăugirile născute din improvizațiile actorilor stârnesc controverse și foarte bine fac, pentru că astfel oferă vizibilitate spectacolului și pot deschide dezbateri despre felul în care încă funcționează societatea în anumite zone ale țării.“
Oana Balaci - liternet.ro
“Tactul regizorului Cristian Ban în abordarea kitsch-ului calmează toate notele cu potențial derizoriu (ca o bluză de trening Adidas peste portul tradițional de Oaș). Ele devin doar un cadru amuzant în care se dezbat probleme cu substanță, referitoare la rolurile femeilor și ale bărbaților în societate, și la așteptările nedrepte la care fiecare dintre noi este supus. „Nuntă în Oaș” pune punctul pe i, într-o manieră emoționantă și subtilă…”
Raluca Cîrciumaru - ziarulmetropolis.ro
“Nunțile sunt sistemul solar oșenesc, afirma Ioana Călinescu, în articolul Mândrie și Beton-după 10 ani. Capitolul III: Nunțile. Chiar vă invit să vă documentați despre subiect, pentru că se pot găsi informații prețioase despre nunți și investițiile care se fac în realizarea lor. Poate nu de puține ori, și mai ales în mediul rural, ați auzit replici de genul: trebuie să merg la X nunți anul ăsta, sau dacă nu merg la nunta lui Y, nu vine nici el la a mea. Din nefericire, un eveniment ce ar trebui să aducă bucurie și la care participarea să fie benevolă, poate să se transforme rapid în ceva la care invitații participă din obligație. Așadar, Cristian Ban și echipa de la teatrul din Satu Mare reușesc să prezinte un spectacol de ento dramaturgie, foarte bun, actual, tonic, drept dovadă fiind și invitațiile pe care spectacolul le-a avut la alte mari festivaluri de teatru din țară.
“E un trademark Cristian Ban să creeze aceste mici-momente bijuterie în care două fragilități se deschid una spre cealaltă, în care doi oameni își pun laolaltă slăbiciunile. Pentru o clipă, nu mai mult. La Q&A FTPN, o spectatoare și-a mărturisit tulburarea în fața acestei secunde în care a zărit o altfel de relație mamă - fiică. Pe scenă și, poate, în viața personală…
Dreptul la demnitate al femeii și la fragilitate al bărbatului sunt vitale și cu atât mai importante în bucăți de societate încă tributare unui trecut vidat de sensuri și asfixiat de reproduceri mecanice. Dar pentru a căpăta credibilitate și șanse de preschimbare în realitate nobilele idei se cuvine să primească sânge și carne. Conform propriei sale tradiții, Cristian Ban oferă lecții de umanitate prin teatru.“
(Mihai Brezeanu, Încotro mergem noi? - Nuntă în Oaș la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2023)
***
ISTORIA MUZICII PENTRU COPII (ȘI PĂRINȚII LOR))
Teatrul Marionete Arad, 2022
(decor și costume Irina Chirilă, design și creație marionete Claudiu Ionescu)
*Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2023
*Festivalul Internațional de Teatru Povesti Alba Iulia, 2023
*Festivalul Imaginarium Ploiești, 2023
*Festivalul de Teatru Guliver Galați, 2023
*Festivalul Internațional de Teatru Oradea, 2023
*Festivalul Internațional de Teatru Iași, 2023
*Festivalul WonderPuck Cluj Napoca, 2023
*Festivalul de Teatru Brăila, 2023
*Festivalul de Teatru Merlin, Timișoara, 2023
*Festivalul SEAS Constanța, 2023
***
CÂNTĂREAȚA CHEALĂ
de Eugen Ionesco
Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2022
(scenografie Raluca Alexandrescu)
*Festivalul de Teatru Ploiesti, 2022
***
O REPETIȚIE MOLDOVENEASCĂ
rescriere după C. Caragiali
Teatrul Dramatic Fani Tardini Galați, 2022
(scenografie Andreea Săndulescu)
*Festivalul Național de Comedie Galați 2022
• premiul pentru cel mai bun spectacol
• premiul pentru cea mai bună regie
*Festivalul de Teatru Piatra Neamț 2022
*Festivalul de Teatru Ploiești 2022
***
cronici :
“O repetiție moldovenească controlează impecabil tonurile. Când să zici că e comedie lejeră, pac, te izbește cu oleacă de Pirandello, când să bifezi că ai prins comentariul social-istoric, pac, te surprinde cu o oglindire copleșitoare a ce va să zică soarta teatrului ieri & azi & pesemne, mâine, când să încadrezi personajele în simple pretexte pentru a livra învățături despre vremuri, pac, Oana Mogoș produce un monolog despre a ei domnișoara Marghiolița de-ți cauți șervețelul până în străfundurile buzunarelor. Nu-i poantă să nu se izbească de-un gând și vițăversa.
În plin scandal al lumii teatrale bucureștene, Caragiali, Ban și trupa gălățeană ne cam arată că nimic inovator sub soare. Aceleași spaime, aceleași furii, aceleași bănuieli & suspiciuni, aceleași neplăceri financiare, aceleași angoase artistice, de la 1844, în Iași, până în 2022, pe Eminescu. Înfruntarea regizor - finanțator (Directorul Mase interpretat de Cristian Gheorghe) e un deliciu livrat după multe altele.
***
Felul de a face teatru al lui Cristian Ban e deopotrivă recognoscibil și imprevizibil. Emoția altor timpuri, tulburarea întâlnirii cu oameni simpli, despre care texte mărunte depun mărturie că au existat cândva e nelipsită în spectacolele sale. În același timp, felul lui de a spune povestea e mereu altul.
