Carte interviuri by Ziarul Cuvântul

30 de ĂŽntrebari de-acasa 30 de ĂŽntrebAri de-acasA Rezina - 2010

30 de întrebări de-acasă CZU 821.135.1(478)-9 T 83 Concept Tudor Iaşcenco Redactor Elena Roman Machetare, design Elena Roman

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii 30 de întrebări de-acasă / concept Tudor Iaşcenco. - Chişinău: S. n., 2010. Tipografia “Bons Office”, – 306 p. Tirajul: 500 ex. ISBN 978-9975-9723-3-8.

Culegerea de faţă cuprinde 38 de interviuri cu personalităţi marcante din republică, originare din raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti, semnate de jurnaliştii Tudor Iaşcenco, Ion Cernei şi Victor Sofroni şi publicate în paginile săptămânalului CUVÂNTUL în perioada 20072010. Intervievaţii răspund la 30 de întrebări identice referitoare la activitatea lor profesională, viaţa personală, dar şi cea socială.

30 de întrebări de-acasă

CUVÂNTUL LA 15 ANI În primăvara anului 1995 echipa ziarului raional „Farul Nistrean” din Rezina s-a pomenit în faţa unei dileme: să revină la rolul de agitator şi propagandist al Partidului Democrat-Agrar, venit la putere şi în provincie, ori să-şi facă şi în continuare misiunea de informator obiectiv şi echidistant al populaţiei despre evenimentele şi activitatea autorităţilor din teritoriu. Prima variantă era mai simplă şi mai profitabilă din punct de vedere economic, dar foarte vulnerabilă din punct de vedere al criteriilor presei publice de care începusem să ne conducem noi după reformele cruciale iniţiate în republică la începutul anilor 90 ai secolului trecut. Dacă alegeam a doua variantă, ne păstram imaginea, reputaţia şi demnitatea de jurnalişti profesionişti, dar riscam, vorba unui demnitar de rang republican al PDAM, să nu găsim un loc de muncă „nu numai în raion, dar şi în republică”. Noi am ales varianta a doua. Iar peste câţiva ani, când săptămânalul independent CUVÂNTUL deja prinsese rădăcini sigure în regiunea Orhei, iar reprezentanţii din Rezina ai PDAM, părăsind scena politică, s-au pocăit în faţa echipei noastre pentru toate prigonirile, intimidările şi problemele cu care am fost trataţi, noi, la rândul nostru, le-am mulţumit public pentru încercarea la care ne-au supus. De altfel, istorii similare s-au întâmplat ulterior şi la Nisporeni, Bălţi, Criuleni, în alte raioane. Iar în vara lui 1997 primele câteva publicaţii private locale din R.Moldova: CUVÂNTUL (Rezina), BUSINESS-INFO (Cimişlia), CUGETUL (Bălţi), GAZETA DE VEST (Nisporeni) şi agenţiile de presă „DECA-press” (Bălţi), „BASA-press” (Chişinău) au fondat Asociaţia Presei Independente, care şi-a pus drept scop dezvoltarea unei prese libere, de calitate în Republica Moldova, subordonată intereselor societăţii, dar nu ale autorităţilor sau formaţiunilor politice. Astăzi Asociaţia Presei Independente întruneşte 16 ziare locale şi naţionale şi alte organizaţii mass-media, este una din cele mai active şi influente organizaţii de media din ţară, membră a Organizaţiei Mondiale a Ziarelor. Iar CUVÂNTUL – cea mai apreciată publicaţie din regiunea Orhei, cu un contingent stabil de circa cinci mii de abonaţi, audienţa săptămânalului, conform unor sondaje de profil, depăşind cifra de 30 de mii de oameni. Aceste performanţe sunt rezultatul unei politici editoriale echilibrate, bazate pe un sistem de norme deontologice şi practici profesionale recunoscute, a unui respect deosebit al echipei redacţionale faţă de cititor şi interesele lui. Ne-am străduit în permanenţă să facem un ziar util şi interesant, obiectiv 3

30 de întrebări de-acasă şi combativ, care să corespundă întocmai predestinaţiei principale a presei – de a fi puterea a patra în societate. Diverse proiecte de caritate, concursuri promoţionale şi de creaţie, alte acţiuni realizate de redacţia CUVÂNTUL-ui sau sub egida ei pe parcursul celor 15 ani de activitate au contribuit la consolidarea reputaţiei şi a poziţiilor ziarului şi a colaboratorilor lui. Despre aceasta mărturisesc şi cele peste patruzeci de premii câştigate de ziariştii de la CUVÂNTUL în concursurile naţionale de creaţie, inclusiv 4 mere de cristal - cel mai prestigios trofeu în domeniul jurnalisticii din Moldova, oferite anual de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Comitetul pentru Libertatea Presei celor mai populari jurnalişti. Apropo, o bună parte din aceste premii jurnaliştii noştri le-au câştigat pentru apărarea drepturilor omului, pentru o contribuţie considerabilă la reformarea democratică a presei, curaj şi perseverenţă în afirmarea standardelor profesionale de jurnalism. Serialul „30 de întrebări de-acasă” este, de fapt, o actualizare a unei rubrici mai vechi - „Personalităţile meleagului”, prezentă în CUVÂNTUL chiar din primul an de apariţie şi foarte apreciată de cititorii săptămânalului. Regiunea Orhei (raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Teleneşti) este, într-un fel, unicală prin istoria şi patrimoniul său natural şi uman. Acest meleag, denumit de mulţi şi „fortăreaţă a renaşterii naţionale”, „leagăn al democraţiei”, a dat Ţării şi Lumii sute şi mii de personalităţi marcante, care s-au impus cu fapte de excepţie în cele mai diverse domenii: economie, cultură, administraţie publică, medicină, literatură, publicistică etc. Criza economică şi spirituală prin care trece Moldova în ultimele două decenii a dus la degradarea nu numai a localităţilor, dar şi a relaţiilor dintre generaţii, consăteni, rude, a multor tradiţii seculare şi altor valori general-umane proprii acestui meleag. Cu ajutorul serialului „30 de întrebări de-acasă” ne-am propus să readucem personalităţile „acasă” şi cu ajutorul lor să încercăm să restabilim cel puţin o parte din valorile spirituale şi materiale afectate de rugina degradării. Ne-am gândit că anume ele ar putea contribui cel mai eficient la soluţionarea multiplelor probleme cu care se confruntă localităţile natale şi aceste publicaţii ar putea servi drept imbold la multe fapte frumoase care ar conduce, pe de o parte, la promovarea imaginii personalităţilor date, iar pe de alta - la dezvoltarea economică şi socială a satelor şi oraşelor noastre. Este foarte important, în opinia noastră, ca generaţia de azi şi cele viitoare să-şi cunoască înaintaşii de excepţie şi faptele lor, la care să-şi alinieze acţiunile şi viaţa. Cu serialul „30 de întrebări de-acasă” CUVÂNTUL şi culegerea dată le oferă această şansă. Tudor Iaşcenco, directorul săptămânalului CUVÂNTUL

30 de întrebări de-acasă

Echidistanţa şi imparţialitatea: două principii peste care nu poate trece jurnalistul Vasile Botnaru

Vasile Botnaru, originar din Cinişeuţi, Rezina, şef al biroului din Moldova al postului de radio Europa Liberă, s-a născut la 12 ianuarie 1957. Şi-a început studiile universitare la Chişinău, după trei ani s-a transferat la Universitatea “M. Lomonosov” din Moscova, pe care a absolvit-o în 1980. La Moscova s-a contaminat cu virusul nonconformismului. Cariera jurnalistică şi-a început-o la ziarul “Viaţa satului”. Graţie aptitudinilor de designer şi fotoreporter a devenit mai util în secretariat. A realizat primul proiect de machetare pe computer al unui ziar de la Chişinău. A reluat activitatea jurnalistică la Agenţia de ştiri „BASA-press” pe care a fondat-o împreună cu alţi câţiva colegi în anul 1992. A scris relatări pentru Radio Liberty, a făcut emisiuni la posturile de televiziune „Catalan”, apoi la Televiziunea de stat, a participat la organizarea postului de televiziune PRO TV Chişinău, a scris săptămânalul JURNAL DE CHIŞINĂU. A fost animatorul mai multor proiecte de încurajare a jurnalismului independent, a ţinut cursuri de jurnalism la Universitatea de Stat şi la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. În perioada 1993 – 2004 a activat în calitate de corespondent al Postului de radio „Svoboda” şi al Agenţiei de stiri „Associated Press”. Din 2004 şi până în prezent este şeful biroului de la Chişinău al postului de radio Europa Liberă. Are două fiice şi această ipostază o consideră cea mai importantă şi definitorie. 5

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Vasile Botnaru! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Atunci când mi s-a întâmplat să fiu la New-York sau la Washington, „acasă” însemna întreg continentul european. Când sunt la Praga, unde sunt convocat o dată la jumătate de an la întruniri manageriale ale companiei pentru care lucrez, noţiunea „acasă” se reduce la un colţ răsăritean al Europei. Şi am o sumedenie de motive (şi mai bune, şi mai rele) ce mă determină să nu uit de locul în care m-am născut şi îi sunt tributar. Mai nou, pot spune că şi în Franţa mă simt ca acasă, mai exact la Nantes, unde locuieşte fiica mea împreună cu soţul ei Etienne. Întrucât acolo e noua branşă a familiei din care face parte fiica mea Lucia devenită Maitreau, nu mă mai simt străin pe malul Atlanticului, ba dimpotrivă aş spune că am devenit un francofil incurabil. La Chişinău lucrurile se decantează cât se poate de firesc: „acasă” înseamnă perimetrul apartamentului în care trebuie să fie prezentă în mod obligatoriu nepoata Emilia, suverana care guvernează după bunul ei plac. Şi nimeni nu îndrăzneşte să-i conteste acest drept, decât poate părinţii ei care încearcă să contrabalanţeze răsfăţarea bunicească. „Starea de acasă” e şi la mama, sub nuc, când ea răstoarnă mămăliguţa îndemnându-ne, pe cei adunaţi în jurul mesei, în fiecare duminică, la ora de prânz, să învăţăm - măcar cineva – cum se face „măliga fără boţuri”. La care noi replicăm fără ezitare că nu e nevoie, atâta timp cât are cine să o facă, să-i dea Dumnezeu sănătate. 2. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Probabil nici măcar un olog nu îndrăzneşte să-i reproşeze lui Dumnezeu soarta pe care i-a dat-o, dară mite eu, care am ajuns să-mi văd nepoata crescând, şi în acelaşi timp, să-mi poarte de grijă, ca unui copil inconştient, mama mea Ianuaria. E Darul pe care nu l-a avut tatăl meu Ion, plecat la numai 53 de ani, când tocmai începusem să fim pe aceeaşi lungime de undă, a bărbaţilor, după ce aflase că nevastă-mea avea să nască primul copil (dar nu a avut „răbdare” ca să o vadă pe cea care urma să devină prezentatoarea de televiziune Lina Botnaru…). Un lucru este indiscutabil, nepoţii, dacă se poate, tre’ să stea în braţele bunicilor ca să închidă cercul firesc al vieţii. Iată de ce pot spune cu certitudine că sunt un om împlinit, nu am de ce să mă plâng. Şi cu meseria pare-se că nu am dat greş. Desi, nu mi-ar fi displăcut să fi fost eventual şi un şofer de tir, aşa cum îmi propuneam într-o compunere scrisă în clasa a noua, ceea ce a alertat-o pe diriginta noastră Margareta (Danilovna) Popescu. Mi-ar fi plăcut să fi devenit poate un muzician profesionist, urmând sfatul lui Tudor Cazacu, şeful „formaţiei de alamuri a sovhozului „Sverdlov”, care mă vedea un clarinetist, sau să fi mers pe pârtia de fotoartist, aşa cum ne doream cu ardoare atunci când eram dădăciţi de Viktor (Pavlovici) Marcenko… Acum când stau să mă uit în retrovizor, toate aceste lucruri cresc în valoare, trag tot mai greu 6

30 de întrebări de-acasă la cântar, chiar şi cele reprobabile. 3. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat viitorul? Tocmai i-am numit pe câţiva dintre oamenii care m-au învăţat ceva important în viaţă. Mi-ar lua foarte mult spaţiu ca să-i înşirui pe toţi acei care sunt în memoria „hardului” meu. Un loc la icoane i l-am rezervat în primul rând Bunicăi Ştefania, care venea de la Echimăuţi la Biserică şi în mod obligatoriu avea învelite în colţul batistei două „căpăcele” de zahăr pentru cei doi „băieţi ai Auricăi”. După care ar fi să-mi amintesc de lecţiile de tenacitate şi de perseverenţă pe care le-am însuşit de la fratele meu Victor, dar şi de la surorile Elena şi Ludmila, care şi-au zidit viaţa lor piatră cu piatră, ca să-i scutească cât mai repede posibil pe părinţii noştri de griji. Tatăl meu Ion mi-a dat lecţii de demnitate, de comunicare şi de receptivitate, aptitudini pe care le-am descoperit mai târziu undeva prin codul genetic, dar nu le-aş fi valorificat probabil dacă nu aveam în faţă exemplul lui. Despre cine să vă mai spun? Prima învăţătoare Aculina (Danilovna) Reabenchi mi-a dat primele lecţii de estetică şi de… freudism (de care mi-am dat seama fireşte mult mai târziu). Am avut norocul de colegi de şcoală, de facultate, de la care am învăţat o mulţime de lucruri. Apoi colegi de lucru, mai în vârstă şi mai tineri decât mine, fără de care nu ar fi fost arhitectura vieţii de care am parte. 4. Veniţi des la baştină? Mai rar decât mi-aş dori. Există însă o zi obligatorie - Paştele Blajinilor, când dăm busna la mătuşa Liuba Golub. 5. La şcoală şi în ziaristică aţi avut profesori preferaţi? Am avut foarte buni profesori. Iarăşi sunt în mare dificultate când vine vorba să dau şi o listă. Pot să mă refer doar la câteva exemple. Primul: Vasile (Iacovlevici) Donică, profesorul de fizică, odată a intrat purtând două rigle de lemn suprapuse una peste alta şi ne-a întrebat: ce forţă mişcă rigla a doua în timp ce o împing pe prima? Pentru că (din întâmplare) am răspuns corect, m-a recompensat cu o remarcă inestimabilă. A zis că elevii din clasa de alături (care erau cu doi ani mai mari ca noi) nu au ştiut să răspundă. A reuşit să mă ambiţioneze pentru câtva timp, dar, e adevărat, nu atâta de mult încât ca să mă fi îndrăgostit până peste cap de fizică. Ceea ce l-a dezamăgit probabil. Dar i-am dat în schimb o minimă satisfacţie soţiei sale, Lucia (Dionisovna), care mi-a fost profesoară de limba şi literatura rusă, pentru că am ajuns la filologie. Alt exemplu: învăţătorul de istorie Andrei (Iacovlevici) Curciac, mă tachina cu tema de acasă exact la prima oră de luni, după ce - ştia foarte bine - că în ajun voi fi cântat toată noaptea la vreo nuntă sau o cumetrie şi saxofonul îmi 7

30 de întrebări de-acasă storcea vlaga până la ultima picătură. Dar mă mobilizam şi improvizam câine-câineşte un răspuns pasabil. Iar profesorul de istorie îşi dădea perfect de bine seama că am pospăit tema cu cinci minute înainte de lecţie, dar nici gând să mă cruţe data viitoare, pentru că aşa întelegea el să mă călească exact ca pe o sabie de samurai. Abia mai târziu, poate prea târziu, i-am preţuit tactica pedagogică, care atunci, fireşte, îmi părea sadică şi mă credeam îndreptăţit să o taxez cu bombăneli şi imitarea stilului său cernăuţean de a vorbi cu sudalme de genul „fi’r-al dreacului” sau „fi-ţi-ar mutra-n puşcărie”… 6. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Era suficient să fi fost pe-aproape în unul din locurile şi momentele în care eram, naiv, sincer, neîmpovărat şi setos de viaţă, ca un ied, bunăoară la munca de „voluntariat studenţesc” în ţinutul Altai (unde s-a născut marele Shukshin…) sau în zilele irepetabile când am pornit împreună cu câţiva colegi afacerea numită BASA-press, clădită în proporţie de 90 la sută pe entusiasm. 7. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu cred. Pur şi simplu sunt ceva mai iute la picior (dar şi la mânie) când e de făcut ceva important şi lumea ezită sau „levitează”… 8. Când aţi înţeles acest lucru? Nu ştiu exact. 9. Cine şi când V-a ajutat să Vă realizaţi ca lider adevărat? Dacă e să admitem că funcţia de şef de birou al Postului de radio Europa Liberă prin definiţie este încredinţată unui lider (o virtute, repet, relativă) aş putea numi o persoană care m-a „reperat” în şuvoiul de informaţii şi m-a invitat să particip la concursul pentru această funcţie. Ea se numeşte Oana Serafim, şefa serviciului România/Moldova al Europei Libere. Ea citise nişte impresii de-ale mele publicate în presa de la Chişinău după o călătorie la New-York. Ceva anume a determinat-o să mă sune la BASApress şi să mă invite să depun dosarul pentru postul de director. Deci ea îmi este „naşa”. Şi nu doar pentru încrederea cu care mă creditează mereu, dar şi pentru că este o şefă deosebit de perspicace, pentru că privim de foarte 8

30 de întrebări de-acasă multe ori lucrurile la fel, pentru că suntem colegi de generaţie, pentru că… 10. Cum şi de ce aţi ales ziaristica şi nu pedagogia ca părinţii şi sora sau medicina ca fratele? Cred că este îndeletnicirea care era cea mai apropiată de lucrurile ce mă preocupau mereu. Parte din ele (o foarte mică parte) le-am punctat. În fond, comunicarea este luxul pe care ni-l oferă meseria de jurnalist şi încă mai şi suntem plătiţi pentru această enormă plăcere. 11. Cu cine dintre colegii de şcoală şi universitate aţi dori să Vă întâlniţi neapărat la un pahar de vorbă? În primul rând aş fi curios să-i văd pe colegii de şcoală care au umplut lumea. Bunăoară pe doctorul Anatol Rotarenco, care este în Rusia, sau pe Andrei Cuşnir, care este undeva în Portugalia cu toată familia. Sau pe Arcadie Glijinschi plecat în Israel încă pe timpurile URSS-ului. La fel îmi este dor de colegii de facultate şi de serviciu stabiliţi în SUA. Fireşte că nu aş rezista ispitei de a realiza nişte documentare radiofonice despre ei – recunosc e un instinct profesional, ca şi cel al groparului care… te măsoară involuntar din priviri ca să-şi dea seama cât spaţiu ai ocupa în locul de veci. De fapt, recunosc, sunt împătimit de ştiri şi de interviuri. Am avut norocul să comunic în emisiunile mele duminicale cu oameni pe care nu i-aş fi întâlnit vreodată, dacă nu eram la Europa Liberă. Şi acest lucru este cea mai mare retribuţie pe care şi-o poate dori un jurnalist. 12. De ce nu aţi intrat în politică? Nu-mi place. E o muncă ce mă depăşeşte, din mai multe motive. 13. Există politicieni pe care îi agreaţi? Cei care sunt buni interlocutori, indiferent de opţiunile lor politice şi estetice. Nu e treaba mea să-i judec. Eu am sarcina doar să-i prezint - cu acurateţe şi fără patimă. Din păcate avem prea puţini politicieni care acceptă dialogul deschis şi sincer. 14. Puteţi da câteva nume? Nu. Pentru că e treaba cititorilor şi ascultătorilor să dea note. Eu sunt moderator şi atât. Nu pot să o fac pe mofturosul şi să strig: opriţi planeta, cobor la prima! pentru că nu-mi place locul şi vremea în care m-am născut! 15. Numiţi trei acţiuni principale care ar ajuta mass-media să devină puterea a patra în republică? 9

30 de întrebări de-acasă Să apeleze la puterea judiciară, ori de câte ori este împiedicată să-şi facă treaba; să apeleze la puterea publicului care are nevoie de mass-media (chiar dacă publicul nu întotdeauna este conştient de acest lucru); să conceapă activitatea ca o afacere şi nu ca o aventură romanţioasă. 16. Care sunt principiile jurnalistului Vasile Botnaru peste care nu poate trece în nici un caz? Cele pe care le conţine orice manual de jurnalism – echidistanţa şi imparţialitatea. 17. Aţi fost trădat vreodată de colegi, prieteni? Probabil. Dar încerc să înteleg slăbiciunile oamenilor pentru că iertarea este mai eficientă decât ranchiuna. Dar nimeni nu mă poate împiedica să am ţinere de minte, pentru ca să fiu şi „priceput” cum spune dictonul. Bunăoară, un om care a încercat să mă mituiască ca să-l promovez în emisiunile mele nu mai are nici o şansă să-mi fie amic, pentru că m-a înjosit (dacă nu cumva a încercat să-mi întindă o cursă). 18. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Cine nu le are?! Contează să te spovedeşti la vreme, eventual în faţa ta, şi să simţi cicatricile. 19. Cu care dintre discipoli Vă mândriţi? Nu am ambiţia de dascăl. Dar tinerii care au lucrat cu mine sper să fi învăţat ceva util. Ei sunt în măsură să spună dacă se consideră sau nu discipolii mei. Bunăoară o studentă de la Universitate venise la mine în anul terminal, fără să ne fi cunoscut, şi mi-a cerut să-i scriu recenzia pentru teza de licenţă. I-am spus atunci că îşi asumă toate riscurile, pentru că nu fac rabat şi scriu ceea ce cred fără menajamente. Lucrarea s-a dovedit a fi una temeinică. Astfel am cunoscut-o pe cea care astăzi este prezentatoarea de la PRO TV Oxana Iuteş. Nu este discipola mea, dar s-ar putea să o fi încurajat într-un moment potrivit. Şi mă bucur dacă am ajutat-o să capete mai multă încredere. 20. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea cuplului Botnaru? Calităţile nevestei mele. Este întruchiparea bunătăţii, a ceea ce s-ar numi „cetatea familială”. A ştiut să fie răbdătoare şi să asigure condiţii ca să ne educăm reciproc, astfel încât să devenim perfect compatibili. 21. Sunteţi satisfăcut de copii? 10

30 de întrebări de-acasă Am două fete de care sunt mândru. La fel ca şi de cei doi gineri, care au preluat tutela celor două nepreţuite averi ale noastre. 22. Când nu faceţi ziaristică, ce faceţi? Desenez. Am o colecţie de desene în stilul ieroglifelor chinezeşti care s-au adunat pe parcursul a zece ani. Cam tot atâtea sunt împrăştiate prin lume (sună cam nemodest, dar este adevărat). Cele mai multe le-am oferit în dar (mai cu seamă de ziua mea, când le dau cadouri celor care nu uită să mă felicite). Altele le-am vândut, ca să recuperez cheltuielile minime pentru „consumabile”. Când nu o să mai am un serviciu, am să-mi câştig banii din vânzarea stocului. 23. Ce Vă place şi ce Vă displace în politica moldovenească? Îmi displace că este moldovenească. 24. Cine-i omul care credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine? Nevastă-mea Elena, bunica nepoatei mele Amelie. 25. Care-i mâncarea şi băutura preferate? Caraşii prajiţi în mălai şi pateurile pe care le gătea mama la plita de vară acasă, la Cinişeuţi; merele pe care ştia să le mureze tata, deşi era profesor şcolar; turtele cu mac pe care le gătea bunica Ştefania; piftia de cocoş fiartă la cuptor; năutul cu ciolane de porc; zacusca din vinete cu smântână, păpănaşii cu care ne alintă uneori nevastă-mea… să mă opresc? 26. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Fără prea mare optimism. E nevoie de efortul câtorva generaţii ca să ieşim din mentalitatea de sclavi. Ne iubim cătuşele, chiar dacă ne mai indignăm. 27. Există termeni de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Fireşte că există. Gândiţi-vă la ceea ce au paţit Balcanii şi o să vă daţi seama că Dumnezeu totuşi nu ne-a întors spatele. Dar nici mană cerească nu trebuie să aşteptăm. 28. Peste câţi ani R.Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? Ca să ce?.. Să ne înveţe ei că nu e bine să poluăm mediul, că e păcat să ne abandonăm copiii, să ne trimitem nevestele la munci silnice? Pentru asta nu e nevoie să intrăm în Uniunea Europeană. Haideţi să o edificăm la noi acasă, cu forţele noastre, şi atunci europenii o să doboare ei singuri zidul care ne desparte. Suntem pregătiţi să trăim altfel? Pentru început haideţi să nu mai scuipăm atâta coajă de seminţe în aşteptarea autobuzului. Chiar e atât de greu să renunţăm la 11

30 de întrebări de-acasă acest obicei stupid? După care să nu fumăm, să nu ne îmbătăm ca nişte brute la petreceri, şi tot aşa, pas cu pas. De câţi ani avem nevoie? Uite că nici eu nu ştiu. 29. De ce nu aţi plecat în străinătate? Pentru că sunt mai mult cosmopolit decât patriot şi mă simt bine acolo unde îmi fac munca, îi am în preajmă pe oamenii dragi şi sunt preţuit aproape la justa valoare. Deocamdată acasă este locul ce-mi oferă aceste circumstanţe. S-ar putea să mă împacientez dacă aş fi constrâns de sărăcie, la fel ca sutele de mii de moldoveni, care şi-au luat lumea în cap şi s-au risipit ca mărgelele dintr-un şirag fugit de pe aţă. Oare când se vor mai aduna la loc?! 30. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Niciodată nu-mi ajunge timp ca să citesc tot ce aş fi vrut. Îi invidiez enorm pe oamenii care sunt devoratori de cărţi, cum este Emilian Galaicu-Păun, sau alţi prezentatori celebri de noutăţi editoriale. Şi îmi mai doresc – poate după ce mă pensionez - să încerc tehnica picturii în ulei. După care olăritul, eventual dăltuirea în piatră, sculptura în lemn. Că pentru arta fierăritului la sigur nu o să mai am timp. 2 martie 2007

30 de întrebări de-acasă

Cred în valorile general-umane, nu în doctrinele ideologice Academicianul Vasile anestiadi s-a născut la 4 mai 1928, în SărăteniiVechi, raionul Teleneşti. Descendent dintr-o renumită familie care a dat Ţării şase medici de valoare. Doctor habilitat în medicină şi profesor universitar (1964), membru-corespondent (1965) şi academician al AŞM (1972). A fost şef al catedrei de morfopatologie (1958-1986), prorector (1958-1963), rector (1963-1986) al Universităţii de Stat de Medicină din Chişinău, şef-fondator al laboratorului de patologie al AŞM, director-fondator al Centrului de Patologie (1991-1993), care din 1993 este Centrul de Patologie şi Biopatologie al AŞM. A fondat o şcoală ştiinţifică de patologie, este autor a peste 700 de publicaţii de specialitate de circuit internaţional.

30 de întrebări de-acasă 1. Multstimate domnule academician Vasile Anestiade, ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Prin “acasă” subînţeleg Sărăteniul, rudele, prietenii, vatra strămoşească. “Acasă” e şi la muntele Atos, de unde-şi trage originea strămoşul meu botezat cu numele Anestis, adică “înviatul” în limba elenă, care a slujit ulterior preot la Constantinopol. “Acasă” e patria noastră la care te gândeşti aflându-te la congrese şi simpozioane în străinătate. “Acasă” sunt la mănăstirea Hâncu, pe care am avut fericita ocazie s-o ridicăm din ruini cu tot Institutul de Medicină în perioada când am fost rector. „Acasă” m-am simţit în Israel, unde m-au invitat foştii mei studenţi. Noţiunea de “acasă” o asociez şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău, unde mi-am făcut studiile, dar şi am muncit mulţi ani. 2. Sunteţi satisfăcut de viaţa trăită în intense activităţi ştiinţifice, ajuns la timpul când numele Anestiade e crestomaţie pentru moldoveni, precum pentru strămoşii Dumneavoastră eleni ar însemna chiar Asclepios? Albert Einstein era de părere că, după 60 de ani, dacă ai trăit o zi bine, trebuie să mulţumeşti naturii dacă eşti ateu, iar dacă aparţii de o confesiune religioasă, trebuie să mulţumeşti lui Dumnezeu. Patriarhul rus Pimen (pe care l-am auzit cu urechile mele) spunea la rândul său: “Dacă ai ajuns la 70 de ani, mulţumeşte-i Celui de Sus pentru fiecare clipă trăită.” Sigur că ar fi lipsă de modestie din partea mea să nu mulţumesc Celui de Sus, care mi-a permis să ajung degrabă la al 79-lea an, să am prieteni buni de vârste diferite, deşi puţini, în schimb fideli şi de valoare. Viaţa ne oferă diferite ocazii, pe unele le fructificăm, pe altele le ratăm. Cu toate acestea, mă simt un om împlinit şi doresc şi altor semeni ai mei, care muncesc onest, să atingă aceeaşi vârstă şi să trăiască aceleaşi sentimente. 3. Viaţa şi activitatea cui V-a fost exemplu, dar şi motiv de opţiune decisivă în alegerea profesiei? Am fost la părinţi nouă copii. Părinţii noştri, Cristofor şi Ana Anestiade, nu au crezut nici odată în descântece şi vrăciuitori. Când se îmbolnăvea cineva din noi, chemau pe medicul de la spitalul din sat pe nume Nina Comarovschi, originară din Cucuruzeni, care avea studii făcute la Berlin, o profesionistă notorie în medicina generală, dar şi un intelectual rafinat, o doamnă de o probitate morală deosebită. Erau nişte epidemii cumplite prin anii ’20, care făceau victime din cauză că lumea la noi era plină de superstiţii. Această doamnă în faeton şi halat alb, dacă era nevoie să salveze omul, gonea precum la curse. Pe toţi ne-a salvat acest medic, dar nu a reuşit să ne-o salveze pe sora Tamara, care a murit la vârsta de cinci ani. L-am mai cunoscut atunci pe medicul Nichifor Laşcu de la Orhei, la care ne trimitea doctorul Coma14

30 de întrebări de-acasă rovschi dacă suferinţa ieşea din competenţa ei. Apropo, la Orhei mai circulă zicala “Precum calul lui Laşcu”, folosită în cazul unui om pus la o muncă grea, insuportabilă. Dar de fapt aşa îşi câştiga pâinea şi pătimaşul de profesie doctor: ziua sau noaptea, pe arşiţă sau viscol el era în slujba pacientului. Impresionaţi de munca acestor medici, noi, şase din cei opt fraţi şi surori, am ales ca destin medicina. 4. Veniţi des pe la Sărăteni? Mai rar, dar de fiecare dată orice întâlnire cu baştina îmi produce o deosebită plăcere. Am impresia că îmi descopăr din nou satul! Ultima oară am fost nu demult la ceremonia de sfinţire a clădirii substaţiei de asistenţă medicală de urgenţă aflată acum pe teritoriul fostului spital de circumscripţie, unde am făcut cunoştinţă cu nişte medici extraordinari. Am avut mari emoţii când un cor mic din câteva asistente medicale a cântat imnul localităţii. Paradoxul era că coristele care cântau: ”Sărăteni, Sărăteni, satul meu iubit,/ Nu de azi, nu de ieri eu te-am îndrăgit” erau toate până la una originare din alte localităţi, dar căsătorite în satul nostru! Nici nu poţi intui câte rezerve de dăinuire are veşnicia noastră care s-a născut la sat... 5. Ce îi sfătuiţi pe consătenii Dumneavoastră de fiecare dată când veniţi în sat? Că orice trecere la o altă vârstă trebuie să fie primită de fiecare ca o nouă etapă, încă o treaptă pe scara vieţii care continuă şi că multe lucruri bune trebuie să realizăm. Adică să nu te opreşti, să-ţi pui mereu alte obiective, care să-ţi dea sens vieţii. Spunea celebrul filosof antic Democrit: “Oamenii imploră viaţa de la zei fără ca să ştie că au mijloacele păstrării ei în mâinile lor”, un adevăr în vigoare şi azi, deşi a fost pronunţat în anul 400 înainte de Hristos. Teoretic durata vieţii poate ajunge până la 115-120 de ani. Pe de altă parte, ca om de ştiinţă sunt nevoit să apreciez starea fiinţei umane ajunsă la o vârstă înaintată. Mai ales când eşti concomitent obiect şi subiect al propriilor cercetări. De aceea cred că a-ţi face proiecte nerealiste înseamnă să dai dovadă de frivolitate. Proiectele trebuie să fie rezonabile, e bine să fii conştient de capacitatea ta de a le rezolva - vă spun eu acest lucru, cel care se ocupă de gerontologie, ramură a medicinii care studiază problemele legate de îmbătrânirea organismului. Nu-mi pot imagina că pot să rămân în afara cercetării, în afara prezenţei la simpozioane şi congrese ştiinţifice, unde rezultatele investigaţiilor sunt expuse în faţa specialiştilor din domeniu, iar tu participi pe viu la dezbaterea lor. Mă aşteaptă în viitorul apropiat câteva deplasări în străinătate. Plec, oricât ar fi de complicat zborul de mai multe ore deasupra oceanului. 15

30 de întrebări de-acasă 6. Cu cine din colegii de şcoală, de facultate V-aţi întâlni la un pahar de vorbă? Cu Ionică Ţopa de la Chiţcani. Împreună am învăţat la liceul “Vasile Lupu” din Orhei în 1941-1944, rămânând la baştină după ce liceul s-a evacuat în Regat. Am făcut împreună nişte cursuri judeţene de învăţători la Alcedar, după care am predat un an la Teleneşti şi alt an la Sărăteni, iar Ionică - în satul său natal. Era cât pe ce să dăm de naiba: într-o bună zi Ionică îmi trimite o felicitare scrisă în română cu caractere gotice. Răvaşul nimeri pe mâna securiştilor, care au făcut un mare tămbălău, găsind în nevinovata scrisoare un act subversiv. Am scăpat basma curată graţie intervenţiei din Praga a fratelui Nicolae, medic militar în grad mare. Ulterior am intrat împreună cu Ion la Institutul de Medicină, pe care l-am absolvit în anul 1951. Medici din promoţia mea au intrat fulminant în istoria ştiinţei naţionale: traumatologul Nicolae Testemiţeanu, chirurgii Pavel Bâtcă şi Eugen Maloman, psihiatrul Alexandru Nacu, obstreticianul Pavel Paladi. Doamne, ce foame cumplită am înfruntat în anii studenţiei! Uite cu ei aş sta la un pahar de vorbă, dar spre regret mulţi nu mai sunt printre noi. De asemenea aş sta cu Ion Ţopa, care mulţi ani a lucrat în laboratorul de microscopie electronică al Institutului de Medicină, apoi a fost directorul muzeului de morfologie de pe lângă catedra de anatomie. Prietenim cu el până azi. De asemenea cu Tudor Gheorghiţă, cu care am renăscut din ruine mănăstirea Hâncu, transformând-o în bază de odihnă a Institutului nostru. 7. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Am prieteni puţini, dar valoroşi. Sunt pasionaţi de munca lor, de carte, au un optimism de invidiat şi sunt săritori la nevoie - sunt oameni de suflet. Numai ce am vorbit cu Ion Burduja, care a avut o viaţă-calvar legată de deportări din fragedă tinereţe, alte vitregii. Dar a fost dârz şi şi-a înfruntat cu destoinicie destinul. De cinci ani suferă de o boală gravă, înfruntând-o cu un deosebit stoicism şi dragoste de viaţă. 8. Povestiţi-ne despre discipolii Dumneavoastră. Ce nume ar putea fi rostite, cine-s oamenii care V-au îndreptăţit aşteptările? Discipolii mei, pot spune, făuresc istoria medicinii moderne. În Israel fiind, cei cu care m-am întâlnit din comunitatea de acolo mi-au relatat cifra de circa 20.000 medici cărora le-am semnat diplomele în 23 de ani cât am fost rector. Era mare valoarea acestor diplome, încât deţinătorii lor, ajunşi în Israel, ţară cu rigori dure în ce priveşte studiile, nici nu erau supuşi atestării. Cu ocazia vizitei în Israel mi s-a înmânat prin decret de stat medalia “50 ani de la Victorie, 194516

30 de întrebări de-acasă 1995”, decoraţie care am dat-o la păstrare muzeului Universităţii de Medicină şi Farmacie. Am pregătit peste 100 doctori în ştiinţe şi doctori habilitaţi. Când am dat această informaţie unui săptămânal de la Chişinău, acesta a pus la îndoială cifra şi a scris 10! Apoi iată dintre aceşti 100, nu 10, veţi găsi în orice ierarhie ştiinţifică şi didactică. Sunt medici-savanţi care lucrează în multe ţări ale lumii. Nu pot da vre-un nume pentru a nu crea animozităţi între ei. Am concomitent foşti studenţi care-şi scriu disertaţia de doctor în ştiinţe la Moscova, fac doctorantura la Bucureşti şi Chişinău, chiar şi la Tiraspol or, medicina nu cunoaşte graniţe şi concepţii politice, rase, vârstă, fiindcă oamenii, cine ar fi, suferă la fel. 9. Există politicieni pe care îi agreaţi? Sunt rezervat în privinţa activităţii politicienilor moldoveni, dar şi a celor de dincolo de Prut... 10. Cine a fost omul-etalon pentru Dumneavoastră, performanţele căruia aţi tins să le atingeţi? Nicolae, fratele nostru cel mai mare. El primul dintre noi s-a avântat în medicină. La toate disciplinele era apreciat cu nota 10 încă de la şcoala primară, dar şi în liceu. În 1940 era student în anul patru la Medicină în Iaşi, unde-i avea în calitate de profesori pe marii savanţi români: chirurgul Tânăsescu, histologul Ţupa, anatomistul Popa (numele căruia îl poartă Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi). Eu în acel timp eram în anul I la Liceul Naţional din Iaşi. Înainte de 28 iunie venisem acasă, la Sărăteni. Basarabia a fost invadată de trupe sovietice, care au pus graniţă pe Prut. În toamnă bădiţa Nicolae a plecat la Lvov să-şi continue studiile. Acolo se studia în poloneză şi ucraineană, iar fratele meu până a învăţat limba rusă răspundea în franceză. Deşi la izbucnirea războiului a fost mobilizat, comandanţii l-au trimis să-şi termine studiile la Stalingrad, fiindcă la război doctorul nu este mai puţin necesar decât un comandant de oşti bun. Dar şi-a finisat studiile în 1943 la Alma-Ata, de unde a plecat pe front ca chirurg. A ajuns cu un spital de campanie până la Praga. După demobilizare a fost asistent, apoi docent, şef de catedră. În 1954 susţine teza de doctor, iar în 1965 - cea de doctor habilitat. E primul chirurg din Moldova care a efectuat intervenţie chirurgicală la inimă. Dar muncea mult, fără să-şi cruţe sănătatea. Inima lui nu a rezistat în noiembrie 1968. Până azi pacienţii operaţi de dânsul îi vizitează cu flori mormântul la cimitirul din strada Armenească, aflat alături de mormântul colegului lui de liceu Vsevolod Anghel, autorul ideii fondării Aleii Clasicilor. 11. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Anestiade? Dragostea, sentimentul că nu putem trăi unul fără altul. Cu Zinaida, soţia mea, 17

30 de întrebări de-acasă am trăit la Sărăteni într-o mahala, tatăl ei, Gheorghe Feghiu, pentru faptul că a călcat în picioare o gazetă cu poza lui Stalin, în 1941 a înfundat puşcăria în Siberia timp de 16 ani, dar a trăit până la 88 de ani. Ne-am căsătorit când Zinaida era studentă, iar eu - aspirant. Acum soţia mea este profesor universitar, fondatoarea Catedrei de endocrinologie, specialistă în tratamentul diabetului zaharat. 12. Sunteţi satisfăcut de urmaşi? Avem un fiu pe nume Vasile, care a pornit pe urmele noastre. E doctor în ştiinţe medicale, ceea ce nu e rău pentru început. 13. Totuşi, de ce, domnule academician, având un mare potenţial intelectual, nu am reuşit să creăm o clasă politică capabilă să ducă poporul nostru pe făgaşul dezvoltării democratice şi europene? În 1973 am condus o delegaţie de reprezentanţi ai intelectualităţii din URSS în Irlanda. Era un fel de solie care trebuia să convingă societatea civilă de acolo ca să influenţeze conducerea ţării să iniţieze relaţii diplomatice cu Moscova. Turneul de 28 de zile ne-a reuşit - nici nu am dovedit să venim acasă, că ambasadorul sovietic era deja la Dublin. Dar, trebuie să remarc că ura irlandezilor faţă de englezi era mare, deoarece băştinaşilor li se luase totul, inclusiv limba, floarea naţiunii irlandeze emigrase - apropo, cei mai mulţi din preşedinţii SUA au rădăcini irlandeze. Nivelul de viaţă era mult mai jos decât este acum la noi în R. Moldova - peisajul la ei e din stânci golaşe şi pământ pietros. Dar acum Irlanda este una din cele mai prospere ţări europene. Asta s-a întâmplat de aceea că în fruntea ţării au venit oameni cu carte, un concept bine definit. Acum observaţi ce se întâmplă la noi. Situaţia cu vizele nu este numai una anormală, ea este convenabilă ambelor părţi care cred că cu cât se vor înrăutăţi relaţiile moldo-române, cu atât mai bine. E o chestie scârboasă să te cerţi cu vecinul, dar mite să compromiţi relaţiile cu ţara care nu ţi-e numai vecină. 14. E un blestem al nostru incapacitatea liderilor partidelor politice autohtoni de a se solidariza când este vorba de atingerea unui scop, să zicem, preluarea puterii, materializarea unor reforme? În octombrie 2002, la congresul internaţional de patologie, mi s-a reproşat 18

30 de întrebări de-acasă într-o discuţie liberă: ori sunteţi cointeresaţi în zona în care trăiţi să menţineţi o situaţie de conflict, îmbogăţind pe conducătorii voştri dincolo de limba, etnia şi convingerile lor politice, ori nu sunteţi apţi a deveni o Irlandă, o Slovenie ori Cipru. Aveţi o populaţie polivalentă, creativă. Or, se crează şi se munceşte mai interesant, mai bine acolo unde se încrucişează diferite culturi şi civilizaţii, o situaţie strategică est-vest din care aţi putea profita, precum a profitat Finlanda lui Kekkonen şi Paasikivi după război spre a-şi ridica nivelul de trai, îmi spuneau oponenţii mei. Dar nu o faceţi. Luaţi aminte, urmaşii nu vă vor ierta această iresponsabilitate. De fiecare dată mi-a fost greu să le explic interlocutorilor mei “specificul nostru naţional”. Eu cred că în societatea basarabeană problema capitală este asigurarea vitalităţii fiinţelor umane, iar axioma zilei trebuie să fie concordia civică. În caz contrar vom avea sărăcie, demoralizare şi dictatură. Eu ţin minte când a fost asasinat prim-ministrul I.Gh. Duba de către legionari şi a fost instaurată dictatura lui Carol II. Până la asta jandarmul nici nu putea intra în curtea ta fără mandat. După instalarea dictaturii, puterea a devenit discreţionată, abuzivă. Nu mai zic de grozăviile care au urmat: războiul, foametea, totalitarismul bolşevic. Avem oameni dotaţi, dar aceştea nu au fost învăţaţi să coopereze, a fost încurajată concurenţa neloială în care, evident, nu contează profesionalismul, dar capacitatea de adaptare într-un mediu vicios, impostura, ipocrizia, dublul standard. Talentele autentice sunt pur şi simplu strivite. De aici şi exodul enorm de creieri. Cred că de situaţia care s-a creat în Republica Moldova se fac vinovate toate guvernările care s-au perindat în ultimii 15 ani de la proclamarea independenţei. 15. Numiţi principiile Dumneavoastră, peste care nu puteţi trece. Nu pot trece peste principiile creştine, care pentru mine sunt vitale. 16. Aţi fost trădat vre-odată de colegi sau prieteni? Nu mă pot pronunţa. Prieteni, v-am spus, am puţini, dar valoroşi. 17. Aţi avut momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Cine nu le-a avut? Nu vreau însă să trăiesc din nou atmosfera când pentru o anecdotă ori gazetă mototolită cu chipul cuiva puteai lua ani grei de puşcărie. 18. Când nu faceţi medicină, ce faceţi? Citesc romane istorice. 19. Care Vă e personalitatea istorică preferată? Hipocrates, părintele medicinii, cel mai distins medic al Greciei antice, autorul jurământului care-i poartă numele şi care-l am în original - aici, în cabinetul 19

30 de întrebări de-acasă de lucru, dar şi acasă. In 1998 am fost la un congres mondial de biologie şi ştiinţă cardiovasculară care şi-a ţinut lucrările pe insula Kos, locul de naştere al ilustrului medic, unde am prezentat un raport ştiinţific. Sunt mândru de asta, fiindcă a face un pelerinaj acolo unde s-a născut şi a trăit Hipocrates doreşte orice medic care se respectă. 20. Cine este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Poate soţia Zinaida... Dar, cred că la orice etapă a vârstei sale omul trebuie să se cunoască pe sine însuşi. 21. Care Vă sunt mâncarea şi băutura preferate? Mâncarea gătită tradiţional, la cuptoraş, cu puţin vin roşu ori alb ţărănesc, scos tot atunci dintr-un beci răcoros. Îmi place de asemenea cafeaua turcească. 22. Ce-i trebuie unui om ca să se simtă fericit? Libertate, demnitate şi credinţă în Dumnezeu. Sărăteniul, baştina mea, se afla pe moşia nobilului Mavromati, tot sămânţă din greci şi el. Sătenii noştri lucrau la el, dacă era nevoie frângeau cuşma la boier şi acela-i ajuta cu lemn pentru casă ori cu altceva, adică cum făcea ulterior colhozul. Dar vecinii noştri din satul Ţânţăreni erau răzăşi - aceştea nici ameninţaţi cu moartea nu veneau la boier după milostenie şi ajutor, o scoteau singuri la capăt oricât de greu le-ar fi fost. Tatăl meu, ţin minte, îi aprecia mult pe vecini anume pentru faptul că aveau libertatea şi demnitatea de a-şi decide singuri destinul, fără ajutorul cuiva. 23. Există termene de comparaţie pentru criza care o traversăm? Nu cred că ar fi. Noi, basarabenii, am fi putut să elaborăm o strategie, să nu aţâţăm spiritele or, precum ştiţi, am avut destui patrioţi buni de gură, dar profesionişti nici la o cale care au “îngropat” cauza colectivă. Trebuia să urmăm poveţele lui Andrei Saharov, care spunea: “Găseşte ceea ce-i uneşte pe oameni fără să le conveargă interesele. Trebuie să păstrezi ce e mai bun la tine şi să împrumuţi de la Occident lucrurile, normele, instituţiile care pot fi aplicate aici”. Nu am dorit s-o facem. În consecinţă ne-am ales cu funcţionari corupţi, indiferenţi faţă de durerea omenească. În Moldova birocraţia proliferează monstruos. 24. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Obscur şi imprevizibil, dacă exodul de creieri şi de braţe tinere continuă. 25. Aderarea Republicii Moldova la UE ar fi o soluţie? Cred că da, însă pentru asta politicienii trebuie să-şi ia capul în pumni şi să cugete asupra destinelor acestui popor. 20

30 de întrebări de-acasă 26. Cum arată azi raporturile între religie şi ştiinţă, care înainte erau doi rivali de neîmpăcat? Este oare religia altceva decât o suită de observaţii la nivelul marilor înţelepciuni, acumulate pe parcursul a mii de ani, observaţii confirmate apoi în mod ştiinţific? Relaţiile religiei cu ştiinţa sunt o temă inepuizabilă. Ştiinţa, în observaţiile ei zi de zi, a confirmat prin mijloacele ei multe din informaţiile empirice susţinute în cărţile sacre. Apropo, în mileniul trei, care va fi unul al biologiei, confluenţa religiei cu ştiinţa va fi una primordială. Nu înzadar se spune “ştiinţă şi medicină”, fiindcă medicina mai este şi o artă. Hipocrates considera că, dacă după discuţia cu medicul bolnavul nu se simte mai bine, acesta nu este un medic adevărat, fiindcă nu a ştiut să atingă substratul spiritual al pacientului. Astăzi viitorul medicinii ţine de faptul cum aceasta va anihila super-stresul. Stresul e necesar pentru existenţa fiinţei umane, dar devine nociv dacă depăşeşte limitele fireşti. Cum să-l combatem dacă nu prin influenţa asupra spiritului? Astfel ne întoarcem la biopatologie, ştiinţa care se bazează pe capitalul de înţelepciune al omenirii acumulat pe parcurs de secole. 27. Cum se întâmplă că în ultimul timp academicienii s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie şi mulţi intruşi se laudă cu titlul în cauză mai ales în perioada de la independenţă încoace? Pe timpurie URSS titlul se acorda după o analiză minuţioasă a candidaţilor. Când am fost promovat ca membru-corespondent în 1965, apoi ca membru titular în 1972, toate lucrările mele de activitate ştiinţifică, nu publică, au constituit obiectul unei analize minuţioase la Academia din Moscova la două secţii: Biologie generală şi Fiziologie şi Medicină. Numai după această omologare am fost recomandat ca membru titular. Am fost recomandat de trei mari personalităţi: Pavel Lukomski, terapeutul principal al MS al URSS, cel care semna buletinele de boală ale lui Stalin; Anatolii Strukov, patologistul care i-a făcut expertiză medico-legală “marelui tătuc” şi Nicolai Kraevscki, cel care a identificat cadavrul lui Hitler în luna mai 1945. Ulterior, ani de zile nu am îndrăznit să mă numesc academician alături de aceşti savanţi celebri! Azi, în independenta Moldovă, aceste “complexe” au dispărut! Azi te izbeşti de academicieni la tot pasul, semn că trăieşti într-o provincie ruptă de lume. Nici nu mai ştiu câte academii sunt la moment în R. Moldova, titlul s-a devalorizat... 28. Care, în opinia Dumneavoastră, vă este cea mai mare realizare? Faptul că am reuşit, fiind rectorul Institutului de Medicină, să restabilesc împreună cu colectivul nostru renumita mănăstire Hâncu, transformând-o în baza noastră de odihnă. Începând cu luna iulie 1978, câţiva ani la rând, studenţii şi cadrele didactice au lucrat la reconstrucţia celor două biserici şi a chiliilor 21

30 de întrebări de-acasă distruse, la edificarea de noi clădiri, restabilirea reţelei de lacuri, plantarea de pomi şi arbuşti. Am reuşit chiar înălţarea crucilor pe cele două biserici, motivând conducerii de la Chişinău că vrem să facem în Codri un fel de Suzdal moldovenesc. Dar după ce am instalat crucile au început neplăcerile, care au durat ani la rând. La Moscova au fost expediate nenumărate scrisori anonime, mai degrabă denunţuri, o “grijă” deosebită pentru mine manifesta chiar Egor Ligaciov, iar oficiosul “Pravda” mă avea de neschimbat protagonist de foiletoane. Cât nu ar fi de paradoxal, dar atunci m-a apărat Radio “Europa Liberă”, care unul Dumnezeu ştie cum îşi obţinea informaţia de aici, din Basarabia, regiune închisă pentru reporterii acestui post. Când m-am transferat la Academie din postul de rector, în 1986, am ieşit din cabinet cu două valize cu diferite acte de control, care de fapt erau toată averea făcută în cei 23 de ani. Dar, era important că mănăstirea Hâncu a intrat în patrimoniul naţional, situaţie cu care mă mândresc. 29. Nu aţi plecat în străinătate, deşi V-au propus să conduceţi catedre în Canada. De ce? Danton i-a spus lui Robespierre, când ultimul i-a propus să se refugieze peste hotare: “Patria nu ai s-o iei pe tălpile bocancilor!” Am întâlnit în Grecia, patria strămoşilor mei, etnici eleni repatriaţi din Georgia şi care şi-au aranjat bine viaţa, dar nostalgia după pământurile natale îi macină precum rugina oţelul de înaltă probă. Cu nostalgia baştinii trăiesc şi foştii noştri compatrioţi mutaţi în Israel. Personal, nostalgia mi-ar aduce mari suferinţe. “Ibi bene, ubi patria” - acolo e bine unde e patria, spuneau latinii. 30. Ce calităţi apreciaţi la om? Mai întâi de toate umanitatea, dorinţa de a sări în ajutor la nevoie unui năpăstuit. Am avut de asemenea întotdeauna un respect deosebit pentru cei de vor să se autoperfecţioneze şi studiază mult. Chiar am reuşit să-mi fac între aceştea buni prieteni. Detest însă lunecarea conaţionalilor noştri către idolatrie şi fetişism. În Basarabia mai continuă să înflorească festinurile şi omagierile deşănţate. Dacă nu aş fi cunoscut alternative de conduită, nu m-aş indigna atât. Am cunoscut oameni de o probitate morală înaltă şi la şcoala primară, şi în academii, am trăit la sat, unde au fost datini foarte frumoase. Dar multe s-au irosit, ceea ce e un mare păcat. Mă gândesc la cele 7 porunci scrise de înţelepţii antici pe frontespiciul templului lui Apolo din Delphi: 1. Cunoaşte-ţi sfârşitul vieţii. 2. Cunoaşte-te pe tine însuţi. 3. Fă totul cu măsură. 4. Nimic în plus. 5. Fără mânie. 6. Nu te încrede în nimeni. 7. Răii întotdeauna sunt cei mai mulţi. Cred că aceste maxime ar trebui gravate şi în mintea basarabenilor. În încheiere, vă rog să transmiteţi plecăciunile mele baştinii noastre! 23 martie 2007

30 de întrebări de-acasă

Mă consider fericit

După absolvirea, în anul 1965, a şcolii medii din satul natal Ciocâlteni, raionul Orhei, Gheorghe Bobână a devenit student la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Filologie. În 1970-1971 a fost învăţător şcolar, apoi şi-a satisfăcut serviciul militar, iar în 1974 a devenit aspirant la Institutul de Filosofie al Academiei de Ştiinţe din Moscova. În 1977 a fost angajat cercetător ştiinţific în secţia Filosofie şi Drept a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În anul 1978 a susţinut teza de doctor în filosofie cu tema „Concepţiile filosofice ale lui Antioh Cantemir”. În 1981 i se conferă titlul ştiinţific de cercetător conferenţiar, în 2004 - titlul ştiinţifico-didactic de conferenţiar universitar, în 2005 susţine teza de doctor habilitat în filosofie cu tema „Umanismul în gândirea filosofică românească din secolul al XVII-lea-începutul secolului al XVIII-lea”. Tot în 2005 i s-a conferit titlul ştiinţific de profesor cercetător în specialitatea Istoria filosofiei. Timp de aproape 30 de ani de activitate în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei Gheorghe Bobână a ocupat diverse funcţii, de la cercetător ştiinţific până la director al Institutului de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞM, iar în prezent deţine funcţia de cercetător ştiinţific principal la Institutul de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice. A publicat peste 120 de lucrări ştiinţifice şi metodico-didactice, este coautor al curriculumului la filosofie pentru învăţământul liceal, al manualului de Filosofie pentru clasa XII, al Antologiei gândirii pedagogice din Moldova, a participat cu referate şi comunicări ştiinţifice la numeroase reuniuni ştiinţifice în ţară şi peste hotare, este membru al colegiilor de redacţie a unor prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi de peste hotare. Sub conducerea lui Gheorghe Bobână au fost susţinute 4 teze de doctor în ştiinţe. 23

O l fi B p l fi s E u

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Bobână! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Mai întâi de toate casa părintească, baştina, adică locurile dragi, unde m-am născut şi unde am crescut, ţara mea natală, adică Republica Moldova, dar nu în ultimul rând şi România. Mă simt ca acasă la Iaşi, unde a făcut fiul meu liceul, am mulţi prieteni la Universitatea „Al.I.Cuza” şi la filiala Academiei Române. Mă simt ca acasă şi la Bucureşti, unde a studiat la universitate fiica mea, am mulţi prieteni la Institutul de Filosofie şi Sinologie „C.Rădulescu-Motru” al Academiei Române. M-am simţit totdeauna ca acasă la Timişoara, la “Universitatea de Vest”, la Cluj-Napoca, la Universitatea “Babeş-Bolyai”, la Târgu-Jiu, la „Universitatea C.Brâncuşi”, şi în multe alte părţi din ţară, legate de istoria noastră naţională. 2. Cine au fosf dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? În primul rând învăţătorul din clasele primare, dl lon Strişcă. Consider că o influenţă decisivă asupra formării mele intelectuale au avut mai mulţi profesori. Aş menţiona-o îndeosebi pe dna Maria Popescu, profesoara de limba şi literatura română. Dar m-am format mult ca autodidact, citind tot ce-mi era accesibil la biblioteca din sat, mai întâi în româneşte, apoi şi în ruseşte. 3. Veniţi des la baştină? Cu părere de rău acum vin destul de rar - o dată, de două ori pe an. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca acesta să Vă fie prieten? Sinceritate, onestitate, dar şi un anumit grad de cultură. Prin cultură am în vedere în cazul acesta „cei şapte ani de acasă”. 5. Când aţi descoperit că aveţi calităţi de cercetător (căutător) şi de lider? Unele tendinţe de a cerceta au apărut încă în anii de studenţie. Vroiam să ştiu mai mult decât scrie în manuale sau vorbeşte profesorul la prelegere. Mai târziu, la aspirantură, mi-am format anumite abilităţi în cercetare, astfel că am început activitatea ştiinţifică de acum format ca cercetător. Cu referinţă la liderism, nu ştiu ce înţelegeţi prin aceasta. Cuvântul „lider” astăzi are un sens cam ambiguu. Am fost şeful grupei la Universitate, am fost comandant de pluton în armată, am ocupat unele funcţii administrative la Institut, dar nu consider numaidecât că sunt lider. A fi lider înseamnă să conduci masele, să ai o influenţă decisivă uneori asupra destinelor oamenilor; să le deschizi anumite căi în faţă. În acest sens avem puţini lieri şi nici nu pot fi prea mulţi. 6. Cine şi când V-a ajutat să vă afirmaţi în calitate de profesionist? 24

30 de întrebări de-acasă Am spus că am fost mai mult autodidact, dar am avut şi îndrumători cărora nu încetez să le aduc omagii. E vorba, în primul rând, de conducătorul tezei mele de doctorat, dna Nina Utkina, doctor în filosofie, cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei de Ştiinţe din Moscova, dl Alexandru Babii, doctor în filosofie, fost director al instituţiei în care activez timp de 30 de ani, dna Valeria Nicic, doctor în filosofie, cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei de Ştiinţe din Ucraina şi alţii. 7. Cum s-a întâmplat că aţi ales altă profesie decât cea de pedagog, îmbrăţişată în cruda tinereţe? Vreau să spun că şi astăzi sunt pedagog, am titlul ştiinţifico-didactic de conferenţiar universitar, predau de 10 ani la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, ţin cursuri pentru doctoranzi la Academia de Ştiinţe din Moldova. Am abandonat însă activitatea de învăţător, fiindcă simţeam că aş putea face mai mult decât făceam la ţară. Deşi avem şi în şcolile săteşti profesori excelenţi, unii ar putea să predea şi la universităţi. Dovadă e faptul că din şcoala noastră au ieşit atât de mulţi oameni cu renume în ţară şi peste hotare. 8. Cu cine din colegii de şcoală, de facultate aţi dori să Vă întâlniţi la un pahar de vorbă? Sunt foarte mulţi. Totdeauna mă întâlnesc cu plăcere cu fostul meu coleg de bancă Costică Roşea, aş vrea sa-i văd mai des pe colegii de clasă Gheorghe Ranga, Ion Lungu, Petrică Cucu. De la facultate am rămas prieteni cu Valeriu Snighiri, scriitorul Constantin Dragomir, cercetătoarea Rita Kleiman, colega de grupă Claudia Oltu şi mulţi alţii. 9. Vorbiţi-ne despre elevii Dumneavoastră. Care din nume credeţi că ar putea fi rostite? Cu părere de rău am fost prea puţin timp învăţător şcolar, dar îmi place să spun că i-am predat Ludmilei Vasiliev („tanti Ludmila” de la TVM), mi-a fost elevă Svetlana Rusnac, doctor în psihologie, conferenţiar universitar, autor de manuale, şef de catedră la ULIM. Mai sunt şi alţii pe care acum nu pot să mi-i amintesc. 10. Nu aţi fost obsedat de ideea de a intra în politică? Ce înţelegeţi prin „a intra în politică”? Nu putem fi în afara politicii, mai ales acei care activăm în ştiinţele sociale. Probabil nu ştiţi, dar în 1989 eu am publicat primul articol în apărarea limbii române şi a alfabetului latin, în ziarul „Învăţământul Public”, iar a doua zi a apărut materialul semnat de Constantin Tănase şi Vasile Bahnaru în „Literatura şi Arta”. Toţi laurii au 25

30 de întrebări de-acasă revenit lor, iar despre articolul meu s-a uitat. Aceasta nu înseamnă că m-am retras şi nu am reacţionat la evenimentele ce s-au petrecut pe parcursul anilor, mai ales la acele legate de identitatea noastră românească. Bănuiesc că avizul prezentat în legătură cu Concepţia de politică naţională a constituit baza demiterii mele din funcţia de director al Institutului de Filosofie, Sociologie şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Dar oricum lucrările mele ştiinţifice consacrate identităţii noastre naţionale nu rămân în afara politicii.

Savantul Gheorghe Bobână a instituit o frumoasă tradiţie - de a-şi prezenta toate lucrările mai întâi în satul de baştină, făcând şi câte o donaţie bibliotecii de unde în copilărie a împrumutat primele cărţi.

11. De ce, în opinia Dumneavoastră, nu am reuşit să creem o clasă politică care să ducă poporul nostru pe drumul dezvoltării democratice şi europene? Nu cred că clasa noastră politică n-ar putea să ne ducă „pe drumul dezvoltării democratice şi europene”. Multe lucruri nu depind de voinţa clasei politice. Consider că avem o clasă politică matură şi destul de bine pregătită şi chiar bine intenţionată. Există însă anumite jocuri de culise care nu ne permit realizarea dezideratelor imediate. Şi aceasta se întâmplă nu numai la noi. Drept exemplu avem Ucraina.

12. E o carenţă de caracter capacitatea moldovenilor de a se desolidariza, incapacitatea de a vedea interesul naţional dincolo de orgoliile personale? S-ar putea spune şi aşa despre moldoveni, dar nu trebuie să generalizăm. Mişcarea de renaştere naţională de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut a demonstrat că putem să ne solidarizăm în jurul unor idealuri de interes naţional. Au existat mai mulţi factori care ne-au abătut de la aceste probleme, în primul rând cel economic, care nu putea fi desconsiderat. Cum zicea şi Ion Creangă: “Goliciunea înconjoară, iar foamea dă pe de-a dreptul”. 13. Numiţi principiile Dumneavoastră, peste care nu puteţi trece. Nu pot suporta minciuna şi făţărnicia, dar mai ales trădarea. 14. Aţi fost trădat vreo dată de colegi sau prieteni? Uneori s-a întâmplat şi aceasta, dar nu-mi place să-mi amintesc numele lor. 26

30 de întrebări de-acasă 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Au fost şi de acestea, ca şi în viaţa fiecărui om. Ceea ce m-a ofensat cel mai mult a fost atitudinea arogantă a ruşilor în perioada sovietică, dar care se mai întâlneşte şi azi. Mulţi din ei se consideră o rasă superioară, iar pe ceilalţi îi iau de vasali sau de „ciukcia”. Nu vreau să spun prin aceasta că îi desconsider pe toţi ruşii, cu atât mai puţin cultura rusă. Sunt specialist în limba şi literatura rusă. Îmi place poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Blok, proza lui Dostoievski şi Tolstoi, filosofia lui Soloviov şi Berdiaev. Dar vreau aceeaşi atitudine şi din partea opusă. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Bobână? Probabil întâmplarea a făcut să ne întâlnim la o vârstă mai mare de 30 de ani, la Moscova şi să ne plăcem unul pe altul, atât fizic, cât şi spiritual. 17. Când nu faceţi ştiinţă, ce faceţi? Citesc romane, ascult muzică şi lucrez în grădină. 18. Ce Vă place şi ce Vă displace în politica moldovenească? E greu de răspuns la această întrebare, îmi place că astăzi vin în politică mulţi tineri cu o pregătire bună. Sper ca ei să ia locul generaţiei care n-ar trebui să deschidă gura, dacă nu poate spune corect nici două vorbe, în orice limbă. 19. Cine, credeţi, este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Eu mă cunosc cel mai bine. 20. Care vă sunt mâncarea şi băutura preferate? Un vin bun şi nişte plăcinte ca la mama acasă. 21. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii, să zicem, zece ani? Prognozele nu sunt chiar optimiste. Va fi nevoie de câteva generaţii de politicieni care să repare ceea ce s-a „stricat” în ultimul deceniu. 22. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Cred că ne-am putea compara cu America Latină care este de acum de o jumătate de secol, ba poate şi mai mult, în stare de tranziţie. 23. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? După ce vom fi admişi în NATO. 27

30 de întrebări de-acasă 24. Nu aţi plecat în străinătate. De ce? Nu mi s-a propus niciodată să plec legal în străinătate pentru mai mult timp. Am fost doar în vizite de studii la Varşovia, la Paris. Poate la începutul anilor 90 aş fi putut să mă stabilesc undeva. Se pare că am ratat anumite şanse. Consider, totuşi, că m-am realizat acasă. 25. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Să am timp ca să citesc cât mai multe cărţi bune. 26. Ce calităţi apreciaţi la om? Onestitatea, buna cuviinţă, demnitatea, devotamentul, bunătatea. 27. Cum arată azi raporturile între ştiinţă şi religie, mai înainte doi rivali de neîmpăcat, confluenţele între cele două domenii? Nu cred că religia şi ştiinţa sunt „rivali de neîmpăcat”. Din contra, toate marile descoperiri ştiinţifice urmăreau să demonstreze măreţia lui Dumnezeu, perfecţiunea lumii creată de El. Nouă ne-au cultivat ideea eronată că religia este „opium pentru popor”, cea ce nu este şi n-a fost niciodată adevărat. Ştiinţa, filosofia, arta, religia sunt forme de cunoaştere a lumii, fiecare din ele având propriul specific. Dacă nu înţelegem aceasta, ajungem la anumite paradoxuri, dar este vina noastră şi nu a ştiinţei, filosofiei, artei şi cu atât mai puţin a religiei. 28. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului omului de ştiinţă în R. Moldova? Prea puţin optimist, dacă comparăm ce se întâmplă în acest domeniu la noi şi la vecinii noştri apropiaţi - România şi Ucraina. 29. Care este la moment obiectul activităţii dlui profesor şi cercetător Gheorghe Bobână? Acum lucrez asupra unui dicţionar al personalităţilor marcante din Basarabia secolului al XlX-lea - prima jumătate a secolului al XX-lea. Să ştiţi că aproape fiecare localitate din ţinutul nostru are personalităţi care au lăsat urme adânci în cultura românească şi cea europeană. 30. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Nu cred că voi fi vreodată pe deplin satisfăcut de viaţă. Mă consider însă fericit că am o familie unită, copii sănătoşi, o soţie grijulie şi talentată, că pot să mă ocup cu lucrul care îmi place.

