Se îngroaşă numărul „patrioţilor”. Fostul deputat şi preşedinte ALDE Timiş, Marian Cucşa, în siajul lui George Simion şi AUR

Vă mai amintiţi de Marian Cucşa? „Goden boy”-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, el a fost preşedinte al ALDE Timiş şi deputat al acestui partid în mandatul 2016-2020. Ieşit o lungă perioadă din prim-planul polititicii, fostul „liberal” Cucşa a revenit acum ca mare susţinător AUR, fiind prezent şi la deja celebra nuntă de la Măciuca.

Marţi, AUR a organizat la Parlament o dezbatere cu tema „România. Țară eșuată?”, la care au participat, dincolo de liderii acestui partid extremist, tot felul de “specialişti”, cum i-au prezentat organizatorii, dar şi câţiva politicieni. Printre aceştia, site-ul G4Media i-a menţionat pe Gheorghe Piperea, Eugen Orlando Teodorovici, Radu Ghidău, Marian Cucșa, Cosmina Cerva, Norica Nicolai, Mohammad Murad, Dorin Iacob, Mugur Mihăiescu (Garcea), Dumitru Coarnă și Dumitru Danteș. Aşadar o adunătură destul de pestriţă, cel mai important numitor comun fiind anti-europenismul.

De remarcat a fost prezenţa pe această listă a fostului deputat şi preşedinte ALDE Timiş, Marian Cucşa. De altfel, el a marcat evenimentul printr-o postare pe care a făcut-o astăzi pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie.

“La inițiativa partidului Alianța pentru Unirea Românilor – AUR am participat alături de experți, antreprenori, oameni de afaceri, profesori, parlamentari și lideri politici, la dezbaterea privind Proiectul de Țară! Un eveniment în care s-au găsit soluții la multe din problemele cu care se confruntă românii. Rezoluțiile întâlnirii le vom face publice!”, a transmis Cucşa. Aşadar, întâlnirea n-a fost chiar inutilă, Garcea, alături de fostul miliţian Coarnă găsind şi soluţii

Pe data de 3 septembrie, Cucşa a fost prezent la unlt eveniment “patriotic”, despre care a scris pe Faceboook, postarea fiind însoţită de o fotografie în care apare alături de George Simion şi Mircea Diaconu.

“Ne-am alăturat astazi pentru a crea singurul pol care are ca scop schimbarea conducerii anti-românească.  Așteptăm toți românii care vor să dea o mână de ajutor viitorului Țării noastre. Suntem mai pregătiți ca niciodată!”, transmitea el în urmă cu trei zile.

Aceste prezenţe nu sunt întâmplătoare dacă, află din aceeaşi sursă, Facebook, Cucşa a fost invitat, pe 30 august, şi într-unul din studiourile – unde altundeva? – RTV.

În fine, tot de pe pagina sa de Facebook, aflăm că a fost prezent şi la celebra nuntă a lui George Simion, mărturie fiind şo o fotografie în care apare îmbrăcat în tradiţionala şi obligatorie ie şi… pantofi sport, aproape sigur nefabricaţi în România.

Marian Cucşa a fost considerat de unii o mare speranţă a politicii timişene. În 2016, la doar 30 de ani, era ales preşedinte ALDE Timiş, dar şi deputat. În parlament a avut şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei comune Senat şi Camera Deputaţilor de control asupra activităţii SRI. Era o perioadă în care Cucşa era “copilul de suflet” al Călin Popescu Tăriceanu. În octombrie 2019 se desparţea însă de Tăriceanu şi se alătura Forţei Naţionale. În vara anului următor îl găsim în Partidul Republican, pentru care va candida la scaunul de primar al Timişoarei. La alegerile din 27 septembrie 2020 obţine exact 223 de voturi, reprezentând 0,24% din totalul voturilor valabil exprimate. A fost al patrulea de la coadă. Momentan este cantonat tot în Partidul Republican, dar face ocheade tot mai dese şi mai insistente către AUR şi George Simion. Iar din postarea din 3 septembrie se poate înţelege că se pregăteşte de intrarea într-un pol al “patrioţilor”

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Santu a spus: (septembrie 6th, 2022 at 16:04 )

Stați bă liniștiți, că pe ăsta nu-l votează nici familia lui în totalitate.
Personajul se încadrează perfect în romanul lui Nicolae Filimon.
Oportunist și pupincurist!

cușcă a spus: (septembrie 6th, 2022 at 21:19 )

cușca marean merge singur la p(aur) sau cu mimoza markone, titi(pipi) stancu și boșorogu geană?

hAUR a spus: (septembrie 6th, 2022 at 23:12 )

Hahaha……poate se agață și fostuldeputat necunoscut de o sinecură și își plătește datoriile prin oraș….
Cușcă palmares notabil:PRM,pc,PLR,ALDE,forta națională,partidul republican și acum hAUR….a fost refuzat de PSD,PNL,usr,pro Romania,pmp…la udmr avea concurență mare…..a ratat partida romilor,dar nu se știe niciodată…
Cred că pe ăsta nu-l votează nici fratele…..mare câștig hAUR….se potrivesc:)…..cine se aseamănă se adună și nu doar la nunta lu’Simion…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Top