În O repetiție moldovenească, deconstruiește fără număr. Fire narative, personaje, situații, decoruri, racorduri ultra-contemporane. Greceano se joacă mai mereu cu un craniu din cauciuc. Un fel de Yorick luat cu 5 de lei de la magazinul din colț. Un fel de a se privi în reproducere de serie și de a se întreba: “Băi, cine (mai) sunt? Eu, regizorul, eu, artistul, eu, omul. Cui folosesc, la ce sunt bun, de ce fac ce fac, de ce fac cum fac?”. Chiar, de ce?“
***
DISPARIȚII
de Elise Wilk
Teatrul Andrei Mureșanu, Sf. Gheorghe, 2022
(scenografie Irina Chirilă)
*Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2022
*Festivalul de Teatru Brăila, 2022
*Festivalul de Teatru drAMA Odorheiu Secuiesc, 2022
*Festivalul Prapremiere Bydgoszcz, Polonia, 2023
***
cronici :
“Un spectacol care vine să facă dreptate celor plecați, celor dispăruți; odată ieșiți din țară (morți sau vii, nu mai contează) interdicția de a vorbi despre ei avea statut de lege: ca să supraviețuiești trebuia să uiți, să faci uitate amintiri prețioase și să ascunzi în cotloanele memoriei oameni prețioși. Un spectacol care invită la reflecții profunde asupra a ceea ce suntem și cât din ceea ce suntem le datorăm lor, celor dispăruți; un spectacol construit pe un umor solid și de bună calitate, fără de care niciunul dintre efectele scontate nu s-ar fi putut obține. Da, poți să râzi cu gura până la urechi, să asiști la scene de un ridicol sublim, dar în același timp să verși o lacrimă pentru cei plecați. În numele dispăruților, să mărturisim adevărul. Așa cum a fost! Așa cum s-a întâmplat!”
***
O seară de divertisment la Reactor
-creație colectivă-
Reactor Cluj, 2021
(scenografie Mihai Păcurar)
*Festivalul de teatru InVizibil, Timișoara, 2022
“Spectacolul atacă clișeele divertismentului, de exemplu, homofobia și transfobia prin feminizarea caricaturală a personajelor masculine, ori suprasexualizarea, prin reprezentarea vulgară și explicită a expresiei „a mânca savarina”, sau clasismul, prin ridiculizarea unor categorii sociale sărace și puțin educate, eventual recent urbanizate. Prototipul în acest ultim caz este „Jeni de la bloc”, varianta neaoș ridicolă a glamuroasei J Lo (excelentă Alina Mișoc în acest rol). Că în societate, intoleranțele și sexismul se manifestă în diferite grade o arată faptul că unele scenete, cu umorul lor nociv, sunt deconstruite și dezvăluie mai multe straturi de clișee toxice. Este cazul unui scheci cu remarci rasiste, care este demontat ocolindu-se chiar elefantul din cameră, rasismul. Deconstrucțiile au un corespondent vizual: decorul este format din mai multe cortine strălucitoare care se ridică una câte una, până când ajung la nivelul ușii zimțate dintr-o cușcă, unde se intră pe brânci (o celulă de închisoare a minții). ”
Oana Stoica - Scena9
***
STEAUA FĂRĂ NUME
după M Sebastian
Teatrul Maria Fillotti Brăila, 2021
(scenografie Cristina Milea)
•nominalizare UNITER pentru cea mai bună scenografie (2022)
*Festivalul Național de Teatru București 2021
*Festivalul “Toma Caragiu” Ploiești 2021
*Festivalul de Teatru Buzău
•premiul publicului
•premiul pentru cea mai bună scenografie
***
cronici :
“Un spectacol cu un univers circular, un univers bazat pe mișcarea fină a fiecărui mecanism – rotițele unui ceas mecanic nu întâmplător rămân în plan secund până la final. Un spectacol care ne readuce aminte că nu doar regizorul și actorii contează, ci și cei din sală, fără de care convenția ar deveni inutilă sau caducă. Un spectacol despre care se va vorbi, în mod cert de bine și foarte bine, și căruia îi doresc viață lungă! ”
“Trăim în constelații pe care le compunem în funcție de oamenii pe care îi întâlnim, de dorințele și aspirațiile noastre. Constelația compusă scenic de regizorul Cristian Ban și scenografa Cristina Mirea e posibilă și devine reală atunci când o privești din întunericul sălii. Cu melancolia lui Sebastian, umorul cotidian și energia actorilor teatrului brăilean, „Steaua fără nume” e ca un moment prelung de bucurie și evadare.”
***
ȘCOALA ȘI FAMILIA
după I.L Caragiale
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, 2020
(scenografie Irina Chirilă)
***
cronici :
“Un spectacol care este inspirat din textele mai puţin cunoscute ale lui Caragiale, construit pe baza unui text colat şi asamblat de către regizor, alături de grupul de actori cu care a lucrat. De altfel, o marcă a regizorului Cristian Ban este acest mod personal şi colaborativ de a pune la cale producţiile sale. Tocmai de aceea spectacolele lui poartă o amprentă inedită în peisajul teatral autohton, ceea ce l-a transformat deja într-una dintre figurile relevante ale scenei româneşti.
În noua sa premieră, regizorul alege să exploreze universul satiric din textele lui Caragiale, să creeze un loc aspaţial şi atemporal în care planurile trecutului şi al prezentului se întrepătrund şi formează o zonă neutră în care discursul dramaturgului este recondiţionat şi actualizat pentru a ilustra similitudinile mentalităţilor care, cu toate că aparţin unor coordonate diferite, se regăsesc şi se materializează pe plan social. Planul instituţionalizat şi planul familial sunt cele două dimensiuni imaginative pe care se fundamentează întregul spectacol, fiind conturate astfel încât să se afle într-un continuu raport de codependenţă: carenţele definitorii uneia sunt justificate de cealaltă. Cristian Ban prezervă nota umoristică a textelor originale, conturându-le însă în anumite momente cu o doză subtilă de tragism şi dojană faţă de situaţia generală, dar acestea sunt revelate subtextual, păstrând complexitatea compoziţională, ba chiar amplificând-o.”