11 mai 2007

30 de întrebări de-acasă

Baştina este bogăţia mea spirituală Profesorul universitar Silvestru Maximilian, doctor habilitat, s-a născut la 2 ianuarie 1936 la Căzăneşti, jud. Orhei. După studiile medii făcute la şcoala din Chiţcani, r-nul Teleneşti, urmează Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic „Aleco Russo” din Bălţi (1954-1958). Este profesor de matematică în Sagaidac şi Gura Galbenă, r-nul Cimişlia; director de şcoală la Ineşti, r-nul Teleneşti (1958-1965). Apoi îşi continuă studiile la Institutul Central Economico-Matematic al Academiei de Ştiinţe a URSS (1965-1969). În 1970 şi-a susţinut teza de doctor în economie. La Chişinău lucrează laborant la Institutul de Economie al AŞM. Între anii 1972-1986 este director-adjunct al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Programării. Îşi continuă activitatea la Universitatea de Stat din Moldova (1986-1990). În 1989 îşi susţine teza de doctor habilitat. 1990 1993 - director al Institutului Economiei Naţionale; şef de catedră; profesor universitar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (1993-2001); profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova(2001 până în prezent). A fost preşedinte al Consiliului specializat pentru conferirea gradelor ştiinţifice de doctor şi doctor habilitat în ştiinţe economice, matematice (1999-2001), expert al Comisiei Superioare pentru Atestare a Republicii Moldova (1999-2002). A participat activ la susţinerea intereselor naţionale, fiind membru al grupului de experţi prin Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti nr. S 73/XII din 6 mai 1991. Participant la mai multe congrese, simpozioane, conferinţe internaţionale de specialitate: Ungaria, Rusia, România, Ucraina, Cehia. Redactor ştiinţific a peste 50 de publicaţii ştiinţifice. Este Doctor Magna cum Laudae (ULIM). 29

30 de întrebări de-acasă 1. Multstimate dle Maximilian! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasă”? “Acasă” este constituit din trei componente: mediul fizic (casa, ograda, gardul, poarta, drumul, satul, moşiile, judeţul, ţara); mediul uman (părinţii, fraţii, surorile, rudele, prietenii, colegii, consătenii, conaţionalii); mediul spiritual (limba, confesiunea, obiceiurile, cântecele, portul, evenimentele trecute în comun (luminoase şi triste), atitudini comune faţă de anumite evenimente, probleme, comportări. Venirile ACASĂ sunt vizite în trecut. Baştina nu este scumpă prin frumuseţea maternă, în ea scump este conservatismul, păstrarea primitivismului trecutului de care ne este dor. 2. Cine V-a predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Lecţiile decisive pentru destinul meu au fost poveştile MAMEI (Maria Munteanu-Maximilian-Cotlău) şi sărăcia adusă în Moldova de către sovietici (prin învăţătură speram să scap de sovietici). Mama nu mi-a permis să muncesc fizic. Eu la muncă pe deal n-am fost nici o zi, n-am lucrat fizic nici în anii de studenţie, nici după, nici actualmente. Din copilărie şi până în prezent am depus şi depun efort pentru dezvoltarea intelectului. Aceasta este o altă muncă, cu specificul şi eficienţa ei. 3. Veniţi des pe la baştină? Căzăneştii şi Vadul-Leca constitue BAŞTINA mea. Baştina este bogăţia spirituală a mea. Vizitele la Căzăneşti, la Vadul-Leca îmi ajută să mă relaxez, să-mi măresc longevitatea trecutului, să-mi îmbogăţesc mediul uman şi cel spiritual, să le aduc omagiu strămoşilor mei, de care sunt mândru. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să vă devină prieten? Calitatea este un vector. Un om îmi este prieten dacă este eligibil, adică întruneşte anumite calităţi: binevoitor, devotat, corect, consecvent. 5. Cu cine din colegii de clasă, de facultate aţi fi dorit să vă întâlniţi la un pahar de vorbă? Cu toţi. Colegii mei de şcoală pentru mine sunt dragi. Întâlnirile ocazionale cu colegii sunt mari plăceri – sărbători. Rostind un nume îi poţi defavoriza pe restul prietenilor şi îţi poţi micşora numărul lor. Fiecare prieten îmi este drag. 6. Aveţi calităţi de lider? Fiecare om are calităţi de lider. Unii sunt lideri în ale meşteşugăritului, alţii în ale artei, ştiinţei. Activităţi umane sunt suficient de multe pentru ca 30

30 de întrebări de-acasă fiecare om să devină lider. 7. Când aţi descoperit că le posedaţi? Am descoperit că-s lider la rezolvarea problemelor la aritmetică în clasa a IV-a (cu învăţătoarea Ana Maxim Cotlău-Bagrin), în clasa a V-a (învăţător Ilie Vasile Bagrin). 8. Cum s-a întâmplat că aţi ales anume profesia de economist? Am făcut studii postuniversitare la Institutul Central Economico-Matematic din Moscova. După ce susţinusem examenele de doctorat în matematică, în cibernetică şi în economie, trebuia să-mi În timpul unei întâlniri cu preşedintele determin direcţia conferirii gradului ştiinţific. Din consi- Federaţiei Ruse Boris Elţin (care îi derente că aria de aplicare a strânge mâna) şi prim-ministrul V.Silaev, matematicii, a ciberneticii în în componenţa delegaţiei conduse de economie este mai mare, mi- preşedintele Mircea Snegur. am ales profesia „aplicarea metodelor matematice în economie”. 9. Într-o anumită perioadă, aţi intrat în politică de partea forţelor democratice. De politică m-am ocupat intensiv în anii 1986-1992 şi nu fără succes, după cum vedeţi din imaginile alăturate. Dar vine timpul când trebuie să te opreşti. George Washington, după expirarea mandatului său la preşedinţie, a abandonat politica şi a plecat la ferma sa din statul Georgia, lăsând grija statului în responsabilitatea altora. Dacă stai prea mult în politică, devii generator de lehamite pentru electorat. 10. De ce noi, moldovenii, nu am reuşit să creem o clasă politică, care să ducă poporul pe drumul dezvoltării democratice şi europene? 31

30 de întrebări de-acasă BINELE prin RĂU se cunoaşte. Moldovenii au nevoie de un „regres” ca să realizeze „progres”. Aşa este psihologia noastră. La ananghie apar şi unirea, şi liderii, dar şi drumul pe care aceştea să ne conducă unde trebuie. 11. Este o carenţă de caracter incapacitatea moldovenilor de a se solidariza, de a vedea interesul naţional dincoace de interesele personale? Liderii politici sunt produsul electoratului. Poporul îşi alege conducerea pe care o merită la moment. Nu liderii, ci electoratul trebuie să se solidarizeze. 12. Ce Vă place şi ce nu Vă place în politica moldovenească? Metaforic vorbind, politicienii noştri sunt coada vulpii. E tragic, dar şi ridicol când această coadă nimereşte în capcană. 13. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Criza actuală este fără precedent. Pe toate timpurile furtunilor sociale Moldova suporta durerile; actuala vijelie socială a „umplut” lumea cu moldoveni. Actualmente este greu de prezis consecinţele „păsărilor călătoare”. 14. Numiţi principiile peste care nu puteţi trece. Nu accept trădătorii, docilii. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu vă place să vă amintiţi? Mă doare sufletul când îmi imaginez durerea spirituală a părinţilor mei care erau nevoiţi să suporte nu numai lipsurile, sărăcia, foametea, dar şi să fie martori ai durerilor şi patimilor mele. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv la formarea cuplului Maximilian? Familia este programată de Dumnezeu. 17. Când nu faceţi ştiinţă, ce faceţi? Subconştient încontinuu fac ştiinţă. 18. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care vă cunoaşte cel mai bine? Diferiţi oameni au posibilitatea să cunoască aspecte diferite ale caracterului meu. Nu pot găsi un om, care ar cunoaşte toate trăsăturile caracterului meu. 19. Care vă sunt mâncarea şi băutura preferate? Orice mâncare ţărănească: sănătoasă, săţioasă, undeva sub nucul din ogradă, 32

30 de întrebări de-acasă cu un vin alb ori roşu scos la momentul oportun din beciul răcoros. Dar, uneori depinde nu ce, dar cu cine serveşti. 20. Când, în opinia Dumneavoastră, Republica Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? Mai e timp. Omul, când face vreo vizită, îşi potriveşte haina; Moldova, dacă vrea în Uniunea Europeană, trebuie să-şi potrivească intelectul. 21. V-aţi legat destinul de capitală. Cum s-a întâmplat? Eu am ajuns la Chişinău prin Moscova. De la sat (eram director de şcoală la Ineşti) am plecat la studii la Moscova. Revenind în ţară, având o pregătire necesară pentru economia Moldovei, am fost angajat în serviciu la Chişinău. 22. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Am auz muzical, memorie muzicală, capacităţi de audiere a muzicii serioase, însă visul să devin compozitor a rămas doar vis. 23. Ce calităţi apreciaţi la om? Intelectul, talentul. 24. Ce rol are religia în viaţa Dumneavoastră? Dacă omului îi este bine – Dumnezeu nu-i; dacă omului îi este rău – Dumnezeu este. Religia este suportul meu spiritual şi la bine, şi la rău. 25. Cum arată raporturile dintre religie şi ştiinţă, mai înainte doi rivali de neîmpăcat? Aţi putea să Vă exprimaţi părerile vizavi de confluenţele dintre cele două domenii? Strămoşii mei Gheorghe (1864-1944), Ion (1829), Spiridon (1802), Gheorghe (1772) au fost feţe bisericeşti la Căzăneşti. Fiecare om, inclusiv cel al ştiinţei, crede în ceva. Rivalitatea poate apărea faţă de un anumit concept. Şi religia, în principiu, ar putea să-şi revadă conceptul, să aducă argumente suplimentare despre existenţa unei puteri supranaturale. Religia şi ştiinţa actualmente se conduc de mai multe înţelepciuni, ambele vor să-l facă pe om mai bun pentru societate. 26. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului omului de ştiinţă în Republica Moldova? În ţara Republica Moldova să fii deştept, intelectual acum nu este la modă. Statutul se conformează modei. 33

30 de întrebări de-acasă 27. Care este obiectul activităţii savantului, profesorului universitar Silvestru Maximilian la moment? Ore/curs la USM, elaborări ştiinţifice, biblioteca. 28. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Viaţa este o formă de luptă programată nu de tine. Viaţa mea a coincis cu multe „vijelii” sociale. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul vieţii Dumneavoastră? Multe calităţi ale omului sunt programate de Dumnezeu (înalt, jos, frumos, urât, voinic, slab, etc.). Intelectul la naştere pentru toţi este acelaşi. Dezvoltarea intelectului pentru mine a fost şi rămâne argumentul reper. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să trăiţi din nou cele mai fericite momente ale vieţii Dumneavoastră, care ar fi acestea? Sunt acele momente când eu reuşeam s-o fac fericită pe mama: am absolvit şcoala, facultatea, doctoratul, am devenit solicitat de către societate. Bucuria mamei - fericirea mea. 20 iulie 2007

30 de întrebări de-acasă

Numai un popor care crede în forţa cărţii ajunge la democraţie, în Europa Leo Butnaru s-a născut în comuna Negureni, fostul raion Răspopeni (5.0I.1949). Licenţiat în jurnalism şi filologie al Universităţii de Stat din Moldova (1972). A activat în presa periodică, deţinând funcţii de la redactor până la redactor-şef. A debutat cu placheta de versuri “Aripă în lumină” (1976). În 1977 devine membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. A deţinut funcţiile de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, preşedinte al filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România (1998-2007). Este membru al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România. A publicat circa 50 de volume de poezie, proză, eseuri, interviuri şi traduceri. Este membru-fondator al PEN Centrului din Moldova, membru al World Academy of Arts and Culture, membru al Academiei Avangardei Ruse. Distins cu mai multe Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1998) şi Premiul Naţional al Republicii Moldova (2002).

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Leo Butnaru! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasa”? Locul unde suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Locul apariţiei noastre la lumina zilei, sub lumina ochilor părinţilor. La urma urmelor, este punctul nostru personal... în Univers! Pentru mine – şi în vers. Iar Universul, precum se ştie, e cu centrul pretutindeni şi marginile – nicăieri. 2. Cine au fost dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Prin dragostea şi grija lor, prin munca şi felul de a fi, părinţii sunt şi marii magiştri ai copiilor, dascăli de neînlocuit şi de neuitat. Părinţii sunt în firea noastră, în substratul caracterului nostru, în fapta prin care ne autoedificăm în lume, pentru lume. Pentru mine, un mare dascăl de filologie românească a fost comuna-mi de baştină Negureni. Pe când răsărisem şi eu, dragă Doamne, pe harta uliţelor şi cărărilor ei, ea avea o limbă miezoasă, mustoasă, nealterată de străinisme şi iresponsabilitatea denaturării rostirii. Apoi, dascălii din clasele primare – Dumnezeu să-i odihnească în Ceruri! – învăţătorii Ana Nichita şi Vladimir Cernoleu. Şi atâţi alţii... 3. Veniţi des la baştină? Cine e omul pe care căutaţi a-l vedea neapărat? Nu atât de des, precum mi-aş dori. Dar mă consolez că-mi răscumpăr absenţa prin ceea ce scriu despre Negurenii şi negurenenii mei, cu toate ale lor. Astfel, în revista „Sud-Est cultural” public, deja în câteva numere, romanul memorialistic al copilăriei mele, intitulat „Copil „la ruşi”. Am oferit fragmente din el şi presei din dreapta Prutului. În aceste pagini apare anume legământul meu cu baştina, cu oamenii şi istoria ei. Cei pe care ţin să-i văd... Merg la mormintele părinţilor... Apoi trec pe la rudele de pe ambele versante, matern şi patern. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om, pentru ca să Vă devină prieten? Să fie onest, iubitor de adevăr, curajos, om de caracter, nestrămutat în opţiunile sale pentru apărarea cuvântului românesc şi istoriei, la toate timpurile neamului nostru. Şi, dacă e posibil, să nu aibă o gândire provincială, care face ravagii prin minţile basarabenilor... 5. Aveţi calităţi de lider? Când aţi descoperit că le posedaţi? Ar fi bine s-o spună altcineva... Oricum, în şcoli (am învăţat în vreo... cinci; inclusiv Facultatea, bineînţeles) mă evidenţiam, studiile medii absolvindu-le cu medalie de merit. Am deţinut funcţii relativ importante, în presă şi organizaţiile scriitoriceşti de pe ambele maluri ale Prutului. Mi s-au atribuit unele din premiile prestigioase în destinul-opera unui scriitor. Cam asta e... 36

30 de întrebări de-acasă 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi în calitate de profesionist? Mă gândesc cu recunoştinţă la scrisorile „instructive” pe care, elev fiind, le primeam de la redacţiile revistelor „Tinerimea Moldovei” şi „Moldova”, inclusiv cele semnate de poetul Anatol Ciocanu. Avui noroc de înţelegerea şi solicitudinea poetului Gheorghe Vodă, care şi-a asumat, ca şi cum, misiunea de a-mi susţine versurile oarecum „ciudate”, cum li se păreau unora dintre furioşii, sfertodocţii slujitori ai realismului socialist. Domnia sa Vodă mă prezentă cu un amplu grupaj în revista „Nistru”, apoi îmi apără manuscrisul la dezbaterile de la Uniunea Scriitorilor, îmi scrise prefaţa la prima carte, dar şi la... a treia, care erau privite cu suspiciune la editură. 7. Cum s-a întâmplat că aţi devenit scriitor, publicist? Pot spune cu oarecare certitudine că versurile de început le-am scris în toamna anului 1964 sau în iarna-primăvara anului următor. La Chişinău, undeva mai sus de actuala clădire a circului, pe strada Abrupta (aşa traduc eu Krutaia de pe atunci). Sau, nu exclud, dintâiele versuri mi-ar fi venit în minte şi mi-ar fi declanşat prima intenţie „scriitoricească” în incinta şcolii medii chişinăuiene nr. 11 „Ion Creangă”. Dar, de facto, ca „om al scrisului”, am debutat prin 1965-1966, cu nişte texte „jurnalistice” inspirate din realitatea „tumultoasă” a comunei mele de baştină. Le-am publicat în ziarul raional din Sângerei. Iar primele poeme mi-au fost tipărite în ziarul „Tinerimea Moldovei”, în luna mai 1967. Debutul editorial avea să mi se întâmple în 1976, cu cartea de versuri „Aripă în lumină”, în colecţia „Debut”. În 1977, am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică. Dar tot în acelaşi an sunt destituit din redacţia ziarului „Tinerimea Moldovei” (în urma promovării spre publicare a unui articol despre Mihail Kogălniceanu, ce contravenea liniei ideologice imperial-comuniste). 8. Cu cine din colegii de şcoală, de facultate aţi dori să vă întâlniţi la un pahar de vorbă? Cu majoritatea. Periodic, ne întâlnim la Ciocâlteni, colegii de şcoală medie, iar la Chişinău – camarazii de facultate. Am făcut-o şi în anul acesta - şi întrun caz, şi în celălalt. Unul din... anticii mei prieteni a fost şi a rămas Costică Munteanu, celebru medic laOrhei şi minunata sa familie. 9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Un nume l-am rostit deja. Apoi – familia doctorului în farmacie, şefului de catedră Eugen Diug. Familia Nicolae şi Liuba Cernomoreţ, minunata pictoriţă Eleonora Romanescu, familia Gheorghe şi Valentina Caraman din Străşeni, scriitorii Vasile Romanciuc, Aureliu Busuioc, Serafim Saka, Vitalie Ciobanu, 37

30 de întrebări de-acasă Ioan Mânăscurtă, Vasile Gârneţ, Arcadie Suceveanu. Din dreapta Prutului – ieşeanul Lucian Vasiliu, sătmăreanul George Vulturescu, băcăoanul Sergiu Adam, focşăneanul Ion Panait, teleneşteanul, acum – nemţeanul Vlad Vlas... Cu regret, alţii din ei sunt deja plecaţi pe tărâmurile înstelate ale cerurilor, ocrotiţi de îngeri şi deplânşi de muzele Poeziei. 10. Nu aţi fost obsedat de ideea de a intra în politică? În politică am susţinut idei şi oameni, însă nu am dorit să fiu politician. Profesiunea legată de scris e destul de nobilă, captivantă şi... geloasă! Am fost şi sunt printre cei care au grijă (ca strădanie) – programatic – de a-şi crea condiţiile unei stări de experienţă intelectuală şi de creaţie cât mai puţin tributare degringoladei cotidianului, a politicului vulgarizant din Republica Moldova. 11. În opinia Dumneavoastră, de ce noi, moldovenii, nu am reuşit să creăm o clasă politică care să ducă poporul pe drumul dezvoltării democratice şi europene? Ar fi mai multe cauze. Printre ele – faptul că scoatem cam greu sclavul din noi. De unde – jumătăţile de măsură, frica, indiferenţa. Secundo: prea puţină carte e înmagazinată în mentalitatea, generală, basarabeană. Numai un popor care crede în forţa cărţii ajunge la democraţie, ajunge în Europa, ajunge la masa celor aleşi. 12. E o carenţă de caracter capacitatea moldovenilor de a nu se solidariza, incapacitatea lor de a vedea interesul naţional dincoace de orgoliile personale? Nu ar fi vorba de o carenţă ci, parcă, de un blestem... Da, pe aici, pe la noi, există mai multe fisuri şi goluri în ceea ce s-ar numi caracter, interes naţional, solidarizare. Cauza fiind aceeaşi: puţinătatea cărţii, ca experienţă intelectuală, a poporului, în istorie. Cu părere de rău, mă tem că nu se prevede o ameliorare cât de apropiată. Dar, să dea Domnul să nu am dreptate... 13. Care sunt principiile peste care nu puteţi trece? Să nu faci sluj în faţa ignoranţilor, mahărilor, de moment, ai regimului politic. Se vor duce şi ei, ca şi atâţia alţii... Să ştii a răbda, a rezista, crezând în steaua ta. Să te salvezi, să te aperi prin Carte! Să te formezi ca Om prin cultura şi civilizaţia naţională, dar şi cele universale. Sufleteşte, să fii un transfrontalier! 14. Aţi fost trădat vreo dată de colegi sau prieteni? În Basarabia, cine nu a fost?... Uneori, unii, se arată slabi de înger, iresponsabili faţă de cel care i-a fost prieten, chiar frate. La acest capitol nu prea 38

30 de întrebări de-acasă avem cu ce ne lăuda. Eu unul, hai să zic, am simţit doar îndepărtarea unor foşti prieteni de principiile noastre comune, ce ne legaseră şi ne călăuziseră în tinereţe. Spre bucuria mea, nu mi s-a întâmplat prea des rupturi definitive. Am lăsat loc de „bună ziua”. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Ne place sau ba, însă memoria nu este în stăpânirea noastră, ea aducându-ne în oglinda intimităţii şi bune, şi rele. Iar un scriitor mai are şi viaţa... paralelă din opera sa, în care, discret sau codificat, poate „insinua” momentele neplăcute din trecutul său, pentru a se salva prin mărturisire. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Butnaru? Sigur, tinereţea, înainte de toate! Frumuseţea vieţii, cu nestăvilitele ei energii. Şi, bineînţeles, o întâmplare imprevizibilă. Precum în cazul mai multora. Există o parte de realitate, dar şi de poveste a formării unui cuplu. Pe a mea şi a soţiei mele Zinovia poate că o voi include în vreo naraţiune. 17. Când nu scrieţi poezie, ce faceţi? Probabil, scriu despre poezie! Pentru că am şi cărţi de eseuri, cu tentă teoretică. Poate că scriu proză sau traduc din creaţia altor autori. Poate că mă las furat de desen, pictură, grafică obişnuită sau de computer. Ascult muzică. Cercetez dicţionarele, enciclopediile. Foiletez presa. Fac plimbări de 4-5 kilometri. Stau la agape cu prietenii. Să ştiţi, nu totdeauna îmi ajunge timpul pentru poezie, din poezie, şi de dincolo de ea... De literatură, artă, în general. 18. Ce Vă place şi ce Vă displace în politica moldovenească? Mi se pare, politica moldovenească, lamentabilă. Cu politicieni inculţi, agramaţi, întâmplători, jalnici. Dacă nu chiar ridicoli... Nu-mi face plăcere să intru în detalii. Ar fi prea mare tristeţea.. 19. În opinia Dumneavoastră, cine este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Nu cred că există vreun excelentisim cititor al firii mele. Poate că doar eu însumi să ştiu o bună parte din ceea ce prezint. Dar, sigur, nici eu – absolut totul. Suntem în mâinile şi sub privirile Providenţei. 20. Care sunt mâncarea şi băutura Dumneavoastră preferate? Bucătăria noastră tradiţională. Vinul alb, de calitate. Dar şi vodca, whisky, cu gheaţă. Mai rar – berea. Şi, totdeauna – laptele! Fără glumă... 39

30 de întrebări de-acasă 21. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Aş vrea să cred – în Uniunea Europeană. Dacă n-ar fi un exces de optimism... Dar, obligatoriu, ceva mai luminată la mintea noastră colectivă, mult mai independentă, cât mai puţin dependentă de politica rusească. Mai puţin provincială, mai în largul albiei românismului. 22. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Poate că oarece gogomănie, ca termen de comparaţie. Sau – o intersecţie la care, concomitent, stau câţiva agenţi de circulaţie ca vai de ei, fiecare indicând spre o altă direcţie. Adică, suntem în derută. Nu avem curajul de a merge, ferm, spre Europa. Moscova încă nu este europenizată. Cu atât mai mult Belorusia. Sau fostele republici sovietice din Asia... Spre care mai priveşte, nostalgic, câte vreun fitecine-politician basarabean...

Leo Butnaru (primul din stânga) cu personalităţi marcante din Republica Moldova (de la stânga la dreapta): Nicolae Sulac, Emil Loteanu, Axentie Blanovschi.

23. În opinia Dumneavoastră, când va ajunge Moldova în Uniunea Europeană? Greu de spus. Dar nu, Doamne fereşte, când majoritatea populaţiei sale va fi în UE fără ţara lor. Adică, emigrantă, populaţia... Haideţi să zicem că în 10 ani. Când va scăpa completamente de racilele comuniste. Auzi-ne şi ne ajută, Doamne! 24. V-aţi legat destinul de capitală. Cum s-a întâmplat? Am făcut facultatea de jurnalism şi filologie. De unde s-au filiat toate celelalte. Să zicem, acceptabile, unele – de bun augur, chiar. În genere, cred că, barem în mentalitatea ei, şi populaţia rurală trebuie să se urbanizeze. Să aibă un standard de viaţă mult mai înalt, decât patriarhalismul care, se ştie, mai e la el acasă în multe localităţi. Şi mentalităţi. 40

30 de întrebări de-acasă 25. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Reunificarea românească. 26. Ce calităţi apreciaţi la om? Onestitatea, inteligenţa, caracterul, dragostea de carte, curajul, generozitatea, simţul artistic, simţul frumosului, lipsa provincialismului în gândire şi atitudine. 27. Cum arată azi raporturile între ştiinţă şi religie, acum un timp – rivale de neîmpăcat? Aţi putea să Vă exprimaţi punctul de vedere vizavi de confluenţele între cele două domenii? În zilele noastre, unii oameni de ştiinţă renumiţi admit cunoaşterea prin credinţă, teologie, îndumnezeire. Aş putea presupune că viziunea în cauză ar lua în calcul cu suficientă consideraţiune şi inevitabila curiozitate umană, de data aceasta admiţând „zborul” ei supra-ceresc, adică supra-limitelor (!!), ca pe o „confirmare” a sintagmei eminesciene: „A pus în tine Domnul nemargini de gândire”. Pe de altă parte, biserica nu mai poate face abstracţie de revelaţiile ştiinţei. E un armistiţiu de bun augur. 28. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului intelectualului în R. Moldova, în spaţiul postsovietic? Trebuie să ne obişnuim a trăi şi a gândi într-un spaţiu european, universal, cât mai independent de aspiraţiile neoimperialiste ce răzbat dinspre Moscova. Numai în acest caz, şi într-un spaţiu panromânesc, se poate ameliora statutul intelectualului din stânga Prutului. Prin deprovincializare. Şi ar trebui să manifestăm ceva optimism. Însă, fără a exagera. 29. Care este obiectul activităţii lui Leo Butnaru la moment? Obiectele şi obiectivele, aş zice... Precum aminteam mai sus, public în foileton (revista „Sud-Est cultural”) romanul memorialistic „Copil „la ruşi”. În iunie-iulie-august am scris şi mai scriu la o carte de proze scurte şi scurtisime căreia, provizoriu, i-am zis „Ruleta românească”. Aştept să apară volumul de eseuri „A opta zi” (Editura Institutului Cultural Român). Finalizez treipatru volume ale unei Panorame a poeziei avangardei ruse (circa 40 de mii de versuri). Iar la editura bucureşteană „Ideea europeană” aştept să apară, în traducerea mea, un volum de versuri al lui Velimir Hlebnikov şi altul de proză al lui Leonid Dobâcin, pe care să le lansăm la Târgul de Carte „Gaudeamus” din noiembrie. La Nădlac (editura „Ivan Krasko” a slovacilor din România) e pe cale să fie publicată o carte de versuri a lui Ian Satunovski. Alte două 41

30 de întrebări de-acasă volume de „Miniatură poetică rusă” vor veni în continuarea primelor două, deja apărute. Mai am manuscrise (computerograme) depuse şi la alte edituri, sperând la deznodăminte pe potriva speranţelor. Apoi, îmi scriu textele pentru rubricile din revistele „Contrafort”, „Sud-Est”, „Ateneu” (Bacău), „Clipa”, susţin o antologie a poeziei de avangardă rusă la „Apostrof” (Cluj-Napoca). 30. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Viaţa! Misterul ei de nepătruns. Frumuseţea ei. Alchimia ce se întâmplă în firea omului. Suflul ei creator.

7 septembrie 2007

30 de întrebări de-acasă

Tudor Ţopa, condamnat la zbucium pe viaţă Născut la 13 octombrie 1932 în s. Chiţcanii-Vechi, judeţul Orhei, a absolvit şcoala medie din Teleneşti (1952) şi facultatea de litere a Universităţii de Stat din Chişinău (1957). Doi ani a făcut studii postuniversitare în ziaristică la Moscova. Corespondent şi şef de secţie la „Tinerimea Moldovei” şi „Moldova Socialistă”, mai mulţi ani redactor-şef al revistei „Tribuna” şi cotidianului „Moldova Suverană”. Deputat în primul Parlament (1990-1994) al Moldovei, de două ori preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din republică, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Autor a 44 de cărţi de proză documentară. Laureat al Premiului republican ”Boris Glavan”, Premiului Uniunii Jurnaliştilor din URSS. Numele lui este inclus în enciclopedia internaţională a persoanelor remarcabile din lume, editată în SUA ”Who”s who in the world” (vol.14, anul 1997). Colaborează la editarea serialului enciclopedic în 15 volume “Localităţile Republicii Moldova”. În primele şapte volume a prezentat peste 300 de localităţi basarabene. Biroul de Informare al Consiliului Europei în Moldova, Biblioteca Naţională şi Salonul Internaţional de Carte i-au înmânat scriitorului Tudor Ţopa diploma pentru volumul “Gloria Victoriei”, care a intrat în topul celor mai citite cărţi ale anului 2005. În 2003 Arhiva Naţională a fondat “Fondul personal al publicistului Tudor Ţopa (R-3355), care întruneşte 305 dosare cu 845 de documente şi fotografii. Tudor Ţopa este decorat cu Ordinul „Insigna de Onoare” (1976), medalia „Meritul civic” (1996), deţine titlul de Om Emerit. 43

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Tudor Ţopa! Acum, de la înălţimea celor 75 de ani trăiţi, ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Să fii totdeauna cu neamul tău şi la bine, şi la rău, să-l ajuţi cu ce poţi. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Bunelul Andrei de pe tata. El zicea: le faci oamenilor bine şi încă ajungi rău, dar când faci rău, pe ce te bizui? Primele lecţii de bună conduită mi le-au dat părinţii: mama era harnică, ca o albină, tata – gospodar aşezat, legumicultor în valea Răutului. Mi-au şlefuit caracterul: în satul de baştină – învăţătorul Ion Ţopa, la şcoala medie din Teleneşti – profesorul de maternă Veniamin Cogan, autor de manuale; la Universitatea din Chişinău – regretatul academician Nicolae Corlăteanu. 3. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Războiul şi foametea. Explozia unei bombe mi l-a răpit pe frăţiorul Petrică. În familia noastră au fost 12 copii. Pe 6 i-a înghiţit foametea. 4. Cum vedeau părinţii viitorul primului lor copil? Mama, deoarece de mic cântam la biserică în strană, mă vedea preot. Tata visa să devin agronom. După 7 clase m-a îndemnat să depun documentele la şcoala agricolă din Cucuruzeni. Dar, împreună cu prietenii din clasă m-am pomenit la Teleneşti, la şcoala medie. 5. Veniţi des pe la baştină? Spre regret, nu prea des. Mult timp îmi răpeşte munca în arhive. Atât doar, mi-am bucurat consătenii cu două cărţi despre vatra noastră strămoşească: ”Chiţcani” (1997) şi „Crescuţi pe aceiaşi vatră” (2003).

La Chiţcani, vatra eternă de dor. Iunie 2003.

6. Cum şi de ce aţi ales anume gazetăria şi nu agronomia, de care sunteţi pasionat, sau altă profesie? 44

30 de întrebări de-acasă Probabil, din întâmplare. Pe când eram elev am trimis o schiţă la revista „Scânteia leninistă” şi, spre surprinderea mea, a fost publicată. Directorul şcolii I.S. Canicovschi, devenit mai apoi Erou al Muncii Socialiste, m-a scos în faţa careului, a citit în glas schiţa publicată şi m-a lăudat. După asta, în vacanţele de vară colaboram la ziarul de tiraj de la staţia de maşini şi tractoare de la Căzăneşti, la ziarul raional, îmi făcusem nume în „Tinerimea Moldovei”. 7. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să nu fie mofturos şi invidios, să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă adevărul doare, să fie onest şi ordonat. 8. Aveţi mulţi prieteni adevăraţi? Foarte mulţi şi mă mândresc cu ei. 9. Când aţi înţeles că aveţi calităţi de lider? Când unii manifestau iniţiative frumoase, dar nu le duceau la bun sfârşit. Iar iniţiativele mele prefer să le atribui altora. 10. Cine consideraţi că a contribuit în mod deosebit la crearea personalităţii Tudor Ţopa? Din persoanele mai în vârstă – Petrea Darienco, fost redactor-şef la cotidianul „Moldova Socialistă” şi ministru al Culturii. Om de o rară înţelepciune, originar de peste Nistru. Din generaţia mea – Pavel Boţu, cu care lucram la acelaşi ziar şi locuiam în aceiaşi casă. Mai apoi Pavel Boţu 20 de ani a exercitat funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 11. Cum s-au împăcat într-o singură făptură jurnalistul şi administratorul Tudor Ţopa? Nici eu nu pricep. Nevoia te învaţă. Principalul e ca într-un ansamblu să-l ajuţi pe fiecare să-şi găsească locul şi instrumentul preferat pentru a plăsmui împreună armonia dorită. 12. Când eraţi în posturi înalte de conducere aţi ajutat, aţi susţinut destulă lume. Mulţi dintre aceştea, cel puţin o dată, V-au răspuns cu aceeaşi monedă? N-am aşteptat de la nimeni recompensă. Dar mulţi îmi sunt recunoscători şi astăzi. 13. Aţi fost trădat? Cum aţi procedat faţă de persoanele respective? 45

30 de întrebări de-acasă O singură dată, de doi colegi apropiaţi. Dar i-am lăsat pe ambii în plata Domnului. Soarta însă i-a pedepsit crunt: unul a fost nevoit să-şi ia tălpăşiţa spre Breansk, al doilea, deşi făcuse o carieră bună, a murit în sărăcie. 14. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi jurnalistul şi scriitorul Tudor Ţopa? - Cu cele 44 de cărţi editate. Ultima, întitulată „Voievozii inspiraţiei”, care a văzut lumina tiparului zilele acestea, cuprinde 75 de povestiri documentare, e un monument literar dedicat oamenilor din generaţia mea.

Greva jurnaliştilor de la redacţia ziarului „Moldova suverană”, prima din tot întinsul URSS de atunci. 17 mai 1989.

15. Dar ca fost administrator şi ex-parlamentar? Îmi puneţi la încercare modestia. Am riscat conştient când am publicat proiectul alternativ de Lege cu privire la limba de stat şi trecerea la grafia latină („Moldova Socialistă” din 17 mai 1989), pentru care am fost destituit din postul de redactor-şef, dar sub presiunea maselor revoltate, a doua zi am fost restabilit în funcţie. Ca deputat în primul Parlament al Moldovei, am semnat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, act epocal.

16. Cum apreciaţi situaţia actuală din politica moldovenească? Confuză. Nu poţi să mergi avan cu spatele înainte. Şi sondajele sociologice apreciază politica actualei guvernări drept greşită, fără perspectivă. 17. Dar din mass-media? În mass-media au început să crească lăstare proaspete, care, fără doar şi poate, vor da roade. Se cere doar solidaritate şi insistenţă. 18. Numiţi câteva acţiuni extrem de importante, realizarea cărora ar ridica mass-media din Moldova la nivelul standardelor europene. 46

30 de întrebări de-acasă De fapt, e una singură – mass-media să-şi recapete încrederea cititorilor, telespectatorilor şi radioascultătorilor. 19. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Tudor Ţopa, peste care dânsul nu poate trece în nici un caz? Să nu înjoseşti demnitatea omului. Mă conduc de două principii: ce nu-ţi place ţie, nu face altuia; înainte de a critica pe cineva, încearcă să te postezi în situaţia lui şi să răspunzi la întrebarea: dar cum aş fi procedat eu în cazul acesta? 20. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? - Puţine. Omul singur îşi creează situaţiile plăcute şi neplăcute. 21. De când V-aţi retras din ziaristica activă, ce faceţi? - Scriu. Poate chiar mai mult decât când eram în serviciu. Colaborez la editarea enciclopediei „Localităţile Republicii Moldova”, o ediţie prestigioasă, de pionierat. În primele şapte volume am prezentat peste 300 de oraşe, sate şi cătune. În curând trimitem în tipar volumul 8, care cuprinde aşezările ce încep cu litera „M”, inclusiv Mateuţi, Mălăeşti, Mândreşti etc. 22. Şi copiii? Cui seamănă mai mult, lui tăticu sau mămicăi? - Fiica şi cei doi feciori, după ce au făcut carte serioasă la Moscova şi Bucureşti, şi-au găsit locul lor în viaţă, fapt care mă bucură. Toţi au luat câte ceva de la ambii părinţi, dar singuri îşi cresc aripile. 23. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Ţopa? Încrederea reciprocă, lipsa totală de gelozie. 24. Printre prietenii de familie, colegii de lucru, sunt şi chiţcăneni? Desigur. Voi numi numai câţiva: academicianul Boris Găină, scriitorul Nicolae Esinencu, avocatul Boris Guzun, conferenţiarul universitar Ion Ţopa. 25. Cine-i omul care credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine? Soţia. 26. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Muncesc în livada de la vila mea din Suruceni. 27. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Dacă ţara nu-şi va risipi şi în continuare cetăţenii prin lume şi va reuşi să 47

30 de întrebări de-acasă întoarcă acasă măcar o parte din cei plecaţi, are toate şansele să iasă din criză. 28. Cine şi în ce perioadă credeţi că ar putea scoate republica din criza actuală? Generaţia nouă. 29. Va ajunge Moldova în Uniunea Europeană? Cu siguranţă. Dacă Moldova nu va păşi pragul Comunităţii Europene, aceasta va trece peste Moldova spre Ucraina şi Kaukaz. 30. Ce trebuie, în opinia Dumneavoastră, să facă conducerea ţării, ca să apropie maximal acest act? - Să nu mintă. Şi încă ceva. Să nu implice preoţimea în politică. Înainte de a intra în casa comunităţii europene, va trebui să facem ordine ideală în casa proprie. 12 octombrie 2007

30 de întrebări de-acasă

Şipca trăieşte. Speră şi dă din coate Vladimir Ciubucciu s-a născut la 13 iulie 1937, în satul Şipca, raionul Şoldăneşti. A absolvit şcoala mediedin or. Şoldăneşti (1956) şi Universitatea de Stat din Moldova (1962). Activitatea sa de muncă a urmat itinerarul: profesor şcolar; şef al Direcţiei raionale Călăraşi de învăţământ public; redactor de filme artistice la studioul „Moldova-Film”; circa 30 de ani în funcţii de conducere la Ministerul Învăţământului: şef de subdiviziune, viceministru al Învăţământului din Republica Moldova; docent la catedra Istoria Românilor, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”; prin cumul - consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de învăţământ, tineret, ştiinţă, medicină, protecţie socială şi ecologie. Este Consilier de Stat al Republicii Moldova, ambasador al Păcii. Doctor în ştiinţe istorice, scriitor, publicist. Are la activ 85 de titluri de publicistică; 5000 de elaborări genealogice.

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ciubucciu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? „Acasă” înseamnă… stăpân în casa proprie, un postulat bine respectat de strămoşii noştri, postulat la care urmează să revenim, după mintea cea de pe urmă a moldoveanului. „Acasă” înseamnă baştina (patria mică), noţiune destul de frecventă şi sensibilă în imaginea celor plecaţi peste hotare. La figurat noţiunea „de-acasă” face aluzie la indispoziţia insului „nu-ţi sunt boii acasă” sau la înţelepciunea tardivă „mai vii de-acasă”. Rubrica „30 de întrebări de-acasă”, pare-se, întrevede un dedesubt: ”întrebări înţelepte” care, la fiecare dintre noi, „vin de-acasă”, nu-i aşa? 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Primele lecţii de acest gen le-am luat de la părinţi, care, analfabeţi (cum se credea pe atunci) fost-au să fie absolvenţi de elită ai Universităţii spirituale strămoşeşti, facultatea creştinătate, bunătate împovărată şi cumsecădenie. În continuare, cu această Diplomă de-acasă (cei şapte ani de-acasă), am fost admis la Universitatea din Chişinău, la Istorie şi Litere, apoi la Universitatea vieţii, unde şi azi mă mai simt student. Precum, în mai multe rânduri, am mărturisit în mass-media, la facultate am avut onoarea să fiu învăţăcelul unei pleiade de pedagogi iluştri, buni cunoscători ai limbii şi istoriei noastre. La figurat vorbind, ei, prin mai multe generaţii de absolvenţi, au ctitorit viitoarea mişcare naţională şi o ceată foarte mare de oameni de cultură, scriitori, pedagogi, medici, pictori, actori etc. 3. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Chipul mamei, imaginea fotografică a căreia o port în sân. 4. Veniţi des pe la baştină? Da. Sunt mezinul, stăpân al acareturilor părinţilor. În urechi mereu îmi răsună vorba răspicată a tatei: „Os din osul meu să fie aici stăpân!” Fiul meu, Radu, care e şoferul meu personal, a prins bine noima sentimentului disperat al bunicului şi ştie bine cântecul actual „Casa părintească nu se vinde”… 5. În ce măsură contribuiţi la dezvoltarea satului natal? Prin propagarea istoriei satului şi a personalităţilor lui de vază. De altfel întrebarea este intrigantă şi dureroasă. Într-un fel am răspuns la ea în cartea mea monografică, recent apărută, despre satul meu de baştină, Şipca, cu genericul „Glăvăneşti pe apa Cobâleanca” /Ch., 2007, 475 pag.): „ Rupt pe veci din cuibul părintesc, trecut prin şărătăuca năstruşnică a urbanizării, în adâncul sufletului am fost şi rămân mereu şipcean, fiu de ţăran, om creştin, cu simţul 50

30 de întrebări de-acasă demnităţii plugăreşti şi cel al ruşinei, bonomiei şi cumsecădeniei ce au fost specifice părinţilor din părinţi. Aceste calităţi anacronice devin şi mai sensibile când fiecare dintre noi, mai ales cei din generaţiile ce s-au rupt din lumea patriarhală, curată, cu adevărat ţărănească, a satului nostru, sesizează cu amar în suflet vorbele lui Lucian Blaga: „Copilo, pune mâna pe genunchii mei, Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”. Acum, cu oroare constatăm că cuibul veşniciei neamului nostru s-a şubrezit, a devenit atât de vulnerabil în urma depopulării din ultimul deceniu. De fapt, procesul acesta e mult mai vechi, începe cu anul ‚44, când flăcăii satului au fost ispitiţi să drumeţească prin lumea largă, fie la oaste, fie la FZO-uri forţate, fie pe la „şahte” şi câmpii străine, fie prin siberii de gheaţă. Un rol aparte, negru şi ireversibil, l-a jucat desţărănizarea noastră, dezlipirea de ţarină, de îndeletnicirile seculare, sălbătăcirea noastră prin desprinderea de pământ, de plug, de brazda reavănă a moşiei strămoşeşti. În fiecare din noi a fost omorât plugarul, omul câmpiei – şi Acasă, la lansarea monografiei despre am devenit indiferenţi, străini satul natal, „Glăvăneşti pe apa Cobâleanpropriului meleag. Ca Anteu ca”, autorul Vlad Ciubucciu semnează un cel antic, rupţi de Pământul- autograf pentru primarul de Şipca. mumă, am devenit calici, mereu predispuşi nu spre munca grea a câmpului atothrănitor, ci cu gătinţa înnădită de-a întinde mâna de creştin spre ajutoarele „frăţeşti” umanitare, sau pentru a vota nişte partiduţe cu program demagogic. „Sat uitat”, cu case frumoase, rămase pustii sau semipustii, populat de azi pe mâine, de oameni bătrâni. Dar mai este o speranţă – braţele sănătoase, harnice ale celor plecaţi de acasă. De regulă, peste hotare, la câştig, prin Israel, Portugalia, Italia, Rusia. Dintre ei, un Matcovschi şi-a lăsat osemintele la construcţiile din Portugalia. Alţii, un Ion Sandic, un Evsevii cu fiul său Nicu Ciuburciu, ani la rând, robesc la alte construcţii în Israel. Câtecineva – în Rusia. 51

30 de întrebări de-acasă Robesc, acumulează pic cu pic şi, de mirare şi admiraţie – ca în anii cei buni, sosind acasă, ridică acareturi uimitoare, chiar la margine de sat. Şipca trăieşte. Speră şi dă din coate. Iată, ei contribuie la dezvoltarea satului nostru. Dealtfel, ştiut lucru, dezvoltarea aceasta nu poate fi făcută cu mâini externe, ci cu forţele consătenilor care prin prosperarea proprie, pun umărul la prosperarea întregii comunităţi şipcene. 6. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Am fost între cei care învaţă. 7. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie om. 8. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu m-am lăudat vreodată cu asemenea calităţi. Însă, în anumite situaţii de grea cumpănă m-am bucurat de atenţia celor din jur care mă împingeau spre acel fuscel al scării. 9. Cine şi când V-a ajutat să Vă realizaţi aceste calităţi? Viaţa. Respectul din partea colegilor imediaţi. 10. Când şi cum a apărut omul de ştiinţă Vladimir Ciubucciu? La facultate, anul I, cu diploma de învingător la un concurs studenţesc, în cadrul Asociaţiei ştiinţifice a instituţiei de învăţământ. Dar evoluţia acestui proces complex trece prin macra activităţii practice în domeniul şcolar şi universitar, a situaţiei impuse de autorităţi de a participa activ în calitate de organizator al învăţământului la nivel raional şi ministerial. Circa 30 de ani în funcţii de conducere la minister, în special la responsabila subdiviziune de elaborare şi implementare a conţinuturilor (a ştiinţelor) la disciplinele şcolare (programe, manuale etc) unde era solicitat nivelul ultimelor realizări ale ştiinţei. În acest sens „stagiul de doctorand” l-am făcut în calitate de membru al Consiliului ştiinţific-metodic din cadrul Ministerului Învăţământului din URSS, unde, de regulă, odată în lună, eram obligat să fiu în faţă. Aici am contactat cu savanţi de elită, în majoritate absolvenţi ai instituţiilor de învaţământ din Paris, Oxford, Berlin, Viena etc. Într-un cuvânt, am avut …o portiţă spre cultura europeană. În alt plan, acasă: biblioteca, arhivele. Deci studii, cercetări, analize, concluzii, găselniţe. 52

30 de întrebări de-acasă 11. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi savantul Vladimir Ciubucciu? Cu colegii de breaslă – purtători ai „capitalului intelectual”, bogăţie nepreţuită în Republica Moldova. 12. Cum apreciaţi situaţia actuală în ştiinţa din Republica Moldova? Trăim cu realizările de ieri, le consumăm cu plăcere. Tineretul de azi nu prea agreează urcuşul lunecos pe povârnişul ştiinţei. 13. Numiţi câteva acţiuni, realizarea cărora ar contribui la soluţionarea problemelor legate de limba şi istoria noastră. Problema limbii şi istoriei trebuie să fie smulsă de pe buzele politicienilor agramaţi şi lăsată în seama profesorului şcolar, pentru însuşire echitabilă. Să depolitizăm „problema” care e pur şi simplu de ordin ştiinţific şi, de fapt, este deja soluţionată. 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Vladimir Ciubucciu peste care nu se poate trece în nici un caz? Bunăcuviinţa. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Odată şi bine. Mişa Gorbaciov, împreună cu care, ani la rând, am plătit cu punctualitate cotizaţiile de partid. Cu timpul, o parte din sumele acelor cotizaţii, am sesizat-o materializată în acareturi private prin Mediterană, alte mări şi ţări. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Deşi momentele au fost neplăcute – din contra, mi le amintesc cu demnitate şi uneori le fac publice. 17. De jumătate de secol locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai “acasă”: în capitală sau la Şipca? Şi-n Chişinău, şi la Şipca mă simt la fel. Deoarece sunt cetăţean al „Satului Şipca din Chişinău” şi „cetăţean de onoare ereditar al satului Şipca”, ca urmaş al unei dinastii de preoţi. 18. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Desigur. Academicianul Alexandru Ciubotaru, ctitorul frumoasei Grădini Botanice din Chişinău, Constantin Matcovschi, medic-farmacolog, savant vestit în Europa, regretatul matematician Mihail Sandic etc. 53

30 de întrebări de-acasă 19. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Ciubucciu? Dragostea şi instinctul continuării neamului. 20. Aveţi copii? În ce domenii activează? Un fiu şi o fiică. Fiica, poliglotă, căsătorită cu un turc, activează în China. Au doi băieţi, vorbitori de română, turcă, engleză şi…chineză (tuspatru o învaţă acum). Fiul meu, jurist, din considerente morale şi materiale, preferă volanul. Se află, pare-se, în săptămâna însuratului. 21. Când nu faceţi ştiinţă, cu ce Vă ocupaţi? Cu ştiinţa. De altfel, sunt solicitat la felurite instituţii de educaţie şi chiar obşteşti în calitate de profesor de istorie şi lingvistică. Mereu scriu, public, dar mult vorbesc, că mama m-a făcut vorbăreţ şi cu simţul umorului. 22. Aţi studiat evoluţiile mai multor dinastii vestite din Moldova. Care dintre aceste istorii Vi s-a părut mai interesantă? Orice dinastie pusă la tapet are farmecul ei, fie ea referitoare la casa domnească a Moldovei, fie la vreun neam de boieri, mazili, ruptaşi sau agricultori de rând. Dintre ultimii se desprinde o pleeadă uimitoare de scriitori, compozitori, cântăreţi, medici, etc, etc. Aparte: neamul muşatin-bogdăniu, cu oprire la Ştefan cel Mare; neamul cantemiresc sau movilesc (acesta cu repercusiuni până în ziua de astăzi – cu purtători ai „sângelui prin sânge”, prin femei adică, a neamului bogdăniu). Dar Mavrocordat? Dar Ipsilanti? Dar Cuza? Dar Mihai I? Dar Nicolai II al Rusiei? Dar regina actuală a Angliei? Dar profesorul Fedot Zâmbreanu din Şestaci? 23. Cum arată arborele genealogic al familiei Ciubucciu? Încrengătura paternă: 1741 jupânul ieşean Gheorghe Ciubucciu (diriguitor al problemelor de „ciubuc”, (pipă), la curtea domnească) — 1776-1826 preotul poporului din Şipca Toader Ciubuciu – 1802-1859 - pălămarul Simion Ciubuciu – 1858 – 1933 agricultorul Toader Ciuburciu - 1898-1983 - agricultorul Timofei Ciuburciu - 1937 Vladimir Ciubucciu. Încrengătura maternă: 1759 Văscăuţi (Soroca) ţăranul Procopie Leşanu –- 1789-1838 Văscăuţi–Şipca Grigorie Leşanu – 1858-1935 Andrian Leşanu – 1900-1992 Ecaterina Leşanu-Ciburciu – 1937 Vladimir Ciubucciu. Încrengătura maternă a mamei mele: 1710 Văscăuţi (Soroca) ţăranul Zimbrea – 1745 Vasile sau Zimbrea – 1765-1840 Şipca, Lazar Zimbrar – 1794 –1884 Tudor Zabrear (!) –1837 Costache Zâmbrean – 1861 Anica Zâmbreanu – Leşanu – 1900-1983 Ecaterina Ciuburciu – 1937 – Vladimir Ciubucciu. 54

30 de întrebări de-acasă Variantele ortografice derivate ale numelor de familie Zimbrean, apoi Zâmbrean sau Zumbreanu ori Ciubucciu, Ciuburciu, Ciburciu, Ceburciu, Ciuborciu etc denotă un nivel de cultură lingvistică şi istorică a pisarilor din feluriţi ani. La 1862 şipceanul Toma Ciubucciu trece la Răspopeni, pălămar, unde umple satul şi împrejurimile cu Ciburcii, care nu mai ştiu unde le-a fost cuibul. 24. Cine credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine? Mama, soţia, copiii. 25. În casa familiei Ciubucciu care bucate şi băuturi se preferă mai mult? Bucatele de saţ, cu înclinare spre cele vegetariene. În parte bucură gura plăcintele cu poalele-n brâu, dar şi cele terfoase, saraliile, învârtitele, chiar şi malavanca cum o făcea mama, uneori şi „baba”. Băuturi nealcoolice, în special sucurile naturale. De sărbători are interes şi „sucul de poamă” cel cu câteva grade, că nu e păcat când e gustos şi prielnic. La fel şi un degetar de coniac, însă numai cel de înaltă calitate. 26. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească? În politica moldovenească îmi plac oamenii docţi şi creştini. Îmi displac toţi ceilalţi, mai ales, demagogii. 27. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? În culori optimiste, jinduind la constituirea aproape definitivă a unei noi clase politice de mijloc a „stăpânilor Moldovei”. Explic: după căderea URSS, la noi, ca şi în alte ţări ex-socialiste, societatea egalitaristă s-a divizat în două: săraci şi bogaţi. Ultimii se joacă cu ţara-n bumbi, ctitorind un joc politic satanic al unor partide şi partiduţe mai mult de salon, fără priză la masa buimacă a electoratului, cu aspiraţii tulbure, nostalgice. Dar în Moldova, aidoma Rusiei, Ucrainei, României etc, treptat iese pe arenă o clasă intermediară, a micilor întreprinzători, care (clasă) va fi în curând majoritară şi cu gusturi politice proprii. Interesele concrete ale acestora se vor cristaliza într-o doctrină politică clară, cu bătaie independentă, majoritară. Apropo, la temelia acestei clase se plasează în mod firesc braţele chinuite ale celor plecaţi în străinătate, mulţi dintre care vor reveni acasă şi vor fi stăpâni în casa lor. Evoluţia acestui proces poate dura mai mult de zece ani. 28. Cine şi în ce perioadă credeţi că ar putea scoate republica din criza actuală? O persoană de încredere votată unanim de blocul unit format ad-hoc imediat 55

30 de întrebări de-acasă după alegeri în parlament. Partidul guvernant de astăzi, al comuniştilor, în declin istoric evident şi legic, va avea majoritate şi la al treilea mandat, însă insuficient pentru a alege un preşedinte propriu. Comuniştii (care de altfel, după doctrina lor actuală, sunt social-democraţi, departe de crezul politic marxist-leninist), vor obţine la alegeri între 27-33 procente, precum susţin unii politologi. 29. Cine va ajunge în fruntea republicii după alegerile din 2009? O coaliţie de orientare democrată. Buna înţelegere şi buna cuviinţă din sânul acelui eventual bloc parlamentar (de coaliţie) va scoate în vileag persoana ce va sta „în fruntea republicii”. 30. Despre care lucruri nu V-am întrebat, dar consideraţi că cititorii „C” ar trebui să le cunoască? Cititorii ar trebui să se familiarizeze mai îndeaproape cu unele realizări ale ştiinţei istorice şi lingvistice, elucidate de subsemnatul. În special, să înţeleagă esenţa unor false adevăruri promovate până acum de proroci agramaţi. Am în vedere şi teoria aşa zisei romanizări a dacilor, teoria localizării Latiniei în Italia, în Laţium, dar nu în Carpaţi; şi, în particular, etimologiile populare (primitive) ale toponimelor, hidronimelor, oronimelor, dar şi ale numelor de botez şi de familie etc. 25 ianuarie 2008

30 de întrebări de-acasă

Mi-aşi dori ca feciorul să mă depăşească în toate Petru Stratulat s-a născut la 8 decembrie 1948, în satul Ignăţei, raionul Rezina. Medic pediatru de profesie, prim-vicedirector al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, şef al catedrei neonatologie la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar. Preşedinte al Asociaţiei de Medicină Perinatală din Republica Moldova. Director al Centrului Colaborativ deschis în Moldova de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Autor a 264 de publicaţii ştiinţifice.

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Petru Stratulat! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Casa părintească şi amintirile despre copilărie legate de locurile din satul natal, dragi sufletului meu: Săgală, Pălămari, Rădoaie, Culcoane şi grădina lui Bârcă. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi cariera? Părinţii mei, de la care genetic am moştenit câte ceva. De la tata caracterul de lider, iar de la mama - bunătatea sufletească şi capacitatea de a munci. Un loc important în viaţa mea l-a ocupat şi prima mea învăţătoare, dna Badan, de la care am învăţat să cunosc lumea literelor şi a poeziei. 3. Cum şi de ce aţi ales anume medicina? Poate părea paradoxal, dar tot sub influenţa părinţilor, care nu aveau nimic în comun cu medicina. Îndată ce am terminat opt clase au început să insiste să îmbrăţişez profesia de medic. Probabil, dorinţa lor de a mă vedea medic era legată de locul înalt pe care îl ocupa medicul în societatea de altă dată comparativ cu zilele de azi, când medicina nu mai este apreciată la justa ei valoare. Un alt motiv care m-a determinat să fac această alegere a fost şi lipsa unei atracţii speciale către tehnică sau pedagogie. Cred că anume acesta mi-a fost destinul. 4. Cine au fost părinţii şi buneii Dumneavoastră? Părinţii mei provin din familii de agricultori, care erau proprietari de pământ. Când m-am născut, în viaţă erau doar părinţii mamei: bunica Parascovia şi bunelul Ion lucrau în colhoz. Tatăl meu, Mihail Stratulat, având studii primare, timp îndelungat a lucrat la sovietul sătesc agent de colectare a impozitelor, iar mama – în tutunărit. Mama avea o înţelepciune înnăscută, deşi avea doar două clase de liceu la mănăstirea Cuşelăuca, deoarece bunelul meu nu a avut suficienţi bani pentru a plăti pentru învăţătură. Mama regreta mult că nu a avut posibilitate să continue studiile şi tot timpul îi reproşa bunelului. 5. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Un covor ţesut de mama, un dulap şi o sofă veche pe care vreau să le restabilesc. 6. Veniţi des la baştină? Când părinţii erau în viaţă îi vizitam cam o dată pe lună. Îmi era dor de ei şi mai mult de o lună nu puteam răbda să nu-i văd. Însă de când s-a stins din viaţă mama, apoi şi sora mai mare, sunt destul de rar la baştină, deşi recunosc 58

30 de întrebări de-acasă că mi-aşi dori să plec mai des pe la rudele rămase în sat. 7. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în ultimele decenii la Ignăţei? - Întotdeauna m-am mândrit cu satul meu şi ori de câte ori sunt întrebat de unde-mi trag obârşia, răspund cu mândrie: din Ignăţei – centrul Europei, sat de răzeşi, urmaşi ai lui Ştefan cel Mare şi cei mai buni gospodari din fostul judeţ Orhei. Colhozul din Ignăţei a fost unul din cele mai bogate în regiune. Situaţia social-economică din ţară după anul 1990 a avut un impact negativ şi asupra satului meu natal. Cândva satul cu cea mai frumoasă casă de cultură, şcoală, grădiniţă de copii şi drum asfaltat, s-a transformat într-o localitate delăsată, cu drumuri pline de gropi. Numai şcoala a supravieţuit. În ultimii ani au fost remarcate careva progrese în viaţa sătenilor: Ignăţeiul a fost gazificat, s-a reconstruit centrul medical. Dar lumea continuă să fugă din sat, semn că nu se prea simte bine acolo. 8. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? La şcoală până în clasa a opta am avut o sumedenie de funcţii obşteşti (ocupam toate funcţiile în clasă) şi împreună cu cel mai bun prieten din copilărie, Leonid Pistrui, eram iniţiatorii aproape a tuturor năzbâtiilor şi ghiduşiilor atât în şcoală, cât şi în afara ei. La facultate aveam însărcinări obşteşti, dar marea parte a timpului liber l-am consacrat sportului. 9. Cu cine dintre consăteni Vă întâlniţi cu o plăcere deosebită? Întâlnirile cu consătenii îmi aduc o deosebită plăcere fiindcă fiecare îmi aminteşte despre ceva foarte scump şi apropiat sufletului meu. Se vede că am început să îmbătrânesc dacă revin adesea la amintirile din copilărie. Am avut o copilărie de neuitat, necătând la vremurile grele de după război. Acum mă întâlnesc cu o deosebită plăcere cu prietenul meu de şcoală şi facultate medicul L. Pistrui şi cu mulţi alţi săteni: N Badan, A. Badan, I. Leonte, N. Pavel, P. Stratulat, V. Dudnic, M. Ionaşcu şi mulţi alţii cu care ne leagă anii copilăriei, când păşteam împreună vitele, ulterior anii de şcoală, de studenţie şi, nu în ultimul rând, legăturile de rudenie. Amintiri de neuitat despre prima dragoste îmi aduce şi dna Efremov. 10. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie simplu, cinstit şi gata oricând să fie alături în momentele grele. 11. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? 59

30 de întrebări de-acasă Viaţa a arătat că posed aceste calităţi. Din 35 de ani de activitate profesională circa 25 de ani am ocupat diferite posturi de conducere (şef secţie, medic-şefadjunct pe obstetrică şi pediatrie pe raion, prodecan, şef secţie ştiinţifică perinatologie, vicedirector pe ştiinţă, şef catedră pediatrie neonatologie, specialist principal neonatologie al Ministerului Sănătăţii). 12. Cine şi când V-a ajutat să Vă realizaţi aceste calităţi? Cred că calităţile de lider sunt înnăscute, transmise genetic de la părinţi, bunei şi depind de temperament, felul de gândire, capacităţile intelectuale. 13. Cum se împacă întro singură făptură savantul şi administratorul Petru Stratulat? Pe parcursul a 20 de ani de când îmbin activitatea de cercetare cu cea administrativ-managerială, savantul P. Stratulat îi demonstrează managerului P. Stratulat care sunt activităţile prioritare bazate pe dovezi ştiinţifice, iar managerul P. Stratulat îl îndeamnă pe savantul P. Stratulat să realizeze studii ştiinţifice pentru a evalua priorităţile în domeniul ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului în care activez. Această simbioză îi stimulează mereu pe ambii către activitate şi căutare. 14. Cum şi de ce aţi preferat ştiinţa? Pentru a cunoaşte trebuie mereu să înveţi. Organismul uman este cel mai complicat fenomen, cunoaşterea căruia necesită perseverenţă, o muncă asiduă, o capacitate de analiză permanentă, toate acestea dându-ne posibilitatea să descoperim mecanisme noi de apariţie a bolilor sub acţiunea diferitor factori interni şi externi. Numai realizând studii ştiinţifice şi cunoscând mai bine schimbările funcţionale, biologice din organism vom putea să intervenim mai eficient în tratamentul maladiilor. Profesiile de medic şi cercetător trebuie mereu să meargă alături. Fiind student în anul VI mi s-a propus o temă pentru o lucrare ştiinţifică pe care trebuia s-o prezint la conferinţa studenţească a institutului. Îmi amintesc că dl profesor F. Chiticari, care modera conferinţa, făcând totalurile, mi-a 60

30 de întrebări de-acasă proorocit viitorul, spunând că voi deveni profesor, lucru care s-a realizat peste 23 de ani după absolvirea facultăţii. 15. Cu ce se mândreşte îndeosebi medicul şi savantul Petru Stratulat? Mă mândresc cu numărul de lucrări publicate, sunt în total circa 250, mai mult de 20 din ele reprezintă ghidurile, monografiile, manualele, recomandările metodice, în rest - articole şi teze ştiinţifice. Am pregătit în specialitatea neonatologie şi pediatrie 12 persoane (9 doctori în ştiinţă şi 3 doctori habilitaţi), la moment încă 5 persoane realizează lucrările ştiinţifice sub conducerea mea. Pe parcursul ultimelor două decenii am dezvoltat în ţară o nouă direcţie ştiinţifică, care se numeşte perinatologia şi care contribuie la reducerea numărului deceselor nou-născuţilor şi a copiilor în primul an de viaţă. Mă bucur că după hotarele ţării sunt mai bine apreciat decât poate în ţară. În domeniul perinatologiei şi neonatologiei întreţin legături strânse cu savanţi din multe ţări. Succesele obţinute în domeniul perinatologiei au fost remarcate şi apreciate înalt de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a deschis în Moldova un Centru Colaborativ al cărui director sunt. Mă mândresc cu faptul că în 35 de ani de activitate în medicină am salvat vieţile a sute de copii, alinând durerea mamelor şi părinţilor. Dar încă nu toate planurile sunt realizate... 16. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Petru Stratulat peste care nu poate trece în nici un caz? Sinceritatea, adevărul oricât de crunt ar fi. Nu pot trece indiferent pe lângă suferinţa altora, mai ales dacă suferă copiii, care nu pot spune nimic. Sunt holeric după temperament şi deaceea repede mă aprind şi pot fi foarte dur, dar niciodată nu am trădat. Dispreţuiesc oamenii făţarnici, linguşitori şi indiferenţi, de care avem mulţi în societatea noastră. 17. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Prietenii adevăraţi - nu. Unii colegi, însă, s-a întâmplat să mă trădeze. Aici ar fi potrivită expresia: „Păzească-te Domnul de duşmani, în cel mai rău caz ei te pot ucide. Păzească-te Domnul de prieteni, în cel mai rău caz ei te pot trăda, dar cel mai mult Domnul să te păzească de nepăsători, ei te pot şi trăda, şi ucide”. 18. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Cred că au fost acele momente când am fost neputincios în faţa bolii şi suferinţei, când nu am putut ajuta micuţii care aveau nevoie şi sperau la ajutorul meu. 61

30 de întrebări de-acasă 19. Aţi făcut în viaţă şi politică? A fost un moment scurt în viaţa mea când republica noastră obţinuse independenţa şi consătenii m-au înaintat candidat pentru alegerile în primul Parlament. Pe atunci nu aveam nici o experienţă în acest domeniu, în aceeaşi circumscripţie eram vreo 11 candidaţi, oameni de diferite profesii, cei mai mulţi fiind preşedinţi de gospodării, „şaşlâcari”, cum le spuneau atunci. Cu vreo două săptămâni până la scrutin am rămas numai trei: eu, un preşedinte de gospodărie şi un mare „patriot”. La un moment dat „patrioţii” şi-au dat seama că pericolul vine nu din partea „şaşlâcarilor” cu care luptau, dar a medicului. Şi atunci am simţit pe propria piele esenţa noii democraţii: sub presiunea noilor „patrioţi” mi-am retras candidatura după ce sătenii mi-au spus că le-am trădat încrederea. Acum cred că m-am copt pentru a mă ocupa şi cu politica. 20. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimii ani? Politica moldovenească este o politică de interese, o afacere. Nu îmi place acest „algoritm” care se repetă de la un scrutin la altul şi cauzează instabilitate şi indiferenţa alegătorilor faţă de politică şi politicieni. 21. De jumătate de secol locuiţi în capitală. Unde Va simţiţi mai “acasă”: la Chişinău sau la Ignăţei? Mai „acasă” mă simt la Ignăţei. „Acasă” este locul unde te-ai născut şi ai crescut, acolo de unde în lume s-au pornit strămoşii familiei Stratulat. Mi-aş dori foarte mult să construiesc arborele genealogic al dinastiei Stratulat ca să aflu mai detaliat istoria strămoşilor mei. 22. Ce Vă mai leagă de satul natal? Casa părintească şi locul unde în somnul veşnic se odihnesc părinţii şi cele mai apropiate rude, de unde am pornit în viaţă, amintirile despre copilărie şi adolescenţă legate de meleagurile natale, rudele care au mai rămas în viaţă şi desigur sătenii pe care îi iubesc şi îi stimez. Totdeauna când s-au adresat după ajutor i-am ajutat cu ce am putut. 23. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Printre colegii de lucru de la Institutul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului nu am nici un consătean. Dar, nişte relaţii foarte strânse mă leagă de prietenul din copilărie, medicul Leonid Pistrui din Rezina. 24. Care circumstanţe credeţi că au jucat rolul hotărâtor în formarea 62

30 de întrebări de-acasă familiei Stratulat? Îmi plăceau fetele ca oricărui tânăr, mai ales că după zodie sunt săgetător. Mă îndrăgosteam repede, dar tot atât de repede dragostea trecea. Dar când am întâlnit-o pe viitoarea soţie, sentimentul care a pus stăpânire pe mine s-a dovedit a fi de altă natură. Aşa s-a creat familia Stratulat. Aveam pe atunci 27 de ani şi lucram în spitalul din Ceadâr-Lunga. 25. Aveţi copii? În ce domenii activează? Avem doi copii, o fată şi un băiat. Fiica Olesea împlineşte în anul curent 30 de ani, iar feciorul Mihai – 25. Mai am şi doi nepoţei, cel mai mare, Dan – elev în clasa a doua şi mezinul, Jelu, care are numai trei ani. Ambii nepoţi îmi sunt foarte dragi şi scumpi. Fiica a absolvit facultatea de limbi moderne, dar activează în micul business. Feciorul, după ce şi-a făcut studiile la facultatea de medicină, le continuă în rezidenţiat, la catedra de neonatologie. Va fi şi el neonatolog, medic care se ocupă de nou-născuţi. Aşa că el este nu numai continuatorul familiei, dar şi al profesiei de neonatolog şi cred că nu numai va prelungi tradiţiile formate în neonatologia naţională, continuând cele începute de mine, dar va merge şi mai departe. Mi-aş dori să mă depăşească în toate, cu atât mai mult că priorităţile şi vectorul sunt deja trasate, cerinţele sunt mari, dar nu imposibile. Cred că va fi un urmaş destoinic al familiei noastre şi nu va uita că rădăcinile lui se trag din satul Ignăţei. 26. Când nu faceţi medicină sau ştiinţă, cu ce Vă ocupaţi? Când nu mă ocup de medicina practică (dar acest lucru nu se întâmplă), tot ştiinţă fac şi invers. Când eram mai tânăr aveam mai multe preocupări, dar acum mă atrag foarte mult florile, de aceea toată casa şi grădina sunt pline cu flori. Ele îmi aduc liniştea sufletească când le îngrijesc, însă nu le pot dedica atâta timp cât mi-aş dori. O parte din munca pentru îngrijirea florilor le revine altor membri ai familiei, care au un pic de „alergie” la pasiunea mea. 27. Cine credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine? Ştiu că cel mai bine mă cunoştea mama mea, care, după părerea fratelui şi a surorilor, mă iubea mai mult decât pe ceilalţi. În rest nu cred că cineva mă cunoaşte mai bine decât eu însumi. Poate sora mea Antonina, a doua persoană care a rămas din familia lui Mihail şi Anastasia Stratulat. Toţi spun că eu seamăn cu tatăl meu. Mie mi se pare că cel mai mult seamănă cu bunelul feciorul meu, Mihai. 28. În casa familiei Stratulat care bucate şi băuturi sunt cele mai preferate? Fripturica din carne de porc, mămăligă şi brânză de oi. În locul fripturii de 63

30 de întrebări de-acasă porc adesea se găteşte peşte. Toate acestea nu sunt pe deplin gustoase fără un pahar de vin sec bun, îndeosebi Cabernet. Mai iubim zeama cu borş de casă ca la mama. Din băuturile tari prefer coniacul bun. 29. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii zece ani? În următorii zece ani viitorul Moldovei va fi mai roz, dar nu cred să ajungem încă în Uniunea Europeană, cu toate că vom fi pe aproape. Politicienii se vor maturiza şi vor fi într-o armonie mai strânsă cu societatea civică. Ţara va fi condusă de lideri adevăraţi. Dacă ar fi să meditez din punctul de vedere al unui medic, cred că va avea o natalitate mai înaltă şi un spor natural pozitiv, cu cetăţeni reîntorşi la baştină de peste hotare, cu o longevitate a vieţii de peste 70 de ani. La moment avem o criză demografică ce pune în pericol securitatea statului nostru. Dacă nu vor fi luate măsurile respective şi urgente pentru creşterea natalităţii, micşorarea mortalităţii generale şi stoparea sau micşorarea efectivă a migraţiei, peste 10 ani criza poate deveni fatală. Unele măsuri deja se întreprind, dar ele sunt insuficiente pentru a redresa situaţia. Piramida trebuie întoarsă, iar problema demografică trebuie să devină o strategie prioritară a securităţii statului. 30. Cine şi în ce perioadă credeţi că ar putea scoate republica din criza actuală? Depăşirea crizei şi prosperarea ţării depind în totul de cetăţenii acestei ţări. Moldova va prospera când societatea se va vindeca de boala ce se numeşte nepăsare. Stabilitatea şi prosperarea ţării vor avea loc când clasa medie va alcătui 50-60% în societate. În încheiere vreau să aduc sincere mulţumiri redacţiei pentru interesul faţă de persoana mea. Anul 2008 este pentru mine unul deosebit - jubiliar. Anul şobolanului este şi anul meu. Am ajuns la o vârstă când pot face nişte totaluri. Dacă ar fi să încep de la început, cred că tot aceeaşi cale aş alege... 15 februarie 2008

30 de întrebări de-acasă

Mă mândresc cu consătenii mei Nina Petrovschi s-a născut la 3 martie 1960, în s. Ţahnăuţi, raionul Rezina. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut în satul Şestaci, din raionul Şoldăneşti, unde a absolvit şi şcoala medie. Şi-a făcut apoi studiile la şcoala pedagogică din Orhei, la Facultatea Istorie şi Pedagogie a Universităţii “Ion Creangă” din Chişinău, iar doctorantura - la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe din Moldova. Doctor în istorie, conferenţiar universitar. Din 1985 lucrează la Universitatea Pedagogică “Ion Creangă”. Un timp a activat la Ministerul Educaţiei în funcţia de şefă a Direcţiei Invăţământ Superior, apoi şefă a secţiei studii la ULIM. Autor de curriculum la istorie cl. IV, cl. V – IX; de manuale de istorie pentru clasele IV, V, VI, VII, VIII; de manuale universitare la Istoria Modernă a Ţărilor Europei şi Americii – vol. I, II, III; a 37 de articole ştiinţifice şi didactice publicate în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare (Germania, Ucraina, Belarusi); de îndrumări metodice pentru profesori şi studenţi; de programe pentru 3 cursuri opţionale şi studii la masterat. Membră a Comisiei republicane pentru atestarea cadrelor didactice şi manageriale, secretar al consiliului facultăţii de Istorie şi Etnopedagogie, secretar al Consiliului Specializat pentru conferirea titlurilor ştiinţifice, membru al grupului de elaborare a standardelor în învăţământul universitar. A participat la 18 conferinţe internaţionale privind problemele reformei învăţământului preuniversitar şi universitar (Ucraina, Belarusi, România, Germania, Georgia şi la cele organizate în Republica Moldova). 65

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Petrovschi! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Parinţii mei, copilăria şi anii cei mai frumoşi şi fără de griji. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Mama şi tata şi, desigur, bunii mei profesori. 3. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Izvorul cel Mare ce îmi stătea în cale în drum spre şcoală şi care până astăzi îmi păstrează tainele copilăriei şi adolescenţei. 4. Ce ştiţi despre părinţii, buneii, străbuneii Dumneavoastră? Au fost de neam nobil, mândri şi harnici, hărăziţi cu unul dintre cele mai rare daruri - de a trece prin viaţă cu fruntea sus. 5. Vă place să reveniţi la baştină? Imi place, deoarece este unica şanşă de a reveni la ceea ce a fost mai scump-copilăria de acasă. 6. Cum şi de ce aţi ales profesia de pedagog? Probabil a fost un dar, modelat pe exemplele vii ale multor pedagogi şi prin studii. 7. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă devină prieten? Să fie sincer, harnic, capabil să înfrunte cu demnitate greutăţile vieţii. Aceste calităţi le întruneşte Cu cei dragi: soţul şi fiul soţul meu Vladislav, în primul rând. 8. Cine consideraţi că a contribuit în mod deosebit la crearea personalităţii Dumneavoastră? Părinţii şi oamenii din satul meu, Şestaci – oameni mândri, ambiţioşi, harnici şi buni gospodari. 9. Cum s-au împăcat într-o singură făptură savantul şi funcţionarul Nina Petrovschi? S-au completat unul pe altul. 10. Ca specialist în domeniu şi persoană care a activat şi în cadrul Ministerului Educaţiei, cum apreciaţi dezbaterile interminabile în jurul istoriei ca obiect de studiu în instituţiile preuniversitare? 66