Răzvan Rocaș - Liternet.ro (Agenda LiterNet / Răzvan Rocaş: Caragiale reloaded - Şcoala şi familia)
***
- creație colectivă -
Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galați 2020
(scenografie Iulia Gherghescu)
•nominalizare UNITER pentru cea mai bună regie (2021)
*Festivalul Dramaturgiei Românești Fest-Fdr Timișoara 2021
*Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila 2021
*Festivalul Internațional de Teatru Festis, Chișinău, Moldova 2021
***
cronici
“Cristian Ban este adeptul speculării forței narativului în construcția dramatică, până într-acolo încât aproape orice montare care-i poartă semnătura devine experiment sui generis. Evident că pentru a avea coerență un astfel de demers este nevoie de multă, multă documentare și de o excelentă cultură profesională. Ban este într-un moment de acumulări din toate punctele de vedere, așa se face că oamenii au început să fie curioși vizavi de producțiile regizate de el. Plusul cantitativ se transformă automat în experiențe teatrale inedite atât pentru spectactori, cât și pentru actorii cu care lucreză. Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați face un nou pas spre inovație și tânăra generație, iar MaMe, creația colectivă coordonată de Cristian Ban vine să consolideze relația dintre trupa teatrului și publicul său… Cuplurile de fii și mame sunt excelent construite, fiecare în parte este unic, dar și autentic. Jocul celor opt actori este păstrat în granița realismului, dar unul neteatralizat excesiv (și ce greu este să faci asta, mai ales când în sală ai proprii părinți!). E o opțiune regizorală de care Cristian Ban nu se dezice, și-o asumă în întregime, pentru că este conștient și de faptul că fiecare reprezentație va fi altfel, în funcție de felul cum va reacționa publicul.“
Nona Rapotan - bookhub.ro
“Bine închegat și structurat, spectacolul „MaMe” în regia lui Cristian Ban oferă cu generozitate o experiență teatrală plurivalentă: readuce atenția asupra tehnicii teatrului devised (creație colectivă), valorizează capacitățile creative ale actorilor și provoacă publicului o sinestezie vizuală și emoțională. După ce pleci de la spectacolul ăsta, mai întâi te bucuri, simți că vrei să-l feliciți pe regizor pentru rezultatul obținut și apoi să te duci să-ți îmbrățișezi mama.”
Elena Coman - amfiteatru.com
“Cristian Ban este în MaMe asemenea unui ordonator de credite. Lui i se cere rigoare, deși mai mult ca sigur și el a trebuit să își cenzureze sensibilitatea ca să nu plângă așa cum se zice că ar fi plâns toată lumea, și artiștii, și spectatorii la prima reprezentație a piesei Le fils naturel, după care Diderot a scris enigmaticul lui Paradox.
Sunt în acest specacol și emoție, și lacrimi, și glume, și amintiri, și documente autentice combinate cu altele inventate. Sunt și borcane și sticle cu lapte (tot atâtea simboluri ale maternității), și ironii, și jocuri de-a copilăria, de-a serbarea școlară. Sunt și regrete, și dureri, și avânturi. Sunt de toate și toate acestea se consumă în spațiul aerat, cu foarte puține elemente de decor și de recuzită creat de scenografa Iulia Gherghescu. Și, mai presus de toate, este teatru extrem-contemporan de foarte bună calitate.”
Mircea Morariu - amfiteatru.com
Scenariul colectiv al gălăţenilor a identificat fără greş şi apoi transformat impecabil în spectacol o serie de întâmplări, ipostaze, senzaţii care s-au întâmplat aievea aproape oricui din acest colţ de lume şi din gama de vârstă 30-40 de ani. Poate şi 10 ani mai mult, poate şi 10 ani mai puţin.
Semnul apropierii dintre sală şi scenă e dat de monoloagele lui Ionuţ (Moldoveanu) şi ale mamei lui (Ana Maria Ciucanu). Gestică, mimică, pauze atent aşezate. Cuvinte puţine. Fraze neduse la capăt, interjecţii, “ştiţi voi”. Când e vorba de lucruri atât de apropiate, de intime, nu e rost de vorbe multe. Impecabilă scriitura lui Ban, excelent jocul actoricesc. Minimalism verbal, bogăţie de sensuri şi senzaţii.
Mihai Brezeanu - agenda.liternet.ro
***
FAMILIA IBSEN
scenariu colectiv inspirat de Henrik Ibsen
Teatrul Clasic Arad, 2019
*Festivalul Național de Teatru București 2019
*Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2020
***
NU CHIAR 1918
de Szekely Csaba
Teatrul Andrei Mureșanu Sf. Gheorghe 2018
(Scenografie Andreea Negrilă)
Festivalul drAMA Odorheiu Secuiesc, 2019
***
cronici :
„Departe de festivismul defilărilor din orașele mari, povestea serbării unor săteni, a secretelor și a relațiilor dintre ei arată cu umor și căldură care e realitatea României care ne pune pe mulți pe fugă. Parte din programul cultural de centenar al unui oraș în care populația e majoritar formată din maghiari, proiectul a fost conceput, construit și comunicat ca o invitație la dialog: un spectacol regizat de un regizor român după un text scris de un dramaturg maghiar.”
https://www.decatorevista.ro/nu-chiar-oda/
„Spectacolul lui Cristian Ban dă la o parte lestul ce îngroapă, cel mai adesea, orice urmă de autenticitate din raportul dintre cetăţean şi ţara în care locuieşte. Adică, face unul dintre tare puţinele gesturi care onorează, cu adevărat, un moment festiv, cum este Centenarul.”
https://agenda.liternet.ro/…/Onorand-Centenarul-Nu-chiar-19…
„Tânărul regizor Cristian Ban se numără printre puținii creatori care au avut șansa de a realiza un spectacol atât de reușit cu ocazia Centenarului. Dacă majoritatea producțiilor festive au fost doar pretexte pentru proslăvirea celor 100 de ani de la Primul Război Mondial și pentru obținerea unor bugete uriașe, „Nu chiar 1918” e un spectacol care se susține, valabil în orice timp și spațiu, pe care ar trebui să îl păstrăm în repertorii și să-l plimbăm prin toată țara.”