30 de întrebări de-acasă Studiul istoriei în instituţiile preuniversitare trebuie să se afle în capul mesei, indiferent de aceste dezbateri. 11. Cum se reflectă aceste dezbateri şi modificări asupra nivelului de cunoştinţe al generaţiei tinere? Cu profesori iscusiţi elevii depăşesc orice obstacol. 12. Care este, totuşi, diferenţa dintre obiectul Istoria Românilor şi Istoria Integrată? - Există principiul pedagogic de integrare a informaţiei, respectat în predarea-învăţarea oricărei disciplini, inclusiv şi a istoriei. 13. Numiţi câteva modificări de principiu care ar conduce la reformarea calitativă a învăţământului preuniversitar din Moldova. Motivarea cadrelor didactice, în primul rând. 14. ...şi problemele cele mai actuale cu care se confruntă învăţământul superior. Salarizarea sub nivel, cadre didactice îmbătrânite, lipsa mijloacelor didactice moderne. 15. Care ar fi câteva acţiuni extrem de importante, realizarea cărora ar ridica învăţământul din Moldova la nivelul standardelor europene? Promovarea şi susţinerea cadrelor tinere, ridicarea statutului pedagogului, înzestrarea tehnico-materială. 16. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi doctorul în istorie şi conferenţiarul universitar Nina Petrovschi? Pot comunica şi conlucra cu oamenii, le pot purta respectul, sunt responsabilă. 17. De multe ori aţi fost trădată? Cum aţi procedat? S-a întâmplat. Îi iert şi-i ocolesc. 18. Cum apreciaţi situaţia actuală din politica moldovenească? Relativ stabilă. 19. Care sunt principiile de viaţă ale dnei Nina Petrovschi peste care nu poate trece în nici un caz? Omenia, sinceritatea, demnitatea. 67

30 de întrebări de-acasă 20. Aţi avut în viaţă momente de care nu Vă place să Vă amintiti? Desigur, am avut. 21. Povestiţi-ne ceva despre familia Dumneavoastră. Am o familie frumoasă: soţul Vladislav şi feciorul Nicolae, care mi-s foarte dragi. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Petrovschi? O întâmplare fericită. 23. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Puţini. Îi întâlnesc în alte domenii. 24. Cine-i omul care credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine? Cred că soţul, cu el mi-am trăit anii cei mai frumoşi, dar şi furtunoşi. 25. În casa familiei Petrovschi care bucate şi băuturi sunt cele mai preferate? Bucatele tradiţionale, vinul roşu. 26. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? La vilă, îmbinând odihna cu munca fizică. 27. Care sunt ziarele, posturile de televiziune preferate? De ce? Nu am preferate. Le citesc şi vizionez emisiunile după posibilităţi. Analizez şi fac concluzii. În mass-media din Moldova nu-mi plac bârfele. 28. Cum credeţi, Moldova se va integra în Uniunea Europeană? Cred că da. 29. Cine şi în ce perioadă ar putea scoate republica din criza actuală? Am mari speranţe în tineretul studios. 30. Ce aţi fi vrut să le spuneţi consătenilor prin intermediul ziarului şi noi nu V-am întrebat? Să fie mândri şi demni, aşa cum i-am ştiut. Să nu uite că sunt din neam de răzeşi. Să lupte pentru ridicarea satului la nivel de localitate modernă, să nu uite de strămoşii lor. Eu mă mândresc cu consătenii mei. 7 martie 2008

30 de întrebări de-acasă

Nu regret că am ales să fiu militar Andrei Covrig s-a născut în s. Isacova, raionul Orhei. Peste câţiva ani părinţii au trecut cu serviciul în s. Gordineşti, raionul Rezina. Colonel în rezervă. După liceul militar din Kiev a absolvit Şcoala militară superioară a Trupelor Antiaeriene din Sankt-Petersburg, Colegiul European George C. Marshall de Studii Politice şi Securitate (Germania), un curs la Institutul de Drept Internaţional Umanitar (Italia), Academia Administrării Publice pe lângă Guvernul R.Moldova. Zece ani şi-a făcut serviciul în districtul militar Turkestan, şi patru ani – în districtul militar Belarus; locţiitor comandant bateree tunuri antiaeriene, apoi ofiţer în statul major al diviziei de infanterie. În 1992 a revenit în Moldova. Până în 1997 a fost locţiitorul comandantului în brigada Rachete Antiaeriene “Dmitrie Cantemir”, fiind apoi transferat în cadrul Ministerului Apărării. Ultima funcţie – locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. Din octombrie 2001 este la pensie. Preşedinte al Asociaţiei de Drept Umanitar din RM, membru al Comitetului interdepartamental pentru implementarea dreptului internaţional umanitar, cofondator al Alianţei Organizaţiilor Veteranilor de Război, preşedintele Asociaţiei absolvenţilor moldoveni ai Centrului European George C. Marshall. Autor al manualului “Implementarea dreptului internaţional umanitar. Introducere” (2001), mai multor broşuri şi articole. Veteran al războiului din Afganistan (1979-1980) şi al Războiului pentru Apărarea Independenţei şi Integrităţii Teritoriale a R.Moldova (1991-1992). Distincţii guvernamentale: “Meritul militar” şi “Za boievâie zaslughi”. Vicepreşedinte al Mişcării „Acţiunea Europeană”. 69

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Andrei Covrig! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Este o noţiune cu sens dublu. Cu toate că sunt născut în raionul Orhei şi am trăit trei ani la Isacova, sat în care părinţii au muncit ca tineri specialişti, noţiunea de „acasă” pentru mine se asociază cu satul Gordineşti, casa în care mi-a trecut copilăria şi tinereţea şi unde până-n prezent îşi duc traiul părinţii. Recent am dat de această fotografie din 1960, pe care o vedeţi alăturată, cu toţi cei “de acasă”: mămica şi tata, fraţii acestuia, Dumnezeu să-i ierte, buneii, Olimpia, soţia unchiului Andrei Covrig, care după război s-a stabilit la Bucureşti, şi noi: eu, verişorul Doru, sora Valentina… Iată acest moment, aşezat de unchiul Andrei pe fotografie, este într-adevăr un “acasă” clasic. Toţi adunaţi grămăjoară la bunei, liniştiţi, la un popas plăcut al vieţii după mii de kilometri, de pribegii şi chinuri… De la un timp mă simt acasă şi în apartamentul în care locuiesc cu familia mea în Durleşti, Chişinău. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Părinţii, desigur. Lecţiile de răbdare şi cumsecădenie le-am primit de la mama, iar de la tata – perseverenţa şi neacceptarea prostiei şi trufiei. 3. Prin ce s-au impus în istoria localităţii natale părinţii şi buneii Dumneavoastră? O bună parte din viaţă tăticul Simion a activat în sat ca agronom şi primar. Mama a lucrat la grădiniţă. Bunelul Teodor a avut o viaţă lungă şi zbuciumată. În primul război mondial a luptat în Galiţia, în armata rusă. La români s-a manifestat ca gospodar, după ,47 a făcut ani grei de lagăr la Vorkuta. Despre aceasta pe timpurile sovietice nu se vorbea în familie, dar nici el nu prea se dădea cu amănuntele, cu toate că avea ce povesti. Apoi am citit amintirile scriitorului rus Grossman, care ne-a descris realitatea din zonă ca un adevărat infern… Teodor Covrig a ieşit la pensie lucrând în colhoz. Bunica Nataliţa, după cum îmi amintesc, era fără carte, dar în felul ei înţeleaptă. 4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? 70

30 de întrebări de-acasă Mai am nişte covoraşe de la ţară, sunt fotografii, pe una e mama Eudochia Covrig în braţe cu cei doi strănepoţi ai ei… E fericită… 5. Veniţi des la baştină? Mărturisesc, nu am cu ce mă lăuda în această privinţă. În 2001 am părăsit armata, m-am pensionat şi, firesc, era de aşteptat că voi fi mai liber. Dar sunt mai ocupat ca la militărie. Regret acest lucru şi mă strădui să telefonez mai des acasă. 6. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Gordineşti în ultimele decenii? Sincer, nu le-am prea observat. E o stare caracteristică Moldovei în întregime: lume plecată peste hotare, case părăsite (când a mai fost aşa ceva?), câmpuri nelucrate… Sub Pădurea Călugărilor pe timpuri bunelul avea pământ. Vara trecută acolo am observat pârjoalişte, pământ lăsat în voia soartei. Unchiul meu, care s-a stabilit după 1944 cu traiul în România, îmi povestea nu demult, la Bucureşti, că lucrul la pământ îi aducea plăcere. În acele momente aveam senzaţia că anume acolo, lucrând la pământ, unchiul se simţea “acasă”. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Nu mă prea străduiam să ies cu prosopul în capul mesei, o făceau alţii. Şi acuma, observ, are cine o face. Întotdeauna am preferat să stau pe ultima bancă. Însă, bănuiesc, am fost o persoană activă… 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Nu am mulţi prieteni. Prefer sinceritatea şi încrederea în relaţii. Acest gând îl sugerez permanent şi colegilor mei de la Mişcarea Acţiunea Europeană. Nu-i încredere - nimic nu e! Prietenul este aşa cum este, cu colţuri şi ceia ce te atrage de el… Însă mai este şi alta. Deseori îmi aduc aminte de vorba regretatului Gheorghe Martin, un bun prieten, colonel, care făcea o distincţie clară dintre prietenii adevăraţi şi cei, cum le spunea, “druji”, adică tipi care apar în preajmă doar pentru anumite avantaje. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Bănuiesc, că da. Şi de ce să n-o afirm? Ex-ministrul apărării Boris Gămurari spunea că “excesul de modestie e o prostie”, e necesar uneori să aduci aminte în glas, chiar şi dacă unora nu le place, că pe parcursul a cinci decenii ai pus ceva în punga vieţii. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă realizaţi aceste calităţi? 71

30 de întrebări de-acasă Părinţii, în primul rând, însă am avut noroc de buni învăţători, începând cu profesorii din sat, cu prima învăţătoare Eudochia Guzun, cărora le sunt recunoscător, apoi la liceul militar din Kiev, şcoala antiaeriană din Sankt-Petersburg. De ce să nu spun, am avut învăţători buni şi în armata sovietică, chiar şi în acea îndepărtată Kuşka din Turkestan, în nisipurile căruia am făcut slujba zece ani. La Chişinău am avut de învăţat de la mulţi colegi şi şefi, inclusiv de la Pavel Creangă, Boris Gămurari, Valeriu Pasat, primul ministru civil al Apărării. Cititorul ştie, că Pasat a fost eliberat de justiţia moldovenească, confirmându-se faptul că reţinerea şi detenţia acestuia a fost o elementară “razborcă” (reglare de conturi) politică. 11. De ce aţi preferat cariera militară? Straniu lucru, sunt de la sat, însă exista o stimă şi admiraţie deosebită faţă de militari, pe care-i consider reprezentanţi ai unei pături sociale deosebite. Cu timpul am înţeles că pădurea nu e fără uscături, însă nu regret absolut că am ales să fiu militar. A fost o perioadă de viaţă fenomenală, care s-a întrerupt (nu-mi place “s-a finalizat”) forţat, odată cu venirea în Moldova la putere a comuniştilor şi lacheilor acestora. Între cele două extreme a fost Afganistanul, revenirea la baştină, două plecări la război pe Nistru, cu reuşite în brigada antiaeriană şi la minister, tradiţii înrădăcinate – sunt chestii care le pun în activ. Înţelegeţi perfect, că fără de a fi membru de partid era imposibil să avansezi. Funcţii de partid însă nu am deţinut. 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi colonelul Covrig? De militărie am spus. După 2001 activez în două structuri asociative. Este vorba de Asociaţia de Drept Umanitar şi cea a foştilor absolvenţi ai prestigiosului Centru European de Studii Politice şi Securitate George C. Marshall din Germania. Am efectuat câteva studii, editez două reviste: “Securitate prin Cooperare” şi “Drept Umanitar”. În 2003 am desfăşurat două mese rotunde cu reprezentanţii din legislativ, la care am pus în discuţie proiectul de lege cu privire la veterani, act normativ care, desigur, avea şi tente electorale din partea deputaţilor comunişti. Prevederile legii referitor la transportul urban gratuit pentru veteranii războiului de pe Nistru, înlesnirile pentru voluntarii care au fost pe poziţii alături de militari şi poliţişti au apărut şi datorită insistenţei noastre. Sunt preocupat de tema persoanelor dispărute fără urmă. Vorba nu e numai de conflictele armate, ci şi de timpul de pace, când avem mii de dispăruţi în îndepărtatele Spanii şi Rusii, iar instrumentarul legislativ şi executoriu lasă de dorit. Fiecare localitate are câţiva nenorociţi de aceştea, dispariţia cărora provoacă chinuri şi suferinţe rudelor. În timpul apropiat vom ieşi în faţa societăţii cu un pachet de proiecte care ar schimba situaţia, 72

30 de întrebări de-acasă ar propune căi noi, reieşind din practica internaţională. 13. Unii analişti consideră că în cazul unui conflict armat Tiraspolul, timp de câteva ore, ar ocupa Chişinăul şi întreaga Moldovă. Dar ce crede colonelul Covrig? Nu cred. Astăzi situaţia este alta decât cea din 1992. Da, există între Tiraspol şi Chişinău o opunere alimentată de politicienii şi serviciile speciale ruse, ea ba creşte, ba scade, însă la o confruntare armată directă nu cred să se ajungă. Ţin ochii pe noi UE, SUA, noi actori în formatul de negocieri “5+2”. E o nouă situaţie geopolitică, mai favorabilă decât la începutul anilor nouăzeci. Şi apoi, suntem vecini cu NATO şi UE. Această politică de vecinătate, doriţi sau nu doriţi, ne oferă şi nouă ceva securitate de care se bucură vecinii noştri europeni. Cât priveşte soluţionarea conflictului transnistrean, vorbim de un scop aproape nerealizabil, însă mişcări se cer. De rând cu eforturile întru retragerea trupelor şi a armamentului rusesc, dislocate în Republica Moldova, se impun noi accente de internaţionalizare prin fructificarea posibilităţilor politice, economice şi diplomatice pe care le-ar oferi axa Kiev – Chişinău – Bucureşti – Bruxelles - Washington. Avem nevoie şi de o prudenţă din partea Chişinăului oficial. După mine, multe gafe au fost produse şi în cazul semnării Convenţiei de încetare a focului din 21 iulie 1992, cunoscută ca „Acordul Elţin-Snegur”. Nu veţi găsi nici un cuvânt despre soarta prizonierilor de război, un aspect foarte important într-un conflict armat, care s-a soldat cu ţinerea în detenţie pe un termen exagerat de mare a “grupului Ilaşcu”. 14. Care sunt principiile de viaţă ale colonelului Covrig peste care nu poate trece în nici un caz? Cele care m-au făcut să revin în 1992 la baştină. Doresc un stat de drept european şi nu unul învrăjbit cu fraţii noştri de peste Prut. Vorbesc şi de această isterie antiromânească. Cu cine ne certăm? De fapt, cu UE şi NATO, al cărei membru este România. PCRM, neavând ce pune în activ, prosteşte lumea. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Au fost printre colegi şi unii care în clipe grele s-au întors cu spatele. În unii am investit forţe intelectuale şi fizice, unii au deţinut şi mai deţin funcţii mari. Dumnezeu cu ei. Se găseau care puneau cruce pe mine, ca şi cum viaţa se termină cu o plecare din funcţie sau cu unele neplăceri ce vin de la neagrearea acestui regim, regim periculos, în primul rând, pentru copiii şi nepoţii noştri. Da, sunt colegi care m-au trădat, prietenii - niciodată! 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? 73

30 de întrebări de-acasă O spun sincer, nu. Tot timpul mă strădui să mă conduc de cele învăţate acasă. Şi mai e ceva. Este vorba de anii petrecuţi în acea faimoasă “kadetkă” – liceul militar din Kiev, în care pe lângă studii profunde am trecut o şcoală a moralităţii. Ofiţerii ştiu ce înseamnă să fii “cadet”. Este un set de principii în conduită. Ele aveau rădăcini adânci, din timpurile când potlogarul putea fi chemat la duel sau, în cel mai bun caz pentru el, o primea “la bot”. Clipe grele au fost, însă la ele revin ca să le mai revizuiesc, să trag învăţăminte. 17. De ce aţi hotărât să Vă implicaţi în politică? De vină e acel vot ticălos din 2005, care l-a întronat încă pentru patru ani pe Voronin. Zilele trecute l-am auzit pe unul, care la un post de radio a spus enervat: “Uitaţi voi de acel 4 aprilie! Eu, personal, a doua zi, adică pe 5 aprilie, am uitat…”. Sunt poate încăpăţânat, nu pot însă să uit acea trădare epocală. Ce s-a întâmplat după aceasta nu am poftă să vorbesc… Cititorii CUVÂNTUL-ui o ştiu prea bine. Din aceste considerente am aderat la formaţiunea social-politică “Mişcarea Acţiunea Europeană”, în care, cu timpul, în mod surprinzător pentru mine, am devenit vicepreşedinte. Cred în liderul mişcării, Anatol Petrencu, persoană care s-a impus prin perseverenţă şi principialitate în toţi anii care au urmat după declararea independenţei Republicii Moldova. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimii ani? Nu-mi place, să mă iertaţi de această frază, “curvizmul” politic. De la 1991 încoace avem suficiente persoane care fără prea multe mustrări au sărit dintr-o barcă în alta, şi-au schimbat culoarea de nenumărate ori. Cunosc chiar la Rezina persoane care numai pe parcursul anului 2007, foarte zbuciumat pentru rezineni, de câteva ori au trecut din partid în partid. Să mai vorbim după aceasta de careva concepţii sau doctrine politice ar fi o naivitate… 19. De mai mulţi ani locuiţi la Chişinău. Unde Va simţiţi mai “acasă”: în capitală sau la Gordineşti? În rarele clipe la Gordineşti, desigur. Nu numai din considerente că sunt departe de grijile chişinăuiene - la sat sufleteşte e mai comod, e o frumuseţe, un farmec aparte. 20. Ce Vă mai leagă de satul natal? Părinţii, prietenii şi amintirile. Sunt amintiri frumoase, mai cu seamă din copilărie. De mult plăzmuiesc un gând: poate, de Hramul satului, să ne întâl74

30 de întrebări de-acasă nim cu prietenii de copilărie şi, cum o spuneam noi, “să-i tragem un futbol”. Regret, mulţi din prieteni nu mai sunt cu noi. De tânăr a plecat dintre noi Leonid Plăcintă. Ne-a părăsit recent, cred că cel mai bun prieten – judecătorul Andrei Bejan. Cu ultimul, de Paşti, pe jos am făcut ocolul satului, am ajuns hăt departe. Andrei a decedat într-un accident rutier… Bănuiesc că presimţea ce se va întâmpla, că a insistat să facem acel ultim voiaj prin toate ungherele Gordineştiului... 21. Printre prietenii de familie, colegii de serviciu sunt şi consăteni? Da, şi cei care locuiesc la sat, şi cei care sunt la Chişinău, Floreşti, Rezina, desigur. Orice ocazie de a ne revedea sunt clipe de bucurie. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Covrig? O întâmplare banală. Cu viitoarea soţie, îi spune Svetlana, ne-am întâlnit în anii şaptezeci, când studiam la şcoala militară. 23. Aveţi copii? Cu ce se ocupă? Fiica Aurica lucrează la Muzeul de Arte, feciorul Serghei este şofer de autobuz, lucrează pe rutele lungi spre Kiev şi Rostov. Sunt bucuros că ambii sunt alături de noi. Avem doi nepoţi, la care ţin mult. Chiar nu demult am ieşit cu “flăcăii” (au câte patru anişori şi ceva) la Muzeul Armatei - sunt năstruşnici, zvăpăiaţi, s-au căţărat pe tehnica militară... Feciorul a spus că a fost un act de eroism din partea mea, deoarece “flăcăii”, spus foarte moale, sunt extrem de activi… Însă şi noi nu am fost mai cuminţi… 24. În timpul liber cu ce Vă ocupaţi? Îmi place lectura, mai ales Mihail Bulgakov. De câte ori redeschid cartea, de atâtea ori descopăr ceva nou… Mă relaxez ori de câte ori îi citesc pe celebrii Ilf şi Petrov. “Viţelul de aur” şi cele “Douăsprezece scaune” care, sunt convins, sunt şi despre realitatea noastră. Avem suficienţi eroi gen Şuric Balaganov, care percep fericirea în cele 327 de ruble şi 12 copeici şi care consideră că nu există alte centre culturale decât Moscova, Kievul şi Jmerinca, iar ai noştri Chişinăul şi Costeştii… Cu plăcere am citit amintirile lui Nicolae Iorga despre două călătorii ale acestuia în Basarabia la începutul secolului trecut. Joc fotbal şi baschet, însă demultişor nu am mai ieşit pe teren. 25. Cine credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine? Soţia Svetlana, desigur. Ea îi ştie pe toţi îngerii din mine. De draci nu mai vorbesc, ştie câţi sunt la număr şi cum îi cheamă pe fiecare aparte. 75

30 de întrebări de-acasă 26. În casa familiei Covrig care bucate şi băuturi sunt cele mai preferate? Nu suntem prea pretenţioşi. În Turkestan, soţia s-a apucat să gătească pilaf. Îl găteşte bine până acum. Ciorbele nu lipsesc zi de zi. 27. Sunteţi autorul mai multor lucrări cu caracter militar. Credeţi că problemele care Vă preocupă sunt actuale pentru Moldova? Nici nu mă îndoiesc. Sunt iniţiat în materia dreptului războiului, vorba e de Dreptul de la Geneva, şi nu numai. La 15 ianuarie curent am avut a patra Masă Rotundă tradiţională “Securitate prin Cooperare”, la care au fost prezenţi politicieni, parlamentari, militari, experţi. Au fost puse în discuţie probleme care ţin de operaţiunile de menţinere a păcii. Domnul colonel James Howcroft, profesor la „Centrul Marshall”, fost şef de stat major la o divizie de infanterişti maritimi militari americani a trupelor de coaliţie în Irak a avut două prezentări extrem de interesante şi cu aspect practic. De utilitatea ultimului proiect - vorba e de persoanele dispărute, nici nu face, bănuiesc, să vă conving. 28. Cât de reale sunt şansele Moldovei de integrare în Uniunea Europeană? La moment şansele-s zero. Sunt convins, că pentru a intra în UE este necesară o schimbare a elitei politice. Actuala conducere ne duce în partea inversă de Europa. 29. Care variantă o consideraţi cea mai benefică pentru R.Moldova: stat neutru, stat membru al NATO? Argumentaţi. Constituţia, cârpită de atâtea ori, cu acest statut de neutralitate, care în realitate înseamnă dependenţă de Tiraspol şi Moscova, trebuie modificată. În aprilie curent, la summitul de la Bucureşti, procedura de aderare la NATO vor începe-o Albania şi fostele republici iugoslave: Macedonia şi Croaţia. Ultimele, ca şi Moldova, au trecut prin conflicte armate, dar ele s-au decis şi bravo lor. Întreb cititorii CUVÂNTUL-ui: intrând în NATO, aceste ţări îşi vor spori nivelul de securitate? Personal am un singur răspuns – da! Moldova, dacă sincer se vrea în UE, va trebui mai întâi să adere la NATO, aşa cum au făcut-o toate ţările exsocialiste şi cele baltice care TOATE (!) înainte de a fi în UE, au aderat la NATO. 30. Cine şi în ce perioadă credeţi că ar putea scoate ţara din criza actuală? Doresc să se întâmple cât mai repede şi ca această forţă să fie Mişcarea „Acţiunea Europeană”. 14 martie 2008

M-am născut în România Mare şi mă mândresc cu asta Anton Moraru s-a născut în 1937 în comuna Pistruieni, judeţul Orhei. Şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova (1957-1962), doctoratul şi postdoctoratul - la Universitatea din Kiev (1966-1969, 1982-1984), din 1970 – doctor, iar din 1985 – doctor habilitat în ştiinţe istorice. Din anul 1974 este colaborator ştiinţific superior, din 1978 – conferenţiar universitar, din 1987 – profesor universitar. Autor a peste 200 de lucrări, cărţi, programe pentru învăţământul istoric universitar şi preuniversitar, inclusiv a monografiei „Anul 1918 - ora astrală a neamului Românesc”, Chişinău, 1998.

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Anton Moraru, ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasă”? Noţiunea de „acasă” înseamnă „casa în care locuieşti”. „Acasă” la figurat înseamnă „patrie”, “baştină”, “vatră”. Prin expresia „cei de acasă” subînţeleg rudele apropiate, familia, părinţii, fratele şi surorile mele. Omul care uită de casa părintească este un om nenorocit. 2. Cine V-a predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Destinul mi-a fost determinat de bunul nostru Dumnezeu. Anume datorită Mântuitorului, părinţilor mei, Grigore şi Zinaida Moraru, m-am născut la 23 octombrie 1937 în comuna Pistruieni, plasa Căzăneşti, judeţul Orhei, România. M-am născut în România Mare şi mă mândresc cu asta. Acest fapt istoric în viaţa mea m-a determinat să învăţ, să înţeleg mai multe probleme ale vieţii sociale, economice. Primele lecţii le-am primit în familie, care a fost centrul de educaţie a mea, a fratelui mai mic – Constantin şi a surorilor Lidia şi Ecaterina. Mama ştia să ne povestească foarte multe balade, poveşti etc. Tata a făcut serviciul militar în armata română şi ne spunea în permanenţă că suntem români. Absolvise 4 clase în şcoala primară din Pistruieni. El ne povestea despre lupta armatei române pentru apărarea Patriei, în deosebi despre luptele de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz. Anume de la tata ştiu că ostaşilor care au rezistat trupelor lui Makenzen la Mărăşeşti le datorăm Unirea de la 1918. O lecţie de patriotism am primit-o în 1942, 1943, când premilitarii din Pistruieni şi Ordăşei făceau exerciţii militare pe malul stâng al Răutului. Ei cântau cântece patriotice, inclusiv „Imnul Basarabiei, 22 iunie 1940”. 3. Veniţi des pe la baştină? Cu părere de rău, nu prea des. Când erau părinţii în viaţă veneam de douătrei ori pe an. Dar după ce s-au trecut în lumea celor drepţi vin numai la Paştele Blajinilor. Am îmbătrânit şi nu avem posibilitatea să venim mai des. 4. Pe cine căutaţi să-l vedeţi neapărat? Pe când trăiau, pentru mine mama şi tata erau persoanele cu care doream să mă întâlnesc, să vorbesc, să mă consult pe multe probleme ale vieţii. Pe urmă veneam des la sora Lida şi cumnatul Serghei Capsâzu - erau oamenii cu care aveam nevoie să vorbesc, să-i văd, să mă bucur de ei. Aveau patru copii şi mă bucuram că sunt sănătoşi, învăţau bine, erau educaţi, cuminţi. Căutam să mă întâlnesc şi cu învăţătorii Afanasie Chiriţă, Mihail Condrea, Boris Rjenevschi, Mihail Munteanu. De asemenea în vacanţă ne întâlneam, la Ordăşei, cu Borea Armaşu, Nicolae Vlas, Ion Nicov, Gheorghe Guma şi mulţi alţi colegi de clasă de la şcoala de aici, pe care am absolvit-o în 1954. 78

30 de întrebări de-acasă 5. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă fie prieten? Noi, românii din Basarabia, suntem foarte buni la suflet, primitori, sfătuitori, săritori la nevoie. Pentru mine, respectivul, ca să-mi devină prieten, trebuie să fie, după cum scria Nicolae Iorga, „un om luminat, unul în adevărat luminat, care citeşte, gândeşte şi spune ce trebuie, iar nu un om ca o obişnuită dârdală, în mintea uşoară a căruia joacă tot felul de drăcovenii nefolositoare, neînţelese”. Adică, dacă este Om cu literă mare, este cinstit, patriot, se consideră român, respectă naţiunea română, cultura, limba, istoria românilor. 6. Aveţi calităţi de lider? Cu părere de rău, nu. A fi un lider înseamnă a avea capacităţi de a conduce, de a organiza colective, de a-ţi asuma responsabilitatea pentru soarta oamenilor. Pentru mine un exemplu de conducător de stat care şi-a jertfit viaţa pentru Patria sa a fost Ion Antonescu. Mie altul îmi este darul, alta îmi este soarta. Am înţeles acest lucru încă fiind student în anul II la facultate. Atunci m-am încadrat în „Asociaţia Ştiinţifică a Studenţilor” de la USM. 7. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi ca profesionist? Drumul spre profesia de savant-istoric, profesor universitar a fost foarte lung şi anevoios. Dar am avut noroc de oameni oneşti, principiali şi buni la suflet. Aşa a fost dat de la Dumnezeu ca să fiu repartizat în 1962 la catedra de Istorie a PCUS de la Institutul Pedagogic „A. Russo” din Bălţi. Acolo am nimerit într-un colectiv bun, prietenos, exigent, serios. E clar de la sine că „Istoria PCUS” avea specificul său. Am fost implicat în propaganda „practicii” comuniste, bolşevice. Însă colegii mei de la catedră m-au susţinut, m-au sfătuit să nu fiu extremist, să fiu obiectiv chiar şi în acele condiţii grele ale regimului comunist. Am avut noroc de susţinerea doctorului în istorie, conf. univ. Vadim Storojuc de la USM, care m-a ajutat, m-a îndrumat să scriu lucrarea de licenţă: „Contribuţii la politica externă a lui A.I. Cuza în 1859–1866”. La Institutul Pedagogic din Bălţi am avut tot concursul savanţilor Boris Coroliuc, Nicolae Cazacu, Ion Buzdugan, Olga Scutniţki, Lidia Loghinovski, Maria Neagu etc. Studiile urmate la Universitatea din Kiev în 1966–1969 şi mai apoi în 1982–1984, unde de asemenea am avut noroc de a învăţa sub conducerea unor mari savanţi, susţinerea tezelor de doctor în istorie în 1969 şi de doctor habilitat în istorie în 1984, îmi dau posibilitatea de a mă considera „discipol al şcolii istorice ucrainene”, care se baza pe principiile apărării intereselor naţionale ale republicilor unionale, luptând pentru o dezvoltare mai independentă de Moscova. 8. Cum s-a întâmplat că aţi ales istoria ca obiect de studiu şi pedagogia ca profesie? 79

30 de întrebări de-acasă Consider că alegerea profesiei a fost o consecinţă a situaţiei în care m-am aflat în perioada de studii. Regimul comunist ne-a luat toată averea: trei cai, căruţa, plugul, boroana, toate instrumentele de lucru. Familia noastră a rămas săracă. Tata şi mama au fost impuşi să se înscrie în kolhoz. Ţin minte că a doua zi, după ce au fost, la 5–6 iulie 1949, deportate din satul Pistruieni şase familii de ţărani, a venit la poartă Gheorghe Ungureanu cu lista ca să ne înscrie în kolhoz. Tata nu era acasă. Mama i-a spus neînfricată: „Nu! Noi mai aşteptăm. Să vedem ce-a face lumea satului. Dacă ei s-or da în kolhoz, apoi şi noi ne-om înscrie. Dar astăzi nu este Grigore acasă”. În condiţiile sărăciei, eu am terminat patru clase în Pistruieni şi am rămas acasă. Tata ne lua la lucru în kolhoz. În vara anului 1950 am lucrat la strânsul spicelor cu grebla cea mare, la care ne înhămam doi copii. În aceeaşi vară m-am îmbolnăvit. Am stat la un spital din Chişinău. Pe la 23–-25 august 1951 a venit la noi acasă învăţătorul Afanasie Chiriţă. M-a sfătuit să urmez clasa a V-a la şcoala din Ordăşei. Din ziua aceea a început drumul meu în ştiinţă. În 1954–1957 am învăţat la Tehnicumul de bibliotecari din Soroca. Acolo mi-a trezit interesul pentru studierea filosofiei şi istoriei Zinaida Colocolnicov, profesoara de limbă şi literatură română, prin dragostea de cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino. Ne povestea frumos despre Ion Creangă, Mihai Eminescu, B.P. Haşdeu etc. Am mai avut un bun profesor, Eugeniu Certan - ne preda creaţia populară, cântul. Acolo am înţeles că trebuie să învăţ, să studiez, să cercetez documentele, arhivele. 9. Cu cine din colegii de şcoală, de facultate, aţi dori să vă întâlniţi la un „pahar de vorbă”? Cu Ion Cârjă, cu Mihail Răileanu din Pistruieni, Veaceslav Balan, Ion Nicov, Ion Corduneanu, Vera Vlas, Nadejda Busuioc, Ana Cârjă, Ana Şeremet, Mihail Guma din Ordăşei. Cu părere de rău, Borea Armaşu şi Nicolae Vlas au plecat demult în lumea celor drepţi. De asemenea am avut buni prieteni la Tehnicumul de bibliotecari - aş dori să-i văd pe Mihail Barcari, Ion Ilieş, Simion Baranov, Alexandru Eftodiev, Valentina Postolachi. De la facultate îmi amintesc de colegii mei Constantin Samson din Mândreşti, Teleneşti, Vlad Borodac din Mingir, Hânceşti etc. 10. Ce calităţi apreciaţi la oameni? Fiecare om este o personalitate în felul său şi merită să fie apreciat la justa sa valoare. Apreciez în fiecare om acele calităţi, care îi sunt date de la Dumnezeu. Oamenii nu sunt egali pentru că au diferite capacităţi de activitate. Poate să fie un bun tractorist, un bun gospodar, comerciant, muzicant, poet, scriitor, istoric, 80

30 de întrebări de-acasă savant etc. Dar fiecare trebuie să fie în acelaşi timp un bun patriot, inteligent, cinstit, profesionist, harnic, muncitor, umanist, respectuos, bun la suflet etc. Numele fiecărui om, dacă este Om, are dreptul să fie rostit în general în istorie. Dacă ei mi-ar permite, i-aş numi prieteni, colegi de activitate profesionistă pe următorii: Serghei Tihun, Anatol Petrencu, Ion Negrei, Ion Buga, Alexandru Moşanu, Nicolae Dabija, Gheorghe Cernea, Gheorghe Palade, Mihai Taşcă, Constantin Samson, Vlad Borodac, Gheorghe Corovoi, Mircea Dohotaru, Nicolae Afanasov, Ion Anton, Victor Axenti, Nicolae Cazacu, Teodor Marşalcovschi, Boris Coroliuc, Iulius Popa (de la Bălţi). 11. Nu aţi fost obsedat de ideea de a intra în politică? Nu! Până la 1988, au intrat în politică numai persoane care erau selectate de CC al PCUS într-un mod rigid, nomenclaturist. După 1989 pentru mine era deja târziu. Cu atât mai mult că ştiam că politica este un lucru murdar. 12. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să creăm o clasă politică care să ne ducă pe drumul dezvoltării şi integrării europene? Evenimentele şi faptele istorice ne arată că în perioada 1812–1917 Basarabia n-a avut clasă politică autohtonă. Toată administraţia colonială ţaristă era alcătuită din ruşi, polonezi, evrei, armeni sau greci. Peste 87% din moldoveni rămăseseră analfabeţi, izolaţi, trăiau în satele uitate de intelectualitatea rusească de la oraşe. Deci, despre care clasă politică autohtonă putem vorbi în Basarabia? Majoritatea boierilor erau ruşi, iar acei boieri care cunoşteau limba română s-au rusificat. Numai în timpul revoluţiilor ruseşti din 1905–1907 şi, mai apoi, din februarie 1917, s-au trezit spre o viaţă naţională tinerii intelectuali precum au fost Constantin Stere, Pan Halippa, Ion Inculeţ, Ion Buzdugan, Pan Erhan, Gherman Pântea, Daniil Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Petre Cazacu, preoţii Gurie Grosu, Dionisie Erhan etc. Anume ei au realizat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Perioada anilor 1918–1940 a fost favorabilă pentru Basarabia, s-a format o clasă politică basarabeană, care a fost în stare să apere interesele acestui ţinut. Din rândurile populaţiei s-au ridicat peste 120 de oameni politici, scriitori, savanţi, profesori, jurnalişti, care au contribuit pe deplin la dezvoltarea Basarabiei. Însă în 1940 Basarabia a fost ocupată din nou de către URSS. Clasa politică a fost arestată şi deportată în Siberia, de unde puţini s-au întors. Populaţia a rămas fără primari, notari, profesori, medici, scriitori, oameni de cultură. În 1917–1981 regimul comunist a distrus, împuşcat, deportat peste 1 milion de basarabeni şi bucovineni – floarea elitei politice autohtone. În condiţiile regimului comunist 1944–1990 noi, de asemenea nu am avut o elită politică naţională. În locul celor dispăruţi în GULAG-urile comuniste, au fost aduşi la funcţiile de conducere ruşi, 81

30 de întrebări de-acasă ucraineni, evrei etc. Din 71 de membri ai consiliilor judeţene, numiţi în 1940, erau numai trei moldoveni şi aceea veniţi din RASSM. Genofondul clasei politice naţionale a fost distrus. Toţi conducătorii comunişti din RSSM erau oameni străini spiritului şi intereselor naţionale ale populaţiei autohtone. Ei au pregătit o clasă politică debilă, arogantă, dependentă de PCUS şi KGB-ul Moscovei. Mai apoi clasa politică a fost împărţită, cumpărată, finanţată tot de Moscova. Aproape toţi conducătorii R.Moldova (M.Snegur, P.Lucinschi, A.Sangheli, P.Creangă, M.Calmoi, V.Pasat, D.Moţpan, V.Voronin, V.Tarlev, E.Ostapciuc, M.Lupu, V.Stepaniuc etc.) au pledat pentru moldovenismul primitiv, pentru interesele Rusiei, au luptat cu istoria românilor, cu tricolorul, stema de stat a R.Moldova. Şi în prezent mulţi dintre ei luptă cu România, cu tot ce este românesc în această regiune dintre Prut şi Nistru. Noi, basarabenii, românii moldoveni, nu am avut nicio posibilitate să formăm această elită politică, care ar fi în stare să ne apere interesele noastre, naţionale. Noi nu am fost admişi la cârmuirea statului. Această situaţie se va păstra atâta timp, cât populaţia nu se va trezi şi nu va înainta din mijlocul ei oameni patrioţi, bine pregătiţi, cu şcoală românească, europeană. La mine în sat, în Pistruieni, oamenii au votat pentru comunişti, nu de aceea că ei susţin Rusia sau îl vor pe Lenin înapoi. Au votat pentru că fosta conducere a primăriei nu a făcut nimic pentru sat, nu a fost în stare să apere interesele sătenilor. Nu avem o clasă politică cultă. Am rămas în lada de gunoi a fostului imperiu sovietic. 13. E o carenţă de caracter capacitatea moldovenilor de a nu se solidariza între ei, a nu vedea interesul naţional dincoace de orgoliile personale? Mai bine ar fi spus că este o carenţă dictată de condiţiile istorice. Ţările Române (Moldova şi Muntenia, mai apoi Transilvania) au luptat pentru a supravieţui cu cele mai barbare popoare migratoare şi cele mai războinice, sângeroase forţe imperiale, precum au fost slavii, tătaro-mongolii, turcii, ungurii, austriecii, ruşii, polonezii în evul mediu etc. În timp de peste 300 de ani, cotropitorii turci, iar mai apoi peste 200 de ani cotropitorii ruşi, i-au dezmembrat pe moldoveni de români, pe cel bogat de cel sărac, le-au distrus unitatea naţională, conştiinţa de neam a fost înjosită, destrămată, ştirbită, lichidată. După caracterul lor, moldovenii au rămas în urma conştiinţei naţionale a evreilor, ruşilor, turcilor, ungurilor. Imperiile barbare i-au ţinut în supunere, în dependenţă, nu le-au dat voie să se unească, să se simtă români adevăraţi, patrioţi ai întregului neam românesc. Nu e vorba de carenţa lor de caracter, dar de politica imperială, de lupta imperiului sovietic cu conştiinţa naţională a românilor basarabeni. Nu pot să-i învinuiesc pe moldoveni că nu sunt solidari între ei. Eu blamez acele forţe imperiale care ne-au adus să fim aşa cum suntem astăzi: dezbinaţi, izolaţi unul de altul. 82

30 de întrebări de-acasă 14. Numiţi principiile peste care nu puteţi trece. În 2007 am publicat lucrarea „Metodologia istoriei”, în care am sistematizat şi recomandat pentru toţi cercetătorii, pentru toţi savanţii să se conducă de anumite principii filosofice, metodologice, fără de care nu poţi să devii un savant autentic, un om împlinit. Acestea sunt: caracterul ştiinţific al investigaţiilor istorice, dialectica unităţii şi luptei contrariilor, raţionalismul, democratizarea şi libertatea de creaţie, istorismul, obiectivitatea, umanismul, logica ştiinţei şi a vieţii reale, legătura trecutului cu contemporaneitatea reală, apărarea intereselor naţionale a întregului areal românesc. Aşi mai numi aici astfel de principii de conduită, peste care nu poţi trece ca: patriotismul, respectul faţă de minorităţile conlocuitoare, cunoaşterea limbii şi istoriei românilor, combaterea românofobiei, „lupta pentru binele mulţimii”, după cum scria Pan Halippa. 15. Aţi fost trădat de colegi sau de prieteni? În 1990 am fost trădat de prietenul meu Pavel Râbalco, care a scris un pamflet „Cine sunteţi, profesore A. Moraru?” şi care a fost publicat în ziarul CC al PCRM, numai pentru că am scris articolul „Lenin şi Basarabia”, în care am arătat că Lenin a avut faţă de Basarabia aceeaşi poziţie ca şi Alexandru I şi Nicolai al II-lea. Toţi ei au promovat o politică imperială faţă de România şi românii moldoveni din Basarabia. Dar Dumnezeu l-a pedepsit şi degrabă a murit, lăsând urme de şovinism rusesc. De asemenea, socot că m-a trădat primul meu doctorand V. Beniuc, care, fiind Ministru al Educaţiei şi Tineretului, fără nici un motiv a susţinut decizia prietenului, colegului meu, rectorului Universităţii de Stat „B.P. Haşdeu” din Cahul Ion Şişcanu de a mă elibera pe motive politice din funcţia de prorector al sus-numitei universităţi la 30 august 2004. Ca rezultat am rămas fără un loc de muncă şi fără o bucăţică de pâine. Dar vreau să subliniez că trădătorii au pierdut ab initio. Pe mine m-a păzit Bunul Dumnezeu şi am ieşit din aceste crize sociale, am rezistat. De fapt, mi-a fost foarte greu să obţin anumite succese în ştiinţa istorică. Am plecat din Pistruieni la vârsta de 14 ani. Am învăţat la Soroca, apoi la Chişinău, Kiev, Moscova. N-am avut nicio susţinere. Pentru toţi eram un străin, pe care puteau să-l trădeze, denigreze sau să-l izoleze. Am avut noroc de Bunul Dumnezeu că m-a îndrumat să muncesc. Munca şi raţiunea, susţinerea oamenilor buni la suflet mi-au ajutat să reuşesc. În 1961, fiul preşedintelui AŞM, în acelaşi an, a fost trimis la Moscova la doctorantură, iar eu, care am absolvit facultatea în 1962, am fost nevoit să lucrez, să aştept, să mă rog la cinovnicii de la Minister, ca abia peste patru ani după absolvirea facultăţii să plec la doctorantură la Kiev. 16. Aţi avut multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? 83

30 de întrebări de-acasă Ca să vă spun cinstit, nu am avut în viaţa mea aşa momente. Toate cele bune şi toate cele rele sunt ale mele, pentru că au fost aşa cum au fost şi eu duc toată responsabilitatea. Omul de litere Andrei Strâmbeanu scria undeva că nu poate să descrie foametea din 1946–1947, deoarece o retrăieşte. Mie nu că „nu-mi place” să-mi amintesc de foamete, dar această amintire îmi produce o durere sufletească. Eram bolnav de distrofie în decembrie 1946–februarie 1947, pe cale de a muri. Dar am avut noroc. Mama s-a dus în pădurile Răspopenilor şi a adus urzică. Tata meşterea câte o râşniţă pe săptămână, o ducea la Căpreşti, o vindea şi cumpăra câte ceva de mâncare. Într-o zi a venit la noi moşul Ion Ciobanu, un om deştept, cuminte şi puternic. El i-a zis lui tata: „Măi Grigore, ia şi taie ultima oaie şi salvează-ţi copilul”. Tata a tăiat ultima oaie, care peste două luni trebuia să fete doi cârlani. Aşa m-a salvat. Pe urmă s-a deschis în sat o cantină pentru cei distrofici. Mi-a adus mama şi mie o farfurie de supă. Şi acum îi ţin minte gustul. 17. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Moraru? Cu părere de rău, în procesul de înfiinţare a familiei am avut foarte multe probleme şi momente despre care regret şi astăzi. Nu ştiu de unde am avut ideea că pentru a face o familie trebuia să am condiţii, bani pentru a o întreţine. Salariul de asistent de 105 ruble nu-mi permitea să mă căsătoresc. În plus, aveam dorinţa să urmez doctorantura. Viaţa personală a fost supusă intereselor ştiinţei. Tocmai în 1971, la 33 de ani, m-am căsătorit. S-a născut fetiţa mea – Lenuţa. Însă după trei ani soţia a pus problema divorţului. Am lăsat apartamentul familiei. A fost o tragedie sufletească pentru mine şi părinţii mei. M-a salvat munca, activitatea ştiinţifică. În 1976 am primit un mic apartament din fondul vechi. M-am străduit să-mi ajut fetiţa. Tocmai în 1981 am cunoscut-o pe dna Valentina, care m-a înţeles şi mai apoi ne-am căsătorit. 18. V-aţi legat destinul de cercetarea ştiinţifică. Cum s-a întâmplat? Ştiinţa a fost o direcţie de bază în activitatea mea. Dacă am plecat să lucrez în şcoala superioară, trebuia inevitabil să încerc să fac ceva în ştiinţa istorică. Toţi profesorii şcolii superioare trebuie să se ocupe de investigaţii ştiinţifice. Trebuia să cercetez, să scriu, să public, deoarece nu aveam dreptul moral să cer de la studenţi să înveţe, să se ocupe de cercetări ştiinţifice. Când nu fac ştiinţă, tot ştiinţă fac. Omul de creaţie permanent gândeşte, chiar dacă nu se găseşte la masa de scris. Întotdeauna am cu mine un caiet, stilou şi când îmi apare o idee o notez. Sistematizez materialul şi atunci când încep să vorbesc cu mine, să mă contrazic, mă aşez la masa de scris şi elaborez ceva interesant. 84

30 de întrebări de-acasă 19. Ce Vă place şi ce Vă displace în politica moldovenească? Îmi place proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991, îmi place lupta pentru consolidarea societăţii civile, dezvoltarea democraţiei, implicarea oamenilor de bună credinţă în rezolvarea problemelor economice, sociale şi culturale. Consider că Moldova a făcut un pas decisiv în ruperea de sub controlul total, armat, administrativ al Rusiei. Trebuie promovată mai departe această politică. Îmi place activitatea Forului Democrat al Românilor din R.Moldova în frunte cu Nicolae Dabija, scriitor, om politic, academician, patriot al neamului românesc. Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, alţi scriitori lucrează, luptă pentru aprinderea candelei conştiinţei naţionale româneşti la fiecare locuitor al R.Moldova. Îmi plac toţi acei 266 de profesori de istorie care luptă şi în prezent pentru readucerea istoriei românilor în şcolile noastre naţionale. Îmi plac acei locuitori, oameni muncitori, ţărani din judeţul Orhei, inclusiv din satul meu de baştină, pentru munca lor asiduă şi necesară societăţii noastre. Îi stimez pentru că sunt gospodari, muncitori, patrioţi, oameni buni la suflet. Totodată, nu pot să încuviinţez politica comunistă antipopulară, antiumană. Vă dau un exemplu: toţi bătrânii care s-au pensionat până în 1994 nu au dreptul la recalcularea pensiei, în pofida faptului că au muncit în continuare, plătind în fondul social sume colosale. Nu-mi place politica inegală promovată faţă de anumite categorii de pensionari. Un colonel de poliţie care a stat în biroul MAI peste 21 de ani are o pensie de 2500–3000 lei, iar un profesor universitar, doctor habilitat, care a adus o contribuţie considerabilă la dezvoltarea ştiinţei timp de peste 45 de ani are o pensie de 650–750 lei şi nu are dreptul să-şi recalculeze această pensie. Pe comunişti nu poţi să-i iubeşti sau să-ţi placă, deoarece ei ne-au ocupat ţara în 1940 şi în 1944. Partidul Comuniştilor din R.Moldova este un partid al ruşilor, al străinilor, al ocupanţilor, al minciunoşilor pentru că, în esenţă, teoria comunistă este antiumană, antidumnezeiască. Nu-mi place că ţăranii din satul Pistruieni au votat în 2007 pentru comunişti, care le-au distrus biserica, le-au împuşcat preotul. A fost o mare greşeală în faţa lui Dumnezeu. Cum pot astăzi comuniştii moldoveni să se închine lui Lenin când acest om s-a scăldat în sângele unui popor întreg? Numai în 1917–1921 prin dispoziţia lui au fost ucişi 16 mln de oameni. Nu-mi place politica antiromânească promovată de V. Voronin şi ceata lui de mercenari. A lupta cu România înseamnă astăzi a apăra interesele Rusiei imperialiste în această regiune. Nu-mi place activitatea politică a lui V.Voronin, E.Ostapciuc, M.Lupu, V.Stepaniuc, A.Tulbure, I.Morei, V.Mişin şi altor politicieni, deoarece ei ne duc nu în Europa, dar înapoi, spre Rusia imperialistă, care promovează o politică antiromânească în Republica Moldova. Comuniştii au o mentalitate rusească. Ei consideră că Basarabia este a Rusiei 85

30 de întrebări de-acasă şi că ea „este pecetluită pe veci”. Evenimentele din 1917 şi 1991 au dovedit că izvorul românismului în Basarabia a fost mult timp astupat de vitregia stăpânitorilor străini. Dar, în cele din urmă, a spart stavila şi nu va mai putea fi zăgăzuit în viitor. Chezăşie sunt actul Unirii din 27 martie 1918, lupta lui Ion Antonescu şi a Armatei Române în 1941–1944, declaraţia de independenţă din 27 august 1991. Calea spre lumina şcolii româneşti ne este bătătorită de înaintaşii noştri. Trebuie să depăşim greutăţile economice, să restabilim controlul asupra vieţii economice şi să rezolvăm problema separatismului. 20. Cine, în opinia Dumneavoastră este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Sufletul omului este foarte complicat şi nu toţi pot să înţeleagă ce se întâmplă în el. Sunt o persoană deschisă, omenoasă, intru în contact chiar şi cu oamenii necunoscuţi. Am încredere în oameni. Dacă cineva mi s-a adresat cu o problemă, eu cred că este cinstit şi nu poate să fie un provocator. Cu atât mai mult sunt sincer cu soţia, cu familia noastră. Cel mai mult mă cunoştea şi mă înţelegea mama Zinaida. Ea a fost salvarea mea, ajutorul meu. Mă cunosc bine soţia mea, fratele Costică şi sora Lidia din Pistruieni. 21. Care Vă sunt mâncarea şi băutura preferate? De când m-am recăsătorit, prefer în familie o zeamă de pui de casă, un borş cu varză murată şi cu carne de porc la cuptor, găluşte, răcituri, tocană cu mămăliguţă etc. Uneori aşi dori un borş cu crupe sau mămăliguţă cu brânză de oi. 22. Cum vedeţi viitorul Basarabiei în următorii zece ani? Viitorul Basarabiei depinde foarte mult de activitatea clasei politice din această regiune balcanică. Dacă va veni la putere o forţă politică naţională nouă, o elită politică patriotică românească, apoi cred că Basarabia va avea un viitor european, se va termina sau va slăbi considerabil influenţa majoritară a comuniştilor. Istoria ne arată că populaţia nu poate să fie prostită, umilită, înjosită tot timpul. Populaţia se va ridica din lada de gunoi a fostului imperiu sovietic şi ne vom apropia de civilizaţia naţională românească. Vor dispărea acele figuri politice care ne-au adus în CSI, ne-au ocupat cu forţa armatei 5 raioane din partea stânga a Nistrului. În următorii zece ani, va veni la putere clasa politică democratică tânără, care va lupta pentru decolonizarea, democratizarea, derusificarea ţinutului. Cred că vor fi reorganizate staţiile de TV şi radio ruseşti. Ar fi bine să dispară emisiunea „Rezonans”, organizată de Costea Starâş, originar din Brânzenii-Noi. Viitorii zece ani îi văd pentru Basarabia ca o perioadă de luptă, de trezire a populaţiei, de organizare, de dezvoltare ca parte componentă a Europei. Lupta pentru binele populaţiei a început. Trebuie să ne 86

30 de întrebări de-acasă izbăvim de ocupaţia rusească, de regimul separatist. 23. Există termene de depăşire a crizei pe care o traversăm? Da, există. Practica istoriei universale ne arată că orice criză economică, politică are începutul şi sfârşitul ei. Dar noi trebuie să depăşim mentalitatea oamenilor bătrâni, oamenilor analfabeţi, bolnavi după trecut. Cu ei e foarte greu de lucrat. Cu cinci ani în urmă am pus problema construirii unei biserici în Pistruieni, supusă canonic Mitropoliei Basarabiei. Conducătorii primăriei şi ai gospodăriei colective, comuniştii din sat s-au împotrivit, pentru că ei nu cunosc istoria, limba, cultura noastră naţională românească. De fapt, criza nu e în ţară, dar în minţile omeneşti… 24. Când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană? Este o întrebare dificilă. Elementele de bază ale politicilor europene sunt controlate în R.Moldova de către duşmanii integrării europene. Fiind un partid de provenienţă rusească, PCRM duce o politică antiromânească şi antieuropeană. Atâta timp cât la putere vor fi forţele promoscovite, proimperiale, R.Moldova nu va intra în Uniunea Europeană. Comuniştii au devenit duşmanii integrării europene. Ei, împreună cu PPCD, l-au destituit din funcţia de prim-ministru în 1999 pe Ion Sturza, care trebuia să se întâlnească împreună cu liderii Ţărilor Baltice pentru a începe tratativele de integrare în UE. Ţările Baltice au fost primite în UE, iar R.Moldova... Problema integrării europene depinde de faptul cât va staţiona armata rusă de ocupaţie în Transnistria. Trebuie să o trimitem acasă, să intrăm în NATO şi după aceasta se va decide soarta integrării europene a R.Moldova. 25. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Cea mai mare rămâne dorinţa de a vedea unirea Basarabiei cu România. Marele român, Ioan Groza, preşedintele Asociaţiei „ProBasarabia şi Bucovina” din judeţul Bihor, spunea în 1997 că nu are dreptul să moară fără a fi martorul Unirii şi revenirii Basarabiei la Patria-Mamă. Recuperarea Basarabiei este o dorinţă a mai multor milioane de români, inclusiv şi românilor din Basarabia. 26. Sunteţi optimist în ceea ce priveşte ameliorarea statutului intelectualului în Moldova? Intelectualitatea a suferit foarte mult în rezultatul reinstaurării regimului comunist în 1944 în RSSM. Intelectualii nici nu erau consideraţi ca forţă de producere, ci numai ca „o pătură socială” care nu avea drepturi de bază în societatea sovietică. După 1991 s-au schimbat condiţiile politice şi economice ale dezvoltării intelectualităţii. Însă după 2001, când au venit la putere comuniştii, intelectualitatea R.Moldova a fost ca şi mai înainte izolată, suba87

30 de întrebări de-acasă preciată. Consider că intelectualitatea Republicii Moldova are o perspectivă binevoitoare în viitorul apropiat, care va urma după alegerile din martie 2009. 27. Care este obiectivul activităţii la moment? În laboratorul meu de creaţie şi cercetare am câteva proiecte care trebuie să reuşesc să le elaborez. E vorba de o lucrare despre satul meu natal Pistruieni şi, o altă lucrare, are menirea de a oglindi istoria Unirii de la 1859, când s-a unit Moldova cu Muntenia şi s-a format România modernă. Mai am şi alte proiecte. Trebuie să răspund la „critica” istoriografiei comuniste, care mă atacă în continuare în presa cotidiană. 28. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Şi da, şi nu. Am trăit o viaţă întreagă sub regimul comunist de ocupaţie şi din această cauză nu pot fi mulţumit. Nu am scris, nu am fost în stare să cercetez acele probleme care trebuia. Am fost un om dependent de politica PCUS, de ideologia comunistă. Am trăit o jumătate de viaţă în zadar. Numai după proclamarea independenţei R.Moldova am avut posibilitatea să trăiesc o viaţă conştientă, liberă. Am reuşit să scriu opt lucrări cu care pot să mă mândresc. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi acesta? În popor se spune că fiecare om trebuie să construiască o casă, să educe un copil şi să sădească un pom. Am avut şi eu fericirea să sădesc mai mulţi copăcei, să educ o fetiţă, pe Lenuţa, care în prezent trăieşte în Cicago, SUA. Am reparat de mai multe ori casa. Dar, totodată, pentru mine cel mai primordial argument al dăinuirii noastre este creaţia ştiinţifică. Am publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice, am pregătit 10 doctori în ştiinţe, 30 de masteranzi. Am ţinut prelegeri în faţa a peste 20.000 de studenţi, profesori, oameni de ştiinţă, oameni ai muncii. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi el? Viaţa mea a fost complicată, foarte grea, cu multe neajunsuri, cu mari pierderi sufleteşti. Dar aşi evidenţia mai multe momente fericite, inclusiv naşterea fetiţei mele, Lenuţa Moraru, la 10 februarie 1972; susţinerea tezelor de doctor la 23 iunie 1969 şi de doctor habilitat în istorie la 14 noiembrie 1984 la Universitatea din Kiev; editarea monografiilor, cărţilor şi broşurilor. Aşi dori să editez câte 1–2 lucrări în fiecare an, care, în esenţă, pentru fiecare savant, sunt cele mai fericite momente ale vieţii, deoarece numai copiii şi cărţile rămân în folosul societăţii contemporane şi celei viitoare. Totul ce face omul rămâne generaţiilor care sunt şi celor care vor veni. 28 martie 2008

30 de întrebări de-acasă

Şcoala se ţine pe intelectuali, nu pe oameni cu studii superioare Nicolae Stratulat, pedagog care a dedicat jumătate de secol şcolii, s-a născut la 8 iunie 1938 în Ţânţăreni, judeţul Orhei. A absolvit şcoala primară în sat, şcoala de 7 ani la Negureni şi şcoala medie la Chiţcani în perioada 1947-1957. Şi-a făcut studiile la Institutul Pedagogic “Ion Creangă” şi Universitatea de Stat din Moldova. Până în 1977 a activat în calitate de profesor, director-adjunct, director de şcoală şi de liceu, şef al Direcţiei de învăţământ a sectorului Botanica, municipiul Chişinău. Din 2007 este directorul firmei “Resconplast”. Decorat cu medalia “Meritul Civic”, insignele “Eminent al Învăţământului din Republica Moldova”, etc.

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Nicolae Stratulat! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasa”? Noţiunea “acasă” pentru mine este una sfântă, legată de cuibul familiei. CASA nu este clădirea, dar conţinutul copilăriei, conţinutul de idei altoite copiilor născuţi, fericirea şi tristeţile, ascensiunile şi coborâşurile pe scara continuităţii vieţii. 2. Cine V-a predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Mama, Vera Stratulat, mi-a fost “icoana vieţii”. În pofida faptului că nu a avut şcoală, a fost o femeie înţeleaptă, mă asculta şi mă povăţuia. Dar primii mei învăţători au fost soţii Gheorghe şi Tamara Tacu. Despre ei s-ar putea de scris un roman-epopee, în care s-ar reflecta istoria satului nostru în ultimii 60 de ani. Tamara Tacu este una din “franţuzoaicele din Ţânţăreni” despre care povesteşte în romanul “Podurile” Ion C. Ciobanu. Tatăl ei, David Arhipov, la 1949 a fost ridicat şi dus în Siberia. Pe Tamara Davidovna a salvat-o faptul că era căsătorită deja cu Gheorghe Vasilevici. În 1944 toţi învăţătorii şcolilor româneşti s-au refugiat peste Prut şi noile autorităţi au completat corpul didactic cu elevi de liceu de 17-19 ani. Gheorghe Tacu chiar a primit scutire de front. Acest cuplu a dăscălit câteva generaţii, până în anii 1989-1990. De fapt, Renaşterea Naţională de la 1989 o datorăm şi înaintaşilor-învăţători din orice sat din Basarabia, adevăraţi intelectuali, care au ţinut aprinsă candela conştiinţei naţionale. 3. Veniţi des la baştină? Pe cine căutaţi a-l vedea? Când trăia mama, veneam mai des, acum - când am putinţă. Nu mi s-a ridicat mâna să vând casa, deşi dau bani buni pe ea, fiindcă este din piatră, pe mal de Răut. Mă întâlnesc cu rudele. Trec numaidecât pe la Valerică Popa, care în copilărie ne-a fost un fel de ceas deşteptător. Moş Dionis, tatăl lui Valerică, invalid de război, îl scula în zori şi-l trimitea la şcoală. El mă striga la poartă, ne duceam pe la Grişa Popovici, acum directorul executiv al Comitetului Naţional Olimpic, apoi la Vasile Costin şi Gheorghe Stratulat, Dumnezeu să-l odihnească, după care plecam la şcoală la Negureni, ulterior la Chiţcani. Mai vizitez mormintele părinţilor şi fratelui meu Ionel. Trec şi prin satele megieşe, de care mă leagă amintiri frumoase. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă fie prieten? Am mulţi prieteni, pe care mi i-a dat destinul aşa precum mi i-a dat şi pe cei apropiaţi. Peste 50 de ani s-au testat relaţiile noastre bazate pe omenie, spirit de sacrificiu, unitate de gândire în ce priveşte destinele basarabenilor. Prietenii mei sunt oameni cu suflet, români adevăraţi: Grigore Popovici, Taisia 90

30 de întrebări de-acasă Praniţchi, pedagog şi om de afaceri, din anii studenţiei - Sergiu Gandrabur, Ion Sâli, Teodor Harea, etc. 5. Aveţi calităţi de lider? Când aţi descoperit că le posedaţi? În 52 de ani am făcut o carieră modestă: profesor, director-adjunct, director al şcolii-internat nr. 2 din capitală, iar ultimii 20 de ani am fost directorul şcolii, ulterior al liceului “Ştefan cel Mare” din Chişinău. Calităţile liderului ar fi abilitatea de a organiza oamenii, a evidenţia capacităţile acestora. Când lumea a simţit că are nevoie de ajutorul meu, a început şi ascensiunea mea. Apropo, mi-am dorit să mai lucrez încă un an până a rotungi 70 în calitate de director la “Ştefan cel Mare”, fiindcă trebuia să-mi duc la capăt nişte idei. Dar nu mi s-a permis, spunându-mi-se că cei care au peste 65 de ani nu au voie să deţină posturi de conducere. Dacă aşi fi fost vopsit cu roşu, poate era altceva! 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi? Am avut dascăli buni la Institut şi la Universitate, dar m-am afirmat ca profesionist lucrând în şcoală ani la rând. M-a ajutat cartea, experienţa colegilor. Apropo, în toţi anii când am condus cu liceul găseam bani şi abonam pe fiecare pedagog la ziare şi reviste de specialitate. Închipuiţi-vă că o învăţătoare îmi spune: mai bine îmi daţi banii ăştea să-mi cumpăr câţiva saci de cartofi. I-am spus: dacă pui alături cartoful cu revista şi ziarul, mai bine să ne despărţim. Şcoala are nevoie de intelectuali, nu de oameni cu studii superioare. 7. Cum s-a întâmplat că aţi ales pedagogia? Decizia definitivă am luat-o în clasa a şasea, asupra destinului meu influienţând soţii Tacu, dar şi mama. Ea a rămas orfană la vârsta de trei ani şi nu a mai avut posibilitate să înveţe, ceea ce a dezavantajat-o toată viaţa. Atunci cuvântul părinţilor era lege. Dacă tata ar fi spus fă-te agronom ori tractorist, apoi mă făceam şi rămâneam la Ţânţăreni. 8. Cu cine din colegii de şcoală, de facultate aţi dori să Vă întâlniţi „la un pahar de vorbă”? Cu mulţi din colegii de facultate şi de şcoală trăim în Chişinău şi ne sunăm spre a ne întâlni cu orice ocazie. Am o ideie ca să adun toţi consătenii care trăiesc aici la o serată. 9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Primul în capul listei ar fi Tudor Ţopa, care e şi cumnatul fratelui meu Ionel. Ne ştim cu el de la şcoala din Chiţcani. Vârsta nu-i este un obstacol, dar o virtute or, ziua munceşte la vilă, iar noaptea - la computer, scriindu-şi 91

30 de întrebări de-acasă cărţile. Despre Grigore Popovici, preşedintele executiv al Comitetului Naţional Olimpic, am scris în cartea “O viaţă dedicată sportului”, scoasă de sub tipar de către colegii săi. Când avea 13 ani, m-a dus în cârcă la Ţânţăreni cale de 6 km, fiindcă aveam un picior fracturat. Andrei Donos, bariton la Opera Naţională, mi-e rudă. Nicolae Ambrosi, secretar la Comitetul Naţional Olimpic. Din anii studenţiei am rămas prieteni cu Simion Musteaţă, ex-ministru al învăţământului, Sergiu Gandrabur ş.a. 10. Nu aţi fost obsedat de ideea de a intra în politică? Niciodată. Politica la moldoveni a devenit ceva murdar, se calcă peste oameni precum peste un covoraş de la uşă şi, ce este mai paradoxal, mulţi politicieni nu s-au putut afirma ca profesionişti, trecând în politică. 11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să creăm o clasă politică care să ducă poporul pe drumul dezvoltării democratice? Poporul nostru are o mulţime de virtuţi, însă lideri am avut întotdeauna puţini. Fiind la răscruce de drumuri, inclusiv în calea răutăţilor, nu s-a prea reuşit să-i creştem şi să-i avem. Nu s-a putut forma clasa politică sănătoasă din motiv că aceasta a fost uşor şantajabilă. Speranţele ne sunt cei tineri – cu şcoli în străinătate, care nu ştiu drumul spre Moscova. 12. E o carenţă de caracter incapacitatea moldovenilor de a se solidariza, de a nu vedea interesul naţional dincoace de orgoliile personale? Unirea neamului a fost şi este necesară pentru a depăşi toate relele care au dat peste noi. Toată viaţa m-am ţinut de zicala: “Înţelepţii întotdeauna se înţeleg, proştii se sfădesc”. 13. Numiţi principiile peste care nu puteţi trece. Nu pot spune minciuni, nu pot să înjur, pot fi sigur de ceea ce fac dacă lucrul făcut îmi place mie însumi. 14. Aţi fost trădat vreo dată de colegi sau prieteni? Niciodată. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? A. Dumas scria: niciodată să nu-ţi aminteşti de ceea ce nu-ţi place, dacă doreşti să-ţi păstrezi sănătatea. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului 92

30 de întrebări de-acasă Stratulat? Dragostea, unitatea de cuget şi suflet. Soţia mea Maria este din Scorţeni, suntem împreună de 43 de ani. 17. Când nu faceţi afaceri, ce faceţi? Citesc şi fac sport. Prefer voleiul. În liceu organizam cu elevii şi pedagogii tineri competiţii la armresling, la care participam şi eu. 18. Cine este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Cel mai bine m-a cunoscut mama, iar acum soţia. 19. Care Vă sunt mâncarea şi băutura preferate? Tradiţionalele plăcinte şi sarmale, răciturile şi mămăliguţa cu jumere, dar mai ales cu struguri. Între băuturi - vinul roşu iarna şi cel alb vara, când e scos din beci răcoros. 20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? E imposibil să fii proroc în ţara ta. Poate că s-a schimba ceva în următorul deceniu dacă alţi oameni vor veni în 2009 în fruntea ţării. 21. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Nu, nu există. 22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în UE? Dacă în fruntea ţării va veni un lider care să vrea acest lucru şi să traducă ideea în viaţă. Dar trebuie s-o facă înainte ca în UE să fie primite Turcia sau Ucraina. Fiindcă integrarea Moldovei ar costa UE cam cât lichidarea consecinţelor unei inundaţii, dar dacă una din cele două ţări menţionate ajung în UE, apoi noi - la Sfântul-Aşteaptă. 23. V-aţi legat destinul de capitală. Cum s-a întâmplat? Întorcându-mă din armată în 1963, am aruncat o monetă în sus… 24. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Reunificarea românească. 25. Ce calităţi apreciaţi la om? Omenia, sinceritatea, bunătatea, dragostea de neam, modestia şi munca. 26. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului intelectu93

30 de întrebări de-acasă alului în Republica Moldova? Sunt un mare optimist. 27. Care este obiectul activităţii Dumneavoastră la moment? Businessul legat de construcţii. Fabricăm şi instalăm termopane. 28. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Am avut trei cumpene în copilărie, din care am scăpat cu zile: am căzut din pod într-o grămadă de grâu cu capul în jos, altă dată în casă s-au aprins paiele de pe jos, iar a treia oară era să mă înec într-un vârtej în Răut. Mai sunt norocos că m-am afirmat în profesie, sub îngrijirea mea s-a construit şcoala nr. 43 de la Botanica. Când am împlinit 55 de ani am sădit 55 de nucari. Am deschis un club, am construit o casă cu două niveluri. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Viaţa este un ocean, care trebuie să-l parcurgi înot. Este datoria omului de a trăi numai săvârşind fapte bune, să se bucure toţi de tine. În faţa casei noastre este o fântână. La vârsta de vreo 9 ani am scris pe cumpăna ei: „Ai făcut o faptă bună,/ Poftim bea apă din fântână./ Ai făcut o faptă rea,/ Nici de fântână nu te apropia”. Curios lucru, dar vecinii noştri încă mult timp au înoit această inscripţie. Acu nu mai este. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Dacă ar fi posibil! Să mă mai văd încă odată copil, întorcându-mă de la şcoala din Chiţcani cu prietenii. Pe jos... 25 aprilie 2008

30 de întrebări de-acasă

Misiunea principală a presei este să monitorizeze actul guvernării Valeriu (Vladimir) Saharneanu, născut la 3 august 1952 în satul Cuizăuca, raionul Rezina, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Jurnalism şi Şcoala Superioară de Politologie, facultatea Jurnalism din Sankt-Petersburg. În anii 1975-1994 a activat în cadrul Radioteleviziunii Naţionale în calitate de redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al Redacţiei actualităţi, programul „Mesager”. Din 1994 până în prezent – preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova. Este fondator şi director al Postului de radio „Vocea Basarabiei”, fondator al posturilor de televiziune Europa Nova TV (Nisporeni), Euro TV (Chişunău), fondator şi director al săptămânalului „Gazeta Românească”, fondator şi manager principal al Euronova Media Grup, Chişinău, preşedinte al Clubului Naţional de Presă, al Fundaţiei „Presa Liberă” ş.a. Stagieri profesionale în România, Germania, Belgia, Franţa, Grecia, Egipt, Norvegia, SUA. Producţii şi publicaţii: filmele documentare „Podul celor trei culori” (1991); „Per aspera...”(1993); „Zile de cumpănă”(1994); studiul „Libertăţile mass-media în R.Moldova” (2000); culegerile „Mass-media în R.Moldova. Raport anual 2000” şi „Mass-media în R.Moldova. Raport anual 2001”. Decorat cu medalia „Om Emerit” şi titlul „Jurnalist Emerit al Republicii Moldova”, ordinul României „Pentru Merit”, grad Comandor.