https://yorick.ro/nu-chiar-1918-nici-2018-poate-macar-2118/
***
-creație colectivă-
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, 2018
*Festivalul Internațional de Teatru Iași 2019
***
POVEȘTI DIN BUCĂTĂRIE
-creație colectivă-
Teatrul Municipal Baia Mare, 2018
*Festivalul Atelier Baia Mare, 2018
*Festivalul dButant Sf. Gheorghe, 2018
•premiul pentru debut scenografic Gabriella Spiridon
***
cronici :
“Povești din bucătărie” în regia lui Cristian Ban, de la Teatrul Municipal din Baia Mare … construiește o structură mult mai complexă, mai bine articulată, bazată pe o formă de teatralitate interesant construită, în care actorii se joacă pe ei înșiși cu un fel de distanțare/implicare auto-ironică și construiesc un mic univers intim și plin de farmec, ce reface, de fapt, structurile unor lumi: copilăria și adolescența în perioada post-comunistă, cu tot cu sărăcia și dezrădăcinarea, și iluziile, și nostalgiile ei, mustind de culoare, pe de o parte, și copilăria și adolescența în comunism, într-un alt univers, ce pare aproape pe o altă planetă”.
***
ILUZII
de Ivan Viripaev
Teatrul de Nord Satu Mare, 2018
*Festivalul Atelier Baia Mare 2019
*Festivalul de Teatru Nou Arad, 2018
*Festivalul National de Comedie Galati 2019
***
cronici :
“…premiera Secţiei române a Teatrului de Nord din Satu Mare, beneficiază de regia discretă, însă extrem de eficientă şi inspirată a lui Cristian Ban, un tânăr director de scenă din ce în ce mai stăpân pe meserie…Multă vreme lumina rămâne aprinsă în sală, aproape că nici nu bagi de seamă când se stinge, fiind prins de combinările de n luate câte k ce reprezintă mecanismul care reglează progresia acţiunii, de umorul poveştilor, de ironia conţinută, dar şi de valoarea adăugată de profesionalismul interpretării.” - Mircea Morariu (adevarul.ro)
“Cristian Ban este un regizor personal, care sparge bariera dintre spectatori şi actori, transformându-şi fiecare piesă într-o confesiune. Preferă să renunţe la decoruri, la costumele excentrice, la machiaj sau la coloritul exacerbat al teatrului clasic. Îşi concentrează toată forţa asupra actului în sine şi asupra mesajului din spatele exprimării artistice. De această dată, a vorbit despre miraje şi despre naivitatea cu care şi le formează omul, pentru ca mai apoi să se încăpăţâneze să le conserve. Nu pentru confort, nu din iubire, ci din obişnuiţă, din dorinţa de a păstra lucrurile normale şi de a găsi o oarecare constanţă în viaţă…
Un spectacol de o mare calitate, Iluzii are capacitatea să contureze peisaje tulburătoare fără să folosească vreun creion. Este un concept minimalist care uimeşte prin bogăţia detaliilor, a nuanţelor, a tonurilor şi a simţirilor. Pe lângă un scenariu magnific, o distribuţie perfectă şi o abordare imaculată a piesei, ceea ce reprezentaţia Teatrului de Nord oferă este o meditaţie aprofundată asupra realităţii pe care fiecare şi-o creează şi pe care alege să o ţină în viaţă. Un strigăt care răsună în negură, în speranţa că cineva îl va auzi şi că se va deştepta.”
Razvan Rocas (societatesicultura.ro)
***
DETAȘAT
de Alexandra Voivozeanu
Reactor Cluj, 2017
cronici :
“Spectacolele regizate de Cristian Ban se disting printr-o economie de mijloace bazată pe exploatarea inspirată a jocul actoricesc și pe accentuarea tramelor. În Detașat, regizorul propune formatul sportiv, care ar trebui să ne ducă – măcar cu gândul – la fair play… Regizorul Cristian Ban afirma că a „ales textul Alexandrei pentru că oferă o perspectivă foarte percutantă asupra ideii (încă vagi) de muncitor detașat. Este un text special pentru că reușește să îmbine o realitate brută despre care mulți dintre noi nu știm mai nimic cu un univers poetic care face ca aceste povești să ajungă mai ușor și natural la oameni”. (Cristian Ban) Poveștile au ajuns ușor și natural la spectatori care vor constata, probabil că Detașat nu este un spectacol care se poate privi cu detașare.”
“Ceea ce autoarea textului afirmă răspicat, spectacolul regizat de Cristian Ban reușește să prezinte convingător cu ajutorul cei actori, care aduc pe scenă trei personaje reprezentative pentru ceea ce înseamnă munca în Germania. Orice informații ai căuta despre acest subiect, nu prea ai ce să găsești, arată istețul personaj (cercetătoarea) interpretat de Lucia Mărneanu: trebuie să iei trenul și să mergi acolo, la fața locului. Asta reușește să facă spectacolul de la Reactor – îți aduce în față personajele, ca și cum ai fi la fața locului“
***
O NOAPTE FURTUNOASĂ
de I.L Caragiale
Teatrul Andrei Mureșanu Sf. Gheorghe, 2017
*Festivalul International Zile si Nopti Braila, 2017
***
cronici :
Actualizarea textului caragialesc pleacă, aşa cum şi trebuie, de la o sugestie din piesă. Mai departe, totul depinde de inspiraţia regizorului şi a echipei de lucru, de talentul şi inventivitatea actorilor, de o idee scenografică valabilă… Astfel, Caragiale renaşte într-o lectură scenică actuală, prezenţa actorilor făcându-se simţită prin mici acţiuni şi gesturi comice (schema lui Fatma Mohamed cu cămaşa, preocuparea Claudiei Ardelean pentru manichiură, plecarea ca la bătălie cu metrul a lui Costi Apostol), care rămân legate de personalitatea actorului la construcţia personajului căruia contribuie. Alertă, antrenantă, dinamică şi inteligentă, montaOrea face uz de soluţii regizorale care stau în picioare: depistarea şi ironizarea clişeelor (retezarea cu toporul în două a fotografiei) merge mână în mână cu demascarea cu ironie şi umor a unei societăţi melodramatice
Dana Tabrea – Ziarul de Iasi
În multe privinţe făcând dovada unei viziuni cu adevărat inedite, grăitoare, semnificante, propusă ca atare din motive strict artistice şi din dorinţa inovaţiei autentice, nu doar spre a lua ochii şi a stârni gratuit hohote de râs de esenţă …Aşa mi s-a părut concepţia regizorală a spectacolului cu O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, montat la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe de regizorul Cristian Ban.