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Saharneanu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Dacă ar fi să ne închipuim că viaţa este un ocean, iar noi suntem corabia, apoi „acasă” este farul de pe un ţărm care ne ajută să nu pierdem din vedere punctele cardinale. Geniul poetic şi popular a comprimat această noţiune întrun vers de diamant: „Iarba verde de acasă/ Să te rătăceşti în lume nu te lasă.” Cine poate spune mai mult? 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Prima învăţătoare mi-a fost dna Elena Şpac. Pe vremea copilăriei mele „performanţa” timpului erau tabla de lemn, creta, tocul de băţ prins în capăt cu o peniţă care veşnic se dădea să se rupă şi călimara cu cerneală pe care o purtam cu noi prin gloduri şi nămeţi. Ne umplea de pete violete tocmai când ne era viaţa de şcolar mai dragă. În rest, totul era inimă şi dăruire. După un război care a tăvălugit Basarabia de trei ori, după ani de foamete, deportări şi colectivizări forţate, lumea era dornică de o viaţă mai ogoită. În multe s-a împăcat cu situaţia şi s-a pus să-şi vindece rănile. Generaţia mea a beneficiat din plin de acest răgaz şi de această perioadă a refacerii. Oamenii se ajutau în de ei şi se dedicau unul altuia. Şcoala din Cuizăuca a avut parte de asemenea oameni. Ei ne-au dăruit tot ce aveau mai bun şi mai de preţ: cunoştinţele şi omenia. Îmi amintesc cu mult drag şi cu recunoştinţă de acei dintre ei care au trudit la formarea noastră ca oameni: Vasile I. şi Elena D. Şpac, Vasile Gh. şi Sofia N. Savin, Feodor. H. Antonovici, Valentina I. Duca, Apolinarie S. Cercavschi, Zinaida I. Ungureanu, Iulia I. şi Nicolae V. Steţco, Alexandra I. şi Nicolae S. Odobescu, Alexandru F. Gâlcă şi mulţi, mulţi alţii, cărora le voi fi recunoscător toată viaţa. Parte dintre ei nu mai sunt printre noi şi ne rugăm să aibă parte de lumină şi linişte în Împărăţia Domnului. Celor care vor citi aceste rânduri le doresc sănătate. 3. Ce cunoaşteţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Nu ar fi trebuit să-mi puneţi această întrebare, fiindcă să vorbeşti ori să-ţi aminteşti de cei buni e întotdeauna puţin loc şi scurt timp. Locul de baştină al tăticului meu, Gheorghe Saharneanu, plecat împăcat la Domnul la 84 de ani, a fost satul Pohrebeni. Mămica, Ana (Duca), este din Cuizăucă şi l-a întâlnit pe tâticu în satul Cucuruzeni, unde după război a existat un spital de campanie şi unde ambii îngrijeau de răniţi şi de cei suferinzi de foame. Foametea care a bântuit în anii 1946-1947 şi iminenţa pierderii părinţilor, a surorilor şi a fratelui mai mic a făcut-o pe mămica să se întoarcă în sat. Tăticu a fost de acord, fiindcă în satul lui se ştia că făcuse războiul în armata română şi se temea de represiuni. Pe bunicul Ion din partea tăticului nu l-am cunoscut. El s-a pierdut la numai 47 de ani încă înainte de război. Bunica Fevronia a fost o 96

30 de întrebări de-acasă femeie firavă, dar mult prea vrednică dacă a reuşit să treacă de război cu toţi cei cinci feciori în viaţă. Răniţi, mutilaţi, dar în viaţă. Tata Iacob, aşa cum îi spuneam noi, nepoţii, bunicului din partea mămicăi, sau Iacob al lui Damian Duca, cum îi spunea satul, a fost un ţăran dintr-o bucată, în care asprimea şi bunătatea erau clădite deopotrivă. Fost cavalerist în Armata Română în perioada interbelică, tata Iacob a îngrijit după război de caii kolhozului, care erau de fapt ai oamenilor satului. Lumea şi astăzi îşi aminteşte de îndârjirea şi curajul cu care tata Iacob înhăma cei mai nărăvaşi armăsari şi le potolea focul din muşchi în alergări nebune în jurul satului sau la şosea. Mama Haritina, bunica, a fost o femeie cuminte şi de o bunătate proverbială. Se zice că dacă ieşea undeva prin sat şi vreo mahalagiţă îi admira mai pătimaş basmaua, ea se oprea, îşi scotea basmaua şi o dădea de sufletul vreunui străbun de-al nostru. Asprimea, bunătatea, răbdarea, priceperea, dar şi curajul şi îndârjirea, bunii mei le-au avut zidite straturi pe felul lor de-a fi. Zilele şi anii vieţii lor fiind deosebit de tulbure şi viforoase. Ca să rezum în puţine cuvinte: fără ca să iasă din hotarele moşiei, viaţa lor s-a perindat în trei state. Dintre ele, două imperii ruseşti, cu regimuri de ocupaţie dure, însoţite de deznaţionalizări, exproprieri, deportări, execuţii, genocid. Vremurile nu au fost mai liniştite nici până la ei, dar hoardele care veneau îşi luau prada şi plecau în câteva zile sau luni. Cele venite peste ei, călare pe cai, au rămas, cocoţate deja pe tancuri, şi peste părinţii noştri. Şi nu pleacă de la noi nici în vremuri democratice, agitând rachete. 4. Ce lucruri Vă amintesc mai des de casa părintească? Chiar ea, casa părintească. Nu mi-am luat lot de vilă pe undeva prin preajma Chişinăului. Am crezut că timpul liber pe care îl am trebuie să il dedic îngrijirii vetrei părinteşti. Aşa ne-a sfătuit tăticul în cuvântul lui de pe urmă. Sora Nina, fraţii Teodor şi Leonid, participă şi ei în egală măsură la aceasta. Iar mămica, cea care în zilele reci ale anului vine cu noi, la Chişinău, insistă să o lăsăm vara printre cireşii şi nucarii de-acasă. Şi atunci, parcă nimic nu s-a schimbat. Deşi mormântul tăticului, cârjele mămicăi, dar şi scândura corogită de la streaşina casei ne arată că timpul, pe undeva, printre nuielele gardului, se scurge. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Cuizăuca în ultimele decenii? Schimbările sunt grave dacă nu sunt bune. Am avut de multe ori impresia că satul se termină. În ultimii 10 ani lumea a murit pe un cap. S-au făcut văzute efectele chimizării, experimentelor din armata sovietică, ale căror cobai au fost şi mulţi cuizăuceni. Cimitirul a fost mărit de două ori ca suprafaţă. Multe case au rămas pustii şi se ruinează. Cei mai tineri şi-au luat lumea în cap în căutarea unor tărâmuri mai bune. Copii se nasc mai puţini. Clasele şcolii sunt 97

30 de întrebări de-acasă mai puţine şi mai puţin numeroase. De multe ori decât cu 20 de ani în urmă. Drumul meu spre casa părintească trece neapărat prin faţa fostei clădiri a şcolii în care am învăţat. De câte ori îi văd ruinele simt o durere chinuitoare, de parcă cineva ar scormoni cu băţul în lumina ochilor copilăriei mele. Am înţeles că această clădire, construită de autorităţile româneşti prin anii ‚20 şi apoi adăugită de cele sovietice în anii ‚60, a fost cumpărată de un consătean şi acesta este un semnal al schimbării. Cred că sămânţa oamenilor vrednici în Cuizăuca nu a dispărut. Mă bucur să văd case noi construite, deşi sunt mai puţine decât morminte noi. Mă bucur de faptul că jumătate de sat este aprovizionat cu apă bună prin apeduct şi că de acest lucru vital va beneficia în curând şi cealaltă jumătate, că sunt curate şi îngrijite şoseaua din centru, căminul cultural, biserica şi punctul medical. Cred că cei care stau la cârma satului, primarul Andrei Duca şi echipa lui, sunt capabili să facă mai multe lucruri bune dacă administraţia centrală ar fi una mai puţin politizată, lacomă şi hoaţă. Privind la cele făcute de cuizăuceni în ultima vreme, vreau să cred că Schimbarea abia începe. Şi va fi peste tot. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Primul monument i l-aşi pune unui ilustru cuizăucean, lui moş Chirică Clima, un ţăran care a avut îndârjirea să nu se dea pe viaţă în kolhoz. Şi acum văd imaginea cu dealul de la Ponoare urcat cu greu de un cărucior cu roţi scofâlcite, tras de o văcuţă slabă ca frunza teiului şi dusă de căpăstru de un omulean scund, acoperit de un suman mai vechi decât satul şi zdrenţuit pe la poale. În tot acest tablou apocaliptic, piesa care ni se părea ieşită din comun era cuşma neagră ţuguiată de cârlan pe care o purta iarna şi vara fără repaos înfiptă vertical în creştetul lui moş Chirică, ceea ce îl făcea mare şi de nepătruns în ochii care îl priveau. Moş Chirică nu a fost trimis în Siberia. El a fost deportat în fundul moşiei satului, undeva dincolo de Pădurea Vicmeja şi de Izvorul Chiorului, pe dealul dinspre Slobozia-Horodişte, unde i s-au dat câteva desetine de pământ lutos pe care abia de apuca să îl zgârâie cu plugul lui de lemn tras de vaca ovrijită. Sovietele au crezut că astfel îşi vor bate joc de sărmanul om, arătarea lui taciturnă de fiinţă care trăieşte din mămăligă cu ceapă şi apă chioară va fi de învăţătură pentru restul lumii îndărătnice. Sătenii au înţeles, mai mult în subconştient, dar şi aievea, altceva: că moş Chirică este mai tare ca Sistemul antihrist care a atentat la sfânta sfintelor ţăranului – pământul şi averea lui agonisită din moşi-strămoşi. Alt monument l-aşi pune consătenilor deportaţi şi, bineînţeles, celui care a fost Vasile Odobescu, conducătorul rezistenţei antisovietice din anii de după 98

30 de întrebări de-acasă râzboi, împuşcat la Odesa de NKVD. Ceea ce trebuie făcut neapărat pentru memoria satului şi a sătenilor este un muzeu, în care să fie adunate obiecte, fotografii, cărţi şi alte lucruri. Potrivită pentru aceste scopuri ar fi Casa Marinescu sau fosta cârmuire de kolhoz, sau ambele unite într-un complex. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? La şcoală nu puteai să fii disident, fiindcă eram copii. Toate energiile erau dedate cărţii, sportului, lucrărilor gospodăreşti. În acest sens eram activişti. Să nu se uite că generaţia noastră s-a născut în Uniunea Sovietică şi ea ne-a introdus fără să ne întrebe în toate dogmele şi ritualurile ei. Dar mai întâi, pentru profilactică, mulţi dintre înaintaşii noştri au fost împuşcaţi, duşi în Siberii şi în puşcării. Frica a fost stâlpul acelui regim pe care stătea cocoţată minciuna. Totuşi, câte o băbuţă disidentă, ne îndemna să nu purtăm cravata roşie şi zicea că ţara antihristului îşi va da obştescul sfârşit, dacă nu azi, apoi neapărat mâine. Nu m-am gândit niciodată să fac disidenţă, dar ascultând Radio Bucureşti (mai apoi Vocea Americii, Europa Liberă) mă întrebam de ce oameni care vorbesc aceeaşi limbă, cântă aceleaşi melodii, au aceiaşi eroi, poeţi şi scriitori, trăiesc în ţări diferite şi sunt atât de îngrădiţi unii de alţii? Multă nedumerire mi-a trezit faptul, că scrisorile primite de la o colegă din Iaşi, cu care corespondam, veneau dezlipite, iar apoi au încetat să mai vină. Nedumerirea mi-a trecut peste vreo cinci ani, mai precis, în 1970, la concertul „Mondialului” de la Teatrul Verde, când miliţieni pe cai au tăbărât asupra noastră, lovind în dreapta şi în stânga. Atunci am presupus că adevărul pentru noi stă ferecat cu şapte lacăte. În Universitate am dat de alţi curioşi ca mine să afle adevărul istoric, cu care am constituit un grup. Colegul nostru Costache Costenco, fiul scriitorului deportat Nicolae Costenco, a făcut rost de cea mai interzisă carte a vremii - Opera Politică a lui Eminescu. A fost un şoc să descoperim deodată cât de mare este minciuna. Am început să ne facem planuri, dar... Iuda a fost printre noi. Costache şi-a asumat totul din care încă nu făcusem nimic decât să citim cărţi. A fost exmatriculat şi „luat în armată”, de unde s-a întors abia peste 23 de ani, după dispariţia imperiului. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie deschis, sincer, principial şi consecvent. Şi nu ignorant, bineînţeles. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu mi-am pus niciodată asemenea scop în mod expres, dar nici ultimul nu îmi place ca să fiu. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? 99

30 de întrebări de-acasă Am zis că nu mă consider lider, iar în ceea ce sunt datorez interesului firesc al fiecărui individ de a cunoaşte mai multe, de a fi de folos atunci când realizezi acest lucru şi de a fi om al acţiunii. Ambiţia de a fi primii în toate ne-o cultivă în primul rând părinţii şi ca să se întâmple anume aşa este nevoie de multă muncă, dar şi de luptă. 11. Cum şi de ce aţi devenit jurnalist? Rog în aceasta să îl consideraţi deplin vinovat pe fostul redactor-şef al ziarului „Farul Nistrean” din Rezina, Vladimir Afanasiev, care a avut neatenţia să publice nevinovatele mele relatări din viaţa satului Cuizăuca, localitate care la acea vreme se afla exact în centrul Pământului. 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi jurnalistul Valeriu Saharneanu? Ca jurnalist încă nu am cu ce mă mândri. Consider că un jurnalist poate să se mândrească în primul rând cu articole, cărţi, filme scrise şi făcute cu mâna şi mintea lui. Deocamdată dintre acestea le am cam puţine. Editorialele, eseurile, articolele, studiile scrise până acum pentru diferite publicaţii încă nu sunt un motiv pentru aceasta. Doar filmul documentar „Per aspera...” făcut împreună cu Petru Bogatu şi Alexei Barat în anul 1993 şi care este actual şi astăzi, ar putea fi considerat obiect de mândrie. M-aşi fi mândrit şi cu faptul că în anii 1989-1994 am fost printre promotorii reformei Radioteleviziunii Naţionale. Cu programul informativ „Mesager” pe care l-am fondat împreună cu Efim Josanu, Petru Bogatu şi Veaceslav Scobioală în anul 1990. Cu faptul că reforma pornită de noi ţintea transformarea radioului şi televiziunii în instituţii publice, prin care publicul avea posibilitatea să urmărească ce fac politicienii, cum gestionează ei statul, cât de ataşaţi sunt intereselor naţionale şi cât de mult şi onest servesc ei interesul public. Din păcate, nu pot să mă mândresc cu aceste lucruri atâta timp cât şi televiziunea, şi radioul de stat, şi „Mesagerul” de azi, sunt instrumente cu care conducerea statului minte fără ruşine despre „succesele” unei ţări pe care ei au dus-o de râpă. 100

30 de întrebări de-acasă 13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul misiunii şi a statutului mass-media în societatea moldovenească. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute? O reală putere democratică adusă la guvernare în 2009 ar putea pune toate piesele sociale la locul lor şi atunci mecanismele statului ar lucra cu toată forţa în interesul cetăţeanului. Misiunea principală a presei este să monitorizeze actul guvernării. Statutul presei survine din condiţia că presa este independentă de cei care trebuiesc urmăriţi, adică de guvernanţi. Totodată, pentru ca presa să aibă putere de acţiune, ea trebuie ocrotită şi sprijinită de stat. Nu de guvernanţi. Prin mecanismul impus prin lege guvernanţilor. Eu cred că astăzi atât jurnaliştii, cât şi parte din politicienii care au apărut pe scena politică în ultimul timp, sunt pregătiţi pentru a face ca domeniul să se constituie întro adevărată putere a patra în stat. 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Valeriu Saharneanu, peste care nu se poate trece în nici un caz? De a nu umbla la principii sau de a trece peste principii. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Se întâmplă, din păcate. Este ca şi cum ai urca repejor pe o scară şi pe neaşteptate un picior îţi cade în van. Durerea este îngrozitoare. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Nu îmi place să îmi amintesc de momentele când am fost furat, minţit ori trădat. În ultimii 20 de ani multe dintre acestea s-au întâmplat cu prisosinţă şi ne-au marcat viaţa spre mai rău. Chiar dacă ne doare, chiar dacă nu ne place să ne amintim, trebuie să o facem cu multă răbdare şi înţelepciune, pentru ca ele să nu se mai repete cu noi niciodată. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Viaţa însăşi este o politică. În profesia noastră e la tot pasul. Iar când vorbeşti că te deprimă comportamentul cuiva, că te enervează drumurile rele, gunoiul aruncat peste tot, că preţurile sunt prea mari, salariile prea mici, că nu ai ce mânca sau că apa din robinet este infectă – tot faci politică. Darămite să spui că în R.Moldova independenţa presei nu este agreată de conducerea statului, că justiţia nu face dreptate cui trebuie ci cui i se spune, că poliţia este coruptă şi face trafic de droguri, că drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt încălcate la tot pasul? Nu este politică? Cum să nu faci politică dacă profesia ţi-o cere? Orice cetăţean al globului trebuie să facă politică. Dacă nu vrea să trăiască ca moldovenii, cărora guvernanţii le toacă baliverne de pe sticla televizorului, 101

30 de întrebări de-acasă precum că a face politică nu stă bine unui cetăţean cu minte. Este tocmai invers: a nu face politică stă bine unui cetăţean fără minte. Spre bucuria politicianului dezlănţuit. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Apreciez onestitatea, lucru foarte rar la politicieni, care sper să apară în curând. Desconsider îngâmfarea şi convingerea unora că misiunea lor este să fie aleşi, indiferent de ce fac şi ce spun şi misiunea noastră, a jurnaliştilor, este să îi lăudăm şi să îi susţinem, iar misiunea cetăţenilor este să îi aleagă undeva cât mai sus. Curcanii îngâmfaţi ai politicii moldoveneşti trebuie trimişi la oală. 19. De câteva decenii locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai “acasă”: acolo sau la Cuizăuca? La Chişinău sunt în deplasare pe viaţă. La Cuizăuca mă simt de o viaţă acasă. 20. Ce Vă mai leagă de satul natal? Mă leagă mormintele celor dragi plecaţi, casa părintească, rudele. La Chişinău am fondat Asociaţia cuizăucenilor, prin care participăm la viaţa comunitară a satului, organizăm manifestări culturale, venim în vizită în sat cu diverse programe, primim delegaţii din sat. Sunt multe lucruri care ne leagă şi atât de puţină vreme pentru ele. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Mulţime de prieteni din sat cu care ţinem legătura şi organizăm periodic diverse activităţi. Omul de legătură la Chişinău este fosta mea colegă de clasă Parascovia Jumbei (Melnic), iar în sat îl avem pe inimosul, harnicul şi veşnic tânărul animator al vieţii publice, fostul meu profesor şi vechiul prieten Alexandru Gâlcă, căruia îi doresc multă sănătate. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Saharneanu? Rolul hotărâtor l-a jucat dragostea, dar de circumstanţe, sunt convins, a avut grijă bunul Dumnezeu. 23. În ce domenii activează copiii Dumneavoastră? Ciprian, feciorul mai mare, are mai multe preocupări, dar se înclină tot mai mult spre managementul televiziunii pe care dorim împreună să o dezvoltăm. Domniţa e pe cale să absolvească Academia de Studii Economice. 102

30 de întrebări de-acasă 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Cu familia, rudele, prietenii. Odihna acasă, la Cuizăuca, este cea mai benefică. 25. Cine, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Toţi cei din jur pretind că mă cunosc cel mai bine şi mă tem să nu-i supăr dacă le-aşi nega acest lucru. 26. În casa familiei Saharneanu care bucate şi băuturi sunt preferate mai mult? Plăcintele şi vinul sunt legătura noastră cu tot neamul. 27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră de jurnalist. 1. Când în cadrul unor alegeri organizate pentru prima dată întro instituţie sovietică de stat, în 1991, am fost ales de către colegi în funcţia de redactor-şef al Redacţiei de Actualităţi a Televiziunii Naţionale, programul „Mesager”. 2. În 1994, când măciugarii angajaţi de Partidul Agrar-Democrat au atentat la viaţa mea şi am fost nevoit să stau câteva luni în spital. Între timp, preşedintele Snegur, sub presiunea aceloraşi agrarieni, lichidează Radioteleviziunea Naţională şi crează Compania Teleradio-Moldova, cu scopul de a disponibiliza toţi jurnaliştii şi de a organiza noi angajări. A fost prima mare trădare în urma căreia echipa de aur a „Mesagerului” a fost alungată în modul cel mai obraznic şi criminal. La ieşirea din spital orice funcţie în cadrul Companiei mi-a fost îngrădită de torţionarul ideologic Usatâi în complicitate cu preşedintele Snegur. În luna mai tocmai avea loc Congresul Uniunii Jurnaliştilor, unde m-am dus ca să am unde în acea zi. În revolta care s-a iscat la Congres am fost ales preşedinte al acestei organizaţii. La scurt timp Usatâi l-a vândut şi pe preşedintele Snegur. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în UE? Totul depinde de voinţa celor angajaţi în această treabă responsabilă. Până acum integrarea a fost mimată, declarată pentru proşti. Dacă în 2009 alegem politicieni responsabili, integrarea poate fi făcută în 3-4 ani. Să nu uităm că mai există varianta României, de care actualii se tem ca dracul de tămâie. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv? Soluţionarea trebuie făcută la nivel internaţional şi nu în dialoguri interminabile şi sterile dintre Voronin şi Smirnov. Rusia trebuie responsabilizată şi impusă să plătească daunele produse de faptul ocupării teritoriului. În ecuaţie 103

30 de întrebări de-acasă trebuie introduşi cu toată puterea factorii NATO şi SUA, UE şi România. Dacă preşedintele Băsescu ar fi fost ajutat de un preşedinte, fie el şi orb sau olog, de la Chişinău, dar care să ţină la interesele naţionale ale Republicii Moldova, apoi conflictul era mult mai aproape de a fi soluţionat decât se află el în prezent. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Dragilor mei consăteni, dar şi tuturor celor care vor citi aceste rânduri vreau să le spun să fie tari, precum au fost strămoşii noştri, să ieşim odată şi odată din această tranziţie în care ne ţine o gloată de rătăciţi ai lumii şi să ne pregătim cu toată lucrarea sufletului şi minţii să întregim neamul şi să ne bucurăm de viaţă împreună întro Europă a dreptăţii şi prosperităţii. Aşa să ne ajute Dumnezeu. 2 mai 2008

104

30 de întrebări de-acasă

Cele mai mari reuşite? Familia şi ziarul... Victor Cobăsneanu s-a născut la 9 decembrie 1960, în s. Cuizăuca, raionul Rezina. După absolvirea şcolii medii nr.2 din Orhei învaţă la Colegiul de Medicină din oraş, apoi absolveşte facultatea Filologie la Universitatea “Ion Creangă” din Chişinău. În presă – din 1988. A lucrat la ziarul raional Realitatea din Soroca, Agenţia de ştiri Moldpres, ziarul Nezavisimaia Moldova, din 1998 până în prezent – fondator şi redactor-şef al săptămânalului regional independent Observatorul de Nord, or. Soroca. Laureat al premiului internaţional “Cupa de Aur pentru businessul prestigios” decernat de ziarul Actualidad, Spania, al premiului “Cel mai bun reporter din cadrul API”, anul 2005, al Topului “10 jurnalişti ai anului 2007” şi al mai multor premii de creaţie. Stagieri profesionale în SUA, Polonia, România, Letonia.

105

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Cobăsneanu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Acasă este locul unde zvâcnirile de inimă sunt mai pronunţate, unde totul are o semnificaţie deosebită, unde îşi duc traiul cei mai frumoşi oameni, unde revii întotdeauna cu plăcere şi emoţii deosebite. Acasă înseamnă primul sărut al mamei, primul pas, prima învăţătoare, prima dragoste, dacă doriţi. 2. Unde Vă simţiţi mai „acasă”: la Cuizăuca, unde V-aţi născut, la Orhei, unde aţi petrecut copilăria şi adolescenţa, sau la Soroca, unde locuiţi de peste două decenii? Sunt omul fericit, care se simte acasă în toate cele trei localităţi. Altfel, când pe un mare savant, care a cutreierat lumea în lung şi în lat, l-au întrebat ziariştii „Dvs aţi văzut atâtea ţări şi oameni – spuneţi-ne şi nouă, care ţară este cea mai frumoasă, care oameni sunt cei mai buni?” acesta, după o mică ezitare, a răspuns următoarele:”Sper să nu se supere colegii mei, dar cea mai frumoasă ţară este ţara în care m-am născut eu, iar cei mai frumoşi oameni sunt consătenii mei!”. Subscriu şi eu acestor cuvinte şi zic că cel mai frumos şi mai bine este acasă, la Cuizăuca, la Orhei şi la Soroca. Şi totuşi… Când zic Cuizăuca emoţiile mă copleşesc şi în sufletul meu se întâmplă ceva ce nu poate fi redat în cuvinte. 3. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Am avut parte de o mamă cu totul deosebită (tata a decedat, într-un stupid accident rutier, când eu aveam doar nouă luni) şi de nişte bunei extraordinari. Mama mea – Eugenia – a fost peste timpurile în care a trăit, a făcut tot posibilul ca să-şi ocrotească copiii, să-i menajeze şi să-i apere cum numai o mamă iubitoare poate face. Primele cireşe, primii struguri, primii harbuji, cele mai frumoase şi la modă haine erau ale noastre… Buneii mei – Alexandra şi Ştefan Bobeică, Efimia şi Victor (sau, cum i se spunea, într-o manieră braziliano-portugheză „moş Vitor”) Cobăsneanu s-au ostenit să-mi altoiască cele mai frumoase calităţi şi să facă din mine, în primul rând, om. Părinţii mamei (de altfel, bunelul Ştefan nu era bunel drept, dar a fost un om de o bunătate rară, or, tatăl biologic al mamei mele – Petrea Luchian, fost şef de post la Cuizăuca, a fost ridicat în Siberia şi omorât), au avut grijă de partea materială - sa-mi achite plata pentru Şcoala muzicală (poate maestrul Tudor Ţurcanu îl ţine minte pe piciul care deabia se vedea de după acordeon?), să-mi cumpere bicicletă şi echipament sportiv…, iar bunelul Vitor, care suferea de miopie şi umbla mereu cu nasul murdar de vopsea tipografică de la ziarele pe care le citea din scoarţă-n scoarţă, a avut grijă să se ocupe de orientarea mea profesională. În familiile buneilor mei cel mai des motiv de scandal erau cazurile când cineva, în special bunicile, îşi permitea să aţâţe focul cu „Farul Nistrean”, „Moldova Socialistă” sau „Tinerimea Moldovei”… Un loc aparte în viaţa mea îl are şi prima învăţătoare – Lucheria Arnăut, un 106

30 de întrebări de-acasă om deosebit, o doamnă pe care o stimez şi o iubesc foarte mult. Ne-am întâlnit vreo doi ani în urmă la cimitir şi mi-am încărcat bateriile pentru încă mulţi ani înainte. 4. Ce ştiţi despre arborele genealogic al familiei? Cu părere de rău, nu ştiu prea multe. Este o temă la care voi reveni, cu certitudine, la momentul oportun. Ştiu doar că părinţii, buneii şi străbuneii mei pe linia tatei au fost oameni simpli, iar părinţii mamei, spre deosebire de bunei şi străbunei, au fost oameni înstăriţi. Mai ştiu că suntem rude apropiate cu cunoscutele dinastii Duca. 5. Dar despre colegii de şcoală şi de facultate? Despre unii cunosc mai mult, despre alţii - mai puţin. Colegi de şcoală am mai mulţi – şi la Cuizăuca, şi la Orhei, unde am absolvit şi Colegiul de Medicină, şi la Chişinău. Mă bucur de succesele lor şi mă întristez când aud o veste urâtă. Pe de altă parte, încetul cu încetul se „americanizează” şi moldovenii şi tot mai puţin ne interesăm de viaţa şi soarta celor din jur. Dacă doriţi şi ceva nume concrete mă voi limita doar la Valeriu Cernov, coleg de la Cuizăuca şi Ion Banciu, coleg de facultate, care sunt oameni de afaceri prosperi. 6. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la Cuizăuca în ultimii ani? Am plecat din sat de vreo 35 de ani şi pot doar să fac comparaţii – cum era satul pe vremea copilăriei mele şi cum este în prezent. Am impresia că prezentul este inferior trecutului. Prin anii 60-70 ai secolului trecut satul Cuizăuca era unul din cele mai frumoase şi prospere din raion. În sat exista aproape toată infrastructura unei localităţi civilizate – grădiniţă de copii, şcoală medie, centru comercial, farmacie, librărie, spital de sector, Casă de cultură, baie publică, stadion… Ce a mai rămas din toate acestea sau cum s-au păstrat ştiu locuitorii de azi ai satului. Ceva timp în urmă am fost prin sat, am dorit să-i arăt fiului unde s-a născut tata şi am rămas surprins neplăcut – aveai impresia că satul a fost victima unui bombardament. Ce-i drept, anul acesta mi-am schimbat niţel părerea or, se văd şi schimbări calitative. Până la urmă, totul depinde de oameni şi de felul cum ei gestionează bogăţia care o au şi cum pot să lupte cu problemele. 7. Careva personalităţi din partea locului, credeţi, ar merita să rămână înveşnicite într-un mod aparte în istoria satului? Depinde ce prevede această „înveşnicire”. Dacă e să vorbim despre personalităţi care au marcat viaţa republicii, în general, apoi persoana cea mai indicată este domnul Mihail Lupaşcu, academician, ex-preşedinte al Academiei de 107

30 de întrebări de-acasă Ştiinţe a Moldovei. Deşi, satul Cuizăuca se poate mândri cu mai mulţi oameni demni de a fi înveşniciţi. Dacă ar depinde de mine – aşi ridica un monument primei mele învăţătoare Lucheria Arnăut. 8. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Şi la şcoală, şi la facultate, şi în „viaţa de după” am dorit să fiu printre primii or, pentru mine nu există locul doi. Este bună sau este rea o astfel de atitudine rămâne de văzut… Eu nu aşi da o nuanţă total negativă calificativului „activist” şi nici nu aşi pune la „tabla de onoare” toţi „disidenţii”. Să nu uităm că suntem, cu toţii, produsul unei societăţi comuniste şi nu fiecare, în egală măsură, a putut să se debaraseze de păcatele trecutului. Cunosc „activişti”, care astăzi sunt adevăraţi promotori ai valorilor democratice, dar cunosc şi „disidenţi”, care s-au clătinat în bătaia vântului şi care şi-au promovat doar interesele personale sau de grup. Chiar dacă am fost activist (la nivel de comitetul comsomolist) astăzi privesc, fără să-mi fie ruşine, în ochii oricui... 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Această persoană nu trebuie să urmărească careva dividende personale. Îmi plac oamenii oneşti şi verticali şi nu-i iubesc pe cei linguşitori şi laşi. 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Dacă mă întrebaţi direct, vă răspund şi eu direct – am astfel de calităţi. V-am mai spus că prefer să fiu în frunte, indiferent de ce fel de „competiţie” este vorba. La facultate, de exemplu, am fost, toţi cinci ani, şeful grupei. Până la urmă, însă, nu are importanţă cum te consideri tu, mai important este faptul cum te apreciază cei din jur. 11. Cine şi când V-a ajutat să dezvoltaţi aceste calităţi? Probabil, am preluat nişte calităţi bune de la părinţi. Întotdeauna am considerat şi consider că factorul, care acţionează cel mai mult asupra unui individ este factorul biologic şi, mai puţin, cel social. 12. Cum îmbinaţi cariera de jurnalist cu cea de administrator? De câţiva ani buni nici nu am nevoie să îmbin aceste două ocupaţii, care sunt, în mare măsură, antagoniste. Actualmente mă ocup, aproape în exclusivitate, cu munca de creaţie, iar munca administrativă, poate mai importantă, am pus-o pe umerii soţiei, care este directorul ziarului. 13. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi jurnalistul Victor Cobăsneanu? 108

30 de întrebări de-acasă Cea mai mare şi importantă reuşită a mea este familia. După aceasta urmează ziarul, căruia i-am dat naştere şi pe care îl consider al treilea copil. Mă mândresc şi cu faptul că am făcut faţă multiplelor probleme, că mi-am păstrat verticalitatea, că n-am mers împotriva conştiinţei şi că pot privi, fără să-mi fie ruşine, în ochii oamenilor. Ar mai fi şi câteva distincţii naţionale şi internaţionale, dar acestea sunt de „uz intern” şi nu cred că trebuie mediatizate. 14. Cum apreciaţi situaţia actuală în mass-media din R.Moldova? Astăzi în Moldova există două feluri de presă: prima, mai numeroasă şi mai vulnerabilă – cea independentă şi a doua, mai puţină, dar extrem de obraznică – cea afiliată, mai mult sau mai puţin deschis, puterii. Îmi place prima şi mă mândresc că sunt şi eu parte componentă a ei. O dispreţuiesc pe cea de-a doua şi n-o invidiez – vor veni timpurile când aceşti „ziarişti” îşi vor scoate măştile, la propriu şi la figurat, şi oamenii vor vedea ce feţe scârboase şi schimonosite au… În general, însă, situaţia presei în RM este precară or, nu întâmplător un astfel de ziar ca Săptămâna are tiraj mare, iar ziarele cu adevărat bune sunt puse, de putere, la stâlpul infamiei. 15. Numiţi câteva acţiuni principiale, în opinia Dumneavoastră, realizarea cărora ar conduce la consolidarea mass-media pe poziţia de putere a patra în stat. Poate cea mai importantă „cale” de a consolida poziţia mass-media din Moldova este îmbunătăţirea calităţii ziarelor. Mi se pare că, pe piaţa informaţională, sunt prea multe „organe” mass-media, fie ziare sau posturi TV, cu o ţinută submediocră. Aceste surse de informare (iar în unele cazuri, de dezinformare) nu pot, nu trebuie să pretindă la titulatura de „putere a patra”. Astăzi, în opinia mea, nu este nevoie de cantitate, dar de calitate. Am ajuns să vedem cum prezenţa banilor este un argument de a da naştere a încă unui ziar sau post de televiziune. Dacă ţinem la breaslă trebuie să fim mai uniţi, să nu ne ascundem, când nu este nevoie, în dosul degetului, să dăm Cezarului ceia ce-i a Cezarului, iar celor care ne strică imaginea „să le dăm peste peniţă”. 16. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Victor Cobăsneanu peste care nu se poate trece în nici un caz? Am două principii la care ţin foarte mult. Primul – să nu-mi fac idoli şi să nu mă supun orbeşte lor. Lumea este frumoasă fiindcă este diferită. În cazul nostru, ziaristica moldovenească nu are nevoie de un al doilea Tănase, Negru, Bogatu sau Butnaru, cititorii au nevoie de un Iaşcenco, Roman, Cernei sau Sofroni. Consider că nu există oameni ideali, de aceea m-am străduit să „fur” de la mulţi câte ceva. Şi al doilea principiu – să nu mă bat cu capul când de un perete, când de altul. 109

30 de întrebări de-acasă Chiar dacă preşedintele american Lincoln spunea că „omul trebuie să tindă ca astăzi să fie mai deştept decât ieri, iar mâine decât azi”, aceasta nu înseamnă că-ţi stă bine când acum eşti cu Tanda, iar peste o vreme – cu Manda… 17. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Cunosc, cu părere de rău, ce este trădarea. Chiar la alegerile trecute un amic, la care ţineam foarte mult, a trecut de partea comuniştilor. Chipurile, pentru ca întreprinderea la care lucra să primească licenţa mult râvnită şi să activeze normal, el a fost nevoit să treacă în tabăra adversă. Până la urmă, comuniştii l-au tras pe sfoară şi acum nici nu ştiu unde a dispărut. Se zvonea că avea de gând să plece din ţară. 18. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Viaţa este frumoasă prin diversitatea ei, dar nu doresc să-mi amintesc de momentele legate de problemele de sănătate. 19. Aţi făcut în viaţă şi politică? Oficial, nu am făcut politică, dar acest fenomen mă frământă şi chiar îmi place. Poate, dacă „mai lăsam de la mine” mă făceam şi eu deputat, dar… nu regret. Pe de altă parte, statutul meu nu-mi permite să fiu membru de partid. Deşi, am o viziune clară şi nu-mi schimb părerile cum bate vântul. 20. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi colegi de şcoală, facultate? Am foarte multe persoane dragi sufletului meu, dar încă nu m-am dezmeticit unde se termină o simplă amiciţie şi începe o prietenie adevărată. Colegii de şcoală şi de facultate au rămas, cu părere de rău, în trecut, deşi aşi fi foarte bucuros să evoluăm în relaţii şi să pot spune că suntem prieteni. Familia noastră are trei cupluri de prieteni la Soroca – nici unul, însă, din sfera ziaristicii. Mai am un prieten deosebit la Bucureşti, Vasile Dumitru se numeşte – un bucureştean get-beget, dar care ţine extraordinar de mult la Basarabia şi la basarabeni. 21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea cuplului Cobăsneanu? Nu voi fi original, dacă voi spune că „ne-am luat” din dragoste şi din dragoste suntem alături 25 de ani. De altfel, am învăţat cu soţia la aceeaşi facultate. 22. În ce domenii activează copiii Dumneavoastră? Fiica Olga a absolvit Facultatea de drept la Universitatea din Bucureşti şi lucrează avocat în capitala României. Fiul, Dan-Vlad, este elev la liceul 110

30 de întrebări de-acasă „Constantin Stere” din Soroca. 23. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Îmi place să citesc, îndeosebi ziare şi să… „muncesc” la pământ – fie la vilă, pe lotul de şase ari, fie la livada de trei hectare. 24. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Cel mai bine mă cunoaşte soţia Elena. Poate chiar mai bine decât mă cunosc eu însumi. 25. În casa familiei Cobăsneanu care bucate şi băuturi se preferă? Vinurile albe şi roşii, dar în cantităţi simbolice, făinoasele şi legumele. Personal, cel mai mult îmi plac vinul alb de casă, ardeii dulci şi vinetele.

Cu soţia Elena

26. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră de gazetar. Momentul crucial s-a întâmplat la 3 noiembrie 1998, când am scos de sub tipar primul număr al Observatorului de Nord. Pe atunci munceam în două locuri – corespondent zonal la ziarul Guvernului Nezavisimaia Moldova şi la prefectura Soroca, în calitate de consilier, purtător de cuvânt al prefectului şi nu aveam mari probleme financiare. Doream, însă, să fac un ziar al meu, care să mă caracterizeze, într-o oarecare măsură. Pe atunci erau timpuri grele, curent electric mai mult nu era decât era, experienţă zero, duşmani – o mulţime şi incertitudine – un vagon. Până la urmă, am reuşit şi în doi ani tirajul ziarului a crescut de la 200 până la 8000 de exemplare… Munca la ziar mi-a fost răsplătită din plin or, datorită lui am văzut lumea – am fost în SUA, Italia, Polonia, Lituania, Letonia…, dar şi am făcut cunoştinţă cu persoane marcante din ziaristică şi nu numai. 27. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească contemporană? Se zice că o societate bolnavă se caracterizează prin câteva simptoame distincte: haite de câini vagabonzi, conglomerat de secte religioase şi multitudine de partide şi mişcări politice. Este sau nu este societatea moldovenească bolnavă 111

30 de întrebări de-acasă – vă las pe Dvs să faceţi concluzii… În politică nu prea are ce să-mi placă, deşi, dacă aşi întoarce roata vremii, mi-ar place să fiu… politician. Cel mai mult numi place cinismul politicienilor, tupeul lor de a spune minciuni fără să clipească din ochi. Mă mai sufocă ambiţia şi rânza politicienilor din opoziţie, dar mai ales mă „dă în călduri” expresiile de genul „…partidul cutare este unicul care…”. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Foarte puţini ani i-ar trebui Republicii Moldova pentru ca să corespundă standardelor europene. Într-un teritoriu mic şi compact se face ordine foarte repede şi uşor, spre deosebire de astfel de coloşi cum sunt Ucraina sau Rusia. Cel mai important lucru care ne lipseşte în calea spre integrarea europeană este voinţa. În acest context, aproape totul depinde de rezultatul alegerilor - dacă mai rămâne la putere actuala guvernare totul se va limita doar la intenţii şi vorbe goale. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? În preajma alegerilor parlamentare din 2009 te poţi aştepta la orice, inclusiv la „rezolvarea” diferendului transnistrean. Problema cea mare constă în faptul că această rezolvare poate fi în detrimentul poporului băştinaş. Sincer vorbind, mă strânge în spate când mă gândesc că în Parlamentul RM şi-ar putea lua locul deputaţi din stânga Nistrului. Aceştia, împreună cu găgăuzii, cu comuniştii şi cu ortodocşii de prin alte partide sunt apţi la năzdrăvănii de tot felul. Nu ştiu din care motive i se acordă atâta atenţie şi încredere lui Şevciuc, dar sunt şi analişti care afirmă că se poate întâmpla ca să „plângem” după Smirnov. Altfel, unirea celor două maluri se poate face numai fizic, dar nu şi mental. Or, în cei 17 ani de „independenţă” în Transnistria o întreagă generaţie a fost crescută şi educată în spiritul urii faţă de tot ce mişcă pe malul drept. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, locuitorilor din s. Cuizăuca, dar şi cititorilor noştri? Dragilor mei cuizăuceni aşi vrea să le doresc putere şi sănătate ca să poată rezolva toate problemele care le dau târcoale. Să nu uite că sunt din răzeşi, să fie la înălţimea aşteptărilor, să nu-i dezamăgească pe acei, care îşi pun în ei speranţe, să lase urmaşilor un sat frumos şi bogat. Vedeţi ce faceţi la alegerile din 2009 – gândiţi-vă bine înainte de a da votul. Un mesaj aparte aşi vrea să adresez primarului, care-mi este văr de-al doilea: curaj, verticalitate, dragoste de oameni şi prosperarea satului. Cititorilor CUVÂNTUL-ui, Dvs, celor care faceţi acest minunat ziar, vă doresc doar bucuria viselor împlinite. 30 mai 2008

112

30 de întrebări de-acasă

Ion Cotună, primul savant din Horodişte Născut la 1 ianuarie 1930 într-o familie de ţărani din s. Horodişte, raionul Rezina. Doctor în ştiinţe agricole şi primul savant, originar din această localitate. Autor a 44 de lucrări ştiinţifice, inclusiv două monografii, 14 brevete şi adeverinţe de invenţii. A activat în diferite instituţii de cercetări ştiinţifice, ultimii 15 ani – la Institutul de Botanică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Pentru propagarea ştiinţei şi implementarea rezultatelor ştiinţifice în economia naţională a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”, medalia de argint a Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale din Moscova şi Diplome de gradul I, II, şi III ale EREN din Moldova, cu medalia jubiliară „N.I.Vavilov” a Academiei de Ştiinţe din Rusia.

113

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Ion Cotună, ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Satul Horodişte cu ogoarele, dealurile, pădurile, stâncile, imaşurile din împrejurimi, consătenii mei dragi, şcoala din partea cealaltă a satului şi hudiţele care duceau spre ea… 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Primii mei învăţători, directorul şcolii L.Secară, horodiştean de baştină şi soţia dumnealui, dna Maria, adevăraţi intelectuali, care au avut o educaţie şi o şcoală aleasă. Ambii au fost pentru mine ca nişte părinţi. Până acum ţin minte cât de mult se bucura dna Maria când la lecţiile de muncă reuşeam să confecţionăm nişte lucruri utile sau jucării frumoase. Eu, la rândul meu, eram foarte mândru când tata-mi spunea că dna Maria şi preotul Andrei mă laudă că-s harnic şi ascultător. Ei, dar şi alt profesor, Ion Zaharia, m-a învăţat să fiu respectuos faţă de oamenii mai în vârstă, să mă port frumos cu semenii mei, să fiu principial, dar bun la suflet. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră? Părinţii mei, Natalia şi Teodor Cotună, aveau în proprietate 2,5 desetine de pământ arabil şi vreo 15 ari de viţă-de-vie. Munceau mult pentru a întreţine familia în care creşteau trei copii: eu, sora Ecaterina şi fratele Gheorghe. Dintre bunei le-am apucat doar pe bunicile Aculina şi Epistemia. Aculina, bunica de pe tată, mă iubea foarte mult, iar Epistemia la tot pasul mă povăţuia cum să procedez într-un caz sau altul. Predilecţia pentru învăţătură am moştenit-o, se vede, de la mama, o femeie înţeleaptă, care, deşi avea doar două clase, se pricepea foarte bine la matematică, avea o gândire logică şi ne îndemna în permanenţă să ne ţinem de carte dacă vrem să obţinem ceva în viaţă. 4. Veniţi des pe la baştină? Din an în an tot mai rar şi mai rar. Părinţii demult nu mai sunt, au plecat în lumea celor drepţi sora Ecaterina şi fratele Gheorghe, la care de obicei trăgeam. Dar orice revedere cu satul natal mă bucură nespus. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Horodişte în ultimii ani? De când am plecat din sat acolo a apărut o şcoală nouă, un cămin cultural, au fost amenajate câteva din izvoarele cu o apă deosebit de gustoasă. În rest… drumuri distruse, gospodării părăsite, oameni îmbătrâniţi înainte de vreme, oropsiţi şi rămaşi într-o veşnică aşteptare a transferurilor de la copiii plecaţi după câştig în lumea mare şi care tot mai des nu mai găsesc adresaţii. Am 114

30 de întrebări de-acasă vorbit nu demult cu noul primar al satului, Simion Nour. Mi-a făcut impresia unui om cu minte ageră, predispus să schimbe spre bine situaţia din comună. Are planuri mari, dar pentru realizarea lor mai este nevoie şi de susţinerea consătenilor, a autorităţilor raionale şi centrale. Ca specialist în agricultură înţeleg foarte bine că, în situaţia actuală, posibilităţile de dezvoltare a satului sunt minimale. Agricultura poate fi rentabilă doar dacă se bazează pe tehnologii moderne, forme progresiste de organizare a muncii, o tehnică agricolă performantă. Agricultura în Moldova nu dispune de asemenea posibilităţi. Lăsaţi în voia soartei, ţăranii se zbat ca peştele pe uscat. În rezultat avem ce avem. Moldova importă fructe, legume, produse animale… Iar demnitarii încearcă să demonstreze la televizor şi în paginile unor ziare că ţăranii moldoveni chiar nici pensia acea mizeră pe care o au nu o merită, fiindcă primesc din buget mai mult decât dau. Lumea ascultă sau citeşte asemenea aiureli şi… tace. De fapt, la fel sunt trataţi şi oamenii de ştiinţă. Mulţi savanţi primesc o pensie de 500-600 de lei, care nici pentru medicamente nu le ajunge. 6. Dacă aţi avea posibilitatea de a înveşnici cumva numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? La Horodişte, ca şi în alte localităţi, este un monument al ostaşilor căzuţi în anii celui de-al doilea război mondial. De dragul dreptăţii istorice, ar fi omeneşte ca alături de acest monument să fie ridicat încă unul, în memoria consătenilor care au luptat şi au căzut în armata română, dar şi a victimelor represiilor staliniste. Este vorba, în fond, de un singur segment al istoriei localităţii, oamenii au plecat să lupte fiind impuşi de puterile care s-au perindat pe această palmă de pământ. Ar merita, cred, să le fie înveşnicite numele foştilor directori ai şcolii Ion Zaharia şi Serafim Munteanu, a gospodarului Grigore Moscalenco, condamnat de regimul stalinist, fără de vină, la 10 ani de puşcărie într-un lagăr din regiunea Vorkuta. Soţia sa, de spaimă şi durere, a decedat, trei copii rămânând pe drumuri. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Pe atunci eu aveam un singur scop: să învăţ şi să devin agronom. Eram cel mai mare în familie, părinţii puneau mare speranţă în mine şi eu m-am străduit să realizez aceste speranţe şi să le fac cât mai puţine probleme, pe care ei, atunci (perioada de după război) şi aşa le aveau îndeajuns. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? 115

30 de întrebări de-acasă Să fie om cult, să gândească logic, să aibă un suflet deschis şi să nu aibă taine faţă de mine. Să nu fie linguşitor, minciunos şi să se poarte bine în familie. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Calităţile de lider au început să se manifeste şi să se dezvolte când am devenit agronom la staţia de maşini şi tractoare din Cotovsc (acum Hânceşti) şi Otac (Rezina). În colectiv era mult tineret. Aveam planuri grandioase şi vroiam cu tot dinadinsul să-mi ating scopul. 10. Cine şi când V-a ajutat să dezvoltaţi aceste calităţi? Cariera de specialist în agricultură am început-o la staţiile de maşini şi tractoare nominalizate mai sus, avându-i ca şefi pe V.Eferemenco şi C.Jigan. Ei m-au susţinut şi m-au ajutat mult să cred în posibilităţile mele. Un ajutor mare l-am avut de la savantul cu renume mondial profesorul–academician I.Rapoport, un îndrumător de excepţie şi om cu suflet curat. 11. Cum şi de ce aţi ales cariera de savant? La cariera de savant am început să mă gândesc încă pe când învăţam la colegiul agricol din Saharna, Rezina. Atunci mai lucram şi laborant în cabinetul de protecţie a plantelor sub conducerea unui profesor în vârstă, P. Cusmurov, care mi-a altoit gustul pentru literatura ştiinţifică, dar şi deprinderile de a căuta şi a găsi răspunsuri la întrebările ce apăreau în procesul studiilor şi a lucrărilor de laborator. La examenele de stat, preşedinte al comisiei de examinare a fost un reprezentant al Ministerului Agriculturii, M.Eşimov. După colegiu am plecat să lucrez agronom pentru protecţia plantelor. Dar într-o zi am primit o telegramă să mă prezint la minister, la Zosimov, care mi-a propus locul de laborant la filiala Institutului de Protecţie a Plantelor din Leningrad. Peste câteva zile eram deja la institut. Iar peste un timp am trecut la Institutul de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie, unde am început să mă ocup îndeaproape de problemele obţinerii unor soiuri de viţă-de-vie rezistente la boli. 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi savantul Ion Cotună? Băutura răcoritoare „Bragă de Breansk” („Breanskii cvas”), cu calităţi curative, elaborată în 1983 în colaborare cu doctorul în ştiinţe biologice M.Bodrug şi lucrătorii fabricii de bere din Breansk (Rusia); soluţia de prelucrare a seminţelor de porumb înainte de semănat, elaborată împreună cu A.Ganea, P.Chintea, P.Cerepenchina de la Institutul de Genetică al AŞM, care sporeşte rezistenţa plantelor la temperaturi joase şi productivitatea lor (1992); metodele noi de susţinere a viţei-de-vie rezistente la filoxeră (1972), de selecţie a plantelor decorative, rezistente la secetă (1996); soiurile noi de gheorghine „Melodia”, 116

30 de întrebări de-acasă dedicate compozitorului E. Doga şi de stânjinel „Taina Luceafărului”, obţinute după 1992, în colaborare cu savanţii V.Sava, I.Selinscaia, cu ajutorul mutagenezei artificiale chimice. În colaborare cu doctorul în biologie E.Cernei, cu ajutorul razelor eradiere s-au obţinut 12 soiuri de stânjenel, inclusiv „Candela Memoriei”, „Vraja Luminii”, „Doina Dorului”, „Taina Luceafărului”, „Veronica Micle” etc, toate de o frumuseţe uimitoare. Soiurile au fost omologate şi înregistrate în Registrul de Stat al soiurilor şi hibrizilor de plante care se cultivă în R.Moldova. Două soiuri de stânjenel poartă denumiri legate de plaiul natal. Acestea-s „Lia ciocârlia”, o pasăre mică pe care o ador din copilărie şi „Calea izvoarelor”- în cinstea izvorului cel mare din mahalaua în care am crescut. 13. Numiţi câţiva discipoli care V-au îndreptăţit în totul aşteptările. Savantul cu renume V.Semin, academicienii I. Rapoport, S.Toma, A.Cebotari ş.a. 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Ion Cotună peste care nu se poate trece în nici un caz? Mă doare când cineva, alături, suferă pe nedreptate. Nu pot suferi făţărnicia, hoţia, indiferenţa. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Nu o dată, dar cel mai dureros a fost cazul cu crearea Partidului Naţional Liberal. În 1991, împreună cu alţi câţiva colegi de idei, am început pregătirea documentelor pentru fondarea Partidului. Lucram la Iaşi, România. Ca unul din liderii comitetului organizatoric, am avut onoarea să particip la Congresul PNL din România. Am activat în cadrul Mişcării pentru reîntoarcerea Regelui Mihai în România, fiind împuternicit să organizez acţiuni şi în Basarabia. Când toate documentele pentru înregistrarea PNL erau gata, unul din colegi le-a sustras mişeleşte, înregistrând partidul pe numele său. Împreună cu V.Movileanu, preşedintele comitetului organizatoric al PNL, am încercat să-l punem la respect pe hoţ. N-am reuşit. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Mai multe. În anii când Academia de Ştiinţe era condusă de A.Jucenco, un om extrem de grosolan, care promova o politică de terorism ştiinţific în instituţiile Academiei, mai ales faţă de colaboratorii băştinaşi, vina principală a cărora era că nu cunoşteau bine limba rusă şi că erau moldoveni. Atunci mulţi lucrători de ştiinţă au fost concediaţi sau impuşi să plece în alte domenii. Când lucram laborant la Institutul de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie, şeful de laborator, o persoană incultă, Necrasov, striga în gura mare că nu merit 117

30 de întrebări de-acasă să fiu decât laborant. Fostul director al institutului, care lucra tot în domeniul mutagenezei viţei-de-vie, nu a obţinut nici un rezultat. Eu însă în acea perioadă am obţinut circa 600 forme noi de viţă-de-vie europene rezistente la mana viţei-de-vie şi filoxeră, dar şi la îngheţuri, dar toată colecţia a fost nimicită. Am fost nevoit să depun cerere de concediere. Însă la Institutul Unional de Economie a Agriculturii din prima zi am fost angajat în funcţia de colaborator ştiinţific superior. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Mai mult indirect, participând la diferite acţiuni cu caracter politic, exercitându-mi activ drepturile şi acţiunile de alegător etc. Dar în 1991, după cum am menţionat mai sus, probabil entuziasmat de valul de renaştere a conştiinţei naţionale, de perspectivele care se deschideau în faţa republicii noastre, am încercat să mă implic direct în activitatea politică. Convingându-mă că politica este şi mai murdară ca ştiinţa, m-am retras. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Contingentul de parlamentari este prea mare, mulţi dintre ei nu au nici cunoştinţe, nici capacităţi de legislatori. Aceştea, de fapt, folosesc mandatul şi privilegiile de deputat pentru a consolida poziţiile partidelor pe care le reprezintă. Ar fi bine, poate, de creat un institut parlamentar, din specialişti profesionişti, care să scrie proiectele de legi, utilizând experienţa legislativă internaţională, iar Parlamentul, format din vreo 50 de persoane reprezentative, să se întrunească de câteva ori pe an, la sesiuni, ca să examineze şi să voteze aceste acte. 19. De câteva decenii locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai “acasă”: acolo sau la Horodişte? Cu timpul omul se deprinde oriunde ar fi. Mult depinde şi de condiţiile de trai. La vârsta mea şi în situaţia în care se află la noi oamenii de ştiinţă nu prea ai de unde alege. Dar locurile natale mă atrag în mod deosebit. 20. Prin ce se deosebeşte Horodiştea natală de alte localităţi? În Horodişte oamenii sunt foarte muncitori, prietenoşi, buni la suflet, săritori la nevoie, mai puţin rânzoşi şi principiali nu ca în alte sate. Însăşi numele lor de familie denotă îndeletnicirile principale ale localităţii la începuturi: Chetraru, Blănaru, Moraru, Cotună, Nour, Zaharia. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? 118

30 de întrebări de-acasă Majoritatea prietenilor mei au decedat. Din săteni mai este Roman Blanaru şi familia Iurie şi Lidia Taban, care locuieşte în Rezina. Dintre colegi – Chiril Jigan, cu care am lucrat la SMT-ul din Otac, Simion Toma, academician, Alexandru Teleuţă, directorul Institutului de Botanică, Gheorghe Fulga. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Cotună? Prima soţie, Elena, a decedat în 1991. Ulterior prietenul meu de viaţă a devenit Maria Cojocaru, o doamnă bună la suflet, blândă, ospitalieră, inteligentă. 23. În ce domenii activează copiii Dumneavoastră? Mezinul Victor este agronom de profesie. Un timp a muncit în agricultură, acum are o afacere proprie. Al doilea fecior, Mihail, lucrează împreună cu frate-său. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Cât eram în serviciu nu prea aveam timp liber. După zilele de muncă eram preocu- Cu soţia Elena, cei doi fii, nurorile şi nepoţeii pat de literatură, emisiunile televizate de specialitate sau munceam, împreună cu familia, la lotul de pământ. 25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Fostul meu profesor de la Institutul Agricol Simion Toma, în prezent academician al Academiei de Ştiinţe din Moldova. 26. În casa familiei Cotună care bucate şi băuturi se preferă mai mult? Borşul moldovenesc care se găteşte conform reţetei preluate de la mama, plăcinţelele terfoase, învârtita cu brânză de oi, cartofii prăjiţi sau gătiţi cu pui, pâinea de casă. Preferăm şi servim mult ceai. 27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră de savant. Susţinerea tezei de doctor în ştiinţe în 1973; selecţia, prin metoda mutagenezei, a soiurilor de plante noi, rezistente la secetă, boli şi îngheţuri, lucru 119

30 de întrebări de-acasă apreciat nu numai în Moldova, dar şi peste hotare; încadrarea în Institutul de Botanică al AŞM, în cadrul căruia mi-am înscris la activ multe lucrări noi, de valoare. 28. Câţi ani, credeţi că i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Vreo 10-15 ani. A elabora legi conform standardelor europene e foarte puţin. Starea economiei, mai ales a agriculturii din Moldova, comparativ cu standardele europene este la pământ. Este nevoie de schimbarea mentalităţii tuturor, de la ţăranul de rând până la conducerea de vârf. Pentru asta trebuie timp. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv? Cât timp pe teritoriul acestei regiuni se vor afla forţele militare şi depozitele de muniţii ale armatei ruse nici integrarea nu este reală. Practica imperială stalinistă rămâne în vigoare pentru Moscova actuală, care se teme foarte mult de extinderea forţelor NATO spre est. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor noştri din regiunea Orhei? Consătenilor vreau să le transmit că în permanenţă mi-e dor de ei, de plaiul natal. Vă rog, stimaţilor, să nu cădeţi în deznădejde, rugaţi-vă şi Domnul vă va ajuta să depăşiţi toate greutăţile. Nu aşteptaţi ajutor de la nimeni: numai prin propriile eforturi veţi obţine ceea ce doriţi. 6 iunie 2008

120

30 de întrebări de-acasă

Sper să trăiesc fericirea victoriei la Londra în 2012 Oxana Juravel, atletă, maestră în sport, participantă la Jocurile Olimpice de la Beijing, s-a născut în a. 1986 la Brânzeni, raionul Teleneşti. Începând cu clasa a şasea îşi face studiile la Liceul-internat republican cu program sportiv. În prezent este studentă la facultatea Economie a Universităţii de Stat din Moldova. Rezultate sportive: 2005 - campioană naţională la distanţa 2000 m cu obstacole; locul II la campionatul internaţional de atletism din România 3000 m cu obstacole; locul II la Cupa Europei de atletism din Istanbul, Turcia, la distanţa de 3000 m cu obstacole; locul II la campionatul deschis de juniori din România; locul I la Balcaniada de juniori la distanţa 2000 m cu obstacole. 2008 - rezultat aproape de baremul A la Cupa Europei la atletism din Slovacia; locul I la campionatul naţional la distanţa 3000 m cu obstacole, care i-a asigurat baremul B şi biletul la Beijing.

121

30 de întrebări de-acasă 1. Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasa”? Noţiunea de „acasa” înseamnă pentru mine locul unde m-am născut şi am copilărit, este ceea ce mă leagă sufleteşte de părinţi, fraţi şi surori, rude. Este cuibul de unde trebuie neapărat să-ţi iai zborul, dar şi să revii când eşti chemat acasă. 2. Cine au fost dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? O importanţă deosebită în formarea destinului meu a avut-o mama, dar şi profesoara de educaţie fizică dna Maria Banaru de la şcoala medie Brânzeni, apoi dl Nicolae Şerpu, antrenor–profesor la Liceul-internat republican cu program sportiv. După ce am câştigat locul I la cursa de 1000 metri la întrecerile între elevi dedicate sărbătorii oraşului Teleneşti, dna Maria Banaru l-a contactat pe dl Şerpu şi în rezultat s-a reuşit înscrierea mea la liceul-internat republican cu program sportiv. La liceul respectiv am nimerit din clasa a şasea. 3. Ce ştiţi despre strămoşii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Cam puţin. La Brânzeni a apărut o comunitate ucraineană încă la începutul sec. XX, pe timpul guvernării premierului rus Piotr Stolâpin, care, încercând să facă o reformă agrară, a strămutat încoace ucraineni din Podolia. Dar ne-am românizat demult, ne deosebim de alţi săteni doar poate prin nume de origine slav, ceva obişnuit pentru Basarabia. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă fie prieten? Ador oamenii sinceri, inteligenţi, adică acei de la care ai ce învăţa. Şi dimpotrivă, nu pot suferi făţărnicia, minciuna, laşitatea. 5. Aveţi calităţi de lider şi dacă da, când aţi descoperit că le posedaţi? Nu am deocamdată asemenea calităţi, deşi calitatea de a convinge, în opinia celor care mă cunosc, este apreciată. 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi în calitate de sportivă de performanţă? În afară de dna Maria Banaru şi dl Nicolae Şerpu m-a ajutat să mă afirm dl Mihail Cravţov, antrenor emerit al republicii, cu care în ultimii doi ani am reuşit să obţin licenţa olimpică. În anul 2005 am câştigat titlul de campioană naţională la distanţa de 2000 metri obstacole cu timpul 6.41 minute, care mi-a asigurat accesul la campionatul european de juniori. Rezultatele mele în sport le mai datorez domnilor Ion Mruţ, lector la USEFS, Boris Boguş, şeful cate122

30 de întrebări de-acasă drei Educaţie Fizică la USM, masorului Valeriu Clapaniuc, lui Anatol Balan, preşedintele FMA etc. 7. Cum s-a întâmplat că aţi ales sportul, pe de o parte şi, totodată, studierea economiei ca profesie „de bază”, să zicem aşa? Sportul a intrat în viaţa mea practic din întâmplare or, de mică îmi plăcea să alerg. Nu ştiam barem ce e aceea atletism, pur şi simplu îmi plăcea prin alergări să-mi călesc caracterul. Mergând sistematic la antrenamente, am început să simt că nu aşi putea să trăiesc fără sentimentul de competiţie. Mi-am dat seama că pot progresa datorită ambiţiei mele şi darului de a munci mult. Economia am ales-o tot din motiv că aceasta este o profesie care cere performanţe. Cu plăcere aşi munci ca finansist, să asigur puterea şi competitivitatea leului nostru care la începuturi era o valută puternică în fosta URSS. 8. La şcoală, la facultate sunteţi printre activişti? Nu mă pot pronunţa. Dar vă asigur că m-am aflat între oameni care se consacră în totalitate muncii şi este un beneficiu extraordinar pentru promovarea mea ca personalitate. 9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Am puţini prieteni, pe care îi aleg destul de minuţios: sunt adevăraţi, de nădejde. Un prieten adevărat este atletul de performanţă Ion Luchianov, care este un nume important în viaţa mea. Părerea lui contează mult. El mă sprijină în clipele dificile. 10. Ce atitudine aveţi faţă de politică? Un lucru pot spune: sunt româncă şi punctum. 11. S-ar schimba ceva în viaţa societăţii moldoveneşti dacă tinerii s-ar angaja plenar în politică? Dacă în politică s-ar angaja tinerii docţi şi cu perspectivă, Republica Moldova ar fi fost demult în UE. La cadrele tinere pregătite la noi se adaugă cei cu şcoală în România, în Occident, care au altă mentalitate. Cu regret, politicienii în vârstă nu vor să înţeleagă că şi politica este o competiţie dură şi nu se vor depăşiţi niciodată. Prea ademenitoare este tentaţia puterii. 12. Care e momentul crucial din cariera Dumneavoastră sportivă? Momentul crucial rămâne participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing. Am venit de acolo cu un rezultat bun, în opinia antrenorului meu. Trebuie să vă spun că am avut mari emoţii pe acest stadion numit „Cuib de pasă123

30 de întrebări de-acasă re” unde erau 100.000 spectatori, am mai fost şi la alte competiţii, dar aici emoţiile au dominat asupra fizicului. Repet, am avut prea multe emoţii... S-au stabilit recorduri şi la proba noastră. M-a bucurat că a câştigat totuşi o sportivă albă şi nu de culoare, fiindcă la alergări cu obstacole de regulă recordurile erau obţinute de sportivele de culoare. La alergări cu obstacole băieţi Ion Luchianov, atletul nostru, era unicul alb, restul erau sportivi de culoare, care reprezentau ţări europene cu tradiţii sportive în atletism: Franţa, Anglia. A fost o olimpiadă a recordurilor. Era şi firesc ca gazdele să câştige cele mai multe medalii de aur graţie unei selecţii riguroase unde s-au luat în vedere, precum remarca presa, până şi zilele favorabile conform horoscopului ale fiecărui sportiv în parte. Cel cu ziua nefavorabilă la data competiţiilor era pur şi simplu eliminat din cantonamente. 13. Numiţi principiile peste care nu puteţi trece. Nu mi-aş permite să trec peste bunătate, omenie, credinţă. 14. Aţi fost trădată vreo dată de colegi sau prieteni? Din păcate nu o singură dată. Este destulă lume invidioasă şi plină de răutate. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Viaţa e o alternanţă de momente fericite, plăcute şi mai puţin plăcute. E important cum alegi modul de a depăşi aceste obstacole. 16. Ce circumstanţe au contribuit că purtaţi numele Oxana? Este numele preferat al tatălui meu. 17. Când nu faceţi sport, ce faceţi? Încerc să-mi ocup timpul cu ceva util, care m-ar ajuta să cresc pe plan intelectual. Sunt, precum remarca Gheorghe Asachi, dornică „de plăcerea nevinovată a cetitului cărţilor”. Citesc orice şi din orice domeniu. 18. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care vă cunoaşte cel mai bine? Nimeni nu mă cunoaşte mai bine decât eu însumi. 19. Ce mâncăruri şi băuturi preferă studenta şi sportiva Oxana Juravel? Sarmalele şi vinul roşu. 20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Deocamdată nu-l văd prosper. 124

30 de întrebări de-acasă 21. Există termene de comparaţie pentru criza care o traversăm? Cu mediocrităţile care ne conduc nu ai cu ce ne compara. Nici barem cu Africa, unde de bine de rău fac investiţii în sport, tineret. M-am împrietenit cu o keniankă, care aleargă desculţă. Nu ar La serata care s-a dat în cinstea ei în liceul din satul avea o speranţă natal Brânzeni după Olimpiada de la Beijing pentru viitorul patriei sale - nu ar face-o. Avem nevoie de lideri pe care să-i doară pentru acest popor, altminteri criza se va transforma în dezastru. 22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? Cu atâtea neînţelegeri şi probleme ce le-a cumulat ţara noastră în ultimii şapte ani te-ai mira dacă am ajunge în UE. Dar sunt optimistă în ce priveşte viitorul european al ţări mele. 23. Unde Vă simţiţi acasă: la Chişinău ori la Brânzeni? Din clasa a şasea mă aflu la Chişinău. Capitala mi-a devenit a doua casă. Dar nici de Brânzeni nu uit. 24. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Sper la o medalie la competiţii de anvergură. 25. Ce calităţi apreciaţi la om? Apreciez oamenii modeşti, sinceri şi respectuoşi. 26. Sunteţi optimistă în ce priveşte ameliorarea statutului omului cu aptitudini deosebite în R. Moldova? Da, sunt. Dar trebuie să munceşti mult. Calea spre stele e împânzită cu spini... 125

30 de întrebări de-acasă 27. Care este obiectivul activităţii Dumneavoastră la moment? Antrenamentele. Vreau să particip la Olimpiada de la Londra în anul 2012. 28. Vă consideraţi satisfăcută de viaţă? Deocamdată nu. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, atunci care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Trăieşte clipa! 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Încă nu am trăit momentul pe care aşi dori să-l retrăiesc. Dar, am să-l rog pe Cel de Sus să trăiesc fericirea victoriei pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. 19 septembrie 2008

126

30 de întrebări de-acasă

”Omul care mă cunoaşte cel mai bine” sunt chiar eu Ion Stăvilă, doctor în istorie, viceministru al reintegrării al Republicii Moldova, s-anăscut la 9 octombrie 1958 în s. Jora-de-Jos, r. Orhei. A absolvit Facultatea de istorie la Universitatea de Stat din Moldova, iar aspirantura – la Universitatea de Stat din Moscova. A fost lector universitar, iar în 1992 schimbă catedra pe activitatea diplomatică. Patru ani este director al Direcţiei Europa şi America de Nord în Ministerul Afacerilor Externe al R.Moldova. Din 1996 activează în mai multe funcţii la MAE, inclusiv ministru-consilier al Ambasadei R.Moldova în Regatul Belgiei, director al Direcţiei Probleme de Securitate Europeană şi Politico-Militare, director al Direcţiei Generale Securitate Internaţională, viceministru al Afacerilor Externe al R.Moldova. Din 2006 este viceministru al reintegrării al R.Moldova. Vorbeşte curent limbile franceză, engleză, rusă. Are la activ mai multe publicaţii cu caracter analitico-ştiinţific.

127

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Stăvilă! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Pentru mine noţiunea „acasă” are, probabil, aceleaşi conotaţii ca şi pentru ceilalţi intelectuali care au venit de la ţară la oraş. Ea înseamnă, în primul rând, casa părintească din satul meu natal Jora-de-Jos din părţile Orheiului, de care mă leagă copilăria şi anii de şcoală. Cred că, în pofida dificultăţilor pe care le-am cunoscut fiind unul dintre cei cinci copii într-o familie de ţărani, anii trăiţi în casa părintească au fost cei mai fericiţi. Acolo, la ţară, unde, vorba poetului, „s-a născut veşnicia”, m-am format ca personalitate: am însuşit bine lecţiile dure, dar foarte utile ale celor „7 ani de acasă” şi ale celor 10 ani de şcoală. Acum îmi amintesc cu multă dragoste şi nostalgie de anii trăiţi în casa părintească şi de locurile prin care am hoinărit: pădurea de la Cneji, Valea perilor, Voloacă, Râpa de la Vâşcăuţi, Nistrul şi stânca de peste Nistru…, amintiri care mă răvăşesc. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Sigur că primele lecţii, în sens de povaţă şi îndrumare, care mi-au marcat caracterul şi viitorul, mi le-a dat mama, care, de altfel, nu era ştiutoare de carte, dar foarte înţeleaptă, harnică şi bună gospodină. În sensul direct al acestui cuvânt, însă, primele lecţii în şcoală mi le-a predat prima mea învăţătoare – Parascovia (Nicolaevna) Grigore, care mai este în viaţă şi căreia îi exprim toată recunoştinţa şi respectul pentru cunoştinţele şi deprinderile de viaţă puse la baza formării personalităţii mele. Cel mai mult însă m-au influenţat lecţiile pe care mi le-a dat profesorul de geografie – Vladimir (Ivanovici) Savin. El a plecat de mult în lumea celor drepţi, dar deseori îmi amintesc cu pioşenie şi veneraţie de acest pedagog de vocaţie, om cu cunoştinţe enciclopedice, intelectual de o rară erudiţie şi inteligenţă. Deşi mi-a predat în şcoală doar geografia, sunt convins că mi-ar fi putut preda cu acelaşi talent, pasiune şi competenţă mai multe obiecte şcolare, inclusiv, istoria, limbi străine, botanica, muzica etc. Vladimir Savin a fost un Om, un pedagog şi un intelectual cum rar se mai întâlnesc, un fel de arhetip care mă inspiră până acum şi spre care am tins totdeauna. Am mai avut mulţi alţi profesori buni în şcoală şi la universitate, printre care ţin să-i menţionez pe conducătorii mei ştiinţifici, profesorii Alexandru Moşanu şi Vladislav Smirnov, despre care, de asemenea, aşi putea povesti multe lucruri frumoase. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Cu multă părere de rău, trebuie să mărturisesc că prea puţine lucruri cunosc despre părinţii şi buneii mei. De mai mult timp intenţionez să reconstitui arborele genealogic al dinastiei din care mă trag, intenţie care, din păcate, rămâne 128

30 de întrebări de-acasă încă nerealizată. Ştiu doar că tata, Mihail, care a fost un „lemnar emerit al RSS Moldoveneşti”, titlu onorific conferit pentru participare la construcţia Centralei hidroelectrice de la Dubăsari, provine dintr-o viţă veche de Stăvileşti de prin părţile Jorilor, care are rădăcini adânci de câteva secole. Am citit într-o monografie despre satul natal, publicată recent, despre un oarecare Stăvilă, „stegar de Jora”, pomenit în documente în anul 1709 ca martor la o tranzacţie funciară. Mama, Efimia, care a fost o simplă ţărancă, descinde din familia Postică din părţile Molovatei, adică tot de pe malul Nistrului. S-a întâlnit cu tata în anii grei de după război, în Rusia, unde au plecat la muncă în timpul foametei, pentru a-şi câştiga o bucată de pâine. Acolo s-au căsătorit şi tot acolo s-a născut primul copil, o fiică, după care au urmat patru băieţi. Noi, însă, băieţii, ne-am născut, în anii ’50-’60 ai mileniului trecut, pe meleagurile noastre străbune. Ambii părinţi demult s-au stins din viaţă, la mormântul cărora merg în fiecare an doar de Paştele Blajinilor. Despre bunei cunosc foarte puţin. Ştiu doar din povestirile rudelor că au fost buni gospodari cu pământ şi avere. Am prins-o în viaţă doar pe mâca Marina, bunica de pe tată, o femeie vrednică şi inteligentă, care a trăit o viaţă îndelungată de peste 90 de ani, dar nu a stat nici o zi în spital şi nu a ştiut de medicamente. 4. Ce lucruri Vă amintesc mai des de casa părintească? Îmi amintesc des, mai ales atunci când revin în casa părintească, de ceea ce făceam eu în copilărie şi în anii de şcoală. Îmi amintesc cu o anumită tristeţe de muncile agricole grele în care am fost antrenat de la o vârstă fragedă, pentru a-mi ajuta părinţii. În acelaşi timp, mă răvăşesc şi frumoasele amintiri despre „îndeletnicirile” şi jocurile plăcute de copil, precum era scăldatul la Nistru, pescuitul, hoinăreala pe dealuri, păscutul oilor şi mânatul cailor, dar mai ales marile sărbători religioase – Hramul satului, Paştele şi Crăciunul, care se asociau cu bucate alese, cadouri şi nişte bani mărunţi câştigaţi pentru colinzi. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Jora-de-Jos, Jora-deMijloc în ultimele decenii? Cu părere de rău, schimbările care s-au produs în ultimele decenii în Jorile noastre îmi provoacă sentimente de profundă tristeţe. Am impresia că viaţa de la ţară se schimbă în rău: casele şi drumurile „îmbătrânesc” şi degradează, tinerii părăsesc vatra părintească, plecând la munci peste hotare, se nasc puţini copii, obiceiurile şi tradiţiile îşi pierd farmecul de altă dată, muncile agricole constituie o adevărată corvoadă, viaţa spirituală sărăceşte pe zi ce trece. Aceste tendinţe negative, caracteristice tuturor satelor moldoveneşti, demonstrează elocvent că „civilizaţia rustică” este cuprinsă de o criză profundă, generată de 129

30 de întrebări de-acasă fenomenul tranziţiei şi de efectele globalizării lumii contemporane, care ar putea conduce la dispariţia acesteia cu desăvârşire şi irecuperabil. Pentru noi, popor de ţărani, de săteni, de oameni ai gliei, aceasta înseamnă stingere şi eliminare din istorie. Practic, suntem martori şi, prin nepăsarea noastră, participanţi la etnocidul nostru ca popor, la trădarea buneilor şi strămoşilor noştri, a copiilor noştri. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Cred că ar merita să fie înveşniciţi cei care sunt consideraţi „părinţii fondatori” ai Jorilor, din păcate demult uitaţi. Un gest frumos de recunoştinţă ar fi, de asemenea, şi eternizarea celor care şi-au adus contribuţia deosebit de valoroasă la propăşirea spirituală a localităţilor noastre şi a generaţiilor care s-au perindat de-a lungul anilor, printre care se numără primii învăţători, primii preoţi, etc. Din păcate, în satele noastre nu avem înaintaşi de talia lui Alexei Mateevici sau Eugen Coşeriu, să zicem, dar cred că ar trebui să-i cinstim pe acei dintre consătenii noştri, care ne-au dus faima în lume şi ne-au făcut mai cunoscuţi. Cu părere de rău, fiind preocupaţi de problemele cotidiene şi de viitorul nostru incert, ne gândim mai puţin la predecesorii noştri şi la felul în care ar trebui să-i cinstim, inclusiv prin ridicarea unor monumente sau deschiderea unor muzee. Este şi acesta un indice trist al vremurilor în care trăim. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Am fost printre activişti, cred eu, în sensul bun al acestui cuvânt: lider komsomolist, în şcoală şi la facultate, şi conducător al brigăzilor şcolăreşti în perioada vacanţelor de vară. Activist am devenit, probabil, pentru că reuşeam bine la învăţătură. Iertată să-mi fie deficienţa de modestie, dar, fecior de ţăran fiind, am reuşit să absolvesc în anul 1976 şcoala medie din satul natal cu medalie de aur şi în 1981 Facultatea de istorie a Universităţii de Stat din Chişinău – cu diplomă de merit. Nu am fost, însă, membru al niciunui partid, cu o mică excepţie: mă consider unul dintre „părinţii fondatori” ai social-democraţiei moldoveneşti, primul partid de alternativă care a apărut în anul 1990, pe când exista încă Uniunea Sovietică. După cum vedeţi, nonconformist şi persoană cu „gândire critică” am devenit mai târziu, după ce am absolvit facultatea. Un impact crucial în acest sens au avut-o anii de aspirantură la Universitatea de Stat din Moscova (1984-1988), în perioada „perestroikăi” lui Gorbaciov. Cred că anume atunci mi-am schimbat cardinal viziunile mele politice şi filosofice, devenind cel care sunt astăzi. 130

30 de întrebări de-acasă 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Preţuiesc în mod deosebit fidelitatea, inteligenţa, bunătatea, mărinimia şi altruismul – calităţi pe care le posedă majoritatea absolută a prietenilor mei, la care ţin foarte mult. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Cred că este greu de răspuns la această întrebare fără a manifesta carenţe de modestie. Probabil, ar fi mai potrivit să-i întrebaţi pe prietenii şi colegii mei de serviciu care, cu siguranţă, ar putea aprecia adecvat şi mai obiectiv calităţile mele autentice, inclusiv cele de a fi lider. Faptul că pe parcursul vieţii mele am deţinut mai multe funcţii de conducere, inclusiv, prodecan la facultate, director şi viceministru la Ministerul de Externe şi, de la o vreme încoace, viceministru al reintegrării, poate fi considerat, probabil, drept o recunoaştere expresă a capacităţilor mele de lider formal. Bănuiesc, însă, că prietenii mei preţuiesc şi anumite calităţi de lider neformal pe care le manifest în afara serviciului, mai ales atunci când organizez sau anim o sindrofie. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Cred că cea mai bună explicaţie a virtuţilor omeneşti trebuie căutată în harul divin, moştenirea ereditară şi în educaţie. Probabil, ca şi pentru orice om, părinţii şi profesorii sunt cei care pun bazele şi cultivă calităţile fundamentale care contribuie la formarea şi dezvoltarea unei personalităţi. Factori deosebit de importanţi în dezvoltarea spirituală şi profesională continuă îi constituie, fără îndoială, mediul în care trăim, dar mai ales lecturile şi munca asiduă. 11. Cum şi de ce aţi devenit diplomat? Vreau să recunosc sincer că nu am visat să devin cândva diplomat. Probabil aşa mi-a fost destinul. În serviciul diplomatic am ajuns mai degrabă printr-un hazard, în anul 1992, la îndemnul insistent şi cu sprijinul lui Ion Botnaru - un coleg de-al meu şi un bun prieten cu care am lucrat la o catedră şi am făcut studii la aspirantură. Fiind unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai primei cohorte de diplomaţi moldoveni care şi-a început activitatea încă în perioada sovietică, director, prim-viceministru şi ministru ad-interim de Externe, Ion Botnaru a putut să „convingă” mai mulţi colegi de-ai săi de la Universitatea Pedagogică să vină în serviciul diplomatic. Decizia de a-mi schimba activitatea academică pe cea diplomatică nu a fost una uşoară, având în vedere că în cei 10 ani de lucru la universitate îndrăgisem destul de mult profesia de pedagog, iar diplomaţia îmi părea atunci un fel de „El dorado”, dar şi o „terra incognita”. Acum, însă, mă bucur mult că alegerea 131

30 de întrebări de-acasă mea a fost una bună şi înţeleaptă. Cariera diplomatică este cu adevărat una prestigioasă şi fascinantă. Ea mi-a oferit posibilităţi unice de a cunoaşte mai bine oamenii, moravurile, politica şi lumea în care trăim. Dar în acelaşi timp, şi plăcerea de a fi martor şi participant la evenimente internaţionale majore în timpul cărora se iau, sau se ratează, decizii care vizează destinele civilizaţiei noastre, iertat să-mi fie limbajul patetic. Voi remarca, între altele, că în activitatea diplomatică, cunoştinţele istorice îmi sunt de mare folos. De fapt, mă bucur mult că, în pofida „supraîncărcării” pe care o am în minister, am reuşit să menţin anumite relaţii cu mediul universitar, în particular, în calitate de preşedinte al comisiilor de stat la diferite universităţi. 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi diplomatul Ion Stăvilă? Sunt mândru de contribuţia modestă pe care mi-am adus-o la formarea şi dezvoltarea serviciului diplomatic moldovenesc; de tratatele politice Promovând şi apărând imaginea şi interesele de bază şi alte R.Moldova în structurile NATO acorduri încheiate de ţara noastră cu alte state, precum sunt Franţa, Germania, Rusia, Polonia, etc, pe care le-am negociat; de documentele referitoare la Moldova adoptate în cadrul forurilor internaţionale, printre care se numără şi faimoasele decizii ale summit-ului OSCE de la Istanbul din anul 1999; de discipolii mei cărora le-am transmis şi continuu să le transmit cunoştinţele şi experienţa pentru care aceştia mă numesc, sper nu doar din simplă politeţe, „maestre”; de multe alte lucruri frumoase legate de activitatea mea diplomatică. În acelaşi timp, însă, mă gândesc uneori cu tristeţe la şansele ratate de către diplomaţia noastră, chiar dacă aceasta este încă tânără şi reprezintă un stat mic în raporturile cu marile puteri. 13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, istoriei R. Moldova. Cum sunt apreciate aceste 132

30 de întrebări de-acasă probleme în exterior, cine credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute? Problemele legate de denumirea limbii pe care o vorbim şi de istoria naţională sunt văzute în exterior tot aşa ca şi în interior - ca probleme fundamentale ale identităţii noastre naţionale. Cred că punctul final în această dispută, care pare a fi una fără de sfârşit, ar putea şi ar trebui să-l pună generaţiile de azi şi de mâine care sunt educate în altă lume, în alt spirit şi în baza altor valori. Cred că se comite o mare greşeală atunci când se confundă identitatea politică cu cea culturală şi viceversa. 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Ion Stăvilă, peste care nu poate trece în niciun caz? În viaţa mea nu pot face ceva ce ar fi în discordanţă cu valorile etico-morale pe care le împărtăşesc sau ar contraveni convingerilor mele politice şi filosofice. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Nu cunosc careva cazuri concrete de trădare din partea colegilor sau, cu atât mai mult, a prietenilor. Admit, însă că unii dintre aceştia ar putea fi invidioşi şi ranchiunoşi pentru că aşi fi reuşit mai bine în viaţă sau pentru suspiciunile că aşi sluji o cauză nedreaptă. Am rămas stupefiat, bunăoară, atunci când am citit un „mini-portret” psihologic denaturat al lui „Ion Stăvilă” publicat pe internet pe un site întitulat în mod grotesc „curaj”. Pot bănui doar cine ar putea fi autorul lui... Dumnezeu să-l ierte. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Evident, ca şi orice om, am avut şi eu cazuri în viaţă, vreau să cred nu prea multe, de care nu-mi place să-mi amintesc. Şi pentru că nu-mi place să evoc astfel de momente, mă bucur mult că nu m-aţi rugat în mod expres să fac acest lucru. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Dacă prin „a face politică” se are în vedere participarea activă la discutarea publică şi rezolvarea treburilor statului, inclusiv, la promovarea unor interese de partid în lupta pentru putere, cred că răspunsul meu va fi unul negativ. Activitatea politică pe care am desfăşurat-o în vederea creării partidului social-democrat, despre care deja am mărturisit, a fost una rudimentară şi de scurtă durată. În general, cred că îmi este „contraindicat” să fac politică. Nu pot accepta regulile de joc ale politicii de la noi şi nu-mi place să fiu un animal politic. Cred că sunt mai degrabă un tehnocrat; îmi place mult diplomaţia şi ceea ce fac de când mă aflu în serviciul public. 133

30 de întrebări de-acasă 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Îmi vine greu să găsesc ceva „frumos” şi „plăcut” în politica moldovenească care mi-ar plăcea. Preţuiesc oamenii politici care se gândesc la binele public ca la binele propriu. Dar cred că de aceştia sunt foarte puţini. Nu-mi place, ca să nu spun, detest, cinismul, ipocrizia, egoismul, demagogia şi prostia politicienilor autohtoni. Rămân îngrijorat de faptul că până acum nu avem o elită politică autentică şi că unii lideri politici de la noi dau dovadă de o iresponsabilitate crasă faţă de destinele poporului pe care pretind că îl reprezintă. În general, trebuie să recunosc cu regret că politica în felul în care aceasta este concepută şi făcută la noi îmi repugnă. 19. De câteva decenii locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi „mai acasă”: acolo sau la Jora? Probabil, este firesc să mă simt „mai acasă” la Chişinău, unde m-am transferat cu traiul încă în 1976. Aici e casa mea „cu poveşti” în care locuiesc cu familia la care ţin foarte mult. Cu toate acestea, gândurile şi amintirile de locul de baştină şi de casa părintească de la Jora îmi trezesc în permanenţă sentimente melancolice şi nostalgice. 20. Ce Vă mai leagă de Jora natală? Amintirile de copilărie şi de anii pe care i-am trăit în satul natal; casa părintească în care acum locuieşte fratele mai mic; mormintele părinţilor… într-un cuvânt - rădăcinile de unde îmi iau începutul. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Mă bucur mult că peste ani am reuşit să menţin nişte relaţii strânse prieteneşti cu mai mulţi consăteni, printre care Silvia şi Seva Grigore, Valeriu Cerba, Igor Grigore, Iurie Didenco, Anatolie Josan, Vasile Gondiu, Eugenia Gondiu, Sorina Ştefârţă, Ion Cozma, Nicolae (Nicanorovici) Şelaru şi mulţi alţii. Sunt mândru de toţi jorenii care au reuşit în viaţă şi care duc faima satelor noastre în lume. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Stăvilă? Îmi vine greu să identific circumstanţele cruciale în care m-am căsătorit. Probabil, majoritatea familiilor se formează în urma unui joc banal de circumstanţe, ca să nu spun printr-un joc al destinului. Ursiţii se cunosc „întâmplător” la şcoală, facultate, petreceri etc. Eu, bunăoară, m-am întâlnit prima dată cu viitoarea mea soţie la o sindrofie în familia unui bun prieten, căruia 134

30 de întrebări de-acasă i-am devenit nănaş de cununie. M-am căsătorit, însă, peste câţiva ani, pe când eram aspirant la Moscova, având ferma convingere că familia este unul dintre marile sensuri ale vieţii noastre. 23. În ce domenii activează copiii Dumneavoastră? Am două fiice pe care le iubesc nespus de mult. Cea mai mare, Mihaela, a absolvit în acest an liceul şi doreşte să-şi continue studiile la o universitate europeană, la o facultate de drept. Sper să reuşească. Fiica mai mică, Constanţa, este elevă la liceu în clasa a 11-cea. Are o minte ageră. Deocamdată, ea nu şi-a ales domeniul în care va activa. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Îmi place mult să citesc, să-mi petrec timpul cu prietenii şi să călătoresc cu automobilul împreună cu familia. Îmi place şi mie, ca la toată lumea, să merg la picnicuri şi în ospeţe de hramuri. 25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Cred că „omul care mă cunoaşte cel mai bine” sunt chiar eu. În sinea mea pot recunoaşte chiar şi viciile. După mine urmează soţia, copiii, rudele, prietenii şi colegii care, cred eu, mă cunosc sub anumite aspecte, fiecare din punctul său de vedere. A te cunoaşte pe tine însuţi este bine, dar tot atât de important este să te poţi schimba în permanenţă în bine. E nevoie în acest sens „doar” de repere morale solide, de tărie de caracter şi de o voinţă nestrămutată. 26. În casa familiei Stăvilă care bucate şi băuturi se preferă mai mult? În familia mea fiecare îşi are gusturile sale. Mie, bunăoară, îmi place zeama de găină, mămăliga cu scrob sau cu peşte şi mujdei, plăcintele cu varză sau cu ceapă, răciturile. Sigur că le-am cultivat gustul de aceste bucate alese şi celorlalţi membri ai familiei mele, mai ales soţiei, care este originară din Transnistria unde tradiţional se mănâncă mai puţină mămăligă. Eu sunt unicul în familie care mănâncă carne de miel. Fiica mai mare zice că îi este milă de această fiinţă plăpândă. Şi eu de firea mea sunt milos, dar plâng... şi mănânc. Cu băuturile este aceeaşi poveste. Se bea puţin alcool. Băutura care ne uneşte pe toţi în familie este vinul bun pe care îl servim cu plăcere doar când avem musafiri sau la sărbători. 27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră de diplomat. Despre activitatea mea diplomatică aşi putea scrie o carte. Aştept şi eu momentul potrivit când voi ajunge la pensie pentru a scrie memorii. Am cunoscut 135

30 de întrebări de-acasă îndeaproape mai mulţi oameni politici importanţi şi am fost martor ocular şi participant activ la mai multe evenimente legate de politica externă a ţării noastre din anii de independenţă. Cred că cele mai remarcabile episoade din cariera mea diplomatică sunt legate de evenimentele cruciale din istoria Republicii Moldova după proclamarea independenţei sale. În calitate de director politic la Ministerul Afacerilor Externe, viceministru de Externe şi viceministru al reintegrării, am contribuit, în măsura puterilor şi cunoştinţelor mele, la promovarea intereselor tânărului nostru stat de a se afirma pe arena internaţională; la procesul de reglementare a conflictului transnistrean; la negocierile privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ţării noastre; la pregătirea şi desfăşurarea unor vizite importante la nivel de şef de stat, inclusiv în SUA, Franţa, Germania, Federaţia Rusă, China; la diverse reuniuni ministeriale şi conferinţe internaţionale, inclusiv în calitate de şef de delegaţie; la summitul OSCE de la Istanbul care este unul de referinţă pentru noi; la negocierea tratatelor politice de bază cu alte state, inclusiv cu România şi Federaţia Rusă; etc. Am activat în două misiuni diplomatice, la Bruxelles şi la Kiev. Cred că nu voi greşi afirmând că cele mai aprigi „lupte diplomatice” pentru Moldova au fost purtate în forurile internaţionale, îndeosebi, în OSCE, summit-ul de la Istanbul din anul 1999 fiind, probabil, cel mai elocvent exemplu în acest sens. Am avut, de asemenea, şi multe întâmpări „diplomatice” amuzante. Imi place să povestesc, bunăoară, de un caz haios legat de prima vizită oficială în Bulgaria a preşedintelui Mircea Snegur, care a avut loc în anul 1992. Era într-o zi de duminică, la început de septembrie, când delegaţia moldovenească, din care făceam parte şi eu, trebuia să zboare spre Sofia, aproximativ pe la ora 15.00, aşa cum era obişnuit, cu un avion special. Ironia soartei, însă, mi-a jucat o festă. Dispecerul din parcul auto al Guvernului „uitase” (sic!) să trimită maşina de serviciu care trebuia să mă transporte la Aeroport pe mine şi încă pe doi colegi de ai mei. Unul dintre aceştia era Iurie Leancă – unul dintre cei mai străluciţi diplomaţi din pleiada celor care au pus temelia noii diplomaţii moldoveneşti. Fără a bănui ce se întâmplă şi neavând telefon la domiciliu, am aşteptat acasă automobilul cu pricina până la o limită critică de timp. Înţele-gând că acesta nu mai vine şi că aşi putea întârzia, în ultima clipă am luat un taxi care oricum nu putea să ajungă la timpul cuvenit. În acelaşi timp, toţi membrii delegaţiei urcaseră în avion, aşteptând decolarea navei. După vreo 20-30 de minute de aşteptare preşedintele Snegur i-a „poruncit” ministrului de Externe Nicolae Ţâu să se intereseze „de ce nu zburăm?”. Pentru că am reuşit să-l prevenim în ultimul moment la telefonul din Sala delegaţiilor oficiale (atunci nu erau telefoane celulare), ministrul Ţâu, „fără entuziasm deosebit”, i-a „povestit” şefului statului de întârzierea „băieţilor” săi. La indicaţia fermă a preşedintelui Snegur: „Să zburăm fără ei”, ministrul Ţâu a răspuns fără a ezita şi fără „drept 136

30 de întrebări de-acasă la replică”: „Nu putem zbura pentru că documentele care trebuie semnate sunt la ei” (era vorba de vreo 13 acorduri care erau în geanta mea). În cele din urmă, după o lungă „aşteptare prezidenţială” am urcat în avion şi noi, „trei crai de la răsărit”, cu gândul că într-un atare mod lamentabil şi ruşinos ne vom încheia cariera diplomatică. Din fericire, atunci şefii noştri au fost indulgenţi cu noi, deşi ne simţeam nevinovaţi, dându-ne şansa de a ne continua activitatea la MAE. Cred că a fost cea mai penibilă situaţie în viaţa mea de diplomat. Au mai fost şi alte întâmplări curioase despre care voi povesti cu altă ocazie. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Eu aşi dori mult ca ţara noastră să întrunească criteriile (de la Copenhaga) de aderare la Uniunea Europeană într-un termen cât mai restrâns. Mă bucur nespus de mult că actuala conducere a ţării noastre promovează cu atâta fermitate şi perseverenţă politica de integrare europeană. Cred că cel mai mult depinde de noi, de clasa politică şi de societatea moldovenească în întregime, cât de repede vom reuşi să ne integrăm în UE. În opinia mea, lozinca de „a aduce Europa la noi acasă” este una pertinentă şi remarcabilă pentru că, în accepţie comună, aceasta este expresia unei voinţe politice ferme de a edifica o societate şi un stat pe principii şi standarde europene în faţa căreia „uşile Europei” se vor deschide larg şi generos. Este greu de spus exact cât timp va dura procesul de primenire a societăţii noastre în care ne-am angajat de mai mulţi ani, pentru a face faţă standardelor europene. Dacă cu toţii ne vom trudi asiduu şi cu pasiune în acest sens şi nu vom da motive pentru critici sau reproşuri la adresa noastră, rezultatul va veni de la sine. 29. Una dintre problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv? De problema transnistreană mă ocup, în virtutea obligaţiunilor de serviciu, dar şi dintr-un anumit entuziasm, chiar din momentul declanşării acestui conflict, de aceea aşi putea să povestesc multe lucruri în cunoştinţă de cauză. Voi mărturisi din capul locului că în activitatea pe care o desfăşor am şi o motivaţie personală serioasă, având în vedere faptul că soţia mea este din Transnistria, unde avem mai multe rude, inclusiv mama ei. Există mai multe argumente pertinente care ne permit să afirmăm că diferendul transnistrean poate fi soluţionat relativ uşor şi în termeni restrânşi. Spre deosebire de alte conflicte secesioniste din spaţiul ex-sovietic, conflictul transnistrean este considerat unul mai puţin complex. În acest sens, se invocă de obicei faptul că în cazul crizei transnistrene nu există antagonisme de natură etnică sau religioasă care ar implica dificultăţi insurmontabile în procesul de 137

30 de întrebări de-acasă reglementare. La nivelul oamenilor de rând care locuiesc pe cele două maluri ale Nistrului nu există vrajbă şi ură, ei fiind absolut compatibili pentru a trăi în pace şi bună înţelegere într-un stat moldovenesc reunificat. Există o strategie de soluţionare a problemei transnistrene bazată pe o abordare complexă a tuturor aspectelor legate de conflict, care este cea mai bună din toate cele câte au existat până în prezent. A fost creat un mecanism pertinent de negocieri în formatul „5+2”, în care sunt implicaţi direct factori internaţionali importanţi, precum Misiunea OSCE în Moldova, Federaţia Rusă şi Ucraina în calitate de mediatori, şi Uniunea Europeană şi SUA ca observatori. Printre factorii favorabili voi menţiona, de asemenea, manifestarea unui consens naţional şi a unei voinţe politice ferme a conducerii Republicii Moldova, un exemplu elocvent în acest sens constituind adoptarea în unanimitate în iunie-iulie 2005 de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii cu privire la principiile de bază ale statutului special al Transnistriei, precum şi a apelurilor cu privire la democratizarea şi demilitarizarea acestei regiuni... În ultimă instanţă, pentru atingerea obiectivelor urmărite important este să putem înfrunta vicisitudinile şi intemperiile politice. 30. Ce a-ţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Aşi dori tuturor consătenilor mei să păstreze faima de altă dată a Jorilor noastre; să facă şi în continuare fapte frumoase pentru ca satele noastre să fie cunoscute bine în toată ţara. Cititorilor acestei publicaţii prestigioase care este CUVÂNTUL le doresc mai mult optimism, tenacitate şi încredere în ziua de mâine, care cu siguranţă va fi una mai bună şi mai prosperă. 10 octombrie 2008

138

30 de întrebări de-acasă

Mă mândresc cu spitalul şi colegii alături de care muncesc Gheorghe Grosu, medic-şef la Spitalul republican pentru copii „Em. Coţaga” din Chişinău, s-a născut la 26 martie 1949 în comuna Verejeni, raionul Teleneşti, într-o familie de ţărani. După şcoala de opt ani din satul natal, şi-a continuat studiile la şcoala medie din orăşelul Teleneşti, apoi a susţinut cu succes examenele de admitere la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău şi a fost înmatriculat la Facultatea de pediatrie. În 1972 a absolvit facultatea, iar în anul 1973 a finisat studiile în internatură pe specialitatea Pediatrie. În 1973 şi-a început activitatea de medic pediatru în satul Susleni, raionul Orhei, unde a lucrat până în 1978. În ianuarie 1978 a fost numit în funcţia de medic-şef adjunct pe obstetrică şi pediatrie la spitalul raional din Călăraşi. În 1986 a fost invitat la serviciu în aparatul central al Ministerului Sănătăţii, unde a activat la început în funcţie de inspector-medic, apoi consultant şi şef-adjunct la Direcţia Asistenţă medicală a Mamei şi Copilului. În 1994 a fost transferat în funcţie de director-adjunct, medic-şef pe Clinică la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, iar în 1996 a fost transferat în funcţia de medic-şef al Spitalului clinic republican pentru copii „Em. Coţaga”, unde activează până în prezent.

139

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Gheorghe Grosu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Subînţeleg cuibul părintesc de unde mi-am luat zborul, satul natal unde trăiesc rudele şi prietenii de copilărie, ţara unde activez toată viaţa conştientă. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Primele lecţii de viaţă le-am primit de la părinţii mei, primele litere m-a învăţat dna Ana Busuioc şi primul conducător de clasă Petru (Gheorghevici) Gâscă. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Pe bunei nu i-am cunoscut. Părinţii mei au fost simpli ţărani, care iubeau pământul, credeau sincer şi profund în Dumnezeu, nu lipseau niciodată de la serviciile divine. Tatăl meu avea o voce puternică şi plăcută, toată viaţa a cântat în biserică, mulţi ani a fost dascăl bisericesc. Activitatea lui a fost recunoscută de Patriarhie, dar mai mult de sătenii lui şi chiar de oamenii din satele apropiate. 4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Cărţile vechi şi foarte vechi bisericeşti, pe care iubeam să le citesc în grafie latină (pe atunci nu prea răspândită). 6. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în s. Verejeni în ultimele decenii? Pozitiv. S-au schimbat chiar şi oamenii, au devenit mai comunicabili, cunosc mai bine lumea. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Activist moderat. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Onestitate, să fie comunicabil, muncitor. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Colegii şi şefii mei apreciază calităţile mele de lider. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Viaţa şi munca cinstită. 11. Cum şi de ce aţi ales cariera de medic? La vârsta de 7 ani am suportat o operaţie de apendicită. M-a operat doctorul 140

30 de întrebări de-acasă Vainştoc din Teleneşti. Atunci am şi hotărât – voi fi medic. 12. Cu ce fapte se mândreşte îndeosebi medicul Gheorghe Grosu? La toate treptele de activitate m-am străduit să ajut copiii bolnavi. Mă mândresc că am putut să cultiv copiilor mei dragostea faţă de oameni, că au îmbrăţişat profesia de medic şi la rândul lor ajută bolnavii - fiica este medic-neurolog pentru copii, fiul – medic otorinolaringolog. Mă mândresc cu spitalul pe care-l conduc şi colegii mei cu care lucrez. 13. Numiţi câţiva consăteni, pe susţinerea cărora puteţi conta în orice moment. Prietenii mei de copilărie Fiodor Străjescu, Nicolae Chihai, Victor Bunescu. 14. Care sunt principiile de viaţă ale medicului Gheorghe Grosu, peste care nu se poate trece în nici un caz? Dragostea faţă de oameni. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Niciodată. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Un singur moment. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Nu. Socot că profesia mea este în afara oricărei politici. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Apreciez eforturile tuturor partidelor politice pentru integrarea Europeană a Republicii Moldova. În rest – vorbe goale. Păcat că suferă omul de rând. 19. De câteva decenii locuiţi la Chişinău. Unde Va simţiţi mai “acasă”: acolo sau la baştină? Mă simt bine acolo unde mă pot afirma. Îmi pare rău că nu toţi moldovenii pot să rămână acasă. 20. Ce Vă mai leagă de satul natal? 141

30 de întrebări de-acasă Rudele, prietenii şi amintirile din copilărie. Spre regret, părinţii nu sunt în viaţă. În sat trăiesc doi fraţi şi o soră. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Spre regret, printre colegi şi prieteni nu prea am consăteni. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Grosu? Dragostea. 23. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? În familie, cu copiii şi nepoţii. 24. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Soţia. 25. În familia Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate? Bucatele gătite de soţie. Din băuturi - divinul, adică coniacul de producţie moldovenească, la timpul şi locul potrivit. 26. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Nu prea mulţi, în cazul că vor fi conjugate toate eforturile partidelor politice, inclusiv a celor de la guvernare. 27. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Nu se văd rezultate şi degrabă nu se va soluţiona. Sunt prea mari interesele geopolitice. 28. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor noştri din regiunea Orhei? Să vă păstraţi sănătatea din tinereţe. 29. Dacă aţi reduce viaţa la un argument, care ar fi acesta? Viaţa este numai una, trăiţi-o din plin. 30. Dacă Vi s-ar da posibilitate să re-trăiţi cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, pe care l-aţi alege? Apariţia pe lume a urmaşilor urmaşilor mei, adică a nepoţeilor. 17 octombrie 2008

142

30 de întrebări de-acasă

Apreciez mult inteligenţa, responsabilitatea, punctualitatea... Valeriu Streleţ s-a născut la 8 martie 1970 în comuna Ţareuca, raionul Rezina. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de istorie şi Academia de Studii Economice, facultatea Economie Generală şi Drept, specialitatea Drept economic. A studiat de asemenea la Institutul European de Studii Politice. Activitatea de muncă a început-o la Liceul Român – Francez „Gh. Asachi” (mun. Chişinău), în calitate de profesor de politologie şi istorie a culturii. Apoi a fost şef departament la Fondul de Investiţii pentru Privatizare „CAIS”, director la firma „Bioagrochem”, iar din 2003 este director general al FPC „Bioprotect”. În perioada 1994-2001 a fost preşedinte al Ligii Naţionale a Tineretului din Moldova. Din 2001 şi până în 2007, în paralel cu activitatea în producţie, a exercitat funcţiile de subsecretar general şi vicepreşedinte al Partidului Social Liberal, din 2007 – vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Vorbeşte trei limbi străine. Preferă badmintonul, ciclismul, lectura, muzica, turismul.

143

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Valeriu Streleţ! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Locul unde lucrurile care te înconjoară emană o căldură şi un confort aparte, unde ai sufletul împăcat şi eşti în deplină armonie cu cei dragi şi apropiaţi. 2. Unde Vă simţiţi mai „acasă”: la Ţareuca, unde V-aţi petrecut copilăria şi adolescenţa, sau la Chişinău, unde locuiţi? Cred că deja în egală măsură, dar în primii vreo zece ani de „cucerire” a Chişinăului fiecare vizită la Ţareuca era ca un mic popas într-o oază dătătoare de noi puteri. 3. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Îmi vine greu a determina o persoană sau un eveniment anume. A fost mai degrabă o sumă de persoane şi condiţii. Din profesori certă este influenţa dnei Maria Boleac, profesoară de română şi şefă de studii la şcoala din Ţareuca, care mi-a altoit dragostea faţă de literatură, verticalitate şi insistenţă în atingerea scopurilor. Din profesorii universitari: dl profesor, doctor habilitat Anatol Petrencu, care, fiindu-mi decan de facultate şi conducător ştiinţific la teza de licenţă, m-a convins să nu întreprind nişte paşi care mi-ar fi orientat absolut altfel biografia şi cursul vieţii. Din cărţile citite în grabă la Ţareuca – „Frunze de dor” (Druţă), „Fraţii Jderi” (Sadoveanu), „Roşu şi negru” (Stendhal) etc. Din cărţile citite în mediul universitar: toată opera lui Soljeniţin, filosofia lui Kant şi Heghel, dar şi cea a lui Nietzsche şi Shopenhauer, opera scriitorilor clasici români. Dar cred că o contribuţie substanţială şi-a adus-o întreg mediul în care am crescut, dispariţia timpurie a tatălui meu, lipsa unei biciclete, pe care am asamblat-o doar în clasa a IX-a din piese luate de la prieteni, cât şi lipsurile materiale care m-au determinat să muncesc cu hotărâre pentru a asigura un trai decent familiei mele. 4. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră? Despre bunei – că au fost oameni gospodari şi oneşti, despre părinţi – că, deşi au fost oameni simpli, au avut un suflet mare şi au reuşit să ne ridice pe picioare şi să ne lanseze în viaţă cu o capacitate educată de a ne promova în continuare. 5. Dar despre colegii de şcoală şi de facultate? Comunic cu unii din colegii de clasă, dar destul de rar. Ne-am întâlnit în iunie 2007 la jubileul de 20 de ani de la absolvirea şcolii şi am constatat că 144

30 de întrebări de-acasă marea majoritate din ei sunt persoane realizate. Cât ţine de colegii de facultate – ne vedem şi ne auzim mai des, poate graţie şi faptului că cu unii din ei avem mai multe interese comune. Am colegi de facultate care au realizări destul de impresionante în domeniile în care activează, fie afaceri sau în serviciul public. Ne întâlnim în fiecare an în ultima sâmbătă a lunii iunie, respectând o tradiţie pe care am inaugurat-o în seara Balului de absolvire a facultăţii, în îndepărtatul an 1993. 6. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Ţareuca în ultimii ani? Din păcate, n-am prea remarcat schimbări în bine. Schimbările cele mai vizibile sunt creşterea numărului de baruri, îmbătrânirea satului, o derută în sistemul de valori pe care le mai împărtăşesc consătenii mei. Dar am impresia, că cele enumerate pot fi constatate şi în multe alte localităţi din Moldova. 7. Care personalităţi din partea locului, credeţi, ar merita să rămână înveşnicite într-un mod aparte în istoria localităţii? Cred că marea majoritate a dascălilor mei, în special dna Maria Boleac, dar şi mulţi oameni simpli dar foarte oneşti şi înţelepţi, cel mai relevant exemplu în acest sens fiind un vecin bătrân din copilăria mea – moş Simion, care avea un credo: ”Băiete, hoitul (avea în vedere trupul) trebuie muncit”. 8. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? La şcoală am fost membru al comitetului comsomolist, dar la facultate am fost destul de rapid captivat de idealurile renaşterii naţionale, deoarece perioada studiilor a coincis cu primele mişcări democratice, declararea independenţei, trecerea la grafia latină şi declararea limbii române ca limbă de stat. 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Apreciez deosebit de mult inteligenţa, corectitudinea, consecvenţa în promovarea anumitor valori şi realizarea obiectivelor propuse, responsabilitatea, punctualitatea. Oricare persoană care posedă aceste calităţi îmi poate fi un bun prieten şi poate conta că îi voi răspunde cu reciprocitate. 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? În perioada facultăţii şi constituirii afacerii mele eram sigur că posedam aceste calităţi. Acum sunt parte dintr-o echipă cu personalităţi care 145

30 de întrebări de-acasă demonstrează un alt standard al calităţilor de lider, mobilizându-mă şi pe mine de a-mi perfecţiona abilităţile în acest domeniu. 11. Cine şi când V-a ajutat să dezvoltaţi aceste calităţi? La etapa iniţială capacitatea de impunere a voinţei în faţa semenilor mei mi-a fost educată de mediul în care am crescut. Ulterior calităţile de lider s-au format atât la facultate, cât şi în perioada cât am fost preşedinte al Ligii Naţionale a Tineretului (1993-2001). 12. Cum îmbinaţi cariera de administrator cu cea de politician? Deseori experienţa acumulată în domeniul afacerilor se dovedeşte deosebit de utilă în domeniul politic şi viceversa. Dar ambele domenii necesită multă muncă, perseverenţă, disciplină. 13. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi Valeriu Streleţ? Sunt mândru de feciorii mei, de Compania „Bioprotect”, pe care am constituit-o şi pe care o administrez, de prietenii mei, de echipa de tineri politicieni de la PLDM, la constituirea căreia mi-am adus aportul şi parte a căreia sunt. 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Valeriu Streleţ, peste care nu se poate trece în nici un caz? Corectitudinea în afaceri, responsabilitatea faţă de cei apropiaţi şi faţă de propria sănătate, onestitatea şi sinceritatea în relaţiile cu prietenii şi echipa cu care mergi spre un obiectiv comun. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Am avut asemenea experienţe, din fericire nu prea dese şi nu recente. Dar consider că „trădările” sunt deseori o consecinţă a ignoranţei, naivităţii şi imprudenţei celui care se consideră „trădat”. Constat cu regret că noţiunea de „trădare” a devenit comodă în utilizare pentru mulţi din 146

30 de întrebări de-acasă conaţionalii noştri care tind să-şi justifice prin ea propria lene, laşitate şi lipsă de verticalitate. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Fireşte că da, ca şi majoritatea oamenilor. Sunt momentele legate de decesul tatălui meu, de perioada extrem de încordată din timpul lansării mele în afaceri etc. 17. Prin ce Vă atrage politica? Prin faptul că este meseria oamenilor puternici şi ambiţioşi. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Apreciez efortul unor entuziaşti de a menţine credinţa cetăţenilor în posibilitatea de a face o politică onestă în numele prosperării generaţiilor actuale şi viitoare. Îmi displace profund maniera perfidă a actualilor guvernanţi (comuniştii) de a compromite oricare tentativă de propulsare în scena politică autohtonă a actorilor politici competenţi şi oneşti; lipsa de interes şi incapacitatea conaţionalilor noştri de a se documenta în materie de promovare a adevăratelor valori cât şi tendinţa slugarnică a majorităţii cetăţenilor de a-şi exprima opţiunea electorală „cu burta”. 19. În opinia Dumneavoastră, ce ar trebui să facă autorităţile din R.Moldova pentru ca personalităţile autohtone, tineretul plecat la studii peste hotare, să revină acasă? Fireşte că perspectiva revenirii personalităţilor şi tineretului acasă este în dependenţă directă de gradul de atractivitate a ţării. Or, acest fapt presupune un nivel de trai decent, garantarea drepturilor fundamentale la libera expunere a opiniilor, libera circulaţie, garantarea protecţiei proprietăţii private etc. Cu certitudine că actualele autorităţi (comuniştii) nu sunt capabile de a asigura majoritatea din condiţiile enunţate mai sus. Marea noastră speranţă este legată de electorala 2009, nutrind speranţe că după alegeri Moldova va reveni pe făgaşul firescului şi normalităţii, debarasându-ne pentru totdeauna de ruşinosul brand de „tară cu guvernare comunistă”. 20. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi colegi de şcoală, facultate? Doar colegi de facultate. 21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Streleţ? 147

30 de întrebări de-acasă Afecţiunea faţă de soţia mea şi tinereţea. 22. Povestiţi-ne despre copiii Dumneavoastră. Copiii mei sunt elevi la Gimnaziul „Orizontul” din Chişinău: băiatul mai mare – în clasa a VII-a, cel mai mic – în clasa a IV-a. Sper foarte mult ca efortul lor de a se pregăti excelent pentru viaţa matură să-şi găsească valorificare şi apreciere aici, acasă, în ţara lor natală, în care au simţit primele emoţii la răsăritul soarelui, gustând din răcoarea izvoarelor în toiul unei zile aride, conducând, atunci când va veni timpul, acasă o domnişoară. 23. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? În rarele week-end-uri parţial libere practic ciclismul şi badmintonul împreună cu feciorii şi prietenii mei. Ador lectura, acordând prioritate literaturii despre doctrinele economice. În concedii plecăm în afara ţării, prioritar în Bulgaria şi Austria, pe litoral sau pentru practicarea schiului. 24. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Cred că mă cunoaşte bine soţia mea şi feciorul cel mai mare. 25. În casa familiei Streleţ care bucate şi băuturi se preferă mai mult? Bucatele noastre naţionale: sarmale, răcituri de cocoş, plăcinte, zeamă, friptură, murături, care sunt deosebit de gustoase şi dătătoare de vigoare cu un pahar de vin bun de casă. 26. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră de om de afaceri. N-o să uit una din primele mele afaceri: exportul în Rusia a 10 tone de cireşe. Aveam înţelegere fermă cu un conaţional de-al nostru, stabilit în Rusia, că va cumpăra marfa. Însăşi ajungerea la destinaţie a fost plină de peripeţii în condiţiile debandadei legislative şi vamale de la începutul anilor 90. Acolo, însă, m-am văzut nevoit să repartizez cireşele, care erau uşor alterabile, la mulţi cumpărători mărunţi necunoscuţi, deoarece moldoveanul nostru se dovedise a fi un escroc. Cu mari eforturi, abia de-am reuşit să recuperez banii împrumutaţi pentru această afacere. A fost o lecţie dură în mai multe privinţe, învăţămintele căreia mi-au prins bine ulterior. Un alt moment important a fost constituirea companiei „Bioprotect”, impusă de un atac al Camerei de Licenţiere asupra precedentei mele companii – „Bioagrochem”. 27. Ce ar trebui să facă autorităţile, societatea de la noi ca Moldova să 148

30 de întrebări de-acasă corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Societatea ar trebui să se debaraseze de iluzii nostalgice şi să-şi aleagă alte autorităţi, ne comuniste, iar noii aleşi să muncească onest şi cu dăruire pentru a-şi servi poporul. Sunt sigur că ascensiunea la guvernare a unei noi generaţii de politicieni va constitui un start al dezvoltării rapide şi integrării eficiente în comunitatea statelor civilizate. 28. Care formaţiune (formaţiuni) ar fi capabile, în opinia Dumneavoastră, să scoată R.Moldova în rândul ţărilor prospere şi cu adevărat democrate? O singură formaţiune nu va reuşi o redresare carÎn sala de şedinţe a oficiului Organizaţiei Naţiunilor dinală a situaţiei. Unite din Geneva Vom avea nevoie cu certitudine de o cumulare a efortului unui „nou val” de politicieni, veniţi din diferite formaţiuni, care vor împărtăşi valori şi aspiraţii comune. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv? Cetăţenii Transnistriei se vor dori cetăţeni ai Republicii Moldova doar când aceasta va fi atractivă prin prosperitate, libertăţi garantate şi realizate. Cu certitudine că o altă condiţie fundamentală pentru soluţionarea diferendului este dispariţia premiselor politice care alimentează existenţa regimului separatist şi anume compensarea prin ceva echivalent a intereselor Federaţiei Ruse pentru această regiune. Or, aceste obiective ar putea fi abordate cu seriozitate şi eficienţă doar de o nouă guvernare, care va apărea mai credibilă în perceperea cetăţenilor din stânga Nistrului. Dar nu va fi o sarcină uşoară. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL149

30 de întrebări de-acasă ui, consătenilor, tuturor cititorilor? Aşi vrea să-mi cer scuze pentru faptul că nu m-am întors la baştină după facultate şi să-i asigur că oricare ar fi domeniul în care voi activa în continuare, voi depune toate eforturile pentru prosperarea locurilor mele natale. Îi îndemn pe toţi pământenii mei să creadă cu fermitate în forţele proprii, să studieze şi să-şi cunoască drepturile, să muncească, să se îngrijească de sănătatea proprie şi cea a apropiaţilor, să-şi educe copiii cu credinţă într-un viitor demn şi prosper al Moldovei. 5 decembrie 2008

150

30 de întrebări de-acasă

Sufletul îmi este împăcat Vladimir Curbet, artist al poporului din Republica Moldova şi URSS, laureat al Premiului de Stat, cavaler al „Ordenului Republicii”, consecvent animator al vieţii culturale din R.Moldova, cunoscut coregraf, etnograf şi folclorist, este unul din cei mai longevivi oameni de artă de la noi, activând în acest domeniu mai bine de 60 de ani. Despre fenomenul Vladimir Curbet s-a scris şi se va mai scrie încă mult, inclusiv despre faptul cum a cercetat şi valorificat tradiţii, datini şi obiceiuri, cântece şi dansuri, port popular, modul cum s-a impus în calitate de conducător artistic şi prim-coregraf al ansamblului „Joc” (din anul 1957). S-a născut la Susleni, Orhei, la 13 septembrie 1930. Este autorul a şapte cărţi de referinţă: ”La vatra horelor”, „Tot cu cântecul mă mângâi”, „Promotori ai artei populare”, „Aşa-i jocul pe la noi”, „La gura unei peşteri de comori”, „Grai şi tradiţii ne-au unit”, „Valori perene româneşti”, ” La vatra jocului străbun”.

151

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Vladimir Curbet! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasa”? Prin 1970, fiind în turneu în Argentina, am fost invitaţi să prezentăm un spectacol la fazenda (adică moşia) unui latifundiar local. Acesta, împreună cu familia, a rugat să mai dansăm o dată, şi încă o dată, spunându-ne în spaniolă că va plăti cât este nevoie. După concert ne-a invitat pe toţi la o masă de sărbătoare. Surpriza cea mare a fost o mămăligă enormă, care aburea în mijlocul mesei. Fetele noastre s-au orientat repede şi au început să taie mămăliga cu o aţă. Şi atunci stăpânul fazendei a început să plângă în hohote. Am aflat că dânsul era, de fapt, moldovean şi plecase în Argentina prin anii ‚30, în căutarea unei vieţi mai bune. Scopul şi-l atinsese, dar pierduse relaţiile cu baştina şi nu mai spera să audă grai matern. Când a aflat despre turneul ansamblului „Joc”, a mers la impresar, reuşind să-l convingă, plătind bani buni, ca o zi ansamblul s-o petreacă împreună cu familia lui. Dar mai întâi a vrut să se convingă că noi cu adevărat suntem din Moldova, născocind episodul cu mămăliga. Reacţia fetelor noastre l-a dat gata: or, numai la noi mămăliga se taie cu aţa. Când m-aţi înÎmpreună cu ansamblul „Joc” a colindat întreaga trebat ce înseamnă lume. pentru mine noţiunea „acasă” mi-am adus aminte de acel fazendero care obţinuse în viaţă totul ce-a dorit, dar lipsa căldurii şi a mirosului fumului specific vetrei părinteşti i-a ros sufletul toată viaţa. Cred că poţi obţine multe de la viaţă, dar e mare nenoroc să nu ai posibilitate să-ţi vezi casa părintească. Noi atunci, vrând– nevrând, l-am ajutat pe acel bătrân fazendar, măcar câteva ore să se simtă acasă. 2. Cine au fost dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Cozma Curbet, fratele mai mare al mamei, care m-a înfiat după ce am rămas fără tată la vârsta de doi ani. El a fost trompetist în orchestra gărzii 152

30 de întrebări de-acasă imperiale din Sankt-Petersburg, iar din 1920 până în 1933 a cântat într-o fanfară care purta numele reginei Maria, la Bucureşti. Cu dânsul am început să cânt la nunţi şi cumetrii. Copilăria şi tinereţea mea au trecut într-o perioadă grea - cedarea Basarabiei, războiul, foametea. De la tata am învăţat să muncesc, dar şi să fiu răbdator şi perseverent. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Pe tatăl meu biologic l-a chemat Vasile Chelaru, era sublocotenent în armata română, originar din Iaşi. Era ofiţer la un pichet de grăniceri de la Nistru şi s-a îndrăgostit de o puştoaică naivă, fiică de răzeşi din Susleni. Tânărul ofiţer, văzându-se tată, şi-a dus familia la părinţii săi la Iaşi. Bunelul de pe tata, Octavian Chelaru, era avocat, iar bunica, Alexandrina profesoară de română şi franceză la Universitatea din Iaşi. Am rămas orfan la doi ani. La hotarul cu Ungaria şi Iugoslavia atmosfera se tensioanse în 1933 şi tata, proaspăt avansat în gradul de locotenent, a fost transferat cu serviciul încolo. Peste puţin timp a căzut răpus de un glonte. Mama nu s-a lăsat înduplecată de socri, care vroiau să rămână la ei, s-a întors acasă, la Susleni. Avea 19 ani şi şi-a găsit repede logodnic, dar care i-a spus că o ia în căsătorie numai fără copil. M-au înfiat fratele mai mare al mamei, Cozma, împreună cu soţia sa Vasiliţa Curbet, care nu aveau copii şi care ţineau foarte mult la mine. Părinţii mei adoptivi au fost nişte oameni de-o cumsecădenie şi probitate morală deosebită. Când s-a hotărât destinul meu, tata Cozma s-a întors de la Bucureşti la Susleni, dar de cântat nu s-a lăsat. Avea un talent muzical de la Dumnezeu, singur a învăţat carte, putea să interpreteze o melodie ascultând-o sau citind doar o dată notele. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă fie prieten? Trebuie să-i placă munca şi să nu-şi irosească timpul cu chestii mărunte. Nu agreez oamenii invidioşi - invidia, ca rugina, mutilează sufletul. Invidia, dar şi beţia, îl pierd cu zile pe artist. 5. Aveţi calităţi de lider? Când aţi descoperit că le posedaţi? Când am început să lucrez la casa raională de cultură din Susleni, în anul 1949 (în acel an Susleni a devenit al 60-lea raion din RSSM cu secretari de partid, procurori, judecători ruşi), când am reuşit să montez două dansuri, cu care am luat locuri de frunte la festivalul republican de creaţie populară. În 1957 am devenit director artistic şi prim coregraf al ansamblului „Joc”, fiind al treisprezecelea în această funcţie, pe care o deţin până astăzi. 153

30 de întrebări de-acasă 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi ca profesionist? Tata Cozma Curbet. Trebuie să remarc că termenul „curbet” semnifică saltul calului în avânt peste un obstacol cu picioarele strânse înainte, precum îşi strânge pasărea picioarele în timpul zborului. Am impresia că omul nu întâmplător îşi poartă numele pe care i-l hărăzeşte destinul. „Curbet” semnifică şi modul în care am trăit – întotdeauna gata să iau încă un obstacol. Din 1937, adică de la 6 ani şi până în 1957, mi-am făcut universităţile trăind lângă tata Cozma, umblând cu orchestra lui pe la nunţi, cumetrii şi petreceri. Deoarece eram mic de statură, mi se punea un taburet sub picioare, să nu rămân la genunchiul muzicanţilor şi cântam la trompetă aşa de se aduna lumea ca la minune. Am cântat la vreo 200 de nunţi şi tot la atâtea hore, prin tot fostul judeţ Orhei, dar şi dincolo de hotarele lui. 7. Nu aţi încercat să Vă afirmaţi în alte domenii? De exemplu, să rămâneţi marinar, după serviciul militar satisfăcut în Flota Mării Negre. În 1957, când am fost numit coregraf la „Joc” (cu mulţi dansatori veniţi de pe aiurea), unii mi-au spus-o în faţă: „Mî tebia siedim za dve nedeli” (Cu tine ne lămurim în două săptămâni). Nu li s-a împlinit gustul. Eu am rămas pe totdeauna, cei cu prognoza şi-au luat rândeaua. Am început să aduc în ansamblu băştinaşi, pe care i-am descoperit prin satele noastre, i-am crescut, i-am ocrotit. Am în „Joc” 12 artişti ai poporului şi 33 de artişti emeriţi. Arătaţi-mi un alt colectiv din spaţiul post-sovietic cu atâtea performanţe! 8. La şcoală, în facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Am făcut şcoala pe lângă Universitatea populară de arte din Moscova şi Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Nu am fost nici disident, nici activist. M-am ţinut numai de muzică şi dans. 9. Povestiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Metodie Cutev, coregraf bulgar, Nicolae Sulac, Maria Bieşu, consăteanul meu Iurie Sadovnic, toţi soliştii „Joc”-ului pe parcursul a mai bine de jumătate de secol. Am scris despre ei în ultima carte „La vatra jocului străbun”. Nici un nume, nici un dans sau cântec înterpretat nu a fost uitat. 10. Aţi făcut în viaţă şi politică? Nu, politica mea a fost dansul, folclorul pe care l-am valorificat în permanenţă şi voi continua să le valorific şi să le pun în scenă câte zile îmi va da Cel de Sus. 11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să 154

30 de întrebări de-acasă creem o clasă politică care să ducă poporul nostru pe drumul dezvoltării democratice? Nu am avut lideri de valoare. Cei pe care i-am avut, cu şcoală sovietică, au fost uşor şantajabili, adică purtaţi uşor de cap de către serviciile speciale. E păcat că s-a întâmplat aşa. Numai cei tineri, în deosebi cei cu şcoală în România şi în Occident, cred că vor schimba destinul republicii. 12. Povestiţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră. Eu le-aşi spune cumpene. Pe la sfârşitul lui iunie 1941 nişte soldaţi ruşi pârleau un porc în livada de nucari a satului. Eram prin apropiere cu verişorul meu Sergiu Nacu. Nitam-nisam aceştea ne-au reţinut şi ne-au luat la bătaie. Ulterior am aflat că cineva le furase din camion tutunul. După ce ne-au bătut măr, ne-au aruncat într-o fântână. Ne-am aflat în apă până la gură destul de mult timp, până când Gavril Curbet, fratele mai mare al tatei, ne-a scos. Peste două săptămâni Sergiu a murit, soldaţii îi dezbătuseră plămânii. Prin 1946 m-am îmbolnăvit de tifos. M-au crezut mort şi m-au dus în morgă. Acolo mi-am revenit la miez de noapte şi, pipăind în întuneric corpuri reci, am început să ţip, fapt care a alertat personalul. Altă cumpănă a fost foametea. Atunci ne-au luat totul de la casă, chiar şi cei doi saci de făină ascunşi de tata în cuptor. Nu ruşii i-au descoperit, dar unul din „activiştii” satului, care se gudura în faţa autorităţilor. Atunci tatei i-au rupt clavicula cu patul armei. Am ieşit din iarna ceea mâncând rădăcini de ierburi. Când am început să strângem spice, eram umflaţi de foame, că nu ne cunoşteam unul pe altul. Grâul îl măcinam la râşniţă în două cu pleavă, să iasă mai multă făină. 13. Numiţi principiile Dumneavoastră, peste care nu puteţi trece. Nu se poate trece peste omenie, cumsecădenie, credinţa în Dumnezeu. 14. Aţi fost trădat vreo dată de colegi sau prieteni? Au încercat odată să mă alunge din serviciu nişte inşi pe care i-am făcut cu 155

30 de întrebări de-acasă titluri, apartamente, maşini, slavă. Nu le-a mers. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Odată zburam de la Madrid spre Francfurt pe Main. După ce avionul a decolat, un membru al delegaţiei noastre descoperi sub scaunul său o pungă de plastic în care ticăia un ceasornic. Am anunţat echipajul, care a decis să aterizeze pe un aeroport de lângă Paris. Ulterior ni s-a spus că am avut noroc: peste 15 minute după ce am aterizat „coletul” urma să explodeze. Altă dată, când zburam spre Australia, Boeing-ul nostru începu să piardă surprinzător înălţimea. Ne sărutam, ne luam rămas bun unul de la altul şi ne rugam Celui de Sus să ne salveze sufletele. Nu ştiu, ori ruga noastră a fost auzită, ori altceva a intervenit, dar când avionul era deja la vreo 500 de metri de asupra oceanului, piloţii au reuşit să stabilizeze maşina. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Curbet? Dragostea. Împreună cu soţia Tatiana avem un fiu şi o fiică, Viorica şi Marcel şi două nepoţele: Ana–Maria şi Patricia-Laura. 17. Când nu sunteţi ocupat în repetiţii şi spectacole, ce faceţi? Citesc, dar şi scriu. Am publicat, precum am menţionat mai sus, şapte cărţi. 18. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Nu numai soţia şi copiii, dar şi colectivul ansamblului „Joc” cu care trăim ca într-o familie mai bine de jumătate de secol. 19. În casa Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate cel mai mult? Sarmalele şi vinul roşu, de casă. 20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Dacă Dumnezeu îmi va permite să trăiesc aceşti 10 ani, aşi vrea să-mi văd concetăţenii descătuşaţi de complexele de mentalitate inoculate de fostul regim. Comunismul adus de ruşi a fost un regim barbar – a omorât milioane de oameni nevinovaţi, a distrus credinţa, memoria acestui popor. De ce azi mulţi consideră că înainte a fost bine de trăit? Am fost în peste 60 de ţări, am văzut cum trăieşte altă lume şi pot afirma cu toată certitudinea că nivelul de viaţă din lumea capitalistă a fost şi rămâne net superior celui din URSS. 156

30 de întrebări de-acasă 21. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Mă tem să nu fie şi mai rău. 22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? Când vor veni alţi oameni la conducerea acestei ţări. Oameni tineri, cu şcoli făcute în România şi Occident, cu altă mentalitate. 23. Unde Vă simţiţi mai acasă: la Chişinău ori în satul de baştină? În satul de baştină. Când mă întâlnesc cu consătenii, la un pahar de vin roşu, mâncând o coajă de pâine numai ce scoasă din cuptor. 24. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Renaşterea, reunificarea spiritului şi culturii româneşti. De fapt, cu aceasta mă ocup pe parcursul a jumătate de secol şi cred că trebuie să reuşească. 25. Ce calităţi apreciaţi la om? Hărnicia, sacrificiul, perseverenţa. 26. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului omului de artă în R.Moldova? Da, cu condiţia ca acesta să fie un adevărat om de artă. Cei care nu muncesc destul şi nu pot atinge unele obiective, nu trebuie să se tânguie. Adevărat spunea Gorki, că la un procent de talent se cer 99 la sută de muncă asiduă. 27. Care este obiectul activităţii Dumneavoastră la moment? Muncesc ca şi mai înainte, laboratorul meu de creaţie fiind sala de repetiţii. Nu ne precupeţim puterile pentru că ştim pentru ce muncim. Îmi este drag poporul din care mă trag, lui îi datorăm medaliile de aur şi prestigioasele premii. El ne-a pornit în lume, dându-ne ceea ce are mai bun: graiul, istoria, tradiţiile, obiceiurile, portul – zestre adunată cu grijă dea lungul mileniilor. 28. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Cred că sufletul meu este împăcat. Am lăsat urme frumoase în marea carte a neamului nostru şi nu mi-e ruşine pentru viaţa pe care am trăit-o din plin. Ceea ce am făcut împreună cu remarcabilul colectiv al ansamblului „Joc” a pornit din cuget, din suflet, din inimă. Aşi dori ca acest minunat copil al meu să fie protejat de Cel de Sus şi ocrotit de tot răul, pentru că are încă multe de făcut. 157

30 de întrebări de-acasă 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Am trăit anii netrăiţi ai tatălui meu biologic Vasile Chelaru, locotenent în armata Magestăţii Sale, pus de Patrie să stea scut la Nistru şi la Dunăre neprietenilor Ţării, dar şi a tatălui adoptiv Cozma Curbet, ocrotind şi dând a doua viaţă datinilor şi tradiţiilor fără care un popor e sortit pieirii. Un palat dacă se distruge, construieşti altul mai frumos şi mai durabil. Dar dacă se pierd tradiţiile, cultura unui popor, nu le mai poţi recupera. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Să cânt alături de tata Cozma la o nuntă moldovenească. La trompetă. Pe taburet. Şi lumea să se bucure! 1 ianuarie 2009

158

30 de întrebări de-acasă

Mă mândresc că sunt unul dintre primii reprezentanţi ai Înţelepciunii Ecologice Ion Sârbu, preşedintele Asociaţiei Filozofilor din Moldova, doctor habilitat în filozofie, profesor universitar la catedra Drept şi Ştiinţe Socioumane de la Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, academician al ANŞERM şi academician de onoare al Academiei Ecologice din România, s-a născut la 9 noiembrie 1948 la Pistruieni, judeţul Orhei. Învaţă la şcoala din sat, iar în 1966 absolveşte şcoala medie nr. 2 (actualul L.T. „Alecu Russo”) din Orhei, după care îşi face studiile la secţia Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova. În anii 1971-74 studiază la Facultatea de filozofie a Universităţii de Stat din Rostov-pe-Don, iar în perioada 1976 1979 face doctorantura la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg, unde îşi apără teza de doctor în ştiinţe filozofice. Autor a peste 100 de publicaţii ştiinţifice. Vorbeşte fluent limbile rusă şi franceză, posedă limba bulgară.