Spectacolul respectă momentele cheie ale textului caragialean. E vorba, în primul rând, despre secvenţa clasică, de antologie a cititului gazetei care îi iese bine lui Costi Apostol. Rică Venturiano este numai comic, nu şi maiestuos- grandios-ridicol atunci când îşi ţine discursul despre familie, drepturi, egalitate şi sfânta Constituţiune. La final, pentru simetrie, sculptor devine nenea Nae care îl imortalizează pe Jupân Dumitrache în ipostază patriotică.
Mircea Morariu – adevarul.ro
***
ORAȘUL NOSTRU
după Thornton Wilder
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, 2017
•nominalizare UNITER pentru cel mai bun spectacol (2018)
*Festivalul de Teatru Scurt Oradea (2017)
•premiul pentru cea mai bună regie
•nominalizare pentru cel mai bun spectacol
•nominalizare pentru cea mai bună scenografie
*Festivalul Comediei Românești (festco) București (2018)
•premiul special al juriului
*Festivalul Teszt Timișoara
*Festivalul National de Comedie Galati
*Festivalul International Balkan Breeze Bursa, Turcia, 2018
*Festivalul Tranzit Fest Satu Mare, 2018
***
cronici :
„Oraşul nostru” propune o experienţă foarte personală. O sută de spectatori văd aceleaşi lucruri, aud aceeaşi poveste, dar spectacolele de pe retinele fiecăruia diferă substanţial. Această joacă frumosă cu creativitatea este pariul acestei montări. Astăzi când smart-phone-urile noastre sunt inteligente în locul nostru, când primim gata livrate imagini animate pe ecrane I-max, când nu mai avem exerciţiul de a închide ochii pentru a vedea mai bine, miza acestui spectacol este cu atât mai ridicată. Şi e incredibil de emoţionantă această joacă. Pentru că intru instinctiv în ea, pentru că accept această convenţie simplă, la vedere, asumată şi executată milimetric.
„Oraşul nostru” este un spectacol frumos din toate punctele de vedere. Rar se întâmplă ca toate elementele să funcţioneze atât de bine acordat şi să spună o poveste de care să te poţi bucura, în timp ce începuturi de gând şi sentimente se grăbesc să îți mobileze universul interior. Abia când se termină povestea de pe scenă începe a ta, cel care ieşi din sală cu o temă de gândire şi cu dorul de un timp pe care îl simţi cumva cuibărit în tine, dar pe care nu mai ştii cum să îl aduci la viaţă. Şi eziţi, totuşi, câteva minute în plus, până când îţi deschizi din nou telefonul cel deştept.
Spectacolul lui Cristian Ban atinge de multe ori coarde sensibile şi pătrunde în cele mai profunde unghere ale sufletului, trezind neliniştea incomodă în ceea ce priveşte condiţia umană. Modul în care creşte relaţia celor doi tineri ilustrează şi modul în care existenţele oamenilor sunt trecătoare: de la simpli copii, într-o fracţiune de secundă, ei devin adulţi, ca mai apoi să ajungă în pragul căsătoriei, iar o privire rătăcită pe altundeva să însemne dispariţia tuturor celor cunoscuţi… Profunzimea cu care este abordată povestea de ansamblu a oraşului Arad de la începutul secolului XX, cu teme conexe precum cea a efemerităţii fiinţei, dar şi a frumuseţii vieţii în felul în care acesta se desfăşoară şi pentru care merită să fie preţuită, este unul dintre motivele pentru care piesa Oraşul nostru reprezintă o compoziţie valoroasă şi un spectacol care zguduie privitorul în feluri în care nici nu s-ar fi gândit. Montarea sa pe una dintre scenele orădene a reprezentat un mare câştig atât pentru publicul iubitor de teatru, cât şi pentru festival în sine, fiind unul dintre cele mai bune spectacole ale acestei ediţii, iar un premiu ar încununa munca şi talentul depuse pentru a da viaţă acestei manifestaţii minunate a sufletului, a comunităţii şi a fericirii. Poveştile şi visurile unor oameni, aparent oarecare, au o greutate importantă în viaţa unei comunităţi, a unui oraş, pentru că prin ele se continuă magia şi frumuseţea care însufleţesc existenţa unui cămin.
Razvan Rocas – societatesicultura.ro
“Există oare vreun om care să–şi fi dat seama vreodată ce-i aceea viaţa, atâta timp cât o trăieşte… ce înseamnă fiecare, fiecare minut? Întrebarea este retorică, iar replica – de-o simplitate incredibilă, aproape năucitoare. Rostită pe scenă, însă, capătă întreaga profunzime a vieţii şi a morţii, a teatrului şi a iubirii, a bucuriei de a trăi şi a tristeţii de după, a râsului viu şi a lacrimii din Ceruri. Personajul Margaretei Braun capătă o şansă de care muritorii n-au niciodată parte: să se întoarcă o zi pe Pământ. Alege o zi fericită din trecutul ei: ziua în care a împlinit doisprezece ani. Se va întâlni atunci şi cu mama, şi cu tata, poate şi cu viitorul soţ, sigur cu oamenii din oraş. Dar nu va mai trăi, doar se va privi trăind. Ca la teatru…
Stop! Acesta este finalul spectacolului. Iar spectacolul nu este unul trist. Dimpotrivă. Are umor, foarte mult umor. Şi căldură, şi sinceritate, şi emoţie. Tocmai atunci când crezi că aceste cuvinte s-au golit de conţinut în teatru, vine o producţie precum „Oraşul nostru” – tocmai de la Arad la Bucureşti – şi îţi redă încrederea. În simplitate, artă şi umanitate. Şi râzi, şi plângi, şi-ai mai vrea. Şi în oraşul tău…“
“Regizorul a întocmit un scenariu bine articulat, care se susţine, care - asta e foarte important! - şi interesează, şi emoţionează. Sunt surprinse fapte întâmplate în anii 1910 (Aradul era atunci parte a Imperiului Austro-Ungar), în 1920, după ce intrase în componenţa României (să reamintim că oraşul a avut importanţa lui în îndeplinirea visului Unirii). Spectacolul conţine şi celebra scenă a întoarcerii înapoi, nu doar în timp, ci şi la viaţă a Mariei Braun, dar şi un epilog cu funcţii concluzive. Montarea este remarcabil susţinută actoriceşte, fără excese, fără patetisme, cu naturaleţe de o riguros alcătuită distribuţie.”