159

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Ion Sârbu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasa”? Omul în viaţa lui, de regulă, are mai multe case. Dintre toate se evidenţiază casa părintească, pe care o apreciem cu fraza “acasă la părinţi”. “Acasă” mai semnifică şi patria, statul în care trăieşti. Acest sens îl utilizăm când ne aflăm peste hotare . “Acasă” pentru mine semnifică, bineînţeles, şi apartamentul din oraşul Chişinău, unde locuiesc împreună cu membrii familiei mele. Un sens deosebit îl are pentru mine şi “acasă în ţară”, deci “acasă în Moldova”. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Mi-au marcat caracterul şi viitorul cărţile, lectura, ocupaţia mea de mic copil, dar în primul rând părinţii – tatăl Teodosie şi mama Lidia. Anume ei m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu mai întâi de toate om de omenie şi iubitor de Patrie, de Neam. Îmi amintesc câteva vizite la noi acasă ale oamenilor puterii – a preşedintelui sovietului sătesc, a „aghentului” (venea după impozite de carne, lână, ouă, etc) care-i făcea observaţie tatălui că ţine pe perete, alături de portretele lui Malenkov şi Bulganin şi pe cel al regelui Mihai al României. Primele două erau puse pentru a-l putea ţine în centru pe cel al regelui Mihai... Nu mai ţin minte ce le-a răspuns tata celor doi, dar portretul regelui încă mult timp a rămas la locul lui în casa noastră. Mama îmi spunea cele mai frumoase poveşti, poezii şi istorioare despre Ştefan cel Mare şi alte personalităţi. Ea m-a educat în spirit religios, ştiam pe de rost toate rugăciunile cu care ea se ruga. După clasa a V-a am început să meditez asupra contradicţiei dintre educaţia religioasă a părinţilor şi cea ateistă de la şcoală, lucru care ulterior m-a făcut să aleg filozofia ca profesie. Mi-au marcat caracterul şi viitorul şi lecţiile primei mele profesoare de limbă română şi franceză, doamna Veronica Rotaru (Şeremet) din satul natal. În prezent ea locuieşte în satul vecin, Ordăşei, dar continuă să predea limba română în satul meu natal. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Mama a fost o bună gospodină, stimată de consăteni, împletea, ţesea, broda, făcea singură tot lucrul casnic. Era şi o bună creştină. Toată viaţa, chiar şi în ultimul, al 87-lea an de viaţă, a cântat în corul bisericesc. Tatăl a fost un bun gospodar, servind la mulţi consăteni drept exemplu. Casa noastră era marcată cu o tăbliţă specială ca gospodărie exemplară. Părinţii mă iubeau mult pentru, cum spuneau ei, agerime, ascultare, curăţenie, înţelepciune. Văzând cât de mult iubeam cartea, tata nu mă prea punea la lucru pe lângă casă, din ce cauză în continuare nu am prea fost de folos în gospodărie. Copilul, dacă vrei ca el să obţină ceva în viaţă, trebuie deprins de mic cu orice muncă. În schimb, fiind 160

30 de întrebări de-acasă elev, student, specialist, aveam totdeauna ce vorbi cu tata. El era un om înţelept, cumpătat, cu toate că avea numai 3 clase româneşti. Şi-a făcut serviciul militar în Ardeal şi Cetatea Albă. Întors la vatră în 1940, s-a căsătorit la vârsta de 24 de ani cu mama de 18 ani. În război a luptat în Armata Română şi a ajuns până la Dnepropetrovsk, nefiind nici o dată pe „linia întâi”, cum spunea el. Nu a tras cu arma în nimeni, fapt cu care se mândrea. A trăit până la vârsta de 79 de ani. Despre bunei ştiu mai puţine, doar din spusele părinţilor or, eu m-am născut când ei nu mai erau în viaţă. Părinţii mamei, Grigore şi Anica Rusu din Brânzenii-Vechi, sat vecin cu Pistruienii, erau oameni harnici şi gospodari. Bunelul Grigore era şi un bun zidar. Au avut 7 copii - 6 băieţi şi o fată, mama mea. Străbunelul meu de pe tată, Ilie Sârbu, a venit în Pistruieni din satul Ignăţei. Bunelul meu Ştefan s-a căsătorit cu Zavastiţa din Găuzeni, sat nu prea departe de Pistruieni. 4. Ce Vă aminteşte cel mai des de casa părintească? Când văd un bătrân sau o bătrână de la ţară pe străzile capitalei, întotdeauna îmi amintesc de casa părintească, de mama şi tata, de vecini, săteni. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul natal în ultimele decenii? Schimbările din Pistruieni nu se deosebesc de cele care au avut loc în întreaga republică. Majoritatea pot fi apreciate ca negative. Nu „înfloresc” Pistruienii precum nu a „înflorit” nici Moldova, mai ales de la 2001 încoace. Oamenii au plecat şi pleacă în lumea largă în căutarea unui loc de muncă şi a unei vieţi mai decente. Aceasta e tragedia satului şi a întregii republici. Copii rămaşi fără dragostea şi grija părintească atât de necesare la vârstă fragedă, destrămarea familiilor, mai mulţi morţi decât născuţi, închinarea în faţa gologanului şi psihologia de consum nu fac cinste ţării. „Succesele” despre care trâmbiţează guvernanţii noştri, se datorează în cea mai mare parte exodului cetăţenilor ţării în străinătate şi a politicii de jefuire a acestora de către stat. Despre ce succese, care majorare a salariului poate fi vorba, dacă cu aceste salarii poţi acoperi doar o parte din cheltuielile pe care le acoperiai cu salariul de ieri? Am devenit cea mai săracă ţară din Europa. Politicienii, în masă, au avut şi au grijă de ei şi rudele lor şi nu de omul harnic şi onest, de producătorul autohton. La noi nu e convenabil să produci. Pentru că mărfurile de import, în majoritate necalitative, sunt mai ieftine, fiind aduse în ţară sub umbrela celor de la putere fără a plăti impozitele şi taxele vamale. 6. Dacă ar fi cazul de a eterniza în istoria localităţii natale unele per161

30 de întrebări de-acasă sonalităţi din partea locului, cine credeţi că ar merita asemenea onoare? Oamenii din Pistruieni se pot mândri cu mai mulţi consăteni care, într-un mod sau altul, au proslăvit locurile natale. Ar trebui eternizaţi mai întâi cei care au apărat integritatea Republicii Moldova. Dar şi cei care nu-şi uită rădăcinile strămoşeşti, cultura, istoria, neamul şi nu-şi trădează conaţionalii. Îi am în vedere pe Anton Moraru, profesor universitar, doctor habilitat în istorie, Olga Cruşevan, moşieriţa noastră care încă în perioada interbelică s-a manifestat ca o folcloristă de forţă. Despre ea a scris un studiu cunoscutul scriitor Iurie Colesnic, director al editurii „Muzeum”. 7. La şcoală, la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Am fost şi activist, dar şi disident moderat. Când venea şi vine vorba de principii şi principialitate, eram şi sunt disident, nu conta şi nu contează care este miza şi ce vor gândi suspuşii şi neprietenii. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Stimez la oameni dragostea necondiţionată de neam, prieteni şi viaţă, omenia, deşteptăciunea, curăţenia, inclusiv şi cea sufletească, hărnicia şi curiozitatea, dragostea şi gătinţa de a cunoaşte. Omul îşi face prieteni în copilărie, dar şi pe parcursul vieţii. Unde m-a aruncat soarta, peste tot mi-am făcut prieteni or, deseori întâlneam, sau mi se părea că întâlnesc oameni cu trăsăturile menţionate mai sus. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu am tins morţiş niciodată la rolul de lider. Ştiu că în copilărie aproape întotdeauna eram cu iniţiative. Copiii îmi ascultau cu plăcere povestirile despre cele citite, versurile proprii, improvizările. La şcoală am fost şef de clasă, la facultate - şef de grupă, la doctorantură - preşedinte al doctoranzilor. Mai târziu - preşedinte al Consiliului republican pentru problemele ecologiei sociale, preşedinte al Asociaţiei Filozofilor din Moldova (al 6-lea an). Mă mândresc cu faptul că Asociaţia Filozofilor a fost de rând cu alte organizaţii obşteşti şi partide politice, când s-a contestat planul „Cozac” de transnistrizare (rusificare) a Moldovei. Am manifestat şi în susţinerea ziariştilor-grevişti de la radio şi televiziune, de la „Antena C” şi „EuroTV”. Am fost şi sunt printre liderii Partidului Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova. 10. Cine şi când V-a ajutat să dezvoltaţi asemenea calităţi? Aceste calităţi depind şi de firea omului, dar şi de viaţă şi raţionalitate, de dragostea de oameni şi de neam. 162

30 de întrebări de-acasă 11. De ce aţi ales anume cariera de savant-filozof? Anumite înclinaţii spre cugetări filozofice aveam încă din copilărie. Dar am ales filozofia în mare parte sub influenţa căpitanului Nikolaev, locţiitorul pentru educaţie al comandantul escadrilei în care mi-am satisfăcut serviciul militar, un om cu o inteligenţă deosebită. Aflând că vreau să studiez dreptul, m-a convins că este mult mai interesantă filozofia. Fiind militar în termen, primeam revista „Voprosî filosofii”. După serviciul militar am susţinut examenele de admitere la secţia de filozofie proaspăt deschisă la USM. După doi ani de studii grupa noastră a fost repartizată să-şi continue studiile la trei universităţi mari din Rusia. 12. Cu ce fapte se mândreşte îndeosebi profesorul Ion Sârbu? Mă mândresc cu faptul că sunt unul dintre primii reprezentanţi ai Ecosofiei sau Înţelepciunii Ecologice. Pentru prima dată am elaborat un model integru de Ecosofie, fiind menţionat pentru acest lucru cu medalia „Lider distins”, decernată de către Institutul American de Biografii, iar Institutul „Man of the YEAR – 2001” mi-a conferit titlul onorific „Omul anului 2001”. Sunt mândru că am creat şi fundamentat un sistem filozofic - Ecosofia, ce constă din aşa componente cum ar fi: problemele filozofice ale ecologiei generale, antropoecologiei, ecologiei sociale şi a fenomenelor paranormale. Astfel, potrivit jurnalistului-ecologist A.Dumbrăveanu am devenit un filozof în ecologie şi un ecolog în filozofie. Graţie preocupărilor mele de problematica ecologică, am fost ales membru titular şi de onoare a trei Academii: Academia Balcanică de Ştiinţe şi Dezvoltare Durabilă; Academia Ecologică din România; Academia Naţională de Ştiinţe Ecologice a R.Moldova. În cadrul Ecosofiei, unul dintre primii am fundamentat necesitatea unei noi etici – Etica Ecologică Globală, a unei noi forme de umanism – Umanismul Etnic, contribuind şi la dezvoltarea Umanismului Ecologic. Pledez şi pentru o nouă ramură a dreptului – Dreptul Etnic, a unei noi metafizici, a unei noi ontologii, a unei noi axiologii, a unei noi praxiologii, toate cu genericul Ecologic. Mă mândresc cu aprecierea colegilor din România care, printre numeroasele distincţii, inclusiv şi medalia jubiliară „Grigore Tăbăcaru – 125” pentru slujirea cu devotament a idealurilor pedagogice şi culturale româneşti, mi-au conferit şi titlul de Cetăţean al Europei pentru contribuţia adusă la promovarea europenismului, integrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană şi susţinerea românităţii ca parte componentă a valorilor umanităţii, acordat de către Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Mă mândresc că mi-am păstrat verticatitatea, onestitatea, demnitatea şi principiile mele de viaţă, necătând la faptul că asta m-a impiedicat, într-un 163

În i ami la st Rom Lidi

30 de întrebări de-acasă fel, să fac o carieră marcantă în politică şi în ierarhia universitar-academică. Capul plecat sabia nu-l taie nu e principiul meu. Bineînţeles că mă mândresc şi cu cei patru copii. 13. Nominalizaţi consătenii pe care aţi putea conta în orice moment? Unul, şi afirm acest lucru cu siguranţă, este profesorul, doctorul habilitat în istorie Anton Moraru. Altul ar fi tânărul (faţă de mine) Valeriu Capsâzu, doctor în economie. Am încredere şi mă pot bizui practic pe toţi foştii mei colegi şi prieteni din Pistruieni, inclusiv Andrei Racu, sora şi cumnatul meu Elena şi Boris Maxian, verişorul Ghenadie Golovco şi soţia lui Olga. 14. Care sunt principiile de viaţă ale lui Ion Sârbu, peste care nu se poate trece în niciun caz? Devotamentul şi iubirea faţă de neamul românesc; onestitatea şi dragostea de adevăr, părinţi şi copii; fidelitatea în prietenie; omenia în orice împrejurări; venerarea vieţii ca cea mai mare minune a lumii, inclusiv şi viaţa umană până la trădare. 15. Apropo, colegii, prietenii V-au trădat vreodată? În situaţii dificile mulţi m-au trădat. Dar oare Iisus nu a fost şi el trădat, nu s-au dezis de el şi cei mai apropiaţi apostoli? Incerc să-i înţeleg, dar nu-i pot îndreptăţi, spunându-le aceasta deschis, continuând să întreţin cu ei relaţii. Oameni fără de păcat nu sunt şi trebuie să ne mulţumim cu ceia ce avem. Dar totuşi, simt amărăciune şi dezamăgire în aşa cazuri. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte. Dă-mi, Doamne, mai puţine nevoi şi voi avea şi mai mulţi prieteni. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Nu ştiu. De unele sunt sigur - nu le-aşi mai repeta. Nu aşi mai dori să educ pe cineva în spiritul marxism-leninismului. Cu ce ardoare şi cu ce forţă spirituală îi convingeam în dreptatea marxismului pe studenţii mei africani când predam la universitatea din Uagadugu (Burchina Faso) şi mulţi dintre ei mă credeau, fiindcă eram sincer, singur îndoctrinat, lipsit de multe informaţii. Nu aşi mai vrea să fac aşa ceva şi cu oricare altă ideologie. Nici de divorţul cu prima mea soţie nu-mi place să-mi amintesc. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Toată viaţa mea, am făcut altceva decât politică. Politica a fost şi este pentru mine ceva important, dar totuşi marginal. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul 164

30 de întrebări de-acasă deceniu? Aproape totul nu-mi place. Cu toată firea mea mă ridic împotriva minciunii şi ipocriziei, urii faţă de cultura românească şi tot ce e românesc, inclusiv limba şi istoria, lucruri care marchează îndeosebi politica moldovenească din ultimul deceniu.

La Ziua Marii Uniri, Alba Iulia, 2008.

19. De ceva timp locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai acasă: în capitală sau la baştină? Din 1964 nu mai trăiesc în Pistruieni. Locuiesc în Chişinău din 1967. Din aceste motive mă simt „mai acasă„ la Chişinău, mai ales după ce părinţii de la Pistruieni au trecut în lumea celor drepţi. 20. Ce Vă mai leagă de satul natal? Amintirile despre copilărie, familia sorei, care îngrijeşte de casa părintească, cimitirul unde sunt înhumaţi părinţii, mă mai leagă cunoscuţii şi foştii colegi şi prieteni, şcoala. 21. Printre prietenii de familie aveţi şi consăteni? Anton Moraru, Ghenadie Golovco, Alexandru Begu, Valeriu Capsâzu, Alexandru Roman. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în crearea familiei Sârbu? Prima familie am creat-o când eram student, însă, din păcate, s-a dovedit a fi nereuşită. Cea mai mare bucurie în acea familie a fost naşterea celor doi copii: Valeria şi Roman. A doua familie durează până în prezent şi în care s-au născut încă doi copii: Doina şi Dragoş. 23. În ce domenii activează copiii Dumneavoastră? Fiica mai mare, Valeria, după absolvirea Academiei de Studii Economice din Moldova a plecat în Anglia (la Londra). Roman e businessman şi student la Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova. Doina şi Dragoş sunt elevi la liceul „Principesa N. Dadiani”. Mă bucur de succesele lor şi îi iubesc pe toţi patru. 165

30 de întrebări de-acasă 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Citind şi scriind. 25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Soţia Tamara. Ne împărtăşim unul altuia bucuriile, succesele şi neplăcerile. Ea mă cunoaşte şi mă înţelege cel mai bine. 26. În casa Dumneavoastră, care bucate şi băuturi sunt preferate? Plăcintele şi vinul de casă, friptura de pasăre cu brânză de oi, răciturile ş.a. 27. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Unitatea neamului românesc, fericirea familiei. 28. Câţi ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă rigorilor integrării în Uniunea Europeană? Foarte puţini, dacă ar avea loc unirea cu România. În caz contrar - o perioadă imprevizibilă. 29. Una din problemele–cheie ale R.Moldova este soluţionarea diferendului transnisrean. Cât de real este acest obiectiv? Obiectivul ar deveni real dacă nivelul de viaţă pe malul drept ar fi mult mai înalt decât pe malul stâng. Dar aceasta s-ar putea întâmpla numai în cazul că Moldova ar deveni o parte componentă a României şi deci a Uniunii Europene, în paralel promovându-se o politică consecventă de solidaritate cu populaţia băştinaşă din Transnistria, de colaborare cu Ucraina, SUA, UE, NATO. Numai astfel ar putea fi soluţionat conflictul transnistrean, care a fost iniţiat şi susţinut pe toate căile de Federaţia Rusă, reieşind din interesele sale imperiale, antidemocratice. 30. Ce aţi dori să le spuneţi neapărat cititorilor noştri? Oameni buni, treziţi-vă! Comunismul, ca şi nazismul, e un lucru depăşit deja. Oare nu vedeţi că aşa-zişii comunişti sunt cei mai mari şi hrăpăreţi proprietari din Republica Moldova? Oare chiar nu vă este clar că aceştea vă mint, speculând cu ideea comunismului, că sunt ipocriţi - spun una şi fac alta? Aniversările aşa-zisei marii revoluţii din octombrie astăzi numai în Moldova se marchează. Comuniştii guvernanţi la sărbătorile creştine vin cu bulucul în biserică, îşi fac fariseic cruce, iar de ziua lui Lenin se închină celui mai mare distrugător de biserici şi religii. În alegeri votaţi nu cu secera şi ciocanul, dar cu cei care nu au trădat ideia naţională, nu sunt violenţi, laşi, ipocriţi, minciunoşi şi militează pentru integrarea europeană, pentru dezvoltarea culturii naţionale, pentru binele întregului popor. 30 ianuarie 2009

166

30 de întrebări de-acasă

Dacă cineva mi-ar ameninţa demnitatea, aşi fi gata să mi-o apăr cu dinţii Jurnalista Tatiana Corai, redactor-şef adjunct la cotidianul naţional „Timpul”, s-a născut la Morozeni, un sat frumos de codru. În 1975 a absolvit Facultatea de ziaristică a USM. Are un CV impresionant care încununează aproape 35 de ani de activitate în mass-media naţională. A fost redactor al emisiunilor pentru tineret la Compania „Teleradio Moldova”; redactor-şef adjunct la săptămânalul „Învăţământul Public”; director al departamentului cultură la „Literatura şi arta”, redactor-şef la ziarul ”Universitas”, redactor-şef adjunct la publicaţia „Luceafărul”, iar din 2005 este redactor-şef adjunct la cotidianul „Timpul de dimineaţă”.

167

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Tatiana Corai, ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Mi-aţi răscolit nişte amintiri cu această întrebare... Acum cinci ani, maică-mea, Dumnezeu s-o ierte, se afla la un spital din Chişinău, în stare gravă, conectată la aparate. Ne adunasem cu toţii în jurul ei, să ne luăm rămas bun, iar ea şoptea mereu, ca pe o rugăciune, un singur cuvânt: ”Acasă!”. Vroia să moară în cei patru pereţi ai ei. Medicii se temeau că nu va rezista nici până la poarta spitalului, dar, fiindcă asta era ultima ei dorinţă, au chemat imediat Urgenţa, au desprins-o pe mama de la pernuţa cu oxigen, ne-au pus să semnăm că o luăm pe răspunderea noastră... Maşina gonea, pur şi simplu, iar noi, lângă patul Salvării, îi ţineam lumânările aprinse şi ne rugam să ajungă acasă în viaţă. Mare e minunea lui Dumnezeu! Peste o oră am fost la Morozeni, era conştientă, a reuşit să-şi vadă rudele, vecinii, şi-a luat rămas bun de la ei, din priviri, pentru că nu mai putea vorbi. Şi numai după asta s-a stins. Sper că s-a dus cu sufletul împăcat la Domnul. Iată ce înseamnă ”acasă”. Un lucru pe cât de simplu, pe atât de neexplicat. 2. Cine au fost dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? În primul rând, părinţii mei. De la mama am învăţat să nu rămân datoare nimănui; de la tata - să preţuiesc demnitatea - el niciodată nu accepta să fie umilit. De la bunelul Grigore am luat simţul critic. De fiecare dată când veneam în vacanţă mă întreba: ia să-mi spui, e adevărat că în comunism or să ne culce seara, pe toţi odată, şi apoi or să ne învelească cu tractorul?! De la bunelul Gavril am deprins rostul vorbelor. Orice întâmplare pe care o povestea, el o încheia cu câte un proverb. De la profesorul de fizică, Timofei Bivol, am învăţat echilibrul cosmic, pentru că, spunea el, nu ai nevoie de o bombă atomică să ucizi o muscă... De la o doamnă profesoară, nici nu mai ştiu ce ne preda, am aflat gustul amar al nedreptăţii. La o lecţie la care asista şi directorul şcolii, mă trezesc cu următoarea observaţie: ”Tu, cui ai vrut să arăţi limba, mie sau directorului?”. Eram prin clasa a VIII-a, nici prin gând nu-mi trecuse să fac aşa ceva, pur şi simplu, vroia să-i arate directorului cât de autoritară e cu noi... 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Au fost oameni foarte simpli. Bunelul de pe tata, cum ziceam, avea un umor nativ, pe care nu şi l-a pierdut niciodată. S-a întors de pe front cu un picior rănit şi întreaga viaţă s-a chinuit cu el, dar firea nu şi-a schimbat-o. 168

30 de întrebări de-acasă Iarna, stătea lângă aparatul de radio toată ziua şi ”comenta” tot ce auzea despre planuri cincinale, stahanovişti şi stahanoviste. Altminteri, era un viticultor pedant şi nu-i plăcea lucrul de mântuială. Făcea cel mai bun vin din mahala şi toată lumea venea la el să cumpere. Bunelul Gavril, de pe mama, fusese unul dintre cei mai înstăriţi oameni din sat, scăpase ca prin urechile acului de deportări. Avea o casă de copii, fiecare cu obligaţiile sale şi partea sa de răspundere. În familie eu eram sora mai mare, urmată de patru fraţi. Probabil, ca să facă din ei bărbaţi adevăraţi, tata îi încuraja... să mă bată, de aceea a trebuit să mă apăr de mică. Îmi amintesc cum odată le-am dat o lecţie de neuitat: i-am închis pe toţi într-o odaie, îl scoteam pe unul, îl chelfăneam şi îl încuiam într-o altă odaie. Împreună păreau tari, dar fiecare în parte erau nişte copii neputincioşi. După ce i-am ”logodit” în acest fel pe tuspatru, am tras uşa cu cheia şi i-am întrebat: ”Ei, cum e să fii bătut? O să mai daţi în mine?” ”Nu!” Au răspuns ei în unison. Aşa mi-am câştigat respectul între ”bărbaţii” din casă. Dar nu mă supăr pe tata, în acest mod el m-a învăţat să lupt şi, mai ales, să nu mă dau bătută nici la propriu, nici la figurat. Păcat că ne-a părăsit prea devreme – a murit la numai 44 de ani într-un accident rutier. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca acesta să Vă fie prieten? Apreciez foarte mult sinceritatea şi discreţia. Prietenii sunt un fel de ”depozit” unde pui la păstrare ceea ce, în anumite momente ale vieţii, nu poţi păstra în tine, pentru că şi sufletul se umple uneori şi vrea să se reverse. Dacă ”depozitul” are fisuri, prietenia se destramă. 5. Aveţi calităţi de lider? Nu-mi plac liderii. Pur şi simplu, cunosc câteva fiinţe de gen feminin bolnave de ”liderism” şi nu aşi vrea să ajung niciodată ca ele. Fiind persoane publice, au iluzia că poartă pe umeri Universul întreg… Liderii, de cele mai multe ori, sunt ca şi demonii, se cred dumnezei. 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi în calitate de profesionistă? Toată gratitudinea mea pentru poetul Vasile Romanciuc şi jurnalista Eudochia Verdeş, care m-au sprijinit în primii ani de lucru, pentru criticul de artă Valentina Tăzlăuanu, care m-a încurajat să scriu cronici culturale la „Literatura şi Arta”, pentru regretatul Anton Grăjdieru, redactor-şef al ziarului ”Învăţământul public”, cu care am lucrat împreună 14 ani, în timpurile tulburi dinainte de 1989. Domnul Grăjdieru a fost omul care mi-a acordat cea mai mare încredere şi a ştiut să pună în valoare tot ce aveam mai bun... Am învăţat multe şi continui să învăţ şi astăzi de la colegii mei de la 169

30 de întrebări de-acasă ziarul „Timpul”. Mă bucur că fac parte din aceeaşi generaţie cu Constantin Tănase, Gheorghe Budeanu, chiar dacă se spune că generaţia noastră este una de sacrificiu. Am un deosebit respect pentru mai tinerii, dar foarte talentaţii mei colegi Pavel Păduraru, Sorina Ştefârţă, Alina Ţurcanu. Sunt sigură că, prin ziarul „Timpul”, ziaristica moldovenească îşi trăieşte zilele ei de aur. 7. Cum s-a întâmplat că aţi ales jurnalistica drept profesie? Eram prin clasa a cincea, când i-am citit nişte poezii proprii unui unchi profesor. Şi el mi-a prorocit: „Ai să fii jurnalistă!”. Mi-a intrat cuvântul în cap, fără să-l înţeleg. Apoi am aflat că jurnalistul scrie articole prin ziare şi mi-am zis: de ce nu? Compunerile mele erau date drept model de creativitate la toate clasele. Un singur lucru mă împiedica: eram pasionată de matematică. Am avut însă noroc - în clasa a X-a ne-a venit un profesor nou, nu tocmai pregătit şi, cum nu aveam baza necesară pentru a intra la matematică, n-am riscat, am mers la jurnalistică. Nu regret, pentru că în jurnalistică este foarte important să ai cap de matematician. 8. La şcoală, la facultate aţi fost între activişti sau disidenţi? La şcoală am fost mai mult un disident. Aşa-numita ”disidenţă” a început încă în clasele primare. Prima mea învăţătoare mă învăţa să rotunjesc literele într-un fel, iar tata, acasă, îmi desena un alt rând de litere în caiet şi zicea să le fac aşa... Mie mi se părea că tata scrie foarte frumos, dar învăţătoarea era de altă părere. În cele din urmă, tata a lăsat de la dânsul, ca să n-o supere pe învăţătoare. Era însă prea târziu - deşi rezolvam printre primii problemele şi citeam cel mai repede din clasă, deşi aveam numai note excelente, nu m-am numărat niciodată printre favoriţii ei. Noroc că, în clasele mari, profesorul de fizică îşi punea mari speranţe în mine. Ce mai, îmi creşteau urechile ascultându-i laudele. Apoi au venit olimpiadele. De la română am adus de câteva ori locul II. La locul I nici nu visam, pentru că era întotdeauna acordat unei eleve dintr-un sat vecin, fiica preşedintelui de kolhoz. Venea la olimpiadă sigură de sine, cu textul de acasă pe care îl copia pe foaia ştampilată… Nici măcar nu se ascundea de noi. Ulterior, am întâlnit-o la aceeaşi facultate, dar nu s-a făcut ziaristă, a activat mai mult prin comsomol... Cum să nu devii ”disident”, când atâtea nedreptăţi îţi trec prin faţa ochilor de mic copil! 9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Prietenii mei sunt oameni foarte diferiţi, dar mă completează într-un anume fel şi găsesc la ei ceea ce îmi lipseşte mie. La Eudochia Verdeş admir tendinţa spre frumos şi tactul pedagogic înnăscut; la soţul ei, Victor Verdeş, 170

30 de întrebări de-acasă admir simţul realităţii şi pe cel al umorului; la Nina Negru, unica femeie din Moldova care şi-a susţinut teza de doctor în teologie, găsesc sprijin moral şi spiritual; la Lucia Olărescu, acum în România, apreciez nobleţea sufletească... Interpretul Mihai Ciobanu, care ne este nu doar prieten, dar şi vecin, e un fel de ”cuminţenie a pământului”, pentru mine, iar soţia sa, Valentina Ciobanu – un model de exigenţă şi principialitate.. Mi-ar lua prea mult spaţiu ca să vorbesc despre toţi prietenii. Nu ne vedem foarte des, dar ne leagă fire foarte trainice. Sunt oamenii pe care mă pot sprijini, mai ales atunci când am nevoie de ”întărituri”. 10. Aţi făcut în viaţă şi altceva în afară de ziaristică? Am făcut traduceri din engleză şi rusă. Mă pasionează enorm munca cu dicţionarele, dacă mi-ar rămâne timp, m-aş face traducător prin cumul. 11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să creem o clasă politică care să ducă poporul nostru pe drumul dezvoltării democratice şi europene? Pentru că e nevoie de timp ca să se ridice o clasă politică, aici nu poţi trece peste etape, nu poţi intra la facultate direct din grădiniţă. Mai rău e că ne mişcăm cu paşi de melc în această direcţie. Câte nume noi de politicieni au apărut în ultimii 10 – 15 ani în Republica Moldova? Am putea să le numărăm pe degete. Dar schimbarea o pot aduce numai ei, şi nu foştii secretari de partid, nomenclaturişti... Aceştia şi-au trăit traiul şi şi-au mâncat mălaiul. 12. Povestiţi-ne câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră. Noi am avut parte de momente cu adevărat cruciale, doar suntem generaţia care a asistat la căderea colosului cu picioare de lut. Am trăit în două secole şi în două milenii... Am să mă refer la un singur moment. Prin anii 90 eram redactor-şef adjunct la ziarul ”Învăţământul public”, care, în debutul mişcării de eliberare naţională, a publicat renumita Scrisoare a celor 67 de intelectuali, în sprijinul grafiei latine. A fost un act de mare curaj din partea semnatarilor. Organizatorii, între care şi actualul director al ziarului „Timpul”, Constantin Tănase, au întreprins eforturi enorme pentru ca Scrisoarea să fie semnată de cât mai mulţi savanţi filologi, istorici. Pe atunci lumea se temea, situaţia putea să se schimbe de la o zi la alta, iar securitatea era pe urmele ”naţionaliştilor”. Au prezentat-o la „Învăţământul public” pentru că ziarul nostru apărea în română şi rusă, dar şi din cauza că alte mijloace media au refuzat s-o publice. Astăzi, mulţi se bat cu pumnul în piept şi îşi zic ”bărbaţi ai neamului”. Din păcate, însă, unii „eroi” ai mişcării de eliberare naţională atunci erau foarte vigilenţi şi îşi 171

30 de întrebări de-acasă păzeau fotoliul. Apariţia în presă a acelei Scrisori se datorează regretatului Anton Grăjdieru, fostul redactor-şef al „Învăţământului public”, care şi-a asumat tot riscul. Am convocat colegiul redacţional, după ce am tradus documentul în limba rusă, pentru ca responsabilii de În timpul unei stagieri în Letonia varianta rusă a ziarului să-şi poată spune şi ei părerea. Apoi am pus la vot: cine e pro, şi cine e împotriva publicării? Spre onoarea lor, cei câţiva ruşi din colectiv au fost pentru. S-a votat unanim. A doua zi, la prima oră, ne telefonează un ins de la sectorul de presă al Comitetului Central: ”Cum a fost posibilă apariţia acestei scrisori?!”. Iar după asta, redactorul-şef era atacat la fiecare şedinţă la CC. Numai că Anton Grăjdieru nu lua niciodată în cap criticile virulente ale partidului... 13. Numiţi principiile Dumneavoastră, peste care nu puteţi trece. Dacă cineva mi-ar ameninţa demnitatea, aşi fi gata să mi-o apăr cu dinţii. Nu aşi putea în nici un caz să scriu ceea ce nu gândesc. Când eram tânăr specialist, mi s-a propus postul de şef la secţia propagandă. Am refuzat, pentru că nu vroiam să scriu pozitiv şi laudativ despre secretarii de partid. La fel, nu aşi putea trece peste nedreptate. Am convingerea că orice nedreptate trebuie scoasă la lumină, făcută publică, pentru ca altora să le fie ruşine s-o mai repete. 14. Aţi fost trădată vreo dată de colegi sau prieteni? Probabil că am fost, dar nu le ţin pică. Pur şi simplu, din acel moment i-am exclus din inima mea fără şansă de a-i mai primi vreodată. Ne-am despărţit „civilizat”, fiecare luându-şi lecţia din cele întâmplate. Am fost trădată şi ca 172

30 de întrebări de-acasă cetăţean. În 2005, câţiva politicieni pe care îi credeam cultivaţi, pro-europeni şi oneşti, mi-au demonstrat contrariul - şi-au pus obrazul la bătaie în schimbul unui mandat de deputat. Au obţinut mandatul şi, ce a urmat? Câteva replici înflăcărate în parlament?! Dar pentru asta nu era necesar să plătească un astfel de preţ. Eu nu concep politica în afara moralităţii. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Nu-mi pierd niciodată optimismul. Mama mea avea o vorbă: „Las să fie şi un lup mâncat de-o oaie!” Eu o înţeleg cam aşa: când dreptatea e de partea ta, niciodată nu rămâi păgubaş. Supărările şi răzbunările nu trebuie lăsate să se strecoare în inima noastră. Viaţa e prea scurtă, ca s-o umplem cu ură. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Ajder-Corai? Matematica a fost de vină, pentru că soţul meu vine din lumea cifrelor, iar eu nu am încetat niciodată să iubesc acest domeniu. 17. Când nu faceţi ziaristică, ce faceţi? Din păcate, sau din fericire, ziaristica îmi ocupă aproape tot timpul. Dar îmi place foarte mult teatrul, lecturile... 18. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Păi, se spune că cel mai greu e să te cunoşti pe tine însuţi. Nu-mi place să mă afişez în public şi nu am vocaţie de VIP. În concluzie: prefer să rămân un exemplar nedescoperit şi nedescifrat. 19. În casa Dumneavoastră, ce bucate şi băuturi sunt cele mai preferate? În casa unui jurnalist se mănâncă şi se bea totul, fără alegere. Încărcăm masa cu bucate doar la sărbători sau când suntem în vacanţă. Deşi îmi place să gătesc, cred că menajul îi iroseşte unei femei viaţa în dodii. Nu întâmplător uneori mă întreb ce fac savanţii şi de ce până acum ştiinţa nu a inventat nişte pastile, care să-i înlocuiască omului modern tradiţionalul prânz, să nu mai piardă atâta timp cu ritualul mâncatului... 20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Va trebui să recuperăm ceea ce am pierdut în ultimii zece şi nu va fi uşor. Deocamdată, însă deasupra noastră atârnă sabia lui Damocle – criza financiară mondială, încălzirea globală... Migraţia nu dă nici un semn că s-ar opri. În Occident, la piaţa neagră, moldovenii sunt căutaţi - ne merge vestea de 173

30 de întrebări de-acasă oameni harnici şi docili. 21. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm? Oare noi, moldovenii, cunoaştem şi o altă stare decât cea de criză? Ne-au ajuns vreodată salariile pe care le primim, există vreun moldovean care să nu aibă datorii? La noi nu se pune problema ca din salariu să-ţi poţi cumpăra maşină, frigider şi televizor, ci doar să supravieţuieşti. Uneori am impresia că nici nu dorim să ieşim din criză. Ne-am găsit poziţia ”comodă” în mlaştina noastră şi ne gândim: ”Mai rău să nu fie!”. Ne temem că, mişcându-ne din loc, am putea să ne adâncim şi mai tare în mocirlă... 22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? Când vom alege o guvernare capabilă să ne ducă în UE. Când ne vom debarasa de toate complexele trecutului totalitarist. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, nu numai comuniştii şi nomeclaturiştii, dar şi cetăţeanul de rând mai crede că lumina vine de la răsărit, că R. Moldova trebuie să fie şi cu UE, şi cu CSI. Este o optică greşită, în viaţă întotdeauna trebuie să alegi între ceva şi altceva. Poţi face o alegere bună, doar dacă ştii ce vrei cu adevărat. 23. Unde Vă simţiţi mai acasă - la Chişinău ori în satul de baştină? Fac parte din generaţia care s-a rupt de sat, dar nu s-a prins bine la oraş. A trebuit să treacă mult timp ca să mă simt la Chişinău acasă. Dar nici acum nu am acest sentiment deplin. Pe de altă parte, de satul meu de baştină, Morozeni, mă leagă o copilărie extrem de bogată în amintiri. Merg în ospeţie, ascult durerile oamenilor, îi înţeleg foarte bine, dar simt că ei au nevoie de mult mai mult decât de simpla mea înţelegere. Altfel, nu şi-ar lua lumea în cap, nu ar pleca în Franţa sau în Portugalia... 24. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Acum câţiva ani mă gândeam să merg la Breanova, la o mătuşă de a mea, s-o înregistrez la casetofon, pentru că era de o rară înţelepciune şi vorbea, ca şi bunelul, în proverbe. Din păcate, a decedat, Dumnezeu s-o ierte. Aşa scăpăm noi, de obicei, lucrurile importante din viaţă. Un alt vis neîmplinit este să văd o ţară europeană de care mă leagă amintiri frumoase. Pe acesta sper să mi-l împlinesc. 25. Ce calităţi apreciaţi la om? Mă mişcă până la lacrimi oamenii care ştiu să facă un bine dezinteresat. 174

30 de întrebări de-acasă Şi, dimpotrivă, îmi repugnă cei care îi au la mână pe alţii şi profită de slăbiciunile lor. 26. Sunteţi optimistă în ce priveşte ameliorarea statutului intelectualului în R.Moldova? În zilele noastre e greu să-ţi păstrezi aura de intelectual. Noi avem oameni harnici, gata de a intra în sclavie oriunde, pentru un ban în plus. Dar nu avem intelectuali, care să călăuzească această armată de oameni muncitori. Statul nu-i plăteşte un salariu decent nici învăţătorului, nici medicului, nici savantului. Uneori, ai impresia că statul este mai interesat ca cetăţenii săi să fie servitori în străinătate decât intelectuali acasă. 27. Care este obiectul activităţii Dumneavoastră la moment? În săptămâna când sunt responsabilă de cotidianul „Timpul”, înseamnă că plutesc într-un ocean de evenimente şi ştiri din care trebuie să le selectez pe cele mai relevante şi să construiesc un tablou veridic pe care cititorul ar dori să-l privească… Şi să-l citească. 28. Vă consideraţi satisfăcută de viaţă? În viaţă totul ni se dă „la pachet”, şi nimănui nu-i cade un pachet care să conţină doar lucruri scumpe şi frumoase. Destinul meu se împlineşte lent, dar sigur. Am un cămin, o Alături de cele mai scumpe fiinţe: soţul şi fiica fiică mult mai hotărâtă decât mine să schimbe lucrurile în bine, o profesie pe care o ador, un soţ care nu-mi cere să-i fiu şi menajeră... Mi se pare suficient. Ca să fii fericit nu trebuie să ceri imposibilul de la viaţă. 29. Ce aţi dori să le transmiteţi prin intermediul CUVÂNTUL-ui 175

30 de întrebări de-acasă cititorilor din regiunea Orhei? Muţumesc săptămânalului CUVÂNTUL pentru ocazia de a-mi deschide inima către cititorii de la baştină. Sunt sigură că ei vă citesc, vă admiră şi au încredere în ceea ce scrieţi pentru că sunteţi una din cele mai puternice echipe redacţionale din republică. Vă doresc multă sănătate, mai puţine poveri pe umeri. Sper să avem parte de un an rodnic din toate punctele de vedere, dat fiind că este unul de mare cotitură pentru moldoveni. Când înregistrăm acest interviu suntem înainte de alegeri şi vom culege cu toţii ce vom semăna în această primăvară. Deci, curaj şi să aruncăm în sol numai seminţele progresului, ca să ajungem şi noi, moldovenii, în lumea civilizată. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Cel mai fericit moment al vieţii va fi cel pe care îl voi trăi mâine. Prefer să privesc în viitor şi cred cu toate fibrele inimii: cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile. 17 aprilie 2009

176

30 de întrebări de-acasă

La baştină oxigenul inteligenţei te face să catalizezi gânduri şi decizii importante Ion Harea, preşedintele raionului Ungheni, s-a născut la 29 martie 1951 în satul Hirişeni, raionul Teleneşti. Şi-a făcut studiile la Universitatea Agrară din Moldova, pe care a absolvit-o în 1976 şi a fost repartizat în raionul Ungheni, legându-şi destinul de aceste locuri pentru o viaţă. Timp de 13 ani a activat în calitate de zootehnician-şef în diferite gospodării agricole, apoi zootehnician în departamentul selecţie şi reproducere, zootehnician - şef la direcţia raională Agricultură şi Industria Alimentară Ungheni. În perioada 2003-2007 a fost consilier raional. În iulie 2007 a fost ales preşedinte al raionului Ungheni.

177

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ion Harea, ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasa”? Acasă este locul plin de căldura şi protecţia maximă de care pot beneficia. Este spaţiul în care mă simt liber, dar şi complet responsabil. Baştina e şi locul unde oxigenul inteligenţei te face să catalizezi gânduri şi decizii importante. Veşnicia s-a născut la sat, spunea Nichita Stănescu, un adevăr care nu poate fi nicidecum contestat. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Depinde ce fel de lecţii. Primele lecţii de conduită şi principii de viaţă le-am primit de la părinţii Pantelimon şi Zinovia: francheţe, onestitate, deschidere. Pe de altă parte, în primii ani de şcoală m-au marcat în mod deosebit dna Liubov Harea, la care merg şi acum cu fiecare ocazie, dar şi dna Valentina Coşciug. O amprentă a lăsat în destinul meu şi moş Andrei Negruţă, care deseori mă plimba cu căruţa, povestindu-mi multe şi de toate. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Din păcate, pe bunici nu i-am cunoscut, au murit în războiul din ‚41-45. Bunicile mi-au fost apropiate, mergeam des să le vizitez, până în ultimul moment. Despre părinţi, ca orice copil, pot spune că au fost cei mai buni: au fost foarte deschişi mereu, oneşti, muncitori şi ambiţioşi: au crescut 8 copii şi au contribuit esenţial la construcţia caselor, a gospodăriilor fiecăruia dintre noi. Despre ei se vorbeşte doar de bine, fapt pentru care ţin să le mulţumesc sătenilor. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Îmi amintesc foarte multe lucruri: în primul rând, cum stăteam în jurul mesei 9-10 persoane. O caracteristică deosebit de importantă, ce ţin s-o menţionez numaidecât, este maniera democratică, deschisă a părinţilor de a împărţi echitabil câştigul, de a prioritiza foarte eficient necesităţile. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul natal în ultimele decenii? Satul îşi trăieşte timpurile. Dar, cred eu, nu cele mai bune. Pe de o parte, Hirişeniul este influenţat de atmosfera predominantă în toată ţara. Pe de alta, se simte o reală nevoie şi dorinţă de a progresa, de a se dezvolta. Acest lucru mă face să cred în caracterul puternic, hărnicia şi puterea de a se organiza ale sătenilor. 6. La şcoală, la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Întotdeauna am fost printre activişti, mai ales în domeniul sportului: am 178

30 de întrebări de-acasă început prin a fi conducător al brigăzii de tineret în colhozul „Suvorov”, în 1967-1968. 7. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Sigur, dar ele necesită o permanentă îmbunătăţire. 8. Cine V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Prietenii şi familia. 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă devină prieten? Sinceritate, deschidere, simţul lucrului bine făcut, interese comune. 10. Cum şi de ce aţi ales să deveniţi zootehnician? De fapt, profesia mea se numeşte zootehnician-cercetător. Din copilărie mi-a plăcut să îngrijesc de animale. Apoi, când mergeam la fermele din sat, văzând nivelul tehnologiilor de atunci, munca grea a lucrătorilor, mi-am propus să fac studii pentru a retehnologiza şi moderniza creşterea animalelor. Mi-au plăcut foarte mult biologia şi genetica. Sunt domenii ce-ţi pot da cunoştinţe despre viaţa animalelor, atât de puţin cunoscută omului. 11. Cu ce se mândreşte îndeosebi Ion Harea? Cu familia, copiii. Îmi place să fac bine oamenilor. Dar despre asta trebuie să vorbească ei. 12. Numiţi câţiva consăteni pe susţinerea cărora puteţi conta în orice moment. Sora Alexandra şi cumnatul Nicolae, Nicanor Roşca, Ion Bejenari, Mihai Harea, Valeriu Harea, Afanasie Coşcodan, Ion Harea, Vasile Harea şi alţii. 13. Care sunt principiile de viaţă ale lui Ion Harea, peste care nu se poate trece în niciun caz. A fi onest, a fi bun, a mă dedica sincer lucrurilor pe care le fac, a face un lucru bine şi până la capăt, a fi punctual. 14. Prietenii, colegii V-au trădat vreodată? Doar prietenii „de ocazie”. 15. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Sigur. Este vorba de momente în care, deşi aveam soluţii pentru a lua 179

30 de întrebări de-acasă nişte decizii excelente, am acceptat variante propuse de altcineva, mai proaste, fiindcă „aşa trebuia”. 16. V-aţi lansat destul de reuşit în politică. Cum s-a întâmplat? După analiza situaţiei din ţară, meditând mult şi asupra propriei experienţe, am ajuns la concluzia că vreau şi pot schimba lucrurile în bine. Am avut, de asemenea, multiple întâlniri şi discuţii cu mai mulţi colegi de partid, cu care împărtăşeam aceleaşi viziuni şi care m-au susţinut în lansarea mea în politică. Pe de altă parte, un rol deosebit a jucat experienţa profesională de peste 30 de ani în raionul Ungheni. Şi încă un motiv important: am avut şi am susţinerea familiei. 17. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii? Vă spun doar ce nu-mi place. Nu-mi place când omul gândeşte una, vorbeşte alta şi procedează complet altfel. Adică nu-mi plac oamenii imprevizibili în acţiuni, care-s mulţi în politica moldovenească. 18. De câteva decenii locuiţi la Ungheni. Unde Vă simţiţi mai acasă: aici sau la baştină? Şi la Ungheni, şi la Hirişeni. 19. Ce Vă mai leagă de satul natal? Foarte multe: casa părintească, surorile şi fraţii, biserica din sat, prima învăţătoare şi, apoi, aici îşi au odihna de veci cei care mi-au dat viaţă. 20. Printre prietenii de familie şi colegii de lucru sunt şi originari din ex-judeţul Orhei? - Da. Dar nominalizarea lor ar putea supăra pe cineva dacă aşi uita să-l pomenesc. Ţinutul Orheiului cu oamenii lui din toate timpurile a fost una din imaginile principale ale Moldovei. 21. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv la formarea cuplului Harea? Mai degrabă trăsăturile de caracter ale mele şi ale soţiei au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei. Este vorba de ambiţie şi dedicare. 22. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Să joc şah, să ies în mijlocul naturii, să îngrijesc grădina (mai ales vara), să navighez pe internet, să discut cu nepotul. 23. Cine, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Soţia Ana. 180

30 de întrebări de-acasă 24. În casa Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate? Bucatele sunt caracterizate de un echilibru între carne, legume şi făinoase. Din băuturi preferăm ceaiuri din plantele care cresc pe teritoriul ţării. Şi, desigur, vinul de casă, din strugurii de la Hirişeni. 25. Cum credeţi, câţi ani îi va trebui R.Moldova ca să corespundă criteriilor de integrare în Uniunea Europeană? Acest lucru ţine, în totalitate, de viteza schimbării mentalităţii şi înţelegerea principiilor de trai europene, lucru care nu se poate Cu ÎPS Petru, Mitropolitul Basabiei şi Exîntâmpla peste noapte. În arh al Plaiurilor, la deschiderea unui centru fond, ar fi nevoie, cred, de de informare pentru tineret în satul Bogheni. cel puţin 30 de ani. 26. Una din problemele Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real vi se pare acest obiectiv? Doar o dezvoltare economică avansată ar putea influenţa acest proces în sens pozitiv. Pe de altă parte, pe marginea acestui subiect s-a discutat şi se discută în continuare foarte mult, dar nimic nu s-a schimbat. În primul rând, pentru că nici o parte, nici alta, cred eu, nu doresc soluţionarea cu adevărat a diferendului. Subiectul dat, cel mai mult „se joacă”, de obicei, în campaniile electorale, în dependenţă de viziunile actorilor electorali. În al doilea rând, pentru că orientarea spre Europa sperie conducerea transnistreană (poate chiar şi populaţia de acolo). 27. Ce aţi dori să le spuneţi neapărat cititorilor noştri din ex-judeţul Orhei? Să fie încrezuţi că fiecare din ei are capacitatea de a influenţa mersul lucrurilor în ţară. Putem progresa, ne putem dezvolta prin implicare directă, fără a mai fi preocupaţi de ce face vecinul. Trebuie să ne respectăm reciproc, să spunem adevărului pe nume, fără frică şi fără a regreta mâine că „aşi fi putut să fac bine, dar am fost laş”. Doar astfel 181

30 de întrebări de-acasă putem rămâne demni, integri şi puternici, doar astfel ne putem crea o viaţă mai bună. Cu o astfel de susţinere, personalităţile politice ar putea accelera dezvoltarea ţării. 28. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un singur argument, care ar fi acesta? Un argument pentru a trăi o viaţă: omenia. 29. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să re-trăiţi cel mai fericit moment al vieţii, care ar fi acesta? Aş mai merge o dată în clasa întâia, alături de învăţătoarea Liubov Harea. 30. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Să-mi văd cei trei copii trăind şi muncind aici, la baştină. Astăzi, din păcate, copiii noştri, cu inteligenţa şi puterea lor creatoare, se pot afirma plenar doar în străinătate. 8 mai 2009

182

30 de întrebări de-acasă

Baştina este temelia existenţei mele Vladimir Hotineanu, chirurg, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, prorector, şeful catedrei Chirurgie nr.2 a Universităţii de Medicină „N.Testemiţanu”, Om Emerit al R.Moldova, laureat al Premiului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, s-a născut la 1 octombrie 1950 în Kâzâl-Orda, Kazahstan, unde în 1941 i-au fost deportaţi părinţii. La vârsta de 6 ani se reîntoarce în Teleneşti. A absolvit în 1968 şcoala medie din Teleneşti şi a fost admis la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. După absolvire este chirurg la Sărătenii-Vechi, raionul Teleneşti. În 1978-1980 face secundariat clinic la Catedra Chirurgie Generală sub conducerea profesorului universitar Gheorghe Ghidirim. În 1980-1983 - doctorand al Institutului de Chirurgie din Moscova, unde susţine în 1983 teza de doctor. În 1990 susţine teza de doctor habilitat în medicină. În 1991 devine profesor al catedrei Chirurgie de spital, iar în decembrie 1992 — şef al aceleiaşi catedre, funcţie care o deţine până în prezent. În perioada 1994-2006 sub conducerea profesorului universitar V.Hotineanu şi-au susţinut tezele 21 de doctori în ştiinţe medicale. În perioada 1991-1994 este prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” , din ianuarie 1995 şi până în prezent este rector. Din anul 2005 este fondator şi redactor-şef al revistei ştiinţifice-practice medicale „Arta medica”, membru sau membru-corespondent al mai multor Academii, preşedinte sau membru al unui şir de asociaţii ştiinţifice/medicale, consilii, comisii, grupuri de experţi etc atât în ţară, cât şi în România, Rusia, Franţa, SUA. 384 lucrări ştiinţifice, autor şi coautor a 4 monografii, 5 manuale, 8 ghiduri, 15 inovaţii şi 2 invenţii. Participant la 39 simpozioane şi congrese naţionale şi internaţionale de chirurgie. 183

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Hotineanu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasă”? „Acasă„ înseamnă copilăria, şapte ani de acasă cu familia, bunicii şi părinţii, cu strada şi primii prieteni de joacă. Apoi şcoala, cu primul sunet şi primul învăţător, prima dragoste, ultimul sunet şi primii paşi în necunoscutul drum al vieţii, pe care păşim cu toată averea spirituală, ce am primit-o necondiţionat tot în acea perioadă. „Acasă” este nostalgia, este refugiul, este speranţa, căci doar aici putem fi înţeleşi şi acceptaţi la orice vârstă şi cu desaga vieţii, indiferent ce am acumulat în ea. „Acasă” este drumeţul dea pururea devotat şi la ascensiuni, şi la coborâşuri, la bucurii şi la tristeţi. „Acasă” este focul care, aprins la naşterea ta, îţi încălzeşte sufletul până la ultima suflare şi fără a-ţi prezenta factura pentru plată. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Nu pot să nu menţionez că prima lecţie de bună purtare în societate mi-a dat-o tata. A fost pe când aveam 6 ani. Eram doar întorşi din Kâzâl-Orda şi, prost cunoscând limba română, o învăţam în stradă. Primele cuvinte, desigur, au fost din categoria celor necenzurate. Într-o zi, le-am adresat mamei, pe când stătea la sfat cu o vecină. Tata a auzit dialogul şi am fost netezit cu Sfântul Nicolae din cui, aşa că acest file din memorie nu se şterge în nici o împrejurare. Un loc deosebit aparţine lecţiilor primului învăţător, Vasile Chiriţă, care mi-a sădit în suflet dragostea de carte şi mi-a evidenţiat capacitatea de a cunoaşte noul. Nu pot să nu o evidenţiez pe profesoara de matematică Maria Catrinescu, cea care mi-a cultivat insistenţa în procesul de cunoaştere. Lecţiile zilnice ale părinţilor, pe care le-am luat în toată perioada cât au trăit ei, rămân a fi primele şi nerepetatele lecţii de dragoste de ţară şi neam, de cinste şi onestitate, de perseverenţă, devotament şi verticalitate. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii? Tata, Fiodor Hotineanu, s-a născut în plasa Teleneşti, judeţul Orhei, fiind al 6-lea copil în familia lui Daniil şi Anastasia Hotineanu. Bunicul Daniil a fost cizmar şi cu greu îşi întreţinea familia. Tata a învăţat doar la şcoala primară. În tinereţe a practicat agricultura, lucrând pământul pe care-l deţinea bunicul. În 1948 se căsătoreşte cu mama - Maria Crăciun (familia de fată). Din anul 1956 până în anul 1990 a lucrat dogar la fabrica de vinificaţie din Teleneşti. Ca meşter în confecţionarea butoaielor, a fost vestit în tot judeţul Orhei. În anul 1992 a săpat o fântână şi a inaugurat o troiţă. În anul 1998 s-a stins din viaţă. Fântâna care a săpat-o azi teleneştenii o numesc „Fântâna lui moş Feghea Hotineanu”. Mama s-a născut în familia lui Petru şi Agafia Creciun din satul Leuşeni. Bunicul Petru Crăciun, fiind fiul mai mare al lui Gheorghe Crăciun, mare gos184

30 de întrebări de-acasă podar din Leuşeni, devine şi el mare gospodar. În anii 1936-39 este primar în satul Leuşeni. În aceşti ani construieşte clădirea primăriei şi drumul din centrul satului, fapte despre care vorbesc şi astăzi oamenii din Leuşeni. La 13 iunie 1941 bunicul Petru Crăciun, bunica Agafia şi toţi 7 copii - Grigore, Maria, Minodora, Parascovia, Nifodora, Gheorghe şi Visarion au fost deportaţi. Bunicul a fost dus în lagărul din Ivdel, regiunea Celeabinsk şi la 20 octombrie 1941 a murit. Iar bunica cu copiii au fost exilaţi în oraşul Kâzâl-Orda, Kazahstan. S-au reîntors în Moldova în anul 1956. Din căsătoria părinţilor mei s-a născut sora mea Tamara în 1949 şi eu, Vladimir, în 1950. Mama în 1940 învăţa la liceul de fete din Chişinău. În Kazahstan a însuşit profesia de croitoreasă şi a practicat-o pe parcursul întregii vieţi. A fost cea mai bună croitoreasă din Teleneşti. Valoroasa moştenire a părinţilor mei pentru Teleneşti este că au crescut 2 copii demni de rigorile adresate românilor din Basarabia. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? În primul rând, albumul familiei noastre, pe care integral îl deţin eu. O psaltire din secolul XIX, pe care mi-a lăsăt-o ca amintire mama. Un butoiaş mic, confecţionat de tata, şi maşina de cusut a mamei, care acum este la sora mea. Indiscutabil portretele mamei şi ale tatei, şi o icoană. Părinţii mei, îndeosebi mama, au fost oameni credincioşi. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Teleneşti în ultimele decenii? Democraţia la care au râvnit şi teleneştenii a adus libertatea gândirii, exprimării, libertatea şi dreptul opţiunii confesionale. Patriotismul şi verticalitatea, mândria naţională sunt semnele distinctive ale teleneştenilor de azi. Mă mândresc cu iniţiativa cetăţenilor din oraş de a construi Biserica „Sfântul Prooroc Ilie”, care a fost distrusă de comunişti în anul 1958 (eram copil de 8 ani şi am fost martor al tragicului moment). Acum, în măsura posibilităţilor, de rând cu locuitorii, susţin şi eu material construcţia acestei biserici. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Centrul raional Teleneşti, dar şi raionul, au dat nume mari: scriitorii Ion C.Ciobanu, Bogdan Istru, Nicolae Esinencu, pictoriţa Eleonora Romanescu, compozitorul Gheorghe Mustea, academicienii Nicolae şi Vasile Anestiadi. Sunt doar puţinii din multele personalităţi ce ar merita înveşnicirea numelui în Teleneşti şi în satele din raion. 185

30 de întrebări de-acasă 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Şcoala am absolvit-o în1968 cu medalie de argint, Institutul de Medicină (1974) - cu diplomă cu menţiune (am avut un singur 4 la istoria PCUS). Activist nu am fost, am avut şi am ţinut mult la propria părere. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie cinstit, muncitor, vertical în principii şi consecvent în acţiuni. Nu pot accepta viclenia şi laşitatea. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Da. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Părinţii, şcoala, academicianul Vasile Anestiadi, academicianul Mihail Kuzin de la Academia de Ştiinţe Medicale din Moscova. 11. Cum şi de ce aţi ales cariera de medic? Totdeauna am fost obsedat de dorinţa de a pătrunde în tainele naturii şi, în special, în tainele fiinţei omeneşti. Mama de firea ei a fost bolnăvicioasă şi dorinţa mea de a o vedea sănătoasă a fost unul din motivele alegerii mele în favoarea medicinii. De altfel, tata mă vedea jurist ca să aduc nişte clarităţi în tragedia deportărilor la care a fost supusă familia. Mi-a iertat alegerea doar când m-a văzut profesor universitar şi şef de catedră. 12. Cu ce se mândreşte îndeosebi medicul Vladimir Hotineanu? Cu miile de pacienţi pe care i-am readus la viaţă şi cărora eu le-am mulţumit că s-au însănătoşit. Cu sutele de doctori la pregătirea cărora am pus umărul şi eu şi care-şi fac cinstit datoria în satele Basarabiei. Dar mândria mea de o viaţă rămâne a fi readucerea din anonimat a numelui bunicului meu, Petru Crăciun, prin apariţia schiţei biografice în antologia „Localităţile Moldovei”. 13. Numiţi câţiva pământeni, pe susţinerea cărora puteţi conta în orice moment? Vasile Anestiadi, Gheorghe Maxim, Vasile Guzun, Valeriu Bogdan, Tudor Rotaru, Vadim Lelic, Vasile Berliba. 14. Care sunt principiile de viaţă ale medicului şi omului Vladimir Hotineanu, peste care nu se poate trece în niciun caz? 186

30 de întrebări de-acasă Verticalitate, consecvenţă în gândire şi în fapte, cinstit în tot ce fac. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Suspectez că am fost trădat la diferite etape ale vieţii şi nu sunt naiv să cred că toată lumea a fost bucuroasă de succesele mele. Dar, cel mai dureros mi-a fost recent, când mi s-a spus că în clinica pe care o conduc este o persoană care mă „toarnă” zilnic la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Am pregătit peste 30 doctori în ştiinţe medicale şi mă întreb care din ei? Acum nu voi afla, dar sunt încrezut că enigma se va deschide doar când va vrea Dumnezeu. Eu le consider acestea cumpene (vămi ale vieţii), iar ele-s încercări ale Celui de Sus. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Cred că da.Viaţa unui doctor este formată nu doar din satisfacţii, avem în aceiaşi măsura parte şi de tristeţea nereuşitelor. Sănătatea şi moartea merg alături pe holurile spitalelor. Iar noi nu suntem Dumnezeu sau Mesia. Apropo, miracolul învierii Iisus Hristos l-a săvârşit doar o singură data, readucându-l la viaţă pe Sfântul Lazăr. 17. V-aţi lansat în politică. Cum e să faci politică în Republica Moldova? Politică în viaţă facem toţi. Eu împart această politică în câteva trepte. La treapta cea mai de jos este politica pe care o facem toţi în familie. Apoi vine politica în colectivul în care lucrăm, apoi în satul unde trăim, la nivelul raionului, judeţului şi, în sfârşit, politica la nivel de stat, de naţiune. De politică la nivel de stat mă ocup ceva mai bine de 7 luni. Cum îmi reuşeşte, o să spună oamenii când vor analiza această latură a vieţii mele. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Sunt mândru că multă lume din Basarabia nu este îndoctrinată, totuşi, de guvernanţi. Oamenii noştri dau dovadă că au substanţă cenuşie şi sunt în stare să aleagă grâul de neghină. Dar mai avem şi multe restanţe la capitolul Verticalitatea Existenţei. Nu este binevenită obsesia unor politicani de funcţiile majore în stat. Aşi fi nespus de fericit dacă politicienii ar înţelege că nu toţi odată vor deveni preşedinţi de ţară, prim-miniştri sau preşedinţi de Parlament. Aceste funcţii în Stat sunt doar câte una. Haideţi să conştientizăm că şi la aceste funcţii ar fi un rând. Toate în societate sunt cu rândul. Vă dau o pildă simplă - cei care dau oile la stână ocupă rând pentru a lua laptele (brânza). Nu dea Domnul să încalce cineva rândul. Se iscă mare tărăboi în sat. Aşa e şi în eşalonul de vârf 187

30 de întrebări de-acasă al societăţii, tot legea rândului e în capul mesei. Mă adresez către liderii politici: în numele acestui popor, temperaţi-vă ambiţiile şi prin consens argumentat respectaţi rândul venirii la putere. 19. De mai mulţi ani locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţi mai bine, acolo sau la baştină? La Chişinău îmi este Chirurgul Vladimir Hotineanu este şi un bun casa, unde stau cu familia pedagog pentru medicii tineri şi ea este baştina copiilor mei. Casa părintească şi baştina mea sunt mereu alături de mine, căci ele sunt temelia existenţei mele. 20. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi pământeni? Nominalizaţi-i. Da, cum să nu. Colegii mei de clasă Vladimir Bogdan, Eudochia Văscăuţanu, colegul de breaslă şi elevul meu Valeriu Bogdan, Mihai Hotineanu şi mulţi alţii. 21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea cuplului Hotineanu? Cu soţia Raisa ne-am întâlnit când eram studenţi la Institut. Dragostea din studenţie este focul care încălzeşte căminul nostru şi acum. Sunt încrezut că acest foc se va stinge doar odată cu dispariţia fizică a noastră. 22. Care sunt preferinţele, planurile pentru viitor ale copiilor Dumneavoastră? Fiul Adrian este şi el chirurg. La moment face studii de postdoctorat şi sper că degrabă îl văd nu doar doctor habilitat în medicină, dar şi un mare chirurg. Deţine toate capacităţile necesare. Mă bucur de familia lui - nora Alina şi nepoţii Adriana şi Vlad. Fiul a format o familie sănătoasă şi care, sper, va bucura ţara. Fiica Iulia este studentă la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti. Termină anul V, are succese frumoase la studii. Este căsătorită. Ginerele Andrei Scobioală este inginer-fizician, conduce o uzină ce utilizează tehnologia laserului. Mă bucur de ei, căci sunt motivaţi pentru 188

30 de întrebări de-acasă a se perfecţiona profesional şi intelectual. 23. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Sunt obsedat de lectură, pictură, sport, pe care-l practic de multă vreme şi cu care îmi menţin fizicul. Îmi place mult să îngrijesc mica mea grădină de flori din curte. Dar, să fiu sincer, nu am prea mult timp liber. 24. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? - Sora mea Tamara, soţia Raisa, copiii, nora, ginerele, nepoţii. 25. În casa Dumneavoastră care bucate şi băuturi se preferă mai mult? Bucatele de casă – salata din legume şi neapărat cu multă varză, răcitura, sarmalele, plăcinta la cuptor şi zeama din găină de casă. Pentru un grătar, la drept vorbind, suntem cam indiferenţi. Din băuturi – vinul bun, de casă sau de colecţie. 26. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Argumentul vieţii mele este să fac întotdeauna doar binele. Să pot alunga tristeţea şi să-i văd pe oameni doar zâmbind. 27. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Suntem o ţară mică. De la răsărit şi până la apus de soare o colinzi în lung şi în lat. Deaceea suntem în cea mai privilegiată situaţie la capitolul integrării europene. Standardele de integrare europeană pot fi atinse în cel mult 5 ani (acest termen e mai mult pentru capitolul „reconstrucţia drumurilor”). Important este ca conducerea de vârf a ţării să declare prioritar interesul naţional şi nu cel personal. 28. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Transnistria şi problema ei este, după mine, mai mult problema diriguitorilor de azi ai ţării. Se face impresia că ei au interesul de a-i menţine „Status Quo” al „Vandeii moldoveneşti”. Realitatea oamenilor de rând este alta. Eu am zilnic oameni din Transnistria internaţi în clinică. Sunt aceiaşi oameni ca şi noi şi dacă ne adunăm la „toaca” de adineauri a neamului nostru, să ştiţi că diferendul transnistrean se rezolvă, căci în pace, linişte şi bună înţelege vor să trăiască oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Important este să ne lase în pace „cei mari şi puternici”, ca noi să ne 189

30 de întrebări de-acasă rezolvăm singuri neînţelegerile care ne-au fost impuse. 29. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Dragi pământeni, iarăşi ne-am pomenit la răscruce de destin. Iarăşi de noi depinde soluţia pe care ne-o propunem la veşnica întrebare „încotro mergem”? Suntem oameni înţelepţi, m-am convins de aceasta, şi atunci am dreptul că vă întreb: rămânem tot aşa suspendaţi în spaţiul Euroasiatic în care ne-am pomenit de la 1992 încoace, în aşteptarea că această „crăcană a timpului” ne va desface, strivindu-ne ca naţiune” sau depunem toate eforturile să ne integrăm în Uniunea Europeană, cetăţenii căreia au demonstrat omenirii, că prin transpunerea în viaţă a „Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului” se pot atinge năzuinţele biblice ale omenirii – să-ţi iubeşti aproapele? Drumul din faţă ne este greu, dar numai uniţi îl vom parcurge. Şi sunt convins: pe această cale vom merge spre lumină şi noroc. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să re-trăiţi cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Cel mai fericit moment al vieţii mele ar fi să mă văd în familia popoarelor latine şi aceasta m-ar face să am încredere în viitorul ţării în care trăiesc, să fiu convins că această ţară pe drept va aparţine copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Astăzi şi nu mâine suntem chemaţi să realizăm porunca dinainte de moarte a Domnitorului Ştefan cel Mare. Aşa să ne ajute Dumnezeu. 29 mai 2009

190

30 de întrebări de-acasă

Trăiesc spre a mă bucura de darul Cunoaşterii Eleonora Romanescu, artist plastic, originară din comuna Leuşeni, judeţul Orhei este un nume care s-a afirmat în mediul artistic mai bine de jumătate de secol. Tablourile sale reprezintă fidelitate faţă de tradiţiile, valorile artei plastice, faţă de temele consacrate, dar şi faţă de propriul Eu artistic. S-a născut la 26 aprilie 1926. În anii 1949-1953 îşi face studiile la şcoala republicană de arte plastice „Repin” din Chişinău. În 1953-1959 este profesoară de desen la Şcoala Pedagogică din Orhei. În anii 1959-1964 frecventează cursurile de restaurare-pictură de pe lângă Atelierele centrale de stat din Moscova. În 1958 devine membră a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova, iar din 1965 este membră a conducerii UAP. Participă la tabere de creaţie începând cu 1960 până în 1995 în Republicile Baltice, Ucraina, Mongolia, România. Lucrările dumneaei pot fi găsite în muzee şi colecţii particulare din România, Ucraina, Rusia, Tadjikistan, Germania, Franţa, SUA, Canada, unde a avut şi expoziţii. Decoraţii, titluri: Insigna de Onoare (1972); Artist emerit al RSSM (1976); Artist al Poporului (1986); „Ordinul Republicii” (1996).

191

30 de întrebări de-acasă 1. Dnă Romanescu, ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? „Acasa”? De acolo au fost toate începuturile - formarea vieţii, conştiinţa, credinţa în tot ce ne înconjoară: părinţi, bunici, natura, Dumnezeu. Formarea noastră ca fiinţă, primele gânduri, primele idei, primele contraziceri, proteste, neplăceri. Mai este şi dorul de acasă, care rămâne cel mai puternic, chinuitor, precum şi hotărâtor. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Părinţii, buneii, dar şi sătenii care se conduceau după nişte legi nescrise dăinuitoare din generaţie în generaţie. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Bunicul Gheorghe Crăciun şi bunica Efimia erau buni gospodari ai satului, oameni harnici şi plini de destoinicie. Numele de familie Crăciun este întâlnit în arhivele satului încă la începutul secolului 18 şi dăinuie şi azi. Auzeam vorbe de la bunic precum că a participat la construcţia şcolii şi a bisericii din sat (a doua jumătate a sec. XIX). La bătrâneţe devenise epitrop la biserică. Cultiva viţă-de-vie cu cele mai rafinate soiuri de struguri, pe nu ştiu ce căi aduse din Franţa. Avea beciul plin cu butoaie cu vinuri foarte întrebate de negustori. Nu-l vedea nimeni niciodată băut. Aceasta ţinea şi de ceilalţi gospodari ai satului. Bunica deseori îmi atrăgea atenţia la frumuseţea naturii, spunând: ”Uite cât de frumos a făcut Dumnezeu!”. Părinţii: tatăl, Dumitru Romanescu, născut în satul Hulboca, oficiul Călăraşi, provenea dintr-o familie de preoţi. În tinereţe a lucrat vatman de tramvai în Chişinău. A luptat în primul război mondial, unde şi-a pierdut mâna stângă. După demobilizare, a absolvit Şcoala de muzică bisericească şi a fost numit cântăreţ în satul Leuşeni. Tot acolo a găsit-o pe mama, s-au căsătorit şi ne-am născut noi, 3 copii. Fratele Vsevolod a absolvit o şcoală de muzică şi a lucrat până la bătrâneţe ca redactor muzical la Radio Moldova. Sora Ala a fost pedagog în şcoala medie din Leuşeni, predând istoria şi limba română. Tatăl a format în sat un cor mixt pe patru voci, care se bucura de mult succes. 4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Un covor cu ornamentică de un colorit foarte armonios pe fon negru din lână naturală, fără a fi vopsită. După spusele mamei, acest covor a fost ţesut de bunica ei în 1812, chiar pe când trupele ruseşti ocupau Basarabia. Coloritul armonios se căpăta vopsind lâna cu flori şi rădăcini de plante. Mai târziu, în a doua jumătate a sec. XIX, au apărut culorile stridente de anilină şi ca rezultat covoare cu flori mari. 192

30 de întrebări de-acasă Mai am de acasă un scăunaş rotund, josuţ, cu 3 picioare, din lemn de nuc, pe care îl ţin minte din copilărie. Au mai rămas o cofănică, o covăţică, aduse din Hulboca şi care cred că au peste 100 de ani, pentru că şi tata le-a apucat de la bunici. Pe toate le păstrez în atelierul meu de creaţie. Cele mai multe studii, schiţe, desene sunt legate şi de casa părintească, amintindu-mi de diferite ipostaze ale vieţii din anii trecuţi. 5. La şcoală, la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Eu m-am născut în anul 1926. Şcoala primară am făcut-o în Leuşeni, unde am avut-o ca învăţătoare pe dna Liubov Hartea. Era foarte severă cu noi, dar şi foarte nervoasă. Cerea ştiinţă de carte de la copii şi pedeapsa era rigla pentru bătaie la palmă. Am avut şi eu această „fericire”. Dar acum mi se pare, că toate începuturile au fost puse atunci. Nu eram elevă strălucită, dar la desen nu mă întrecea nimeni. Din 1937 am continuat studiile la Şcoala de fete din Chişinău. Aici am aflat în primul rând ce este dorul de acasă. În anul 1940 ni s-a dat vacanţa de vară mai devreme ca de obicei. Fiind acasă, părinţii ne puneau la lucru. Într-o zi ne-au trimis la vie, eu şi fratele. Pe la vremea mesei vine mama să ne aducă de mâncare şi ne spune, că s-a auzit la radio precum că ruşii ocupă Basarabia. Nu ne venea să credem. Cum aşa, noi, care cântam „Din moşia strămoşească nici o brazdă nu vom da” şi să se cedeze toată Basarabia fără luptă? Ce vom face noi în ţară străină, cu bolşevici şi cu biserici distruse? - atâta ştiam despre Rusia. Pentru vârsta noastră de atunci acest fapt a fost o cruntă lovitură. Noi ne iubeam ţara, făceam planuri de viitor, dar toate s-au sfărâmat. În anii războiului am continuat studiile tot în Chişinău. Era greu, dar tata fiind invalid de război, eram scutiţi de taxe. 6. Faptul că V-aţi născut şi aţi petrecut copilăria, adolescenţa în România Mare V-a influenţat destinul, viziunea asupra vieţii? În anul 1944 şcoala noastră s-a refugiat în Craiova. Ne bucuram că vom fi în ţară. Acolo am fost primiţi într-o şcoală-internat cu toate cele necesare. Părinţii deasemenea s-au refugiat. Pe drum au aflat unde suntem şi au venit după noi. Când au ajuns în gara Craiovei, au văzut că vine din oraş un tramvai pe care scria: „Parcul Romanescu”. Tata îi zice mamei: „Iaca, femeie, încaltea avem aici parc” (parcul purta numele unui militar care a decedat în I război mondial). Mama zice: „Tu stai aici cu bagajele, da eu mă duc să caut băieţii”. A pornit pe stăzile oraşului necunoscut. Ajunsă în faţa unei biserici, se hotărăşte să intre înăuntru, iar acolo dă de fratele şi prin el ne-a găsit şi pe noi, eu şi sora mai mică. Ea, când a văzut-o pe mama, a întrebat-o: „Mamă, da pisica cu cine a rămas?”. Doamne, ce dor de casă am mai dus acolo!!! În primăvara anului 1945 sovieticii îi vânau pe basarabeni şi-i întorceau îna193

30 de întrebări de-acasă poi în Basarabia. Întorcându-ne, eu am intrat în şcoala de pictură din Chişinău, unde tot materialul se preda în limba rusă, pe care nu o cunoşteam. Totuşi, îmi vedeam de învăţătură. Principala activitate erau orele la specialitate. 7. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Leuşeni în ultimele două decenii? S-a mai trezit spiritul analitic al oamenilor, unii apreciază just realitatea, îşi dau seama de situaţia actuală şi cam ce ar trebui pentru viitor. Aşi fi dorit să fie mai grijulii cu natura înconjurătoare, iar satul să devină mai curat, mai îngrijit. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă devină prieten? Să fie înţelegător în ale artelor - de aici derivă un şir de calităţi. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Profesia pe care o posed nu presupune calităţi de lider. 10. Cum şi de ce aţi ales arta plastică? Cred că arta plastică m-a ales pe mine. 11. Cu ce fapte se mândreşte îndeosebi pictoriţa Eleonora Romanescu? Mi-e greu să mă pronunţ, poate cu expoziţiile personale pe care le-am avut. Cred că la această întrebare istoria artei din Moldova va răspunde, dacă va găsi de cuviinţă. 12. Numiţi câţiva consăteni, pe susţinerea cărora puteţi conta în orice moment? Aşi numi tot satul Leuşeni, care a constituit izvorul meu de inspiraţie - atât oamenii, cât şi cărăruşile pe care am alergat în copilărie, atâtea ungheraşe pitoreşti... Dacă am făcut ceva bun în pictura mea, apoi datorez acelor studii, desene, compoziţii culese de pe meleagurile Leuşenilor. Vreau să menţionez că e o localitate foarte veche. Am găsit într-o enciclopedie geologică editată la Bucureşti, precum că aici ar fi existat în antichitate o cetate geto-dacică. Unele dintre numele sătenilor cum ar fi: Groza, Spanciog, Gânju le întâlnim în scrierile letopiseţilor ca dregători pe la curţile domneşti din Suceava, alte nume ca Bunduchi, Zavatin, Savarin par a fi de origine italiană, aici pierzând câte o literă (Zavatini, Savarini). 13. Care sunt principiile de viaţă ale pictoriţei şi omului Eleonora Romanescu, peste care nu se poate trece în niciun caz? Modestie, sobrietate şi discreţie în toate. 194

30 de întrebări de-acasă 14. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? S-a mai întâmplat. 15. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Am avut tot felul de momente - atât de bucurie, cât şi de mâhnire, de care nu poţi scăpa. 16. Aţi făcut în viaţă şi politică? Nu poţi trăi în afara politicii. Trebuie să iai atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în societate. 17. Cum vedeţi viitorul Basarabiei în următorii 10 ani? Ca pe o ţară-membră a Uniunii Europene. 18. De mulţi ani locuiţi în Chişinău. Unde Vă simţiţi mai “acasă”: acolo sau la baştină? Mă aflu în Chişinău de la vârsta de 11 ani, dar permanent - din 1957. Cât erau în viaţă cei apropiaţi, cel mai bine era acasă la Leuşeni. 19. Ce Vă mai leagă de satul natal? În primul rând, mormintele celor apropiaţi. Iar în incinta şcolii medii s-a deschis o galerie de artă plastică cu peisaje ce reprezintă Leuşenii, cu chipul unor oameni şi copii de acolo - în total vreo 50 de lucrări donate de mine satului, iar şcoala a fost numită „Eleonora Romanescu”. 20. Ştim că ţineţi mult şi la oraşul Orhei. Cu oraşul Orhei am avut tangenţe destul de pronunţate. După absolvirea Şcolii de pictură am fost numită la Şcoala Pedagogică pentru a preda desenul şi caligrafia. M-am aflat acolo timp de 6 ani. M-am străduit să formez deprinderi în ale desenului viitorilor învăţători, precum şi să le trezesc interesul faţă de artă. Unii din foştii elevi au urmat această cale. Astfel V.Creangă şi C.Condrea au devenit dirijori de cor. În 1956 s-a ivit posibilitatea de a pleca la Moscova pentru nişte cursuri de pregătire a pictorilor-restauratori pe lângă Atelierul de restauraţie. Peste doi ani am fost numită ca pictor-restaurator la Muzeul de Arte Plastice din Moldova, unde am lucrat timp de 15 ani. În anul 1960 am fost primită în Uniunea Artiştilor Plastici. Participam la expoziţii totodată. Între timp, mi-am reluat activitatea pedagogică şi timp de 14 ani am lucrat în Şcoala-internat de pictură din Chişinău. Acum unii din foştii mei elevi îmi sunt colegi. 21. Cum aţi caracteriza familia Dumneavoastră? 195

30 de întrebări de-acasă Toţi din familia noastră au fost oameni muncitori, responsabili, necarierişti, meditativi în viaţa lor interioară. 22. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Observând cum se prezintă cele din jur: oameni, diferite ipostaze ale naturii, dar prefer şi lucrul la vilă, gimnastica, ascult muzică (în deosebi clasică), meditez. 23. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Nepotul - Octavian Romanescu, plastician, profesor la Institutul de Arte. Mi-a fost elev. 24. În casa Dumneavoastră care bucate şi băuturi se preferă mai mult? Prefer bucatele pe care le făcea mama şi vinul pregătit aşa cum făcea tata. 25. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Dacă ne-am uni cu Ţara, cred că 5-6 ani ar fi suficienţi: oamenii noştri sunt foarte receptivi. 26. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Cred că problema-cheie a Basarabiei este să pună hotar la Nistru. Să dea Transnistria Ucrainei, iar ea să întoarcă Basarabiei cele trei judeţe din sud şi unul din nord. Bănuiesc că transnistrenii n-ar zice baiu. 27. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Secolul în care am intrat cere ştiinţă de carte. Consider că azi avem ce avem şi mai ales votăm cum votăm datorită lipsei de informaţie, lipsei de ştiinţă de carte. 28. Dacă aţi reduce viaţa la un argument, care ar fi acesta? Trăiesc spre a mă bucura de darul Cunoaşterii. 29. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Mă necăjeşte lipsa de contact cu fraţii de dincolo de râul osândit să ne dezbine. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să re-trăiţi cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Unirea. 12 iunie 2009

196

30 de întrebări de-acasă

Nu poţi învinui un râu că e şerpuitor... Radu Benea, directorul-adjunct al biroului din Chişinău al postului de Radio Europa Liberă s-a născut la Orhei la 19 ianuarie 1971 în familia lui Ion şi Maria Benea, capul familiei fiind unul din cei mai redutabili medici din Orhei, iar mama – directorul Şcolii de Muzică din localitate. Activează în presă din 1996, după absolvirea facultăţii de istorie şi filozofie a Universităţii „Babeş-Boyai” din Cluj-Napoca. Mai întâi ca reporter, apoi redactor la agenţia de presă „Flux”. Din 1997 este corespondent la Radio Europa Liberă. În anii 1998-2002 deţine funcţia de director al biroului din Chişinău al Radio Europa Liberă. În anii 2001-2002 este redactor în serviciul de limbă română de la Praga, autor al emisiunii „Ora Moldovei”.

197

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Radu Benea! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? „Acasă” este locul sau timpul în care nu încetez să revin, chiar şi atunci când uit despre asta. De ce, unde sau când? Sunt întrebări la care probabil că fiecare îşi are propriul răspuns. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Nu-mi amintesc „primele lecţii”. Dar pot să spun că exemplele cele mai vii de dragoste, bine şi frumos, răbdare, curaj şi înţelepciune au fost şi sunt părinţii — Ion şi Maria Benea, bunica Eufrosinia Zagura – exemplu absolut de bunătate, dăruire şi credinţă, bunica Anastasia Benea – exemplu absolut de smerenie şi dumnezeire. Am avut norocul să fiu ucenicul marelui maestru Andrei Mudrea, unul dintre cei mai talentaţi pictori basarabeni, originar din s. Mitocul Vechi, Orhei, primul meu maestru în viaţă care m-a împătimit de frumos şi de la care am învăţat că lumea ne vorbeşte în necuvinte şi că lucrurile sunt altfel decât par să fie. Faptul că talentul fără muncă asiduă nu valorează nimic l-am învăţat şi de la profesoara mea de vioară care mi-a redescoperit lumea muzicii, Rica Serafimovna Guţan, iar exemplu de responsabilitate şi verticalitate mi-a fost profesorul de fizică şi diriginte în clasele a 9-a şi a 10-a de la şcoala nr. 2 din Orhei, Pavel Petrovici Stratan. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Îmi iubesc foarte mult părinţii care sunt o adevărată mândrie pentru mine. Am auzit nu o singură dată şi de la foarte multă lume cuvinte de laudă sau admiraţie la adresa părinţilor. Tatăl meu este medic neurolog la spitalul din Orhei, iar mama a fost profesoară de muzică la şcoala pedagogică şi directoare a şcolii de muzică din Orhei, acum pensionară. Ştiu că în ultimii ani au avut şi o contribuţie substanţială la edificarea bisericii „Sf. Vasile de la Brazi” din Orhei, ce ţine de Mitropolia Basarabiei. Bunicii mei, ca şi alte mii de basarabeni, au cunoscut războiul, foametea şi deportările. Istoriile povestite de bunicile mele în copilărie despre bunei — oameni gospodari şi cărturari, foarte respectaţi, care au murit în floarea vârstei — şi despre vremurile tumultoase prin care au trecut m-au marcat pentru toată viaţa. În plină epocă sovietică mi-au fost de mare învăţătură. 4 Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Fiecare zi a săptămânii, când îmi dau seama că nici acum nu voi reuşi să ajung la Orhei. 198

30 de întrebări de-acasă 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Orhei în ultimele decenii? Orheiul nu este rupt de restul realităţilor din Moldova. Decepţie este cuvântul cel mai potrivit. Chiar dacă anumite schimbări, aparent, dau bine la imagine, în realitate plătesc tributul propagandei. Sunt optimist şi cred că lumea îşi dă seama de aceste lucruri, ilustrate şi de gropile de pe toate drumurile din oraş şi raion care se înmulţesc din an în an. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, a unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Fără doar şi poate, sunt multe nume sonore. Eu optez pentru Andrei Mudrea. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Nu mă consider nici una, nici alta. Probabil, la fel ca şi foarte multă lume care a fost în miezul evenimentelor politice de la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Nu îmi aleg prieteni niciodată. Iubesc oamenii, chiar dacă mă duşmănesc. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu, dar am auzit despre asta. 10. Cine şi cum Vă ajută să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Nu cred în calităţi de lider. Cred în carismă. Este o calitate naturală a oamenilor care cred cu tărie în ceva anume. Acest foc interior poate fi şi creator, şi distrugător. Depinde de intenţie şi atitudine. 11. Cum şi de ce aţi ales profesia de jurnalist? A fost o întâmplare. Dar cum nimic nu e întâmplător, probabil că Dumnezeu o fi zis: ia să-l fac eu jurnalist pe tipul ăsta, căruia i se întoarce când aude de politică! 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi Radu Benea? Cu lucrurile mai puţin. Mândria mea este fiica Ioana. 13. Numiţi câţiva prieteni la care puteţi apela în orice moment. Câţiva ar fi prea mult, dar şi prea puţin. E verificat. 199

30 de întrebări de-acasă 14. Care sunt principiile de viaţă ale jurnalistului Radu Benea peste care nu se poate trece în niciun caz? Ca jurnalist, n-aş accepta şi n-am acceptat niciodată servilismul, maniluparea sau echivalentul său – minciuna. Nimeni nu deţine adevărul, de aceea – nu vă faceţi idoli. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Înţeleg sensul comun al cuvântului trădare, dar nu-l accept. Marele poet Kahlil Gibran spunea că omul poate fi asemuit cu apa curgătoare. Există râuri cu albii drepte şi frumoase, există râuleţe ce-şi caută drumul cu anevoie. Nu poţi învinui un râu că e şerpuitor. Toate râurile sunt o singură apă şi se scurg în ocean. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Din fericire, nu. Dar sunt perfecţionist, ceea ce îmi provoacă multe insatisfacţii. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Politica este dreptul suprem al poporului de a participa la gestionarea treburilor publice. Ca jurnalist, mă simt parte a societăţii şi responsabil de cuvântul spus. Dacă asta e politică, atunci înseamnă că am făcut şi fac şi politică. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Nu-mi place şi nu-mi displace nimic. Politica moldovenească e în căutare de sine, dacă pot să spun aşa, pentru că întreaga societate este în căutarea unei noi identităţi. Golul imens lăsat după prăbuşirea URSS-ului trebuie umplut cu ceva. Deocamdată, a fost umplut numai cu cioburi şi fragmente din zidurile vechiului sistem. În ultimii doi ani observ însă şi ceva nou, care nu seamănă cu nimic din toate cu care ne-am deprins. În politică apar tineri cu o altă mentalitate, foarte bine pregătiţi profesional, decişi să-şi ia soarta şi viitorul în propriile mâini pentru a realiza schimbarea. Sunt optimist din fire şi cred în succesul lor. 19. De ceva timp locuiţi la Chişinău. Unde Va simţiţi mai “acasă”: acolo sau la Orhei? Geografic vorbind, sunt mai multe locuri unde mă simt „acasă”. Nu sunt cosmopolit. Probabil din pricina vorbei latine: tot ce am eu port cu mine. 20. Ce Vă mai leagă de oraşul natal? 200

30 de întrebări de-acasă Totul şi nimic. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi pământeni? Printre prietenii de familie – da, colegii de la serviciu – nu, colegii de breaslă din Chişinău – da, însă nominalizările ar fi de prisos. 22. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Dificilă întrebare. Aşi vrea să am timp liber, dar nu-mi prea reuşeşte. 23. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Nu am cum să-l ştiu, dacă mă ştie mai bine decât mine! 24. În casa Dumneavoastră care bucate şi băuturi se preferă mai mult? Mulţumim pentru tot ce ne trimite Domnul, dar preferăm să fim vegetarieni. 25. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră. Momentul când am ales meseria de jurnalist în vara lui 1996, după revenirea de la studii, de la Cluj-Napoca, unde am făcut filozofie – un alt „gen literar”. 26. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Înclin să cred evaluărilor făcute de experţi, funcţionari sau politicieni occidentali, care spun că Moldova ar putea să adere relativ foarte rapid la UE. Moldova e o ţară mică şi pentru UE nu este o problemă s-o „asimileze”. Problema cea mare este lipsa de dorinţă şi efort din partea autorităţilor. Dacă va exista dorinţă, dacă vor fi promovate reformele democratice, Moldova ar putea deveni membru cu drepturi depline în UE în câţiva ani. M-a frapat tot timpul comparaţiile între ţările mici şi statele mari care au reuşit să adere la UE, inclusiv cele din regiunea noastră! Efortul unui stat mai mare ca teritoriu şi populaţie, cu o economie înapoiată şi greoaie este incomensurabil mai dificil decât cel al unei ţări mai mici. Şi atunci mă întreb: de ce R.Moldova nu a reuşit să facă aceste lucruri, în timp ce ţări mai mari din regiune, în trecut chiar mai sărace decât noi, au reuşit? 27. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Este real, în teorie. În practică e o altă socoteală. 28. Dacă Cel de Sus V-ar da fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? 201

30 de întrebări de-acasă Aşi deveni notoriu, dacă Cel de Sus mi-ar oferi o asemenea ocazie. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Din păcate sau din fericire, viaţa nu are nevoie de argumente pentru a dăinui. 30. Ce a-ţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL-ui, tuturor cititorilor noştri din regiunea Orhei? Să nu contenească să fie cât mai bine informaţi, din cât mai multe surse. Într-o ţară în care presa nu e liberă, un plus de informaţie ne face un pic mai liberi. Un om mai liber în gândire şi acţiune nu poate fi manipulat. 10 iulie 2009

202

30 de întrebări de-acasă

Harul de a scrie şi profesia de avocat sunt de la Dumnezeu Boris Druţă, cunoscut avocat şi scriitor, s-a născut la 5 februarie 1955, în familia lui Victor al lui Ion al lui Manolache Druţă şi a Verei lui Nică al lui Andrei a Axintoaie Druţă din Ineşti, raionul Teleneşti. Adică şi mama, şi tata au acelaşi nume „Druţă”, larg răspândit şi azi în satul său de baştină. După şcoala primară a urmat şcoala medie din Teleneşti, pe care a absolvit-o în 1972. Un an a studiat la o şcoală de meserii din Chişinău, apoi a urmat serviciul militar. Revenind la vatră, în 1975 a dat admiterea la Facultatea de drept a Universităţii de Stat din Chişinău, pe care a absolvit-o în 1980. De atunci profesează avocatura la Chişinău. Încă elev fiind, a început să scrie, dar a debutat abia în 1981 cu povestirea „Lumina umbrelor” în revista „Femeia Moldovei”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1993. Cărţi de proză, poezie şi publicistică: „La Ineasca” (1989); „O femeie îşi caută... pantalonii” (1997); „Catacomba” (1998); „Un jazz pentru mileniul trei” (1999); „Copiii serenadelor” (2000); „Sarcofagul” (2000); „Între viaţă şi moarte” (2001); „Luciana” (2002); „Madona din Ineasca” (2004); „Basarabia răstignită” (2004); „Flori de dor pentru ŞALOM” (2004)”, „Păsări uitate în zbor” (2008). Îi place să călătorească, să discute cu oameni de diferite vârste şi profesii. Avocatul şi scriitorul Boris Druţă este tată a 10 copii: Daniela, Victor, Nelly, Veronica, Radu, Petrică, Elena, Sorin, Nicoletta, Valeria. 203

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Druţă! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasa”? Satul de baştină, vatra copilăriei mele, INEŞTI. 2. Cine au fost dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Prima învăţătoare de la Ineşti, dna Nina Tudosan, apoi profesorii Zinaida şi Alexei Andoni, Aurelia Târsână, Veronica Corobcă. La Teleneşti - Beniamin Kogan, profesorul de română. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Sunt români basarabeni, ţărani din cele mai străvechi timpuri. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca acesta să Vă fie prieten? Să accepte caracterul meu, să nu fie lacom, zgârcit, să poată ceda oricând pentru ca să-mi ajute să ies din orice încurcătură. 5. Aveţi calităţi de lider şi dacă da, când le-aţi descoperit? Calităţi de lider nu am avut niciodată, dar într-un rând de 100 de oameni nicicând nu m-am împăcat cu faptul să stau în coadă, ci neapărat m-am vrut în fruntea coloanei. 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi în calitate de profesionist? Eu singur, din copilărie. 7. Ştiind că aveţi harul de a scrie, cum s-a întâmplat că aţi ales dreptul ca profesie? De rând cu harul de a scrie, profesia de avocat mi-a dăruit-o Dumnezeu. 8. La şcoală, la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Printre activişti. 9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Aproape că nu am prieteni. Dacă îi am, apoi numai ei ştiu despre acest lucru. 10. Aţi făcut în viaţă şi politică? Toată viaţa, în sine, conştiinţa şi scrisul meu este numai politică. 11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să ridicăm o clasă politică, capabilă să ducă poporul nostru pe drumul dez204

30 de întrebări de-acasă voltării democratice şi europene? Fiindcă nu avem tradiţia clasei politice. Nimeni, inclusiv cei ce se cred politicieni, nu ştie ce este aceasta. Toţi asociază politica cu buzunarul. Asta e toată explicaţia. 12. Povestiţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră. Naşterea mea. Viaţa cotidiană şi frica permanentă de a nu muri înainte de a le face pe cele ce le zămislesc zi de zi. 13. Numiţi principiile peste care nu puteţi trece. Îmi vine tot mai greu să mă menţin ca om, cu principiile luate de la părinţi: să fiu onest, cinstit, cu obraz, să stimez oamenii din jur... 14. Aţi fost trădat vre-o dată de colegi sau prieteni? În fiecare zi. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Niciodată. Viaţa de aceea este viaţă, fiindcă trebuie să aibă toată diversitatea de momente - şi plăcute, şi neplăcute. Analizând trecutul, trebuie să făureşti prezentul, să mergi în viitor. Viaţa nu are alternativă. 16. Ce circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Druţă? Niciuna. Ne-am întâlnit şi ne-am căsătorit. Nu poţi evita destinul. 17. Când nu faceţi jurisprudenţă, ce faceţi? Scriu şi mă gândesc cât de mult îmi plac femeile. 18. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Nimeni nu mă cunoaşte mai bine decât eu însumi. 19. În casa Dumneavoastră, ce mâncăruri şi băuturi se preferă cel mai mult? Nu sunt capricios la mâncare. Alcool nu servesc de aproape doi ani. Din principiu şi nu din motive de sănătate. 20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Trebuie să ne aşteptăm la aceiaşi situaţie care o avem azi. Să nu fie mai rău. 21. Există termene de comparaţie pentru criza care o traversăm? 205

30 de întrebări de-acasă Foametea din 1946-1947, despre care am auzit de la părinţii mei. 22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în Uniunea Europeană? În secolul XXI. 23. Unde Vă simţiţi mai acasă - la Chişinău ori în satul de baştină? Avocatul şi scriitorul Boris Druţă mai Acasă. şi compune muzică, acest hobby fiind o temă de discuţie cu renumitul compozitor 24. Ce dorinţă neîmplinită Eugeniu Doga. aveţi? Să vizitez încă 4 continente. 25. Ce calităţi apreciaţi la om? Responsabilitatea. 26. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului intelectualului în R. Moldova? Da. 27. Care este obiectul activităţii Dumneavoastră la moment? Să termin către finele anului cartea pe care am început-o. 28. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Nu. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, atunci care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Viata este mişcarea înainte. 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Momentul când s-a născut al 10-lea copil. 28 august 2009

206

30 de întrebări de-acasă

Mă simt acasă în orice loc de pe chinuitul plai basarabean Efim Josanu s-a născut la 20 martie 1947, în satul Ciulucani, raionul Teleneşti. A absolvit şcoala de cultură generală din or. Teleneşti (1965), Colegiul Republican de Educaţie Fizică din Chişinău (1967-1969), Facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1967-1972), Şcoala Superioară de Politologie din Sankt-Petersburg (1986-1988). Activitatea în jurnalism şi-a început-o în 1971, în redacţia sportivă a Radioteleviziunii Naţionale, unde a lucrat 19 ani în calitate de comentator sportiv, şef de secţie, redactor-şef, fiind apoi promovat în funcţia de redactor-şef al Redacţiei principale actualităţi „Mesager” la Televiziunea Naţională. Următoii zece ani a fost preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic al R.Moldova. În 2001 a revenit în jurna-lism. Câţiva ani este director general al postului privat de televiziune Stil TV, Chişinău, apoi şeful secţiei publicistică a săptămânalului “Literatura şi Arta”, iar din 2006 până în prezent - moderator al ciclului radiofonic Perpetuum matinal, Radio Vocea Basarabiei. Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova şi al Uniunii Internaţionale de Jurnalism, al Uniunii Scriitorilor din Moldova, cavaler al ordinului „Gloria Muncii” (1996). Volume de publicistică: „Erupţii în craterul Azteca”, „Entuziaşti ai sportului” (1986), „A fi” (2004), „Cum poţi deveni rege” (2005), „Cărările care ne cheamă acasă”, „Cartea Jocurilor Olimpice”, volum enciclopedic (2009). 207

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Efim Josanu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasa”? Curioasă coincidenţă - ultima mea carte de publicistică are titlul „Cărările care ne cheamă acasă” (ed. Bons Offices, Chişinău, 2009). Pentru mine acasă înseamnă chemarea pe care o strig de când am plecat din sat: „Ori de câte ori mă gândesc la voi, sătenii mei dragi, ori de câte ori mă gândesc ce voi fi însemnat eu în acest secol trepidant şi bezmetic, ori de câte ori mă gândesc la trecătoarea clipă a existenţei mele, în faţa ochilor îmi apare dealul acoperit cu cimbru şi corovatec, dincolo de casa noastră, peste care alunecă, alunecă nori... E toamnă iar. Sub mantia aurie./ Tresare firul ierbii înfiorat de vânt/ Deasupra Ciulucanilor trec şiruri în solie,/ Nori rătăciţi în spaţii, încărunţiţi de timp... (volumul „A fi”). Acasă pentru mine înseamnă cuib cald cu părinţii alături şi lut în amintiri... 2. Cine au fost dascălii care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Învăţătorul meu din clasa întâia (1954-1955) a fost Ion Tuchilatu, tatăl poetesei Leonida Lari... Cum să uiţi dascălul din inima căruia erupeau primele raze ce luminau taina ascunsă în copertele cărţii şi-mi dăruiau curiozitatea şi uimirea cunoaşterii? Apoi a fost profesorul de limbă maternă Ştefan Popa (clasa a cincea). Lui îi datorez pasiunea cititului. Apoi a fost Beniamin Cogan (1961-1965), un evreu-român de formare enciclopedică. Acestuia nu-i puteam răspunde la întrebarea: „Ce vrei să fii în viaţă, băiatule?” Apoi au fost toţi ceilalţi minunaţi pedagogi şi educatori, fiecare din ei lăsând câte o scânteie din care arde încă focul destinului meu de azi... 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Nu aşi putea spune că părinţii mei au avut vreun rol ieşit din comun. S-au zbătut trudind ca să ne crească, având soarta celor mulţi. Tata Iacob s-a născut în 1894, a fost participant la primul război mondial. A intrat „benevol” în kolhoz, după ce i-au luat caii, căruţa, oile... Şi mama Anastasia (anul naşterii 1912) toată viaţa a muncit în gospodăria colectivă la tutun... Am avut fericirea să-mi cunosc numai bunica după mamă, Anica. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca acesta să Vă fie prieten? Este cea mai grea întrebare, pentru că, de calităţile unui prieten te convingi doar în clipele de nefericire. Cel mai bine a spus-o Ovidiu, marele poet al latinilor, în Tristia: „Donec eris felix, multos numerabis amicos, tempora si fuerunt nubila, solus eris” (Cât timp vei fi fericit, în jur vei avea prieteni, roi. De vei ajunge în restrişte, singur vei fi-n negru ceas). Deviza mea în viaţă este 208

30 de întrebări de-acasă alt dicton, însă. Acta, non verba! (Fapte, nu vorbe). Deşi, am avut un prieten, un foarte drag prieten... 5. Aveţi calităţi de lider? Când aţi descoperit că le posedaţi? În sport întotdeauna am avut calităţi de lider. În viaţă, nu. Nici nu le-am cultivat. Pentru că mă temeam să nu mă îmbolnăvesc de vedetism şi să devin conducător de partid sau de ţară... Aşi fi făcut foarte multe prostii... 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi în calitate de profesionist? Nu ştiu dacă pot afirma că am ajuns să fiu profesionist, dar, cu certitudine, au fost foarte mulţi profesionişti adevăraţi care au încercat să mă ajute să devin ceva în viaţă. Nu fac modestie de paradă, pentru că vorba unui profesionist – pe cei modeşti îi calcă cireada. Nu aşi vrea nici să fiu călcat, dar nici în cireadă să fiu... 7. Cum s-a întâmplat că aţi ales jurnalismul ca profesie? Interesantă întrebare. Nu pur şi simplu jurnalismul, ci unul foarte concret – jurnalismul sportiv. De fapt, sunt un om nerăbdător, le vreau pe toate odată şi imediat. Visam să devin comentator sportiv şi mi-am zis că voi învăţa, nu pe rând, ci concomitent la două facultăţi – una sportivă şi alta de ziaristică. Să cunosc teoria aplicată expres în practică. Aşa şi s-a întâmplat. La Tehnicumul republican de educaţie fizică învăţam la zi şi prin corespondenţă la facultatea de filologie, specializarea în jurnalistică la USM. Era interesant. Într-o zi s-a întâmplat că am susţinut două examene de trecere – dimineaţa, la tehnicum, treceam testarea la teoria educaţiei fizice, iar câteva ore mai târziu eram la Universitate, unde urma să fiu examinat la filozofie... 8. La şcoală, în facultate aţi fost între activişti sau disidenţi? Nu m-am gândit niciodată ce trebuia să fiu – activist sau disident. Eram un copil, apoi un tânăr, ca şi oricare altul căruia îi plăcea mai mult să zboare în nori, ca apoi, după ce se izbea de pământ, să cadă pe gânduri. Aşa mă maturizam... 9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră. Care din aceste nume credeţi că ar putea fi rostite? Pot numi un singur nume - Constantin Pârţac, director al Televiziunii Naţionale (1990-1994). Nu am întâlnit un alt om de o moralitate mai curată şi de un devotament mai mare în tot ce ţine de sentimentul acesta rar, precum a fost Constantin. Indiferent dacă e vorba de răspundere profesională sau de relaţii pur umane. Dar în anul trecut Dumnezeu l-a chemat la El. Acum ne priveşte de Sus şi poate părea mistic, însă imaginea, vorba, tot ce a însemnat prezenţa 209

30 de întrebări de-acasă lui, mă face nu o singură dată, când trebuie să iau o hotărâre, să mă întreb în glas: „Ce zici, Costică?”... 10. Aţi făcut în viaţă şi altceva în afară de ziaristică? Multe şi de toate. Şi, mai ales, prostii. Dar le-am făcut din toată inima, crezând că fac lucruri deştepte. 11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să creăm o clasă politică, care să ducă poporul nostru pe drumul dezvoltării democratice şi europene? Cine intră în politică, scrie marele romancier peruan Mario Vargas Liosa, să fie conştient că a semnat pactul cu diavolul. Nu-mi place politica, pentru că aici prietenia, oricât de trainică ar fi, cade jertfă interesului. În partid totul e bine cât ai părerea ta şi totul devine rău când eşti obligat să respecţi părerile altuia... Dar dacă e să vorbim serios, noi nu am avut o clasă politică, ci o castă de rămăşiţi îndoctrinate ale unei ideologii minciunoase. Noua clasă politică de abia face primii paşi spre maturizare. Aşa cum am avut scriitori merituoşi, vom avea şi lideri politici de valoare. E nevoie de timp şi răbdare. 12. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră. Cariera mea a fost una fără zguduiri. De fapt, în tinereţea-mi maximalistă noţiunea semantică de carieră mi-a displăcut pentru că mă ducea involuntar cu gândul la alte cuvinte – carierism, carierist, care-mi trezeau repulsie. În rest nu mi s-a întâmplat nimic extraordinar, cu excepţia unui singur moment, dar care nu are nimic legat de carieră. Poate nu crucial, ci plin de învăţăminte. De-abia începuse războiul de pe Nistru. Dimineaţa în redacţia „Mesager”ului TV aflăm că pe podul de la Dubăsari, un ofiţer poliţist, în timpul când inspecta posturile a fost împuşcat de un lunetist din tabăra separatistă, în ciuda faptului că părţile conveniseră să nu deschidă focul. Am plecat cu şoferul şi operatorul. Când camera a intrat în funcţiune, privesc în direcţia casei de unde s-a tras. Mă aflam cu microfonul, fiind filmat, exact în locul, unde câteva ore în urmă fusese mitraliat tânărul ofiţer. Cu aceste cuvinte 210

30 de întrebări de-acasă începeam reportajul. Trăiam nişte sentimente absolut noi, nemaiîncercate vreodată, or, în străfulgerarea secundei mă gândeam că poate în acea clipă, în cătarea armei ocheşte în mine acelaşi ochi ucigaş. Aceiaşi minte dementă, acelaşi asasin ţinea, poate, degetul pe trăgaci... Dacă mă temeam? Doar în primele clipe, ca apoi să resimt un val puternic copleşitor, ce-mi năvăli în toată fiinţa, gândindu-mă, că, de fapt, întreaga Moldovă e ţinută în vizorul morţii. 13. Numiţi principiile Dumneavoastră peste care nu puteţi trece. Unul singur: nu pot trece peste nesinceritate şi minciună, ori de unde ar veni. 14. Aţi fost trădat vreo dată de colegi sau prieteni? Nu o singură dată, dar asta nu mă descuraja. Îmi spuneam că întotdeauna trebuie să mă obişnuiesc cu aşteptarea trădării şi atunci suporţi mai uşor lovitura. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Nu-mi amintesc, dar aceasta nu înseamnă că nu le-am avut. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Josanu? Mai bine ca poetul n-am să spun: un nu ştiu ce şi-un nu ştiu cum. 17. Când nu faceţi ziaristică, ce faceţi? Tot ziaristică, adică mai degrabă publicistică sau nişte schiţe literare. Le gândesc în mişcare, făcând sport, lucrând cu sapa, plimbându-mă, mâncând, dormind... E un proces curios. Ideea vine, aşa, ca o posibilă perspectivă, nu-ţi fixezi un scop-beton. Apoi, se pare că uiţi, deşi, fără să-ţi dai seama, treci ideea, cum s-ar zice, la „reciclare”, în depozitul subconştientului. Din când în când, antenele nevăzute din sfera conştientului prind undele semnalului trimis şi gândurile te năvălesc, zorindu-te să le înşiri. Aşa se întâmplă, câteodată, după ce pun punct, să am surpriza că mai mari prostii nu aveau cum să iasă... 18. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Cu adevărat e dificil să vă răspund, pentru că nici eu nu mă cunosc prea bine. Uneori, dimineaţa, când mă scol şi încep să mă rad, ca să-mi ridic dispoziţia, mă uit la cel din oglindă şi-l întreb „Să te cred?” 19. În casa Dumneavoastră ce mâncăruri şi băuturi sunt preferate cel mai mult? Nu suntem pofticioşi. Orice bucate, oricât de sărace, orice băuturi, cu mă211

30 de întrebări de-acasă sură, sunt o binecuvântare şi un dar al Celui de Sus. Noi nu am trăit drama părinţilor trimişi în războaie, fugăriţi în Gulaguri, condamnaţi la foamete şi suferinţe. Suntem mulţumiţi de ceea ce avem, suntem nişte oameni împliniţi. 20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? Va fi greu, foarte greu. Dar sunt mai mult decât încrezător – va fi sărbătoare şi la noi acasă. Nu se poate ca Dumnezeu să fi uitat cu totul de noi. 21. Există termene de comparaţie pentru criza care o traversăm? Numai criza din cap nu are termen de comparaţie. Dacă ne lecuim de sindromul slugii şi ne dorim libertatea cu adevărat, restul, oricâte încercări ne-ar aştepta – toate le vom depăşi. Pur şi simplu trebuie să înţelegem: de mirosul urât ce vine din closetul de scânduri din fundul grădinii nu scapi punând busuioc şi flaconaşe aromatizante, ci pur şi simplu îl dai jos şi-l astupi. Scăpând de closetul din cap, adică de criza de mentalitate, vom fi capabili să ştim să ne construim viaţa după normele de care se conduc toţi oamenii din lumea civilizată. 22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în UE? Am fost un adversar chiar şi al pronosticurilor sportive, deşi aceasta ar fi trebuit să fie pâinea unui comentator. Cu atât mai mult nu aşi risca să numesc o perioadă concretă când ar putea să se producă minunea ce ne-o dorim cu toţii. Asta se poate întâmpla şi mâine, şi peste 10 ani, dar odată şi odată se va întâmpla. Nu am nici o îndoială. 23. Unde Vă simţiţi mai acasă: la Chişinău ori în satul de baştină? Mă simt acasă în orice loc de pe chinuitul plai basarabean. Nepotul meu Benică e cetăţean al SUA. Plec des la New-York să-l drăgostesc, să ne jucăm... Odată, când de-abia împlinise 3 ani, în naivitatea lui de copil, m-a surprins cu întrebarea: „De ce, balalu (aşa mă poreclea dulce, cu sens de bunel) nu eşti american?” Şi nu am putut să-i răspund. Nu ştiam cum să-i explic că nu voi fi niciodată cetăţean american, că a doua zi voi urca în avion şi voi pleca spre locul unde s-a născut şi a crescut mămica lui, nu puteam să-i explic că New-York-ul, metropola lumii şi a lui, nu este patria mea. Nu ştiam cum să-i explic, că oricât de bogată ar fi America, şi oricât de împliniţi în viaţă ar fi americanii, voi căuta întotdeauna să revin în acest blestem al iubirii pentru ţara mea cu istoria ei mutilată, lângă salcâmul de acasă, unde întregul cosmos mă cheamă cu puterea magică a devenirii a ceea ce sunt în frumos amurg eminescian: „Seara pe deal buciumul sună cu jale,/ Turmele urc, stele le scapără-n cale...”. 212

30 de întrebări de-acasă 24. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Să-mi văd odată la masă pe cei doi copii cu toţi nepoţii plecaţi în lume. Benică şi Sofia sunt în America, Dana e în Danemarca, Francesca se pregăteşte să plece după terminare şi ea în străinătate... 25. Ce calităţi apreciaţi la om? Onestitatea, modestia, cumpătarea. 26. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului intelectualului în Republica Moldova? Asta depinde cât de optimist este intelectualul care crede în ameliorarea statutului său de intelectual. Eu... tac. 27. Care este obiectul activităţii Dumneavoastră la moment? Lucrez asupra completării şi reeditării volumului „Cartea Jocurilor Olimpice” şi sper să scot de sub tipar, până la finele anului, prima parte de „Dialoguri la „Vocea Basarabiei” în variantă publicistică, desigur. 28. Vă consideraţi satisfăcut de viaţă? Mai mult. Pentru că, aşa cum vă spuneam, sunt un om împlinit. Părinţii miau suflat viaţă, Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a îndrumat paşii să obţin doar atât cât mi-a fost hărăzit. Nu invidiez, ci îi admir pe cei care au reuşit mai mult, dar îi iubesc cu adevărat pe cei care s-au zbătut şi se zbat să reuşească. Uneori, înfrângerile te înalţă mai sus ca victoriile venite din noroc. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Înţelepciunea nelăcomiei. Cică Alexandru cel Mare ar fi spus: când am să mor, să-mi lăsaţi o mână afară. Ca toată lumea să vadă că nu am luat nimic cu mine în mormânt. Nu există un argument mai convingător că în trecerea noastră prin viaţă, ispita de mărire şi bogăţie e boala păcatului ce nu ne lasă să trăim cu adevărat. Chiar şi dacă era electronicii ne-a aruncat pe cel mai înalt val al dezvoltării, cât adevăr în expresia: „Oamenii au învăţat să zboare ca păsările în înălţimile cerului, să înoate ca peştii în adâncuri de ocean. A mai rămas să înveţe să trăiască ca oamenii pe pământ”. 213

30 de întrebări de-acasă 30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Toate clipele, şi bune, şi rele, aşa cum le-am trăit, le-aş re-trăi, fără să cer nimic în plus. Sunt fericit – sunt acasă, respir aerul codrilor, mă scald în apele lacurilor, mă odihnesc sub cerul albastru – şi continui să merg mai departe prin viaţă, această minune de care nu mă satur... 18 septembrie 2009

214

30 de întrebări de-acasă

Moldova poate deveni o ţară de succes, dacă ne vom dori acest lucru Sculptorul Ion Bolocan s-a născut la 9 octombrie 1961, în s. Meşeni, raionul Rezina. În 1976 a absolvit Scoala de Arte pentru copii din or. Orhei. În perioada 1984-1986 studiază la Universitatea Pedagogică ,,Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Arte plastice. Licenţiat în artele plastice, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din R. Moldova. Prima expoziţie personală a avut-o în 1997, la galeria ,,Brâncuşi” din Chişinău. Urmează trei expoziţii în Germania (două în1999 şi una – în 2001). În 2003 îşi expune lucrările la Vilnus, Lituania, iar în anul următor – în Inter Art Gallery Reich, Koln, Germania. Participă cu lucrările sale la mai multe expoziţii de grup atât în R.Moldova, cât şi peste hotare, inclusiv în România, Rusia, Italia, Olanda, Belgia etc. Este autor al mai multor lucrări din colecţii publice expuse în Muzeul de Arte al RM şi Colecţia Bienalei de Sculptură din or. Ravena, Italia. Operele lui Ion Bolocan pot fi găsite de asemenea în multe colecţii particulare din România, Germania, Elveţia, Italia, Franţa, Belgia, SUA, Suedia.

215

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Bolocan! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? ”Acasă” înseamnă casa părintească, parinţii, limba maternă, fraţii şi surorile, satul natal, tot ce ţine de baştină, de rădăcinile strămoşeşti, de Pomul Vieţii noastre. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Cred că viaţa este învăţătorul nostru principal. Anume de la ea am luat cele mai importante lecţii despre demnitate, onoare, responsabilitate, atitudinea faţă de părinţi, familie, cei apropiaţi, lecţii care, în ultima instanţă, şi mi-au marcat destinul şi viitorul. Un factor important a fost că am învăţat la şcoala medie-internat din Orhei, având profesori foarte buni şi exigenţi. Îmi vine foarte greu să evidenţiez pe cineva dintre ei. La lecţiile de fizică cu Boris Treigeir tot timpul experimentam, confecţionam ceva util pentru cabinetul de fizică. La istorie dl Serafim Arnăut ne demonstra filme istorice care nu puteau fi vizionate în alte părţi, inclusiv despre România. La lecţiile de literatură dna Maria Solonari aducea cărţi româneşti şi citeam despre Eminescu, Creangă, Hâşdău ş.a. în grafie latină. Toţi profesorii mei au fost foarte buni şi le sunt recunoscător foarte mult pentru tot ce au făcut pentru mine şi colegii mei. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Străbunelul Avram Vizdoagă se trăgea din mazili şi a avut multe ocupaţii. Un timp a administrat moşiile unui general rus din satul Negureni, Teleneşti. Buneii Iacob şi Porfiria Vizdoagă vin şi ei din mazili, ca şi bunelul după tată, Dionisie Bolocan. Şi unii, şi alţii au fost buni gospodari, oameni stimaţi şi cu autoritate. Odată cu ocupaţia sovietică la putere au venit proletarii. Părinţii îmi povesteau că unii dintre aceştea, în perioada interbelică, fusese alungaţi din satele de baştină cu toba. Oploşindu-se în alte localităţi, inclusiv şi la Meşeni, anume aceştea au dirijat deportările din anii 1940-1949. Alături de alţi gospodari a fost represată şi familia noastră: bunica, mama, surorile ei. Ulterior părinţii au muncit în kolhoz: tata – tractorist, mama – la cultivarea tutunului. După ani de muncă grea s-au ales cu o pensie mizeră. Eu, împreună cu fraţii Iacob şi Petru, după serviciul militar, a trebuit să ne căutăm rostul în alte părţi, deoarece în satul natal nu eram doriţi. În 1988, graţie străduinţelor mamei şi a altor câţiva consăteni în Meşeni a fost redeschis locaşul sfânt, mama fiind aleasă starosta bisericii. Pentru că era o femeie principială şi nu permitea nimănui să pună mâna pe ceva străin, mama a avut mult de suferit. 216

30 de întrebări de-acasă 4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Parinţii, faptele năstruşnice din copilărie, momentele când, acasă, se aduna toată familia noastră, grădina cu fel de fel de pomi care toamna înfloresc a doua oară, îmbrăcând un veşmânt de o coloristică pictorală unicală. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Meşeni în ultimele decenii? Tinerii din Meşeni care au lucrat în Europa şi au cunoscut un alt mod de viaţă, întorşi acasă, au făcut multe schimbări, inclusiv în ce priveşte condiţiile de trai, aspectul caselor, renunţându-se la tradiţionalismul sovietic de prost gust. Anume aceşti tineri vor fi în stare să schimbe în continuare aspectul satului, modul de amenajare a lui, a drumurilor, spaţiilor publice. Desigur, dacă nu vor fi împiedicaţi în continuare de «boierii» satului, cu viziuni vechi, retrograde, care au divizat consătenii în tabere antagoniste, fiindcă astfel este mai uşor a prosti şi a manipula masele. Chiar şi construcţia gazoductului, lucru făcut pe banii statului, aceştea au transformat-o într-un show politic de prost gust. 6. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi? Nu-mi plăcea să port cravata de pionier, din ce cauză nu prea eram agreat de activişti şi conducerea şcolii. În comsomol am intrat forţat. La facultate am fost departe de comsomol şi sindicate, iar în 1986 am fost exclus din universitate pentru că am refuzat să studiez istoria pcus. În timpul serviciului militar am cunoscut mulţi tineri dinŢările Baltice care aveau altă educaţie, dar şi atitudine faţă de imperiul sovietic. Un estonian, Tanu Altmiae, cu care eram foarte buni prieteni, fusese recrutat în armata sovietică de la facultatea de filosofie, Universitatea din Tartu, Estonia. De la Tanu am aflat foarte multe lucruri noi despre ,,idealurile” pcus şi puterea sovietică, despre care nu se vorbea public, fapt ce m-a făcut să privesc cu alţi ochi şi să apreciez realităţile. 7. Ce Vă mai leagă de satul natal? Casa parintească în care trăieşte mama, Maria Bolocan, în vârstă de 84 de ani, familia sorei Liuba şi tot ce-i legat de familia noastră. În Meşeni sunt înmormântaţi strămoşii noştri din familia Vizdoagă şi familia Bolocan. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă devină prieten? Să fie onest, cinstit, corect şi lipsit de capacitatea de a trăda. 9. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Da, am fost trădat de foarte multe ori de prieteni. Şi unii colegi s-au folosit de ajutorul meu în mod diabolic. În Moldova, cu regret, pentru mulţi 217

30 de întrebări de-acasă trădarea a devenit un business profitabil. 10. Cine şi când V-a ajutat să deveniţi profesionist în domeniul pe care l-aţi ales? Încă din copilărie îmi plăcea să desenez, la şcoală am aflat mai multe despre artele plastice şi, datorită mamei, în 1972–1976 am studiat la Şcoala de Arte Plastice pentru copii din or. Orhei. Am fost foarte mult susţinut de dna Valentina Crivoslicov şi de alţi profesori de la şcoala medie-internat din Orhei. 11. Cum şi de ce aţi devenit anume sculptor? Încă în anii de şcoală am însuşit profesia de strungar la fabrica de mobilă din or. Orhei. Apoi am activat în alte domenii, am lucrat excavatorist, pictor, constructor. Încă înainte de facultate am decis să mă consacru artelor plastice, fiind atras îndeosebi de sculptură. La facultate am avut posibilitate să studiez şi să mă ocup mai serios, mai profund de sculptură. Anume în această perioadă am şi decis. 12. Cu ce se mândreşte îndeosebi sculptorul Ion Bolocan? În fiecare din lucrările mele a rămas câte o părticică din sufletul meu şi de atâta, poate, îmi vine greu să le evidenţiez pe careva. Aici aşi putea pomeni portretele actorului Grigore Grigoriu şi poetului Grigore Vieru, personalităţi faţă de care am un respect aparte. În deosebi mă preocupă tematica filozofică, care în artă este practic inepuizabilă şi oferă diverse posibilităţi de exprimare. Ca sculptor, consider că am încă multe de făcut. 13. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră. În 1993 l-am cunoscut pe sculptorul român Aici se plăzmuiesc ideile şi prind viaţă operele Constantin Popovici, maestrului Ion Bolocan care m-a ajutat şi m-a 218

30 de întrebări de-acasă susţinut mult în activitatea mea cu îndrumări şi sfaturi foarte utile. A fost un moment important expoziţia din 1990, unde am realizat prma sculptură în lemn „Ţipătul”. În anul 1994, tot la expoziţia autumnală, am realizat sculptura în bronz „Prinţesa”, achiziţionată de un colecţionar german. Aceste momente au jucat un rol important în activitatea mea de sculptor. 14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei R.Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar treFiecare expoziţie este o totalizare, dar şi o bui să pună punct în aceste nouă treaptă spre perfecţiune. dispute? Manipulările cu denumirea limbii oficiale, istoria R.Moldova au scopul de a sustrage atenţia maselor de la problemele stringente ale ţării şi a menţine situaţia în republică mereu tensionată. Şi în ce priveşte denumirea limbii, şi în ce priveşte istoria ţării cuvântul hotărâtor aparţine savanţilor şi nu unor politicieni diletanţi, care nu vor să vadă nimic mai departe de interesele lor politice. Sper că forţele democratice care au venit la putere vor pune punct în aceste discuţii inutile. 15. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Ion Bolocan, peste care nu poate trece în nici un caz? Demnitate, onoare, independenţă, părere şi viziune personală în toate. Nu am permis numănui, inclusiv fostului preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, să mă umilească sau să mă înjosească. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Foarte multe. De exemplu, de comportamentul violent şi agresiv al consătenilor faţă de munca altora. Am plantat peste 150 de copaci pentru a opri 219

30 de întrebări de-acasă eroziunea unui teren. Puţini au mai rămas. Atâta ură, invidie, dar şi indiferenţă faţă de tot ce te înconjoară nu mai întâlneşti nicăieri. 17. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Consider că le am, deşi cred că nimeni nu poate să te înveţe să devii lider. Aceste calităţi ori le ai, ori nu le ai. Calităţile de lider înnăscute sunt pozitive, dar liderii formaţi artificial sunt foarte periculoşi pentru societate. 18. Aţi făcut în viaţă şi politică? Politică curată – nu, nu-mi permit principiile mele de viaţă. În acelaşi timp nu sunt indiferent faţă de viaţa politică şi socială din Moldova, urmăresc atent tot ce se întâmplă în acest domeniu şi când consider necesar, numaidecât mă implic. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Este foarte greu de apreciat ceva în politica moldovenească din ultimele decenii, pentru că, mai întâi de toate, noi nu avem o clasă politică adevărată, cu anumite tradiţii, dar nici politicieni cu autoritate. Traseismul politic propriu multor politicieni din Moldova a compromis catastrofal imaginea lor, încrederea faţă de dânşii, fapt ce s-a răsfrânt negativ şi asupra dezvoltării socialeconomice a ţării. 20. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Diferendul transnistrean este o monetă de joc şi de schimb geopolitic între marile puteri pentru prezenţa în această regiune a Balcanilor. Atât timp cât rmn va fi «necesară» cuiva dintre aceste puteri, situaţia nu se va schimba. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Nu sunt. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Bolocan? Cred că nimeni nu ştie care este rolul hotărâtor al unor circumstanţe în ceea ce se întâmplă. Nu poţi calcula sau planifica sentimentul. La formarea familiei Bolocan rolul hotărâtor l-a jucat măria sa al şaselea simţ. Soţia Dina de baştină este din Colicăuţi, Briceni şi este licenţiată în domeniul artelor plastice. 23. Ce fac copiii Dumneavoastră? 220

30 de întrebări de-acasă Fiica Maria a absolvit clasa a 11-ea în SUA, clasa a12 –ea - în Germania, unde a susţinut şi bacalaureatul, studiile superioare le va continua în Anglia la University of Sheffield, domeniul business şi management. Fiica mai mică, Victoria, învaţă în clasa a doua la Liceul ,,Mihai Viteazu’’din Chişinău. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Întâlnindu-mă cu adevăraţii prieteni, care sunt ca un vin de mulţi ani, sau odihnindu-mă la ţară, la mama, la sora. Împreună cu ai mei, acolo, la baştină, este o atmosferă unicală. 25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? A cunoaşte pe cineva până la capăt este complicat, dar în familie toţi ne cunoaştem unul pe celălalt destul de bine. 26. În casa familiei Bolocan care bucate şi băuturi sunt cele preferate? Bucătăria tradiţională moldovenească stropită cu un vin bun de la ţară. Deşi nu refuzăm şi alte bucate gustoase şi sănătoase. De exemplu, plăcintele, mămăliguţa cu jumere şi brânză, zeama, dar şi un grătar cu un vin de Meşeni care este preferat şi apreciat în familia noastră, cât şi de prieteni. 27. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Cu părere de rău, în ultimul deceniu în Moldova s-a făcut multă politică antieuropeană, ceea ce nu este în beneficiul Moldovei. Dacă clasa politică îşi va axa eforturile pe schimbarea mentalităţii populaţiei în ce priveşte atitudinea faţă de UE, în câţiva ani am putea fi gata de integrare. 28. Dacă ar fi să reduceţi principiile vieţii la un singur argument, care ar fi acesta? Părinţii, soţia, copiii să fie bine. În acest caz eu voi putea munci liniştit, realiza lucrări de valoare. 29. Dacă Cel de Sus V-ar oferi ocazia să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? Aşa ceva este absolut ireal, dar totuşi, răspund: în anii 90 am avut posibilitatea să unificăm naţiunea, ţara, să nu fim robi pentru străini, cum doresc proletarii şi mancurţii comunişti. Acum am fi făcut parte din lumea civilizată. Mi-aşi dori să mai avem o dată această ocazie. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL221

30 de întrebări de-acasă ui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Consătenilor aşi vrea să le spun că viitorul fiecărei familii şi a satului în ansamblu depinde de tineret. Cu cât mai mulţi tineri vor rămâne ACASĂ, cu atât mai bine pentru toţi şi pentru sat. Dar pentru ca aceasta să se întâmple, tinerii trebuie susţinuţi şi promovaţi. Iar pe cititori aşi vrea să-i îndemn să fie toleranţi unul faţă de altul, optimişti şi să nu-şi piardă încrederea în viitorul Moldovei, care poate deveni o ţară de succes, dacă noi toţi vom dori acest lucru şi vom pune umărul la realizarea lui. 16 octombrie 2009

222

30 de întrebări de-acasă

Mi-am verificat calităţile de lider în acţiunile studenţeşti Nicolae Platon, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din Republica Moldova, este originar din s. Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina. A absolvit gimnaziul din satul de baştină şi şcoala medie nr.1 din Rezina. Ulterior şi-a continuat studiile la Universitatea Cooperatist-Comercială şi a făcut doctorantura la Academia de Studii Economice din Moldova. Primul în republică doctor în economie pe tematică turistică. Lider recunoscut al organizaţiilor studenţeşti şi de tineret din Moldova, actualmente membru al Biroului Politic Central şi preşedinte al sectorului Centru din mun. Chişinău al PLDM.

223

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Nicolae Platon! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Pentru mine noţiunea „acasă” înseamnă ceva sfânt, nostalgic, care mă leagă de frumoasele amintiri din copilărie. Când găsesc timp şi îmi planific plecarea spre casa părintească, aştept cu nerăbdare ziua când voi fi în sânul familiei, lângă părinţi şi fraţi. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? În şcoala din satul natal am avut noroc de profesori buni, care prin efortul lor au influenţat formarea caracterului meu. Dar un rol deosebit l-au jucat profesoara de matematică Feodora Butucel, profesoara de literatură Elena Luchian, profesorul de fizică Ion Pană şi profesorul de istorie Nicanor Ţurcan. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Bunelul din partea tatălui a fost lemnar, iar bunica şi-a consacrat toată viaţa creşterii copiilor. Bunelul din partea mamei a fost profesor de istorie, cumulând această funcţie cu cea de director de şcoală. Pe bunica nu am cunoscut-o, fiindcă a plecat la Ceruri destul de timpuriu. Părinţii mei permanent au fost implicaţi în diverse activităţi ale comunităţii natale. Mama un timp îndelungat este lider de sindicate în raionul Rezina, o perioadă a deţinut funcţia de primar. Tatăl meu a lucrat şofer, şef de depozit. La nivel de comună ambii părinţi au fost implicaţi în permanenţă în toate manifestările socio-culturale. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Toate lucrurile şi obiectele într-un fel sau altul legate de copilărie. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Pripiceni-Răzeşi în ultimele decenii? Satul meu nu este rupt de realitate. Astfel, constat cu tristeţe faptul că în ultimul deceniu situaţia în Pripiceni-Răzeşi nu prea s-a îmbunătăţit. Lipsa locurilor de muncă, a perspectivelor socio-economice şi culturale au condiţionat plecarea masivă a tineretului la muncă peste hotare. Sper că aceste probleme sunt temporare. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva în istoria localităţii natale numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? După mine, merită a fi înveşnicit în istoria localităţii natale numele lui Ghenadie Cristiuc, care şi-a dat viaţa pentru suveranitatea şi integritatea 224

30 de întrebări de-acasă teritorială a Republicii Moldova. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? La şcoală în satul natal în timpul studiilor am fost implicat practic în toate activităţile obşteşti. Anii de studenţie au fost cu siguranţă cei mai frumoşi. La 12 septembrie 1993 am fost ales în calitate de preşedinte al Ligii Studenţilor. În anul 1995, când guvernarea agrariană a încercat să pună în genunchi limba şi istoria română, mişcarea studenţească nu a putut şi nu a avut dreptul ca să rămână indiferentă. Au fost mobilizate toate organizaţiile de la instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate pentru salvarea idealurilor naţionale. În timpul acestor manifestări a fost creată Federaţia Organizaţiilor Studenţeşti şi de Tineret din Moldova, organizaţie care întrunea practic toate instituţiile de învăţământ superior, preşedinte al căreia am fost ales eu. Mişcarea studenţească de atunci a fost capabilă să se pronunţe şi să soluţioneze următoarele probleme: păstrarea statutului limbii şi istoriei române, instituirea autonomiei universitare, soluţionarea revendicărilor sociale şi economice ale studenţilor. Ulterior m-am implicat în multiple acţiuni de protest studenţeşti, organizate între anii 1992-1997. Anume în aceste activităţi şi mi-am verificat calităţile de lider. A urmat apoi organizarea a trei foruri internaţionale studenţeşti în Republica Moldova, precum şi Congresele I şi II ale studenţilor. 8. Ce Vă mai leagă de satul natal? Satul natal este locul de unde am pornit în viaţă, de el mă leagă amintirea celor mai frumoase clipe petrecute în copilărie - când viaţa părea mult mai simplă, iar problemele - neînsemnate. De satul natal mă leagă casa părintească, care reprezintă refugiul perfect în momentele în care vreau să evadez din rutina zilnică. Dar ceea ce mă leagă cel mai mult de baştină sunt părinţii care mă aşteaptă şi mă întâmpină mereu cu drag şi voie bună, dăruindu-mi dragostea şi liniştea de care am atâta nevoie. Mă bucur foarte mult când mă întâlnesc cu prietenii şi colegii de şcoală. 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Apreciez oamenii sinceri, oneşti, care au verticalitate, o poziţie stabilă, principii de care se conduc şi pe care le respectă. Îmi plac oamenii care ştiu ce vor de la viaţă, ştiu cum să obţină ce doresc, se bucură de viaţă, îi cunosc valoarea şi trăiesc clipa cu maximă intensitate. Este un proverb foarte bun de care mă conduc în viaţă şi care zice aşa: ,,Decât 225

30 de întrebări de-acasă să ai un prieten prost, mai bine un duşman deştept”. Deci respect oamenii inteligenţi, perseverenţi, care au simţul responsabilităţii. Prieten poate să-mi devină doar cel care reuşeşte să-mi demonstreze în timp că merită încrederea mea şi că este persoana pe care pot să mă bazez cu adevărat în orice moment al vieţii mele. 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Cred ca da şi sper să nu fiu acuzat de lipsă de modestie. Aceste calităţi s-au confirmat şi s-au fundamentat pe parcursul anilor, când soarta a vrut să fiu conducător a mai multor organizaţii obşteşti şi de stat. 11. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Cu dl Leonid Bujor, actualul ministru al Educaţiei, am făcut cunoştinţă când Domnia sa era şef al Direcţiei Tineret şi Sport din cadrul Ministerului Tineretului, Sportului şi Turismului. Graţie domnului Bujor am avut posibilitatea să trec o şcoală bună în ceea ce priveşte politica de tineret şi formarea calităţilor de lider. M-au ajutat şi colegii mei din acea perioadă, când au fost puse bazele mişcării studenţeşti şi de tineret din Moldova de după independenţă. Actualmente, colegii de atunci deţin funcţii de răspundere în diverse structuri statale. Este vorba de Valeriu Streleţ, fost preşedinte al Ligii Tineretului din Moldova, originar din Ţahnăuţi, Rezina, Angel Agachi, preşedintele Ligii Studenţilor de la Universitatea Cooperatist–Comercială, Mihai Godea, preşedintele Ligii Studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova, actualmente toţi deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Cernei, preşedintele Ligii Studenţilor din Moldova, actualmente consilier municipal de Chişinău. La formarea calităţilor mele de lider de asemenea au influenţat regretaţii Paul Bran şi Eugen Hrişcev, rectori ai Academiei de Studii Economice din Moldova. 12. Cum aţi ajuns să Vă afirmaţi în aşa un domeniu pe cât de specific, pe atât şi de nou pentru Moldova, cum este turismul? Un rol important în cariera mea în sfera turismului l-a avut Adi Gheorghiu, directorul Direcţiei Turism din cadrul sindicatelor studenţeşti de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, acum şi naşul meu de cununie. O întâlnire ocazională s-a transformat într-o prietenie puternică, determinând şi traiectoria carierei mele. Primele lecţii, legate de ceea ce se numeşte turism, le-am primit de la el, organizând în Moldova primul Club de Turism pentru Tineret „GIRUETA”, care a activat din anul 1993 până în 1998. În anul 1998 am fost acceptat în funcţie de director general-adjunct pe problemele economice al Societăţii pe Acţiuni „Moldova-TUR”, urmând 226

30 de întrebări de-acasă şi alte funcţii în această întreprindere. Activitatea alături de directorul general al acestei societăţi pe atunci, dl Gheorghe Juravel a jucat un rol important în cariera mea. Tot în 1998, am susţinut examenele de înmatriculare la doctorantura Academiei de Studii Economice din La o degustare în multapreciatele beciuri de la Moldova. Rectorul de Mileştii Mici, unice în lume, cu interpretul Ducu atunci Eugen Hrişcev Bertzi şi G.Fodoreanu, preşedintele Asociaţiei a fost persoana care, Naţionale a Agenţiilor de Turism din România. îndrumându-mă, mi-a spus: în cariera ta de om de afaceri sau om politic, titlul ştiinţific niciodată nu-ţi va încurca, din contra, te va ajuta. Astfel am păşit pe tărâmul ştiinţific, susţinând prima în R.Moldova teză de doctor în economie pe tematica turistică. 13. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi Nicolae Platon? Cu fiica mea, care deja e fată mare şi căreia la început îi cumpăram jucării pentru băieţei, pentru că, dă, tata a vrut să aibă băiat. Dar acum, vorba ceea „nu o schimb pe 5 băieţi”! 14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, istoriei R. Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute? Tot timpul am fost un luptător activ pentru limba şi istoria română. Punctul în această discuţie trebuie să-l pună Parlamentul Republicii Moldova prin modificarea articolului 13 al Constituţiei. 15.Care sunt principiile de viaţă ale lui Nicolae Platon, peste care nu se poate trece în nici un caz? Corectitudine în relaţiile cu prietenii şi oamenii din jur. Nu sunt o persoană, care pot să-mi schimb opinia peste noapte. Credo meu în viaţă sunt următoarele principii: - dacă nu poţi face bine, încearcă să nu faci rău; - toţi greşim şi fiecare din noi are dreptul la o şansă, dar cei care nu ştiu 227

30 de întrebări de-acasă să o folosească, nu au ce căuta în viaţa mea! - dacă ai ales o cale - mergi până la capăt! - nu pierde timpul cu cei care nu te merită. 16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Păzeşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur… Până acum Domnul m-a ferit de aşa colegi şi prieteni care m-ar fi trădat. 17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? În viaţa fiecărui om sunt ascensiuni şi descensiuni. Încerc să acumulez experienţă prin tot ceea ce fac. Nu permit ca trecutul, prin prisma unor nereuşite, să-mi afecteze viitorul. 18. Aţi făcut în viaţă politică la modul cel mai serios? Da. Cariera mea politică a început în 1993, când am făcut parte din echipa Partidului Reformelor. În 1996 am activat în calitate de şef al echipei de tineret al candidatului la funcţia de Preşedinte al ţării - dl Petru Lucinschi, iar în 1997 am participat la crearea Mişcării pentru o Moldovă Democrată şi Prosperă, actualmente Partidul Democrat. În toamna a. 2007 am fost unul din membrii grupului de iniţiativă privind crearea Partidului Liberal Democrat din Moldova. Actualmente sunt membru al acestui partid, membru al Biroului Politic Central, membru al Consiliului Politic Naţional şi preşedinte al sectorului Centru din mun. Chişinău al Partidului Liberal Democrat din Moldova. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? În politică apreciez persoanele care posedă verticalitate, au obiective bine definite şi capacităţi pentru a le realiza. Nu accept în politică cinismul, laşitatea şi trădarea. 20. Dacă Cel de Sus V-ar da fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? Eu trăiesc din plin fiecare clipă din viaţa mea şi îi sunt recunoscător Celui de Sus pentru această oportunitate… 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Timpul le-a aranjat pe toate altfel. Cu părere de rău, cu prietenii din copilărie acum comunic mai rar. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei 228

30 de întrebări de-acasă Platon? Ne pregăteam de Forumul internaţional studenţesc care urma să aibă loc în aprilie 1995, la Chişinău. Recent, făcusem cunoştinţă cu o domnişoară, care locuia în cămin, la acelaşi etaj cu mine. O rugasem să mă ajute în măsurile organizatorice. Abnegaţia cu care s-a implicat în organizarea acelui eveniment m-a determinat să mă gândesc că aşi dori să am alături o astfel de persoană responsabilă, onestă şi drăguţă. În acelaşi an am şi cerut-o în căsătorie şi am jucat nunta. 23. În ce domenii activează soţia şi fiica Dumneavoastră? Soţia mea este contabilă de profesie. Actualmente activează în calitate de director financiar în cadrul unui proiect, finanţat de Banca Mondială. În acelaşi timp este lector la Catedra Contabilitate şi Audit a Academiei de Studii Economice din Moldova, doctor în economie. Fiica noastră, Cătălina, învaţă în clasa a VII-a la Liceul „Mihai Eminescu” din Chişinău. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? De mai mulţi ani aproape că nu am timp liber. Dacă reuşesc să croiesc ceva timp, îmi place să-l petrec cu familia sau cu prietenii la natură, la pescuit, ori să fac sport. 25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Soţia. De ea nu pot ascunde nimic. Mă scanează tot timpul când încerc să mă eschivez de la întrebările pe care mi le adresează. 26. În casa familiei Platon care bucate şi băuturi sunt cele preferate? Acasă la mama cel mai mult îmi place răcitura de cocoş şi sarmalele. Soţia mea găteşte destul de gustos atât bucate tradiţionale, cât şi unele mai neobişnuite. Mai nou, la mare căutare sunt cartofii prăjiţi de către Cătălina. Consumăm foarte mult ceai, dar la o ocazie se găseşte şi un vin bun. 27. Care sunt problemele principale cu care se confruntă turismul în Moldova şi ce s-ar întâmpla dacă aceste probleme ar fi soluţionate? În vederea sporirii eficacităţii ramurii turistice o serie de probleme ar trebui să le soluţioneze Agenţia Turismului, organ de stat, care a fost recent creat ca structură autonomă în cadrul Guvernului Republicii Moldova. În opinia mea, acestea sunt: Turismul receptor: 1) Repararea căilor de acces (infrastructura drumurilor), la obiectivele 229

30 de întrebări de-acasă turistice care sunt incluse în circuitul turistic naţional. 2) Amenajarea obligatorie după modelul european a grupurilor sanitare la staţiile PECO, care sunt amplasate pe traseele turistice. 3) Liberalizarea preţurilor la cursele aeriene şi demonopolizarea sectorului aviatic. 4) Funcţionarea de facto a coridorului verde la aeroport Cu ministrul Culturii al Republicii Mol- nu ca denumire, ci ca acţiune. 5) Crearea climatului indova Artur Cozma la o manifestaţie vestiţional favorabil pentru investorii care vor dezvolta infrastructura structurilor de primire turistică pentru turismul de masă. 6) Redeschiderea Serviciului Consular la aeroport. 7). Lichidarea de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a obstacolelor, care stopează libera circulaţie a turiştilor străini către Republica Moldova. 7) Crearea Birourilor de Informare Turistică funcţionale, în toate misiunile diplomatice ale Moldovei, acreditate peste hotare. 8) Prevederea în bugetul de stat a unui articol, care să asigure finanţarea acţiunilor de promovare a imaginii turistice a Republicii Moldova. Turismul emitent: 1). Facilitarea regimului de viză cu ţările membre ale Uniunii Europene şi spaţiului Schenghen nu prin declaraţii, ci prin acţiuni concrete. 2) Simplificarea procedurilor consulare prin încheierea acordurilor bilaterale. Această simplificare trebuie efectuată astfel, încât să se obţină o facilitare reală a regimului de viză şi nu din contra, înăsprirea condiţiilor. 3) Deoarece România face parte din cele 4 destinaţii turistice principale unde cetăţenii ţării noastre îşi organizează odihna, este necesar ca Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, prin negocieri cu partea română, să anuleze condiţia de posesie obligatorie a 500 euro, pentru perfectarea vizei turistice româneşti. Legislaţie: 1) Modificarea legislaţiei turistice prin înlăturarea barierelor administrative care frânează dezvoltarea industriei turistice. 2) Delimitarea clară a atribuţiilor tur-operatorilor şi agenţiilor de turism. 230

30 de întrebări de-acasă 3) Modificarea instrucţiunilor privind utilizarea voucherului turistic şi contractului turistic, care, după părerea experţilor din domeniul turistic, sunt depăşite şi nu mai fac faţă cerinţelor moderne de organizare a activităţii turistice. 4) Stabilirea clară a periodicităţii efectuării controalelor planificate din partea organelor de stat. 5) Înăsprirea codului contravenţiilor administrative pentru persoanele fizice şi juridice, care activează în domeniul turismului fără licenţă. 6) Punerea în aplicare a prevederilor legislaţiei turistice, care se referă la funcţionarea zonelor turistice naţionale. Soluţionarea problemelor sus-numite va impulsiona dezvoltarea turismului şi va face ca industria turistică într-adevăr să devină o ramură prioritară a economiei naţionale. Însă şi din partea agenţilor economici din turism se cere o abordare mult mai profesională în ceea ce priveşte activitatea turistică şi anume: 1) Sporirea calităţii produselor turistice care sunt comercializate pe piaţa turistică. 2) Ridicarea permanentă a nivelului profesional al angajaţilor. 3) Diversificarea ofertelor turistice pentru turismul emitent. 4) Conştientizarea necesităţii dezvoltării turismului receptor şi intern. 5) Respectarea eticii profesionale în relaţiile cu partenerii şi consumatorii de turism. Respectarea acestor cerinţe va spori credibilitatea populaţiei şi a organelor publice centrale faţă de ramura turistică şi va demonstra că turismul este o ramură prioritară a economiei naţionale, capabilă să devină un furnizor de valută străină în Republica Moldova şi totodată un generator de creare a locurilor de muncă. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Republica Moldova poate deveni ţară membră a Uniunii Europene numai după ce va face ordine în politica externă şi va stabili clar priorităţile sale de integrare. Ca termen avem şanse să devenim ţară candidat, în anul 2012, dacă se vor păstra priorităţile de integrare în cadrul unui Guvern democratic. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este depăşirea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Este cea mai dureroasă problemă a politicii moldoveneşti. După părerea mea, trebuie să existe voinţa politică a ţărilor implicate în monitorizarea conflictului. Formatul 5 + 2 reprezintă o cale de rezolvare. Concomitent, 231

30 de întrebări de-acasă trebuie să recunoaştem că regiunea transnistreană face parte din sfera de interese strategice ale Rusiei. De aceea comunitatea mondială trebuie, în primul rând, să facă presiuni asupra acestui stat, pentru a debloca situaţia creată. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL-ui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor noştri din regiunea Orhei? Sănătate. Idealuri frumoase şi puteri să le realizeze! 23 octombrie 2009

232

30 de întrebări de-acasă

Să vedem frumosul din jur, pentru a-l preţui şi a-l dărui altora Eduard Eftodiev s-a născut la 13 mai 1959 în satul Şestaci, raionul Rezina (azi raionul Şoldăneşti). După absolvirea facultăţii de medicină generală a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, în 1982, a făcut internatura în specialitatea neurologie, fiind angajat medic-neurochirurg, secţia neurochirurgie, Spitalul Clinic Republican Chişinău. Un an mai târziu a urmat specializarea primară în neurochirurgie la Kiev. Între 1994-1998 a fost preşedinte al Comitetului sindical al Spitalului Clinic Republican, în 1998 devine şef al Secţiei neurochirurgie de la Spitalul Clinic Republican, în 1999 - asistent la Catedra neurochirurgie a USMF “Nicolae Testemiţanu”, în 2001 - şef al secţiei neurochirurgie de la Centrul ştiinţifico–practic neurochirurgie şi neurologie din Chişinău. Din 2007 este colaborator al secţiei ştiinţă, cercetător ştiinţific stagiar, şeful secţiei neurochirurgie spinală la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie. A participat la un număr impresionant de foruri ştiinţifice în ţară şi peste hotare, a urmat cursuri de perfecţionare în capitala Federaţiei Ruse, în Germania şi în ţară. Autor şi coautor a 14 lucrări publicate, patru brevete de raţionalizare, unul - de invenţie. În anul curent şi-a susţinut teza de doctor în ştiinţe medicale în tema: „Microchirurgia herniei de disc lombare”.