“Sunt câteva aspecte remarcabile cu privire la modul în care a reușit Cristian Ban să pună această perspectivă în valoare pe scenă: în primul rând, prin înfiltrarea sa pe scenă prin intermediul unui personaj numit chiar regizorul, dozat cu suficientă degajare, și cu destul har – în funcție de cerințele scenelor – de actorul Ioan Peter. Acest regizor are în același timp și rolul de narator, dialogând atât cât este cazul cu publicul din Sala studio, cât să-i lase senzația că povestea se construiește chiar atunci, sub ochii lui. Că asistă la ceva real, sau la o improvizație care are loc chiar atunci – tocmai de aceea, modul în care controlează piesa este remarcabil.” - teatru.info
Oraşul nostru e ceea ce se poate numi un spectacol-medicament pentru o societate bolnavă de neîncredere, în sine şi în semeni, vizitată de intense puseuri depresive. Decât să se caute cheltuirea bugetelor culturale ale anului centenar pe găunoase manifestaţiuni cu iz de cenaclu expirat, mai bine s-ar programa o stagiune itinerantă a spectacolului arădean. S-ar putea observa la ieşirea din teatrele şi casele de cultură vizitate de Oraşul nostru o seamă de oameni care îşi privesc urbea şi concetăţenii ca şi cum i-ar vedea pentru prima dată.
***
ÎN VIITORUL APROPIAT
-creație colectivă-
Reactor Cluj, 2016
*Temp d'Images, Cluj 2016,
*Bucharest Fringe, 2016,
*Tranzit Fest Satu Mare 2017
***
cronici :
“În viitorul apropiat, spectacol regizat de Cristian Ban la Reactor în cadrul „Teen Spirit“, un program destinat atragerii publicului adolescent, este un performance coral, bazat pe o dramaturgie fragmentară, documentată prin interviuri cu liceeni şi avînd tuşe din biografia actorilor, material organizat şi prelucrat de Petro Ionescu. Cei patru actori, Carina Bunea, Zsolt Csepei, Cătălin Filip, Timea Udvari, îmbrăcaţi în salopete impermeabile galbene, stau pe scaune în faţa unui ecran albastru. Deşi sugestia indusă ar fi că vor apărea la un moment dat proiecţii – cu viitorul imaginat de personaje –, ea nu se materializează aşa cum ne aşteptăm. Ecranul rămîne gol, putînd să proiectăm mental ce dorim fiecare, un fel de cec în albastru. Fabulaţia rămîne strict în zona verbală, cu un text care se organizează după dinamica aparent haotică a gîndurilor, uneori neliniştitor de candid („Ce alegi, să îţi schimbi numele în Hitler sau să nu mai mănînci niciodată ciocolată?“), alteori incisiv. Personajele, avataruri adolescente ale actorilor, îşi exorcizează teama de viitor, perceput ca incert, dezamăgitor, irealizabil pe măsura speranţelor, albastru precum ecranul pe care nu se proiectează nimic. Idealuri, frici, distopii şi utopii mici sau mai mari (îmbunătăţirea relaţiei dintre români şi maghiari este discret abordată), toate se adună ca o fortăreaţă în faţa maturizării. Actorii au umor şi vivacitate, în ciuda restricţionării drastice (nu se ridică de pe scaun întreg spectacolul). O mostră de teatralitate onestă, vioaie, delicios de comică în candoarea ei, suficient de obraznică şi absolut reconfortantă ca demers artistic”
Oana Stoica - Dilema veche
’‘Structura fragmentară a textului foloseşte identitatea reală a actorilor pentru a întări sentimentul apropierii de public. Deşi foarte tânăr, publicul a fost cucerit de stilul performativ al montării, iar gândirea discursivă din structura post-dramatică a textului rezonează cu îndoielile specifice vârstei. Scurt, concis, muzical, spectacolul are energia tinereţii…’’
Oana Cristea Grigorescu – Radio Cluj
“În viitorul apropiat un spectacol dezarmant, unde orice aşteptare este suspendată, iar realismul piesei loveşte cu putere în firavul confort creat prin ignorarea realităţii. Este o experienţă care poate fi pe placul oricui îşi doreşte un mic instructaj, pentru cei care caută să pondereze acele valuri haotice care se ivesc în prezenţa acestui subiect. Printr-o dramaturgie minuţios construită, printr-o regie pusă ingenios la punct şi printr-un joc actoricesc plin de substanţă, reprezentaţia celor de la Reactor este remarcabilă şi merită o şansă din partea oricui îşi doreşte să renunţe la propria teamă şi să aprofundeze sfârşitul şi toate aspectele care sunt strâns legate de acesta.”
Razvan Rocas - societatesicultura.ro
***
CONTRA PROGRESULUI
de Esteve Soler
Teatrul Andrei Muresanu Sf. Gheorghe, 2015
***
AI MEI ERAU SUPER!
-creație colectivă-
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, 2015
*Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti 2015
*Festivalul Dramaturgiei Romanesti Timişoara 2016
*Pledez pentru tine(ri) - Piatra Neamt, 2015
•nominalizare pentru cea mai bună scenografie
•nominalizare pentru cea mai bună actriţă
*Festivalul International de Studio si Forme Noi Pitesti 2019
***
cronici :
“Imaginaţi-vă, deci, un spectacol-evocare, alcătuit din monoloage şi expuneri de fotografii, care intră adânc în trecutul familiilor româneşti din epoca ceauşistă şi cotrobăie după detalii despre cum tata a agăţat-o pe mama, despre primul lor dans, primul sărut, despre fiţele de anii ‘70 şi despre obiceiuri uitate care, multora dintre noi, le vor da fiori. Rar cred că am văzut, în teatru sau în cinema, o folosire mai concretă şi mai exemplificată a expresiei “de pe vremuri… Iar actorii care izbutesc acest şir de evocări, indiscutabil autentice, sunt Alina Danciu, Carmen Vlaga-Bogdan, Roxana Sabău-Nica, Robert Pavicsits, Ştefan Statnic. Toţi, as themselves în spectacol, aduc o foarte bună imagine teatrului arădean.
Umor direct sau aluziv, sarcasm cu ceva duioşie strecurată printre, nostalgie terapeutică, identificare copil-părinte. Iată, pe scurt, trăsăturile spectacolului Ai mei erau super!, de la Arad, care ar trebui văzut de mulţi români.”
***
Reactor Cluj, 2014-2015
***
de Peter Shaffer
Teatrul Tineretului Piatra Neamt, 2015
***
cronici :
“Black Comedy este, în fapt, o tragicomedie despre condiția umană. Iar gravitatea mesajului nu putea reieși decât dintr-o piesă de teatru cu o tematică foarte la îndemână: o banală pană de curent dă peste cap viața și planurile câtorva indivizi dintr-un imobil londonez. Astfel că aparența bulevardistă a piesei (cu tot cu montarea cu tendință neoavangardistă) lasă să se întrevadă aspecte mai profunde și adresează probleme serioase care au în vedere omul contemporan, dar și teatrul de azi. Cristian Ban e un regizor curajos, un regizor al tinerei generații, foarte actual; e asistat de o scenografă pe măsură (Alina Herescu), care lucrează minunat și în alb-negru și coloristic: deși destul de aglomerată, scena nu conține elemente nejustificate, fiecare piesă având rolul, sensul și umorul ei – ai nevoie de toate cele 90 de minute ale reprezentației pentru a descoperi întregul decor, piesă cu piesă, și pentru a-l studia; la fel, pentru a ține pasul cu trecerile dinspre lumină înspre întuneric și invers, ceea ce face ca spectacolul să fie unul foarte dens din câteva puncte de vedere: conceptual/prin mesaj, scenografic, tehnico-regizoral”. Dana Tabrea
***
de Ingrid Lausund
Teatrul German Szekszard, Ungaria, 2014
***
de Roland Schimmelpfennig
Teatrul Tineretului Piatra Neamt, 2013
*Festivalul International “Fără Bariere” – Satu Mare, 2013
***
cronici :
„Dragonul de aur” este de o mare actualitate, vorbind despre bolile lumii noastre, alienare, depeizare, sărăcie şi umilinţă. Despre o lume în degradare accelerată, dezaxată, în care Urâtul, violenţa, intoleranţa, devianţele, abuzurile sunt realităţi cotidiene. Tânărul regizor Cristian Ban a citit atent acest text, punându-l în scenă într-un montaj foarte alert, cinematografic (aşa cum şi este scris). Face şi o distribuţie inspirată, toţi actorii funcţionând ca o echipă omogenă. Şi sunt formidabili prin energie, prospeţime, vivacitate şi versatilitate.”
*sursă : http://www.ateneu.info/
***
• Elevator
de Gabi Pintilei
Barcelona, 2012
***
de Kai Hensel
Teatrul Andrei Murresanu Sf. Gheorghe 2012
*Festivalul Internațional de Teatru Atelier, Sf Gheorghe 2012
***
de F. Wedekind
Teatrul National Timisoara, 2011
***
cronici :
“Pe scena TNT textul s-a actualizat complet şi m-a atins. Nici doar pentru că secvenţele spectacolului, deşi sunt sacadat tăiate, s-au legat şi au creat o lume în care m-am simţit foarte aproape de personaje, în viaţa lor. Scenele spectacolului, montate succesiv, aproape ca într-un film, mi-au produs impresia vie de familiaritate…” Horea Băcanu
***
de David Gieselmann
Teatrul Andrei Muresanu Sf. Gheorghe, 2011
***
cronici :
„În interiorul metalic, personajele - închise în propria lor plictiseală și ostilitate -, sînt expuse ca niște animale într-o cușcă de Zoo în care dospesc angoasa, tensiunea, nervii și suspiciunea. Absenţa sensului și - mai mult -, a oricărei senzaţii îi azvîrle într-o veșnică hîrjoneală de adulţi pe care nu-i trezește decît violenţa. Numitorul comun e agresivitatea disimulată sub tot felul de forme bine sugerate de regia lui Cristian Ban. Tensiunea și adrenalina fac să le dea tuturor sîngele pe nas.” Cristina Rusiecki
***
de Marius von Mayenburg
Teatrul Municipal Baia Mare, 2010
*Festivalul Internaţional al Mării Negre – Trabzon, Turcia, 2011
*Festivalul “Atelier” - Baia Mare, 2011
•nominalizări pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună scenografie
*Festivalul de Teatru Scurt - Oradea, 2011
*Festivalul “Zile şi nopţi de teatru european”- Brăila, 2011
***
cronici :
„În laboratorul uman conceput de Cristian Ban pentru spectacolul său de la Teatrul Municipal din Baia Mare, oamenii sunt etichetaţi: .Vreau şi eu un iubit… acum!, Vreau să-mi cheltuiesc toţi banii până mor, De ce eu? De ce tocmai mie. Îşi poartă fiecare etichetele şi le aşază în faţa publicului. Banda care împresoară locul crimei e îndepărtată de chiar cel care va fi ucis şi intrăm în labirintul uman… spectacolul lui Cristian Ban e unul bun tocmai pentru că reuşeşte să fie trasparent în mecanismele sale interne fără ca acest lucru să fie neapărat deranjant. Se mulează perfect pe textul lui Marius von Mayenburg tocmai prin asta: laboratorul uman trebuie să fie clar, să aibă rezultate exacte..”
***
de Blijana Srbljanovic
Teatrul Andrei Muresanu Sf. Gheorghe, 2010
*Festivalul Naţional de Teatru – Bucureşti, 2010
*Festivalul Pledez pentru tine(ri) – Piatra Neamt, 2010
•nominalizare pentru cea mai bună regie
•premiu pentru cea mai bună scenografie (Cristina Milea)
•nominalizare pentru cel mai bun actor (Daniel Rizea)
*Festivalul Internaţional “Fără bariere” – Satu Mare, 2010
*Festivalul EuroArt – Iaşi, 2011
***
cronici :
„Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este să văd că regizorii pe care i-am inclus în 2008 și 2009 în secţiunea Debut în FNT sunt invitaţi în teatrele de stat și de cele mai multe ori confirmă prin noile montări că numele lor merită ţinut minte… Cristian Ban a pus în scenă la București și Sf. Gheorghe. Despre spectacolul său de aici, din micul oraș care are nu ma puţin de trei teatre - pe lângă trupele maghiară și română din teatru, există o trupă cu totul specială, ce face un tip de teatru non-verbal bazat pe dans-contact, Studio M - aș vrea să le vorbesc aici acelora care își mai pun întrebări despre rolul familiei în societate. S-ar putea să nu mai fie foarte mulţi, dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă în jurul nostru în aceste zile Fiindcă familia e primul micro-sistem care se dereglează atunci când ”timpurile o iau razna”, echilibrul ei fiind extrem de fragil. Iar urmările acestor dereglări pot deveni extrem de periculoase, provocând deformarea celor mai mici dintre membrii micro-sistemului, copiii. Spectacolul ne amintește într-un fel subtil convingător, tocmai pentru că întreaga construcţie se bazează pe lumea inocentă și bună a copiilor deveniţi adolescenţi, că orice familie, precum orice societate, se împarte în cei care rămân și cei care pleacă. Altfel spus, în cei care stagnează, negăsind în ei resursele necesare pentru schimbare, și cei care merg mai departe, ducând lumea în rucsacul din spatele lor..“ - Cristina Modreanu
***
de Constantin Cheianu
Teatrul Odeon Bucuresti, 2009
*Festivalul Pledez pentru tine(ri) – Piatra Neamţ, 2010
•premiul pentru cel mai bun actor (Marius Damian)
•nominalizare pentru cea mai bună regie
*Festivalul Dramaturgiei Româneşti – Timişoara, 2010
*Bienala Eugen Ionescu – Chişinău, Moldova, 2010
*Festivalul Internaţional “Fără bariere” – Satu Mare, 2011
*Festivalul International “Teatru Nou” – Arad, 2013
***
cronici :
„Spectacolul tânărului regizor Cristian Ban creează un univers claustrofob din tranzitoria cameră de hotel obscur din Italia unde se întâlnesc fatal destinele unor transfugi moldoveni, simpli pioni, a căror viaţă se joacă la noroc. Nu este întâmplătoare sugestia tablei de şah de la toaletă, susţinută şi de costume (scenografia Cristina Milea). Pe faianţa din baie, în pătrăţelele albe, unul dintre mafioţi ţine socoteala “mărfii”, a celor vii şi celor morţi, călătorii clandestini din containere, o socoteală nu creştinească, ci financiară. Morţii înseamnă bani pierduţi, viii, profit. Roşul tare al fotoliilor şi capacelor de pisoar ar fi dătător de speranţă dacă nu ar fi culoarea sângelui. În container pare a vorbi despre o realitate deja trecută a României, dar traumele sunt încă vii, iar faptul că problema a fost împinsă la graniţă, dincolo de Prut, nu ne linişteşte. În plus, spectacolul face parte dintr-o specie de bun simţ, aceea a show-urilor accesibile spectatorului dincolo de temă, intenţii sau estetici, citibile deci pe mai multe paliere de interes. Un spectacol social pertinent şi în acelaşi timp o savuroasă comedie neagră, jucată cu nerv şi chef, construită solid şi desenată coerent..”
*sursă : http://agenda.liternet.ro/articol/10188/Oana-Stoica/Truseni-Dublin-low-cost-Incontainer.html
***
de Carmen Dominte
Teatrul National Timisoara, 2009
*Festivalul Dramaturgiei Româneşti – Timişoara, 2009
***
cronici :
„Se remarcă montarea scenică unitară, aparţinând unui tânăr regizor care promite şi despre care vom mai auzi cu siguranţă, Cristian Ban. In montarea directorului de scenă amintit se observă ritmul alert, legat, în care actorii strunesc foarte bine replicile. Este ritmul ameţitor al vieţii sau al visului care te poartă pe aripile sale. Am mai amintit de muzică scenografie şi lumini care creează atmosfera necesară alunecării poveştii. Personajele capătă individualitate pe scenă, chiar dacă timpul este destul de limitat. Toţi cei patru actori ai Teatrului Naţional „ Mihai Eminescu” din Timişoara intră foarte bine în hainele personajelor pe care le întruchipează: Shakespeare, interpretat de Ioan Strugari, este omul dezabuzat, plictisit, care a cunoscut şi el America, adică a avut şi el cândva un vis. El aparţine unei lumi care nu mai crede în paradisuri promise dar poate da sfaturi oricui şi oricând pe orice temă. Este un „ model” al omului scufundat în mocirla realităţii.” - Paul Boca
***
• Push Up
de Roland Schimmelpfennig
Teatrul Sica Alexandrescu Brasov, 2008
***
• Cântecul lebedei
după Cehov
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, 2008
***
de Ioan Peter
Teatrul National Timisoara, 2008
*Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti 2008
*Festivalul Pledez pentru tine(ri) – Piatra Neamţ 2008
*Bienala Eugen Ionescu – Chişinău, Moldova, 2008
*Festivalul Dramaturgiei Româneşti – Timişoara, 2008