233

30 de întrebări de-acasă 1. Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Aşi diviza în două această noţiune. Primo: casa unde m-am născut, aşi numi-o „începutul începuturilor”, locul, unde te aşteaptă permanent cu bucurie şi necondiţionat, „sfânta sfintelor” – MAMA, deoarece este locul cu o energie benefică, unde îţi vei încărcă „bateriile” la orice oră, în orice timp, independent de starea fizică sau starea sufletului. Mama este „magnetul”, care te atrage în permanenţă în orice punct al Universului te-ai afla. Secundo: casa unde locuiesc, unde sunt aşteptat de familia mea, unde pot să-mi găsesc refugiu, unde rezolv alte probleme ale sufletului, unde eşti înţeles şi găseşti compătimire şi susţinere, unde te bucuri şi te întristezi câte odată. 2. Cine au fost dascălii, care V-au predat primele lecţii decisive pentru destinul Dumneavoastră? Întotdeauna îi am în suflet pe prima mea învăţătoare Lidia Sergheevna Gorgos cu vocea-i lină şi plăcută, cu primele poezii de dragoste scrise în clasele mai mari, dumneaei mai fiindu-ne şi profesoară de limbă maternă. M-a influenţat şi Dumitru Sergheevici Antonovici, care m-a convins că e bine să fii TU însuţi, în orice situaţie. Dragostea pentru neurologie mi-a generat-o dl Boris Ianacheivici, conducător de grupă, în anul III, la facultatea de medicină generală. Primele intervenţii neurochirurgicale, primele suturi stângace au fost sub controlul lui Iulian Glavan, iar Vasile Raţă, Nicolae Basiul, Eugeniu Tofănică sunt cei, care au contribuit la creşterea mea ca profesionist. 3. Veniţi des pe la baştină? După două–trei săptămâni de muncă la oraş, am o necesitate sufletească de a reveni la casa părintească, de a discuta cu mama, de a face înconjurul gospodăriei, de a saluta vecinii. 4. Ce calităţi trebuie să posede un om, ca să Vă fie prieten? Să fie cinstit, sincer, să nu-i lipsească omenia, dragostea faţă de semenii săi. 5. Când aţi descoperit că aveţi calităţi de cercetător şi de lider? Nu mă socot un lider şi nici cercetător. Teza de doctor în medicină a fost rezultatul unei experienţe acumulate în peste 20 de ani de muncă. În postură de şef al secţiei neurochirurgie activez de 10 ani, dar mă socot un coleg obişnuit cu o doză de colegialitate, poate, puţin mai avansată. 6. Cine şi când V-a ajutat să Vă afirmaţi în calitate de profesionist? În opinia mea, am utilizat bisturiul cu mai mare încredere în sine după un stagiu de 7-8 ani. Medicul-şef al Spitalului Clinic Republican, Timofei Moş234

30 de întrebări de-acasă neaga, la al 16-lea an de muncă în neurochirurgie, mi-a propus funcţia de şef al secţiei neurochirurgie. Această propunere, la moment, puţin m-a speriat, căci nu eram sigur că voi reuşi să fac faţă lucrurilor. 7. Cum s-a întâmplat că aţi ales altă profesie, decât cea pe care o aveau părinţii Dumneavoastră, să zicem? A fost iniţiativa mamei, ea fiind influenţată de medicii care erau apreciaţi înalt, chiar şi în lagărele de concentrare fasciste. 8. Cu cine din colegii de şcoală, de facultate, aţi dori să Vă întâlniţi la un pahar de vorbă? Neapărat aşi vrea să mă revăd cu colegul de clasă Pavel Chetrari, un cititor extraordinar, bibliofil convins. Cu Pavel nu ne-am văzut de mult timp. Cu foştii colegi de facultate ne întâlnim mai des. Anul trecut, dupa 25 de ani de la absolvire, am organizat o întâlnire cu toată facultatea. Emoţii ca cele care m-au cuprins acolo nu am mai trăit până atunci. 9. Vorbiţi-ne despre discipoli. Pe care din ei îi puteţi numi continuatori ai Dumneavoastră? Mi-ar fi greu să mă apreciez ca un învăţător. Cred că la această temă se va discuta mai târziu. 10. Nu aţi fost tentat de ideea de a intra în politică? Nu, în pofida faptului că mă strădui să mă informez cu regularitate despre evenimentele politice din ţară. 11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi nu am reuşit să creăm o clasă politică, care să ducă poporul nostru pe drumul dezvoltării democratice şi europene? Din cauza momentului educativ. Cei care s-au aflat la conducere până acum au fost educaţi de şcoala sovietică. Sper că având cunoştinţele acumulate în alte ţări din Europa, noua generaţie de politicieni va reuşi să schimbe mentalitatea concetăţenilor astfel încât să acţioneze democratic pentru a aprecia şi realiza valorile reale. 12. Este o carenţă de caracter incapacitatea moldovenilor de a se consolida, de a vedea interesul naţional dincoace de orgoliile personale? E rezultatul unei educaţii în detrimentul mândriei naţionale, mândriei de ţara în care ne-am născut. Am fost şi suntem educaţi nu numai de şcoală, dar şi de cei ce ne înconjoară, de cei de la conducere, de ţinuta lor, de felul de a conversa, de 235

30 de întrebări de-acasă a-şi expune gândurile, de cei pe care îi avem colegi, şefi, conducători (deseori neprofesionişti). 13. Numiţi principiile peste care nu puteţi trece. Nu pot trece indiferent pe lângă frumos. Cunoscutul poet rus Aleksandr Blok spunea: şterge momentele neplăcute şi vei vedea: lumea e excepţional de frumoasă. 14. Aţi fost trădat vreo dată de colegi sau prieteni? Da, o singură dată. Fiind la facultate, un coleg de clasă şi de bancă mi-a făcut bucata. Mai pe urmă ne-am reîntâlnit, dar deja alta era atitudinea vis-avis de persoana respectivă. 15. Aţi avut multe momente în viaţă de care nu Vă place să Vă amintiţi? Decesul tatalui meu: atunci mai multe rude şi copii au avut nevoie de asistenţă medicală. 16. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea cuplului Eftodiev? Un concurs desfăşurat la Spitalul Clinic Republican, dedicat aniversării de 40 de ani de la victoria în al Doilea război mondial. La competiţie am participat şi eu, dar şi viitoarea mea soţie, ca peste cinci ani să ne căsătorim. 17. Când nu faceţi medicină, ce faceţi? Citesc, montez cele filmate anterior pentru amici, mă pasionează muzica veche românească, poezia. 18. Ce Vă place şi ce Vă displace în politica moldovenească? Îmi plac politicienii cu viziuni noi, revoluţionare. Nu-mi place conservatismul şi lipsa responsabilităţii. 236

30 de întrebări de-acasă 19. Cine, în opinia Dumneavoastră, este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Fratele meu. Cu el ne înţelegem din priviri. 20. Care sunt mâncarea şi băutura Dumneavoastre preferate? Nu sunt capricios la mâncăruri. Nu pot suporta ouăle crude. Prefer un vin gustos. 21. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani? În Europa. Îmi văd copiii cetăţeni ai Moldovei Europene. 22. Există termene de comparaţie pentru criza care o traversăm? Criza e generată de lipsa conducătorilor cu putere decizională. Am menţionat deja că avem nevoie de conducători revoluţionari, energici, patrioţi, cinstiţi. 23. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în UE? Sper că aceasta se va produce maximum în 6-8 ani. 24. Nu aţi plecat în străinătate, deşi aţi dispus de astfel de posibilităţi. De ce? Să fiu sincer, nu-mi plac schimbările spontane, neprogramate în viaţa personală. La momentul când am avut o ofertă pentru a mă angaja într-o activitate în România, am fost numit şef al secţiei neurochirurgie la spitalul republican. Astfel, am rămas acasă. 25. Ce dorinţă neîmplinită aveţi? Îmi doresc o casă la sol, în care să-mi întâlnesc toţi prietenii, colegii, oamenii frumoşi. 26. Ce calităţi apreciaţi la om? Sinceritatea, omenia. 27. Cum arată azi raporturile între ştiinţă şi religie, mai înainte doi rivali de neîmpăcat? Aţi putea să Vă exprimaţi punctul de vedere vis-avis de confluenţele între cele două domenii? Pentru mine, acestea şi azi rămân două lucruri absolut diferite, care nu au nimic în comun. Credinţa în Dumnezeu e ceva foarte personal, fără butaforie, e ceva de suflet. Iar în sufletul fiecărei persoane nu poate intra nimeni fără voia acesteia. În practica medicală am recomandat religia ca o psihoterapie, care s-a dovedit a fi una destul de eficace. 237

30 de întrebări de-acasă 28. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului omului de ştiinţă şi nu de consumator al banilor publici în R. Moldova? E o întrebare complicată pentru mine. Nu cred că sunt cel care aşi da o definiţie acestui compartiment. Dar sunt optimist şi cred în ameliorarea situaţiei odată cu creşterea nivelului de trai al populaţiei, lucru care se va produce odată cu aderarea la UE. 29. Care este obiectul activităţii dlui doctor Eftodiev la moment? Sunt în căutarea noilor tehnologii şi metode de tratament chirurgical al maladiilor coloanei vertebrale, care le-am putea utiliza în Republica Moldova. 30. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă? Sunt un optimist şi deviza mea e de a vedea frumosul din jur, a-l preţui şi a-l dărui altora.

4 decembrie 2009

238

30 de întrebări de-acasă

Nemuritor este neamul, noi suntem doar solii lui trecători Boris Găină s-a născut în 1947 în s. Chiţcanii-Vechi, raionul Teleneşti. A absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, calificarea inginer-tehnolog în tehnologia vinificaţiei şi doctorantura la Institutul Unional de Cercetări Ştiinţifice în Viticultură şi Vinificaţie „Magaraci” din Ialta. Doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor-cercetător, academician al AŞ a Moldovei. A deţinut diferite funcţii la Institutul „Magaraci”, Institutul Naţional al Viei şi Vinului din RM şi Academia de Ştiinţe a Moldovei. În prezent exercită funcţia de academician-coordonator subsecţia Ştiinţe Agricole a AŞM, managerul Cartierului General al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Autor şi/sau coautor a 335 publicaţii ştiinţifice, dintre care 30 în Franţa, Italia, Cehia, Germania, România, Bulgaria etc; a 9 monografii, coautor a 33 de brevete de invenţii, a 35 mărci de vin, a 11 acte normative, a Legii Viei şi Vinului nr. 57-XVI din 10.03.2006, coautorul manualului „Cartea vinificatorului” (1992) şi a câtorva lucrări didactice. Cavaler de Onoare al Uniunii Rabelais-Franţa a viticultorilor şi oenologilor din Chinon; Personalitate a Anului 1993 din Lume în Enologie – Distincţie Internaţională a Marelui Juriu din Paris, 1994; Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru monografia „Via, Vinul şi Civilizaţia”, 2000; Diploma Asociaţiei Inventatorilor din România, 2004; Diploma de Onoare şi medalia de argint a AGEPI, 2005; Diploma Salonului Internaţional de Invenţii din Geneva, 2006 etc. Vorbeşte liber rusa şi franceza. 239

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Boris Găină, ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Noţiunea „acasă” ne trezeşte permanent sentimentul profund de „Vatră strămoşească”, făcându-ne să simţim căldura expresiei lui Grigore Vieru: „Mama şi casa noastră”. Acasă ne sunt în totalmente rădăcinile noastre de neam. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? În casa noastră primele lecţii ni le-a predat mama. Restul cărţilor mi le-a citit tata, care a absolvit Şcoala Pedagogică din Orhei. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Părinţii şi buneii au creat bunuri materiale, au educat generaţii, au cununat tineri, au botezat copii… Bunelul Alexandru Găină a fost primul preşedinte de colhoz în satul natal Chiţcanii-Vechi, iar tatăl, Serghei Găină a fost învăţător în şcolile din satele Vadul-Leca şi Negureni. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Pomul de Anul Nou, colindele de Crăciun şi hăinuţele noi la Sfintele Paşti. 5. ...şi de copilărie? Bunicuţa Mărioara, care a legănat nouă nepoţi şi nepoţele, între care şi noi, cei trei fraţi ai familiei Găină: Boris, Vladimir şi Stanislav. 6. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul de baştină în ultimele decenii? Schimbări spre bine au generat procesele bazate pe tehnologiile informaţionale (computerizarea procesului educaţional în şcoală, implementarea informaticii în contabilitate, accesul la internet şi alte surse de cunoştinţe noi). Construcţia frumosului pod peste râul Răut între satele Negureni şi Chiţcanii-Vechi. Reconstrucţia catedralei „Sfântul Gheorghe” din satul natal, în ograda căreia îşi doarme somnul de veci strămoşul nostru Andrei Găină. 7. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Deputatul în Sfatul Ţării Andrei Găină, care în 1918 a votat Unirea cu Regatul România, pe parcursul anilor 1918-1940 a fost ctitorul bisericii şi al şcolii din Chiţcanii-Vechi, toată această perioadă a fost boierul satului, care a mobilizat sătenii la fapte frumoase, demne de un mare gospodar. La fel, toţi cei care au fost deportaţi în gulagurile sovietice - oameni absolut nevinovaţi, 240

30 de întrebări de-acasă gospodari şi cu verticalitate: ţărani, pedagogi, preoţi, militari, funcţionari etc; toţi cei care au luptat în cel de-al Doilea război mondial, fiind mobilizaţi de Patria-mamă România sau de autorităţile sovietice; toţi cei care au fost represaţi de KGB: adevăraţi patrioţi al neamului, luptători pentru independenţa Moldovei, pentru limba română, etc; toţi cei care au adus active la imaginea satului natal: actriţa Nina Mocreac-Vodă, poetul Nicolae Esinencu, publicistul Tudor Ţopa, avocatul Boris Guzun, primul preşedinte al cooperativei agricole Alexandru Găină şi mulţi alţii. 8. Ce Vă mai leagă de satul natal? Mama la cei 88 de ani frumoşi, livezile şi viile de pe podişuri, hârtoapele împădurite, şcoala unde am cunoscut multe adevăruri, rudele şi prietenii care cresc şi educă copii, apele zbuciumatului Răut, pe malul căruia ne-am petrecut dulcea copilărie. 9. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Am fost un elev activ, am participat la cercul de literatură română, la cel de chimie şi biologie. Am lucrat în brigada şcolărească şi în brigada de maşini şi tractoare a colhozului (unde moşul meu iubit Iacob Lazăr, fratele mamei şi cel care timp de 30 de ani a fost conducătorul acestei brigăzi mi-a predat primele lecţii despre tehnica agricolă). Am cântat în fanfara satului, am frecventat cercul de dansuri de la şcoală şi cel care activa la clubul din sat. Am cucerit multe premii la olimpiadele raionale şi republicane - la biologie, chimie şi limba franceză. 10. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să Vă devină prieten? Un prieten adevărat la nevoie se cunoaşte. Calităţile indiscutabile ale prietenilor mei sunt: patriot al neamului, verticalitate, onestitate. 11. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu, sunt un om obişnuit. Dar şi un mare familist. Ţin la ţara mea Moldova: după şapte ani de studii şi activitate profesională în Ialta, la Institutul „Magaraci”, după ani de stagiere în Franţa şi Elveţia am revenit în patrie, începând totul din nou (serviciul, casa, şcoala pentru copii, iar mai târziu şi universităţile). Sunt managerul Cartierului General al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, coordonez cu activităţile institutelor din complexul agroindustrial al Moldovei. 12. Totuşi, sunteţi un cadru de conducere, coordonaţi multe activităţi, deci, Vi s-au recunoscut calităţile de lider. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, academicianul Sergiu Rădăuţan, 241

30 de întrebări de-acasă care a şi insistat în 1970 să accept postul de asistent al catedrei de vinificaţie de la UTM, iar în 1995 m-a promovat în membri-corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei. O şcoală a vieţii am primit-o de la Eroul Muncii Socialiste, membrul-corespondent al AŞM Petru Ungurean, fondatorul primei şcoli oenologice din Moldova, precum şi de la profesoara Elena Datunaşvili, conducătoarea şcolii biochimice vitivinicole din Institutul ”Magaraci”. 13. Cu ce se mândreşte îndeosebi academicianul Boris Găină? Cu copiii (feciorul şi fiica), care au devenit inginer şi, respectiv, medic, vorbesc liber engleza, franceza şi rusa, au moştenit cele mai frumoase trăsături omeneşti de la mama lor Ecaterina, plecată în lumea celor drepţi; cu cele trei nepoţele şi un nepoţel, cărora mă strădui să le cultiv înţelepciunea şi dragostea de frumos; cu cele 12 monografii şi peste 370 de lucrări publicate, 35 de invenţii şi cei şapte doctori în ştiinţe pregătiţi; cu relaţiile ştiinţifice şi economice stabilite cu colegi din Franţa, Germania, Italia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria şi cei din CSI. 14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale şi a istoriei R.Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute? Buna înţelegere a cuvântului eminescian: ”Suntem români şi punctum!” Academia de Ştiinţe s-a exprimat clar şi argumentat: limba poporului nostru este limba româna, lucru pe care unii nu vor să-l înţeleagă din lipsă de cunoştinţe sau din anumite interese. Această dispută va persista în langajul oponenţilor atâta timp cât nu-i va lumina o rază de la Dumnezeu. 15. Care sunt principiile de viaţă ale academicianului Boris Găină peste care nu poate trece în nici un caz? Principiul unităţii naţionale, devotamentului faţă de Neam şi Patrie, egalităţii în drepturi a tuturor, indiferent de confesie, naţionalitate, vârstă şi gen. 16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Păi la moldoveni altfel nici nu-i chip!!! 17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Viaţa nu este doar un spectacol de satiră şi umor, un concert de gală, o plimbare în sânul naturii… Iar când îi pierdem pe dragi, vrem să facem cât 242

30 de întrebări de-acasă mai mult bine ca să-l împărţim şi cu ei, cei plecaţi în Împărăţia Domnului. 18. Aţi făcut în viaţă şi politică? Nu m-a atras. Însă am susţinut politica renaşterii naţionale, revenirii la izvoarele limbii şi culturii române, unificării statului nostru Moldova, integrării în Uniunea Europeană. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii? Apreciez intenţiile de integrare europeană cu soluţionarea în prealabil a exigenţelor formulate pentru toate statele-candidate la aderare. Nu-mi place dispersarea forţelor politice progresiste, de dreapta, în lupta cu bolşevismul comunist înrădăcinat profund în mentalitatea unei părţi rătăcite a poporului nostru. 20. Credeţi că actuala guvernare ar putea scoate Moldova din mocirla politică, economică şi socială? Cred în guvernarea tânără, competentă, elevată, profesionistă, tehnocrată şi onestă; ea a lansat primii lăstari, ea are o orientare proeuropeană şi merită toată susţinerea. 21. Dacă Cel de Sus v-ar da fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? Aşi da naştere şi aşi creşte copii fericiţi. Aşi avea grijă de ei. Aşi emana mereu căldura necesară părinţilor. Aşi face mai mult bine! 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Găină? Familia s-a creat pe fundalul necesităţii de-a continua neamul, de-a păstra vatra strămoşească, limba sfântă, credinţa noastră ortodoxă. 23. În momentele grele, pe cine va-ţi bizuit şi cine v-a ajutat cel mai mult? Momentele grele se depăşesc doar cu ruga sinceră către Dumnezeu; doar în aceste momente se cunosc prietenii. Ne bizuim pe propriile puteri, fiind încurajaţi de cuvântul mamei! 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Muncind. Muncind mult. Aşa au procedat părinţii şi buneii noştri. Aşa suntem şi noi. Teatrul, folclorul, poezia lui Grigore Vieru, proza lui Ion Druţă, muzica lui Eugen Doga ne completează aşa-zisul „timp liber”. 243

30 de întrebări de-acasă 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine? Familia, colectivul unde am muncit şi muncesc şi fără de care nu m-aş fi realizat. Iar mai bine decât toţi mă cunoaşte şi mă povăţuieşte mama! 26. În casa familiei Găină care bucate şi băuturi sunt preferate? Bucatele de post: lejere, proaspete, gustoase, curative. Băutura neamului nostru a fost de-a pururea vinul. Aperitivul nostru din propriile pivniţe este distilatul din struguri. Sucurile din struguri şi mere sunt pentru nepoţi. 27. Nominalizaţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră. Naşterea primului copil - a feciorului Victor; mai apoi şi a multaşteptatei fiicuţe - Veronica. Redeschiderea bisericii din satul natal. Obţinerea Premiului Internaţional ”Personalitate a Anului 1993 în Lume în Oenologie”, care mi-a fost înmânat în Palatul Congreselor din Paris la 17 iulie 1994. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Câţi vor fi necesari ca să atingem scopurile majore: unificarea ţării, eradicarea sărăciei şi a corupţiei, asigurarea unui nivel decent de trai, garantarea drepturilor constituţionale etc. Ar fi bine dacă am reuşi pe parcursul unui deceniu. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră este acest obiectiv? E necesar să privim constructiv la această problemă ca s-o soluţionăm. Dumnezeu a vrut ca noi, moldovenii, să fim o polietnie. 30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei? Plaiul nostru orheian are o istorie bogată - parte componentă a tezaurului întregului popor moldav şi este bogat în oameni cu sufletul mare. Ea se cere ocrotită şi oglindită aşa cum cere Sfânta Scriptură. Vă mai îndemn, cum făcea poetul: „Strângeţi piatra lucitoare ce din soare se aprinde”. Noi am făcut tot ce am putut pentru a crea noi tehnologii în domeniul vitivinicol, biotehnologic şi microbiologic care ne-au permis să atingem performanţe apreciate în ţară şi peste hotare. Şi dacă am fost cu gândul la Dumnezeu, şi dacă am sacrificat timpul şi energia, rezultatul nu a aşteptat mult să vină… Tot ce este mai bun se cere să transmitem generaţiei tinere. Ei îi aparţine viitorul, tot ei îi vom încredinţa soarta acestui plai. Şi aici nu este loc pentru incertitudine şi lipsă de curaj civic. Nemuritor este neamul, noi suntem doar solii lui trecători. 1 ianuarie 2010

244

30 de întrebări de-acasă

Părinţii - zidul dintre noi şi veşnicie Veaceslav Afanasiev s-a născut la 16 ianuarie 1955, în s. Mincenii-de-Jos, raionul Rezina. A absolvit şcoala medie din or. Rezina, apoi Universitatea de Stat “M. Lomonosov” din Moscova. Doctor în agricultură, academician al Academiei de Ştiinţe Naturale a Rusiei, al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Ecologice şi de Protecţie a Vieţii, al Academiei Internaţionale de Învăţământ Agrar şi al Academiei Internaţionale „Congresul Ecologic”. În prezent este vicedirector pe probleme ştiinţifice la Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale, membru al Prezidiului Asociaţiei Societăţilor Tehnice şi Ştiinţifice din Republica Moldova. Autor şi coautor al concepţiei asupra reformei sferei cercetare-dezvoltare a Republicii Moldova, al mai multor concepţii şi strategii de dezvoltare a diferitor domenii ale R.Moldova, inclusiv al Legii cu privire la parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare. Posedă limbile rusă, engleză, franceză.

245

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Veaceslav Afanasiev! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Întâi de toate, vă mulţumesc cu închinăciune, că mi-aţi răscolit sufletul cu acest interviu. Nu sunt timid şi plângăreţ din fire, dar, începând a răspunde la întrebările Dumneavoastră, aproape de fiecare dată, ochii mi se împăienjenesc, semn că aţi atins cele mai sfinte strune ale esenţei mele ca om. Căci pentru mine „acasă” e însăşi cetatea sufletului, care e dată de Dumnezeu odată cu naşterea şi tot la Dumnezeu se va duce după moarte. Dacă acest interviu ar fi avut loc cu un an în urmă, când era în viaţă mama Tecla, eu n-aşi fi ştiut cum să răspund la prima Dumneavoastră întrebare. Acum ştiu. Căci ceea ce înseamnă „acasă”, începând cu 25 aprilie 2009, vine la mine în vis aproape în fiecare noapte. “Casa mea – cetatea mea” – zic englezii. Casa părintească, casa buneilor, amintirea de părinţi, satul natal, consătenii mei şi, în primul rând, rudele, mătuşa Maria şi verii Sergiu şi Volodea, dar şi sora mea Tamara, precum şi unchiul meu, tot Volodea, care trăiesc la Chişinău, dar mereu îi văd glumeţi şi drăgăstoşi la umbra copacilor din ograda comună a buneilor şi străbuneilor noştri – toate acestea, împreună cu dealurile şi pădurile pitoreşti din jurul Mincenilor-deJos sunt pentru mine “acasă”, sunt cetatea în care mă refugiez când mi-e greu, izvorul de apă vie care îmi dă noi puteri şi-mi readuce curajul vieţii. “Omul sfinţeşte locul” – e o vorbă înţeleaptă din bătrâni, iar grecii antici ziceau, că omul e măsura tuturor lucrurilor. Sunt nişte adevăruri sacre, pe care le înţelegi, doar după ce înduri cele mai grele pierderi. Atâta timp cât a fost în viaţă mama, pentru mine “acasă” însemna, întâi de toate, fiinţa infinit de dragă a celei care m-a născut şi a avut tăria să-mi fie zid în faţa veşniciei până când am ajuns la 54 de ani. Metafora “zid” o repet după unul din marii scriitori ruşi ai secolului XX, Valentin Rasputin, care scria: “Atâta timp, cât sunt vii părinţii, între noi şi veşnicie este un zid, iar când ei mor, noi ne pomenim unul la unul cu veşnicia”. Tata Nicolae a rupt o parte din acest zid când aveam 17 ani, ducându-se în lumea celor drepţi la doar 43 de ani, dar dragostea lui părintească, printr-o magie incredibilă, mi-a fost scut neînfrânt şi de nepătruns împotriva tuturor greutăţilor, trădărilor şi cruzimilor, de care am avut şi am parte. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Categoric mama, care a fost învăţătoare în Mincenii-de-Jos timp de 35 de ani. Era viguroasă, disciplinată şi exigentă, cultivând aceste trăsături şi elevilor săi. Am avut norocul să-i fiu elev şi să mă educe nu numai acasă, dar şi la şcoală. Generalizat vorbind, mama mereu m-a îndemnat să fiu tare, să nu mă dau bătut în faţa greutăţilor şi să nu cad în ispite. Cel mai convingător era exemplul ei propriu de om cumsecade şi puternic. Întreaga sa viaţă ea a ieşit învingătoare în lupta cu nenorocirile şi bolile, înfruntându-le cu o bărbăţie de invidiat, păstrând 246

30 de întrebări de-acasă un optimism nesecat şi un simţ mereu viu al omeniei şi umorului, molipsindu-i şi pe cei din jur cu vioiciune şi încredere în viitor. Tata, cu toate că ne-a părăsit foarte devreme, a reuşit să-mi înrădăcineze în suflet dragostea sa de părinte, pe care o simt vie şi acum. Şi nu e vorba numai de faptul că nu-mi refuza nimic – nici jucării, nici dulciuri. Nu numai de faptul, că mie primul dintre băieţii din sat mi-a cumpărat o minge adevărată de fotbal, sau patine de metal, sau multe alte lucruri care mă ridicau în al nouălea cer al nevinovatei fericiri de copil. Simţeam, posibil şi la nivel de subconştient, din partea lui o dăruire totală, care, repet, printr-o magie psihologică miraculoasă s-a prefăcut într-un scut ce m-a apărat întreaga viaţă de violenţa omenească, m-a ferit de încrâncenare şi de ispita răzbunării. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa satului? De părinţi aşi putea vorbi încă foarte multe, căci la înmormântarea mamei, unul din cei mai de vază oameni din Mincenii-de-Jos a spus: “A murit mama satului nostru”, iar bărbaţii de seama tatălui meu, de fiecare dată când îi întâlnesc, îmi spun: “Tare bine ne-am împăcat cu părintele matale Nicolae, tare bun om a fost, mai rar aşa oameni”. Vă mulţumesc de întrebarea care o daţi şi despre bunei şi străbunei. Cu mai mulţi ani în urmă, am hotărât să-mi restabilesc arborele genealogic, adică să-mi aflu strămoşii. În cimitirul satului Mincenii-de-Jos este şi mormântul lor, al celor pe care am reuşit să-i găsesc începând cu anul 1835 în arhivele noastre de stat, aflate, precum ne aflăm noi toţi, cei din Republica Moldova, “în calea tuturor relelor”, sau (cum am scris într-un articol cu 11 ani în urmă): la “interferenţa interferenţelor arhidiferitor interese politice, diferitor seminţii şi mentalităţi, celor mai variate clime, soluri, flore, faune, etc”. M-a ajutat mult, în context, unchiul meu Vladimir Afanasiev, care mai mulţi ani a fost redactorul–şef al gazetei raionului nostru Rezina „Farul Nistrean”, gazetă de mare succes la timpul său la nivelul Republicii Moldova, echipa căruia a fondat mai târziu CUVÂNTUL, pe care sincer îl admir şi pe care l-a citit cu mare interes întotdeauna mama cât a fost în viaţă. Nenea Vlad Afanasiev, să-i dea Domnul multă sănătate, a scris în ultimii ani mai multe cărţi, în care satul natal şi înaintaşii noştri sunt în plan central. Mi-a dăruit aceste cărţi, pe care într-o măsură sau alta, l-am ajutat să le aducă la lumina zilei. În una din ele, cu denumirea „Închinare înaintaşilor”, e reprodus autograful genialului nostru poet Grigore Vieru: „Fratelui Vlad Afanasiev pentru că vorbim aceiaşi limbă, cântăm aceiaşi doină, locuim aceiaşi nădejde şi pentru că, în anii tinereţei, am îndurat aceleaşi năpastii spirituale. Omagiu”, 30 iulie 2007, Vadul-lui-Vodă”. 247

30 de întrebări de-acasă Nu ştiu şi bănuiesc, că nu există în timpuri şi spaţii, altă expresie de destăinuire în faţa Mamei, decât a geniului pre nume Grigore Vieru, care a spus: „Mamă, Tu eşti Patria mea”. Aşadar, despre străbuneii, buneii, străbunicile şi bunicile mele. Mătuşa Maria, care mi-a fost şi-mi este a doua mamă, să-i dea Domnul multă sănătate şi mulţi ani fericiţi înainte, mi-a povestit, că, conform datinelor familiei noastre, străsrtăbunicul meu Ioan, tatăl lui Feodosii, străbunicul meu, îi spunea feciorului său, adică lui Feodosii: am să scot la vânzare untul şi brânza şi am să mănânc zărul de la ele, numai tu să înveţi carte şi să devii om. Şi din această mare dorinţă a tatălui său, străbunelul Feodosii a devenit mare meşter, cel mai vestit fierar din împrejurimi pe vremea aceea – sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. El a inventat în metal două maşini de dezghiocat păpuşoi în mod mecanizat. Aflând de această invenţie, au venit în Minceni ingineri de la o fabrică din Odesa şi au cumpărat invenţia cu tot cu idee şi maşină şi au dus-o la fabrica lor, iar străbunelului meu provincial şi naiv i-au dat nişte bănuţi. Străbunicul a mai păstrat două maşini în metal, pe una din care au venit s-o cumpere nişte oameni, după moartea lui. Soţia lui, străbunica Axinia a vândut una din ele în timpul Revoluţiei ruseşti sau, cum zic bătrânii noştri, „când a fost trevoga cea mare” pe banii care erau într-o inflaţie cumplită. Feciorii căutau s-o convingă pentru a nu vinde maşina, dar străbunica zicea: cum să nu cred oamenilor acestora, doar pe aceşti bani este capul împăratului! (adică al imperatorului Rusiei). Mai apoi, cu bancnotele celea străbunica a făcut focul în sobă. Cei care veneau la străbunicul meu să negocieze privind invenţia lui, îl întrebau: cum de reuşeşti să faci aceste mecanisme, tu doar nu cunoşti sistemul modern de unităţi de măsură?. La care străbunicul zicea: eu mă folosesc de şchioapă şi de latul degetului şi asta e destul pentru ca să-mi construiesc maşinile. Spiritul inventiv al străbunicului trăieşte în noi, toţi cei care l-am urmat. Exemplul lui însufleţitor m-a ghidat, în mare măsură, să caut soluţii noi oricând şi oriunde. E un dar dumnezeiesc acest imperativ de a inventa ceva nou şi îl simt în mine mereu, fiindu-i recunoscător străbunicului meu Feodosii pentru aceasta, dar şi stră-străbunicului meu Ioan, care s-a sacrificat să-i dea carte feciorului său. Bunicul meu Tudor a fost glumeţ şi îi plăcea să mă ia peste picior, dar îl iubeam la nebunie. M-a învăţat multe lucruri: să tai lemne, să fac garduri..., dar, principalul, să mă respect şi să respect pe alţii. A fost unul din cei mai buni gospodari ai satului, iar un brav căruţaş mereu îi aducea aminte bunicului de vremea, când el avea cei mai buni cai şi cea mai bună trăsură din sat. Pe bunic l-a salvat de răsculăcire şi de deportare în Siberia doar faptul, că după moartea primei sale soţii, bunica Eugenia, el s-a căsătorit cu bunica Axinia, 248

30 de întrebări de-acasă sora preşedintelui sovietului sătesc. Bunica Axinia era de o hărnicie nemaipomenită şi păstra cu sfinţenie curăţenia, chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al ogrăzii. Ea m-a învăţat să rostesc cu adevărat rugăciunile către Dumnezeu - parcă o văd şi astăzi, stând în genunchi în faţa icoanelor şi pronunţând „Tatăl nostru” din străfundul sufletului, uitând de toate în jur. Anume bunica şi bunicul mi-au dăruit sentimentul veşniciei, care, desigur, s-a născut la sat. Aici mă întorc la mama Tecla şi la bunica Maria de peste Nistru, din satul Zazuleni, raionul Râbniţa. Acolo, la Zazuleni, eu am o a doua „acasă”, pe acest mic petec de pământ, împrejmuit cu gard de piatră, s-a născut şi a crescut mama. Locul unde mama m-a adus, traversând cu primejdii Nistrul, să mă boteze pe mine şi pe sora mea Tamara pe ascuns, cu obloanele trase, la bunica Maria, la insistenţa ei. Bunica Maria avea darul de a prezice viitorul, inclusiv şi moartea sa, pe care a anunţat-o feciorilor săi, unchilor mei, în dimineaţa zilei când a murit. Mi-o amintesc cum trăgea „boghii” cu seminţe de porumb pe cuptorul din Minceni. Iar mama zicea, că bunica Maria la petrecerea feciorilor săi la războiul din 1941, a creat, torcând din fuior până la poartă, întoarcerea lor acasă. Şi ei s-au întors din acest groaznic război, unchii mei Tănase şi Cozma. Dumnezeu să-i ierte. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Visele, care mă năbuiesc după moartea mamei şi pe care nu le visam niciodată până la moartea ei. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul de baştină în ultimele decenii? Am scris la modul general despre aceasta la nivelul întregii noastre ţări la sfârşitul anului 2004 – începutul anului 2005, când la nivel de stat am fost responsabil de elaborarea Programului Naţional “Satul Moldovenesc”. Atunci am demonstrat cât de mult au degradat satele noastre atât sub aspect economic, cât şi sub aspect spiritual şi moral. Scumpul meu sat Mincenii-de-Jos, patria mea cea mică, nu face excepţie, cu regret, din acest amplu tablou al dezastrului. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Indiscutabil, acesta este marele nostru înaintaş, faimosul consătean Alexandru Matei Cotruţă, care în ziarul “Bessarabskaia Jizni” nr. 7 din 7 ianuarie 1905 şi nr.175 din 8 iulie 1905 a fost caracterizat pe de-a dreptul surprinzător 249

30 de întrebări de-acasă pentru toţi pământenii mei de atunci, dar şi de azi, adică astfel: “A. M. Cotruţă a fost cea mai proeminentă figură pe care a ridicat-o cândva Basarabia…”. “Zemstva Basarabiei a avut “veacul său de aur“… Aceasta a fost vremea când în fruntea zemstvei stătea A.M.Cotruţă, şeful partidului “Basarabia Tânără”. “Tot ce are Basarabia în domeniul medicinii zemstviale şi a instrucţiunii publice a luat început pe vremea lui A.M.Cotruţă”. A. Cotruţă a deţinut postul de preşedinte al Upravei judeţene (post echivalent cu funcţia de prim-ministru al Basarabiei) începând cu 1875, fiind reales în această funcţie de 4 ori, de fiecare dată pentru 3 ani. În cartea “Fapte trecute şi basarabeni uitaţi”, la pagina 301 e scris: “După luptătorii noştri naţonali, care au activat pe tărâmul Basarabiei subjugate ţarilor, mai sistematic, mai persistent şi timp mai îndelungat, a fost Alexandru Matei Cotruţă”. Cea mai cutremurătoare amintire a mea din copilărie este cea care ţine de distrugerea de către regimul comunist a bisericii satului meu, în ograda căreia a fost înmormântat acest ilustru om – Alexandru Matei Cotruţă. Plângeau femeile, bărbaţii erau cu privirile înfipte în pământ, iar tractoarele puternice, aduse de pe naiba ştie unde, sfârtecau pereţii sfinţi ai bisericii noastre. Ca prin vis îmi amintesc cum lumea din sat vorbea de ceasul de aur de pe mâna lui Cotruţă, despre cărţile şi steagurile sfinte, pe care acest om le-a adus în satul natal şi care undeva, tot în satul nostru, au dispărut. N-a rămas nimic din biblioteca acestui mare om, una din cele mai bogate biblioteci în Basarabia de pe timpurile celea. Prin voinţa sa cea de pe urmă Alexandru Cotruţă a rugat ca biblioteca sa personală să treacă în stăpânirea bisericii. Mulţi ani după distrugerea bisericii bărbaţii rupeau foile din cărţile lui Cotruţă şi-şi dregeau din ele ţigările. Cu o lună în urmă, doamna primară a Mincenilor-de-Jos, Tatiana Braşoveanu, m-a bucurat, că adunarea părintească a luat hotărârea să acorde gimnaziului din sat numele lui Alexandru Cotruţă. Bravo, doamnă primar! Am să Vă ajut, după cum am şi promis, cu tot ce îmi va sta în puteri, ca să se producă, în sfârşit, acest eveniment. 7. Vă mai leagă ceva de satul natal? E o întrebare retorică pentru cei care au citit acest interviu până aici. 8. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Mereu am fost disident. 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Credinţa în Dumnezeu, omenia, dragostea de Patrie. 250

30 de întrebări de-acasă 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Da. 11. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Repet, primul şi fundamentalul meu educator, în acest sens, a fost mama. Apoi, am avut ocazia să conlucrez cu controversatul om de ştiinţă, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei în anii 1978-1989 Alexandru Jucenco, care, într-un anumit sens, s-a dezis de mine, atunci când, în pofida opiniei şi aşteptărilor lui, la orizontul anului 1990, m-am pronunţat pentru renaşterea naţională, democratizarea societăţii, limba română şi alfabetul latin. Dar tot el mi-a inoculat încrederea în forţele de creaţie, când mi-a spus odată: “Îţi pun în sarcină lucruri grele, căci pentru cele uşoare am destui academicieni”. Jucenco, prin exemplul propriu, mi-a demonstrat, că poţi fi lider, dacă munceşti mereu şi crezi în propriile puteri. 12. Cum şi de ce aţi ales cariera de savant? Probabil, există ceva genetic în mine, moştenit prin ereditate, care mă trage instinctiv spre adevăr şi noutate, îndeosebi, ţinând cont că străbunelul Feodosie a fost inventator, mi s-a transmis misticul dar de a pătrunde în tainele necunoscutului. Dar e un lucru greu să faci ştiinţă. M-am aventurat pe acest tărâm, fiind încurajat de uşurinţa cu care asimilam noi cunoştinţe încă în copilărie, ceea ce mi-a permis să absolvesc, fără mare efort, şcoala medie din Rezina cu medalie de aur. Nu mă fălesc cu aceste capacităţi, căci le-am avut de la părinţi şi, deoarece, de la înălţimea anilor de acum, văd foarte clar, că aşi fi putut să le exploatez cu mult mai mare eficienţă decât am făcut-o. Iar decizia de a cuprinde cercetarea ştiinţifică am luat-o fiind vrăjit de miraculoşii şi năucitorii Albert Ainstain, creatorul Teoriei Relativităţii şi de Kepler cu cele 3 legi astronomice ale sale. Apropo, ambii credeau în Dumnezeu. Cred şi eu în Dumnezeu şi în faptul, că şi ştiinţa e de la EL. 13. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi savantul şi managerul Veaceslav Afanasiev? Ca savant, mă mândresc cu cărţile şi teza de doctor în ştiinţe în domeniul analizei energetice în agricultură, care a constituit lansarea unei noi şcoli ştiinţifice în fosta Uniune Sovietică. Cartea mea “Analiza energetică în agricultură” (Энергетический анализ в сельском хозяйстве, Кишинев, 1983) a avut o încărcătură ştiinţifică mai puţin obişnuită, care o transforma într-un pericol real pentru ideologia sovietică oficială în domeniul securităţii alimentare. În această 251

30 de întrebări de-acasă carte, în baza unor comparaţii obiective, cu aplicarea unităţilor energetice de măsură, cum ar fi caloria sau Joulul, am demonstrat, că agricultura Statelor Unite ale Americii e de 3 (trei!) ori mai eficientă dacât agricultura URSS. Pe acele vremuri asemenea concluzii erau categorisite ca propagandă antisovietică, ceea ce echivala aproape cu trădarea de Patrie. Principalele concluzii ale acestei cărţi academicianul Jucenco le-a adus imediat la cunoştinţa secretarului pentru agricultură de pe atunci al Comitetului Central al PCUS Mihail Gorbaciov. N-am participat la convorbirea dintre Gorbaciov şi Jucenco la tema în cauză, dar când Jucenco s-a întors atunci de la Moscova, mi-a povestit, că Gorby a privit îndelung materialele, care exprimau esenţa cărţii cu pricina şi după o grea tăcere a pronunţat: „Очевидно, надо что-то менять” («E clar, că ceva trebuie de schimbat”). „Şi totuşi, cum crezi, Slava, mi s-a adresat după vechea sa obişnuinţă Jucenco, care sunt cauzele acestor uriaşe deosebiri de eficienţă a agriculturilor SUA şi URSS?” Pe acele vremuri era extrem de riscant să pronunţi adevărul, dar am răspuns sincer: „Cred, că social-economice. Este evident, că sistemul lor economic este mai performant. Gorbaciov are dreptate, sunt multe lucruri care trebuiesc schimbate”. Atunci, Jucenco m-a sfătuit să nu mai pronunţ aşa ceva nicăieri şi nicicând. Dar pentru mine atitudinea critică faţă de regimul sovietic era un lucru obişnuit de pe timpurile studiilor la Universitatea „M.Lomonosov”, unde scrierile lui Soljeniţin (mare disident rus) şi altă literatură „subversivă” circulau cu greu, dar insistent. Demult s-au consumat acele evenimente, de parcă nici n-au fost, dar cei care le-au trăit mă înţeleg şi, sper, mă vor aprecia la justa valoare. Acum vă spun şi altceva, ce s-a produs mult mai recent. Dacă includeţi azi televizorul, puteţi, cu o foarte mare probabilitate, să vedeţi chipul lui Vladimir Voronin, care va declara o dată în plus, că el şi echipa s-au descurcat foarte bine cu relansarea economică a ţării în 2001-2002, când partidul comuniştilor a venit la putere, iar Fondul Monetar Internaţional a plecat din R.Moldova „fără să fluture din mână în sens de „la revedere”. 252

30 de întrebări de-acasă Spune minciuni bătrânul bolşevic. Minte de îngheaţă apele. Aici vreau să vă răspund care este al doilea lucru important cu care mă mândresc, de data aceasta, în calitate de manager. De către Guvernul Republicii Moldova m-am pomenit numit, în calitate de viceministru al Economiei, responsabil pentru elaborarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) la 11 septembrie 2002. Am muncit enorm ca să elaborez, împreună cu mulţi alţi colegi din organele administrative centrale ale Republicii Moldova Strategia numită. Anume acest document a permis ţării noastre să revină în circuitul economic mondial normal, acceptat, întâi de Banca Mondială (BM) şi mai apoi, de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Doar după acceptarea SCERS R.Moldova a revenit la ajutoarele de zeci şi sute de milioane pentru săracii noştri, la reieşalonarea creditelor ţării prin Clubul de la Paris, la relansarea proceselor investiţionale normale pentru orice stat contemporan. Nu cred că acest efort neomenesc al meu va fi vreodată apreciat de către societate, dar sunt sigur, că va fi pus la cântar de bunul Dumnezeu. Cred în Dumnezeu şi sunt bucuros pentru îndemnul, pe care cu câţiva ani în urmă, aflându-mă în casa părintească, i l-am făcut părintelui Ion Bâtcă - să restabilim biserica în sat. Am fost şi primul ctitor al locaşului Domnului ridicat în cimitirul unde se odihnesc pe vecie părinţii, buneii şi străbuneii mei. Consătenii au susţinut cu munca şi banii lor construirea bisericii, au adus în ea icoane. 14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale şi a istoriei R.Moldova. Cine credeţi că ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute? Punctul a fost pus încă în anul 1994 de cei care trebuie să facă acest lucru – oamenii de ştiinţă. Membrii Academiei de Ştiinţe a Moldovei atunci au spus: limba noastră este cea română. La fel aştept ca Academia noastră să se pronunţe în acelaşi sens şi despre istorie. 15. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Veaceslav Afanasiev peste care nu se poate trece în nici un caz? Credinţa în Dumnezeu, patriotismul, omenia, munca, fidelitatea faţă de cei, pe care îi iubeşti. 16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Prietenii, slavă Domnului – nu. Colegii – da. Nu prea des, dar s-a întâmplat. 17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Am avut puţine, dar le-am avut. Dumnezeu să mă judece. 253

30 de întrebări de-acasă 18. Aţi făcut în viaţă şi politică? Da. Şi întotdeauna anticomunistă. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii? Am fost întotdeauna pentru integrarea europeană. Am apreciat ceea ce este pentru această integrare şi mi-a displăcut tot ce a fost împotriva acestei integrări. 20. Credeţi că actuala guvernare ar putea scoate Moldova din mocirla politică, economică şi socială? Da, cred. Şi-i admir pe domnii Ghimpu şi Filat. Uneori zic Filat şi Ghimpu, dar cu aceiaşi fermitate. Pur şi simplu, cred în aceşti oameni şi în echipele lor. Ei sunt esenţa adevărată a Republicii Moldova de azi. Punctum. 21. Dacă Cel de Sus V-ar da fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? Momentul când, în urma intervenţiei chirurgicale din 1996, mama a rămas să trăiască încă 23 de ani după catastrofa de la Cernobâl. Această catastrofă i-a făcut mamei cancer, pe care l-a nimicit un medic - nu ştiu dacă mai este în viaţă, dar mama mereu îl pomenea. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Afanasiev? Prietenul meu de suflet Vlad Pohilă, prin 1999, într-un săptămânal de la Chişinău, a scris despre mine un articol - „De la Beethoven la Javier Solana…”, în care răspunde (poetic) inclusiv şi la această întrebare. Iată un fragment din această schiţă: „Cu 17 ani în urmă, un tânăr absolvent al unei facultăţi de ştiinţe exacte a faimoasei Universităţi „Lomonosov” din Moscova lua masa în cantina Universităţii noastre, unde lucra la Centrul de calcul. Era tocmai într-o „zi de peşte”, dar nu la mâncare se gândea, ci la frumoasa fată ce se întâmplase să stea alături. Nu găsi altă formulă să-i atragă atenţia decât printr-o întrebare: „Ce-o fi găsit bun Beethoven acela în peşte?!”, căci abia terminase de citit o biografie romanţată a maestrului simfoniei. Poanta a prins de minune: în scurt timp s-au căsătorit şi formează, slavă Domnului, până azi o familie, aşi zice, de-a dreptul armonioasă. Chiar dacă au stat până anul trecut într-o cameră de cămin, chiar dacă el, Veaceslav, s-a consacrat obsedant ştiinţei, iar ea, Marina, a trebuit să sacrifice dragostea pentru litere (căci când s-a lăsat „vrăjită” de poanta cu Beethoven îşi termina studiile la filologia rusă), ca să se consacre celor două fiice: Elena şi Măriuţa. Aşadar, celebrul compozitor german a constituit pretext pentru o norocoasă 254

30 de întrebări de-acasă apropiere dintre un băiat şi o fată. Cât priveşte Javier Solana... problema are, aşa cum ar zice cei din tagma lui Veaceslav, mai multe necunoscute. Vorba e că doctorul în agricultură, totodată – un specialist de marcă în astronomie, fizică şi, dacă nu mă înşel – şi în matematică, (...) Veaceslav Afanasiev, s-a implicat de mai mulţi ani în câteva programe prin care Vestul încearcă să scoată economia şi cultura (inclusiv – ştiinţa) noastră din mlaştina în care se zbat. Unii pretind că Veaceslav ar fi fost atras, după serioase testări la nivelul exigenţelor occidentale, la câteva programe preconizate (şi finanţate) de UNESCO. Prin urmare, ar fi la mijloc o legătură cu Federico Mayor, omul de cultură şi poetul ce ne-a vizitat nu prea demult republica. Alţii spun că programele acelea sunt finanţate de NATO – de aici şi aluziile la Javier Solana, secretarul general al belicosului Bloc Nord-Atlantic. În treacăt fie spus, dr V.Afanasiev ar putea fi util de-a binelea acestui Solana, căci cândva, cu vreo zece ani în urmă, a făcut împreună cu doctorul în matematică Andrei Iurie-Apostol nişte scheme, după folosirea cărora, cică, avioanele militare sovietice au prins a se prăbuşi mai rar... De unul singur, însă, Veaceslav a scris/ întocmit un fel de monografie foarte serioasă, pe care blestematul, cândva, de preşedinte al AŞ de la Chişinău, Jucenko, i-a prezentat-o lui Gorbaciov, în plină perestroikă. Văzând graficele, figurile şi alte minuni făcute de Veaceslav, care demonstrau de ce agricultura socialistă a URSS e la pământ, iar cea capitalistă a SUA – e prosperă, se zice că Gorby s-a grăbit la Malta, ca să pună cruce comunismului şi imperiului sovietic... Şi aceste poante au o doză mare de adevăr. Dacă cineva () vrea să ştie un adevăr curat, pe care cineva îl pune la îndoială, îl confirmăm şi noi cum putem: Veaceslav e un savant autentic, profund, obsedat, riscăm să spunem – chiar luminat de razele unui har mintal nemaipomenit, ce pogoară de Sus. M-am înspăimântat văzându-i monografiile, studiile, comunicările, articolele, multe numai în manuscris; multe – rătăcite prin sertarele diferitor foste şi actuale ministere, departamente, institute de cercetări... Deşi e un bun creştin, lucrează uneori şi de sărbători, - pentru a nu pierde firul gândurilor savante, dar şi pe cel al frământărilor civice. Cu vreo şapte ani în urmă, a scris chiar şi o poezie, foarte tristă: „Singurătate de Paşti”. Aici întrerup omagierea lui Vlad Pohilă în adresa mea, făcută cu 11 ani în urmă, pentru că trebuie să plec la familie, acasă, căci precum părinţii ne-au format acel „acasă”, pe care îl avem mereu în suflet, aşa şi fiicele mele stau în acest „acasă” şi mă aşteaptă pe mine. 23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult? Mama, soţia Marina, sora Tamara, mătuşa Maria, unchii Simion şi Volodea, nănaşul Oleg Ţărnă, vărul Sergiu şi cumetrii Liviu Belâi, Mihai Grecu, Alexei 255

30 de întrebări de-acasă Moldovanu, regretatul prieten Pavel Cojocaru, dar şi mulţi alţi oameni de care am avut mare noroc în viaţă. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Nu-l am. 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine? Vezi punctul 23. 26. În casa familiei Afanasiev care bucate şi băuturi sunt preferate? Mămăliga, răciturile, tocana, peştele prăjit, sarmalele, plăcintele îmi lasă gura apă şi vreau acasă, la casa pe care o construiesc şi o menţin pentru soţia şi fiicele mele. 27. Descrieţi unul din momentele cruciale din viaţa Dumneavoastră. Vă rog să aşteptaţi 2-3 ani. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova că să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Totul e absolut relativ. În opinia mea, oamenii noştri, ca valoare umană, demult sunt gata să fie membri ai Uniunii Europene. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv? Absolut real. Eu sunt pe jumătate transnistrean. Suntem aceeaşi oameni ca şi verişorul meu Petru, care trăieşte în casa părintească a mamei în Zazuleni şi e absolut identic cu mine. 30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei? Întâi de toate, să citească CUVĂNTUL tot timpul, căci în Biblie e scris “Mai întâi era cuvântul”. În al doilea rând - să fie demni de înaintaşii lor, să-i respecte pe părinţi, bunei şi străbunei, să păstreze credinţa creştină şi tradiţia strămoşească, să fie fericiţi, prosperi şi norocoşi. Aşa să ne ajute Dumnezeu! 5 februarie 2010

256

30 de întrebări de-acasă

Eşti tot ce am mai drag, plai orheian! Dorel Ţărnă, directorul Teatrului de revistă „Ginta latină”, Maestru în artă, deţinătorul „Crucii Patriarhiei Române pentru mireni”, a ”Ordenului de Onoare” al R. Moldova, dar şi al multor altor distincţii s-a născut la 22 februarie 1947 în s. Ghetlova, judeţul Orhei. A absolvit Şcoala Pedagogică din Orhei în 1965 şi Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, Facultatea de actorie şi regie, în 1973. Împreună cu soţia Zinaida şi-au început în acelaşi an 1973 activitatea de muncă la Casa de Cultură din Orhei. Trei ani mai târziu a fost angajat la Teatrul Naţional în calitate de actor, unde în anii studenţiei a deţinut şi funcţia de măturător. La Teatrul Naţional a fost actor, director-adjunct, director. Din 1990 este director al Teatrului de revistă „Ginta Latină”.

257

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre! Ce subânţelegeţi prin noţiunea „acasă”? Gândirea, ce-mi conturează imaginaţia, în esenţă, asemuie valoarea termenului „acasă” cu o cetate de scaun, nicicând învinsă, unde dăinuie sacrul sentiment, greu de explicat, ce te statorniceşte, îţi dă energii neepuizabile, venite din soarele, din aerul, din izvoarele, care par a fi numai ale tale. Acasă totul e mai profund, mai întemeiat, mai priincios, mai dulce, mai părintesc... 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Am avut norocul să vin pe această, de Dumnezeu binecuvântată, lume într-o familie cu totul, dar cu totul, deosebită. Sincera şi adevărata dragoste a părinţilor nu m-a lăsat să mă răsfăţ prea mult de unul singur, ci în următorii doi ani a completat efectivul rodului încă cu doi plozi viguroşi: fratele Vitalie şi sora Silvia.Tatăl Timoteu, chemat la datoria slujbei de contabil în „fragedul colhoz”, rar când ne bucura privirile cu chipul său, pe când mama Lidia ne propovăduia, de la un somn la altul, învăţămintele necesare pentru toate momentele vieţii noastre. Cei patru ani de şcoală româneasă, în care a fost şcolită mama, au însemnat şi pentru noi mai mult decât ceva. Atâtea şi atâtea poveşti şi poezii de calitate bună ne-au întregit spiritul şi imaginaţia, că atunci, când urma să le învăţăm pe cele sovietice, moldoveneşti sau traduse din rusă, nu mai aveau farmecul celor de le ştiam din fragedă copilărie. Alte lecţii folositoare le-am însuşit şi de la buneii, de pe linia tatei, Vasilica şi Eustratie. Părinţii mamei, Eudochim şi Aculina, cu regret, erau demult plecaţi sub rădăcina ierbii. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Tata,Timoteu Ţărnă, s-a născut în satul Mincenii-de-Jos, plasa Cinişeuţi, judeţul Orhei la 10 iunie 1923, în familia ţăranilor răzeşi Eustratie şi Vasilica Ţărnă. Din povestirile bunicăi, bunicul Eustratie Ţărnă a participat la primul război mondial, până nu l-a prins „revoluţia roşie” undeva la hotarele Finlandei. În anii domniei regilor Neamului românesc, a slujit cu credinţă în satul natal în calitate de ispravnic în gospodăria vestitei dinastii Cotruţă. Spre onoarea sătenilor noştri, unul din Cotruţă a fost la sfârşitul secolului XIX primul ministru al Învăţământului din Basarabia. Absolvind şcoala primară, tata a fost înscris la şcoala de meserii din Cinişeuţi, după terminarea căreia a fost încadrat în şcoala primară în calitate de învăţător de tâmplărie. În 1944 a fost repartizat în şcoala din Bravicea, apoi trecut în acelaşi an în şcoala din Ghetlova, tot jud. Orhei. Aici o întâlneşte pe mama Lidia, fiica Aculinei şi a lui Eudochim Gugiuman. În primăvara lui 1947, părinţii, deja şi cu mine, trec cu traiul la Mincenii-de-Jos. Mai apoi, când se încropeau 258

30 de întrebări de-acasă noile forme de gospodărire socialistă, tata, ca unul din cei mai cărturari săteni, este numit contabilul colhozului „Zarea”. La acel moment familia noastră era completată şi cu ceilalţi doi prunci. Situaţia cu contabilitatea colhoznică la acele începuturi era mai mult decât tristă. Şi a decis comitetul raional de partid să demareze un fel de „master class”, adică contabilii care au prins un pic şmecheria contabilicească să fie trecuţi în alte gospodării pentru a instrui cadrele, ce aveau în grijă cifrele tuturor activelor obşteşti. Şi cum apărea un candidat mai priceput în a conduce în continuare contabilitatea acelui colhoz, noi eram „evacuaţi” în alt sat. Aşa am trăit la Trifeşti, la Lipceni, la Şoldăneşti (aici am mers în cl. 1), la Fuzăuca, la Buşăuca, la Saharna, la Receşti, la Bulăeşti şi, în 1961, de cum eu am susţinut examenele de admitere la Şcoala Pedagogică, ne-am stabilit la Orhei. De-aici înainte baştina mea temeinică devine urbea Orheiului. Mai apoi, părinţii au venit cu traiul la Chişinău, iar în casa părintească au rămas familiile Silviei şi a lui Vitalie. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de cuibul părintesc? Evident, cele mai importante sunt fotografiile, ce au imortalizat chipurile atâtor şi atâtor persoane, atâtor evenimente, nunţi, sărbători, locurile dragi... Câteva piese din vesela mamei, dar cea mai importantă relicvă e o faţă de masă de rară valoare, lucrată încă de bunica Aculina de la Ghetlova. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în Orhei în ultimele decenii? De ce s-a făcut bine mă bucur, de ce s-a făcut nu tocmai bine, mă întristez. Prea multe ziduri de case nefinalizate se ruinează. Din lipsă, probabil, de surse materiale. În zona Burcuta, Slobozia Doamnei şi în alte zone din centrul şi suburbiile oraşului. Dar, desigur, viaţa orheienilor, în aceşti ani de refaceri fără precedent, are un ritm energic, cu bătaie lungă. Ai impresia, că abea acum am ieşit din cel de al Doilea război mondial şi de soarta noastră suntem în sfârşit responsabili doar noi. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Nu cunosc prea bine cine din persoanele marcante plecate dintre noi în lumea celor drepţi au fost sau nu trecute cu uitarea de către organizaţiile obşteşti şi oficialităţile orheiene. Cât despre cei care încă dăruie lumii şi Plaiului harul şi energia lor, nu m-aşi încumeta să-i pun pe cântarul valoric, pentru a nu-i răni în amorul propriu pe cutare sau cutare compatriot al meu. Viitorimea va şti ce are de făcut. Dar lume de ispravă a născut destulă şi Orheiul: Vladimir Curbet, 259

30 de întrebări de-acasă Valentina Saviţchi, Liviu Ştirbu, Lilia Amarfii, Boris Filipciuc, cardiologul Vlad Morozanu, pictorul Andrei Mudrea, Valeriu Muravschi şi mulţi, mulţi alţii. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? La toate treptele de şcolire, o cunosc toţi colegii mei, eram un discipol foarte activ, dar de loc activist. Mai mult decât atât, activiştii de diferit rang mă racolau insistent ba la sport, ba la cor, ba în ansamblul de dansuri, ba în echipa TVC. Pentru calităţile mele muzicale şi coregrafice activiştii comsomolului raional în primăvara anului 1966 îmi şi gătiseră merindele pentru a pleca educator de pionieri în tabăra unională „Artec”. Am acceptat armata, dar la „Artec” nu m-am dus. Prea artificiali mi se păreau acei pionieri fericiţi. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie şi el sincer şi să nu aibă dubii în sinceritatea mea. A crede un om nu este un lucru lipsit de importanţă. Încrederea este, poate, valoarea absolută a omeniei. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu cred că dispun de toate calităţile, dar lider sunt de când mă ştiu. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? În primul rând, m-a ajutat necesitatea imperioasă de a nu fi o piedică în calea celor de m-am învrednicit să-i diriguiesc. Învăţam arta de a fi lider chiar şi de la acei de nu-mi prea stăteau cu drag în dreptul inimii. Un mare merit în călirea Eu-lui meu l-a avut tata, apoi mai multă lume: Ion Mazur, Petru Baracci, Veniamin Apostol, Victor Gherlac, Ion Ungureanu, Victor Ciutac, etc. 11. Cum şi de ce aţi ales cariera de actor? Am amintit mai devreme, că eram foarte activ în sferele activităţilor ce nu prea ţineau cont de ştiinţele precise. Şi dacă o făceam bine pe scenă, de ce ar fi trebuit să mă adâncesc în matematici sau în alte materii cu multe, multe necunoscute? Probabil de-atâta există şi noţiunea vocaţie. Altfel toate ar merge de-andoaselea. Medicii buni ar fi artişti răi, artiştii ar fi bancheri rataţi. Realitatea crudă ne demonstrează, că uneori chiar şi cei mai consacraţi specialişti în un oarecare domeniu, nu fac faţă cerinţelor impuse de regulile drastice ale 260

30 de întrebări de-acasă convieţuirii globale. Se vede că de aia am şi ales teatrul. 12. Cu ce fapte se mândreşte îndeosebi omul de teatru Dorel Ţărnă? Pe ruinele fostului Centru de marxism-leninism am creat Teatrul de revistă „Ginta Latină”, unicul în Basarabia de asemenea gen, am compus textele la mai mult de o sută de cântece, am scris piesele de revistă „Cherchez les femme”, ”Grădina „Ştefan cel Mare”, ”Generaţia „GL”, ”Căderea Zeilor”, ”Între Bâc şi Mississippi”, ”Carambol”, ”Trandafiri pe cerul gurii”. 13. Numiţi câţiva orheieni pe susţinerea cărora puteţi conta în orice moment? Cu toată încrederea, la nevoie, fiecare ar sări într-ajutor. Dacă aşi fi însetat sau flămând, sunt sigur, şi în acest caz toţi mi-ar oferi susţinerea. Mai greu e poate cu împrumuturile de bani. Pentru cazuri mai delicate un sprijin pe măsură îl pot aştepta de la Vitalie Ţărnă, Ion Morozan, Vasile Dulghieru, Ion Strătulat, Andrei Globa, Trofim Roman, Ghenadie Cibotaru, Anatol Ştirbu, Sergiu Muravschi, Sergiu Ţâra, Andrei Maşnic, Tudor Soltan, Oleg Morozan şi încă mulţi alţii, pe care doar de bine şi cu bine îi port în inimă şi-n suflet. 14. Care sunt principiile de viaţă ale artistului şi omului Dorel Ţărnă, peste care nu se poate trece în nici un caz? Toate câte am reuşit în viaţă le-am realizat doar cu sprijinul familiei şi pe contul propriilor puteri. Dividende pe socoteala altora nu m-am lăcomit niciodată să fac. Urăsc minciuna, laşitatea, invidia şi trădarea. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Din păcate sunt înregistrate şi asemenea evenimente. Urâte şi irecuperabile. Urâte, fiindcă un prieten, în nici un caz nu te-ar arunca, din senin, în braţele procuraturii. Pe mine m-au aruncat ca pe cel mai „proclet” vrăjmaş. Dar dacă uneltirile au fost neîntemeiate, s-au topit ca zahărul în ceaşca de cafea. Aşi fi putut să răspund şi eu cu o replică dură, dar n-am făcut-o. M-am gândit, că dacă ingratului i s-a făcut mai uşor pe suflet, procedând astfel, fie pe răspunderea sa, iar eu las de la mine şi o trec şi pe asta, cu tot calmul, la coşul de gunoi. 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Se mai întâmplau, din când în când, unele gafe, care şi acum, amintindu-mile şi retrăindu-le, îmi produc mici supărări, comice mai des. Iată, îmi amintesc, că urma să fiu prezentator pe scena Filarmonicii, în aprilie 1975, la un concert televizat, prilejuit de jubileul de 105 ani de la naşterea „marelui Ilici”. După primele acorduri muzicale am declamat versurile prevăzute de scenariu, ca mai 261

30 de întrebări de-acasă apoi să anunţ primul cântec dedicat „pomenitului”. După scenariu trebuia să cânte Ivan Cvasniuc, dar din motive, de mine necunoscute, a apărut în spatele meu Ion Păulencu. Eu l-am observat abea când deja pronunţasem numele Ivan.., la care din spate aud ...Pavlenco, Pavlenco...Raţiunea a făcut un stop, am făcut stânga-mprejur şi mi-am revenit abea acasă. Mai mult la festivităţi de asemenea „amploare” nu m-a mai invitat nimeni. Dar scârbă mare n-am avut. 17. V-aţi lansat în politică? Cum e să faci politică în Republica Moldova? De la Gorbaciov încoace toată lumea face politică. Cea mai perfectă politică, căci fiecare subiect, aici la noi, îşi are politica sa, ideală şi dreaptă. Păcat numai, că a traduce în viaţă politica aşa cum o vede fiecare este imposibil. Nici nu întotdeauna din lipsă de bani, pur şi simplu marea majoritate n-o acceptă. Bine a determinat acest fenomen Arthur Schopenhauer: ”Dacă vre-unul, cu înţelepciune mai virtuoasă, vede starea lucrurilor un pic mai altfel, oricum va fi impus să păşească pe drumul acceptat de majoritate, care e rea ca morală şi tâmpită ca inteligenţă. Paradoxal, dar fără ea şi el este un nimeni”. Cu ciudă şi cu ură, cum se face uneori, e imposibil să faci politică. La fel şi politica pasivă a tăcerii este dăunătoare. Politica mea este sufragiul (votul). 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Politica ultimului deceniu mi-a produs mai multe dureri decât bucurii. Toate tentativele guvernării de a ne marginaliza ca neam îmi ruinau speranţele şi visele într-un viitor decent, conform statutului nostru latin. TV Moldova 1 mă străduiam nici pentru starea vremii să n-o accesez. Tone de murdărie peste chipurile sacre ale înaintaşilor noştri, scriitori, învăţaţi, politicieni. Dar cum s-a procedat cu Uniunea Scriitorilor, cu limba română, cu Istoria românilor, cu Biserica neamului, cu paşapoartele, cu vamele, cu predarea obligatorie a limbii ruse în şcoli, pe când etnia rusă se împuţinează organic din an în an? Pionieri, comsomolişti, urmăriri la comandă, omoruri la comandă, etc. etc. De la 7 aprilie 2009 raza Domnului a fost îndreptată şi peste ogorul neamului nostru. Încrederea într-un viitor european pare a fi un vis realizabil. Lumea începe a-şi descreţi frunţile, deşi până la luminişul mult râvnit mai e încă cale anevoioasă de parcurs. 19. De mai mulţi ani locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai „acasă”acolo sau la baştină? Din 1969 viaţa familiei noastre e legată de Chişinău. La cimitirul “Sf.Lazăr” e locul de veci al părinţilor mei Timoteu şi Lidia. La Orhei m-am obişnuit să vin la sora şi la fratele. Căldura casei părinteşti au luat-o părinţii cu ei. Pentru mine 262

30 de întrebări de-acasă „acasă” e Orheiul, e Ghetlova, sunt Mincenii-de-Jos... Adică dorul de casă îl îndestulez din punct de vedere al geografiei, unde mai pui că şi în Chişinău am vieţuit tot „acasă” în mai multe apartamente: din str. Ismailului, din str. Teobaşevschi, din str. P.Zadnipru, din Grătieşti, str. Academică şi de zece ani vieţuim într-un apartament din stradela Z.Arbore. S-a cam împrăştiat prin hăţişurile împărăginite ale amintirilor noţiunea îmbibată cu parfumul dorului de „acasă”. Cu atât mai bine, sunt mereu în căutarea şi precizarea locului de baştină.

Cu soţia Zinaida

20. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Desigur că sunt. La teatru e inginerul Iurie Banaga de la Mincenii-de-Jos, e Adrian Suruceanu, pictor-şef din Orhei, e Eudochia Lozinschi din Fuzăuca şi Parascovia Jivilic de la Ghetlova, e actriţa Olesea Stăvilă de la Slobozia Doamnei şi, evident, e compozitorul Liviu Ştirbu de la Step-Soci. Iar referitor la altă lume din afara Teatrului „Ginta Latină”, mi-ar fi necesare mai multe foi ca să reuşesc să-i înşir pe toţi. 21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea cuplului Ţărnă? Există o circumstanţă asupra căreia îşi storc minţile de mii de ani încoace şi tinerii, şi mai puţin tinerii, şi care, după cum am aflat de la alţii şi din cărţi, poartă gingaşul nume „Dragoste”. Probabil că ea, dragostea a pus toate punctele la locul potrivit şi benevol acceptat de ambii participanţi în acest roman. Deşi romanul nostru n-a ţinut mult precum romanele clasice, la a doua lună a anului întâi, studenţii Institutului de Arte „Gavriil Muzicescu” Dorel Ţărnă şi Zinaida Gavriliţă au unit două vise în unul singur şi iată de 40 de ani păşim prin viaţă împreună. 22. Care sunt preferinţele, planurile pentru viitor ale copiilor Dumneavoastră? Avem doi feciori: Mihai şi Nicu. Ambii au ales, pentru a-şi realiza planurile prezente şi cele viitoare, scena profesionistă. Mihai, după absolvire, a practicat câţiva ani împreună cu nora Cristina arta păpuşerească la Teatrul 263

30 de întrebări de-acasă „Licurici”. Mai apoi i-a ademenit cu misterele sale Europa veche, stabilindu-i, de circa 10 ani, cu traiul la Paris. Mihai este profesor la cea mai mare şcoală de cinematografie din Europa „Eicar”, s-a filmat în 16 filme franceze, a montat 13 spectacole în diferite teatre profesioniste din Paris. Are doi fii, nepoţeii noştri, Doru, 17 ani şi Sebastian Lior, 9 luni. Nicu este actor în Teatrul de revistă „Ginta Latină”, mai este şi liderul formaţiei „Gândul Mâţei”, e şi prezentator matinal la Radio şi TV „Noroc”, mai e şi mentor la „Fabrica de Staruri”, face reclame publicitare, colaborează cu presa şi cu alte companii de radio şi TV. În 2009 a realizat cu succes rolul lui Petru I în spectacolul „Ultima dragoste a lui Petru cel Mare” de Ion Druţă, pentru care s-a învrednicit de titlul onorific „Artist Emerit”. Nouă, părinţilor, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de succesele lor. 23. Cum preferaţi să vă petreceţi timpul liber? Dacă e timp de primăvară, vară, toamnă, împreună cu Zinaida, consacrăm timpul liber curţii noastre, care, aflându-se în centrul Chişinăului, se aseamănă cu o poieniţă din codrii Orheiului, ocrotită de gălăgia urbană, plină de trilurile păsărilor cântătoare...Cosim iarba, udăm arborii, arbuştii, florile, răcorim pavajul înfierbântat de soare. Alteori, când suntem în afara oraşului, colindăm ţara pe trasee din timp convenite de ambii, spre Sf. Mănăstire Saharna, spre Sf. Mănăstiri de la Hâncu şi Căpriana, spre Sf. Mânăstire Curchi, Orheiul Vechi ş.a. În vacanţă preferăm odihna la mare pe litoralul românesc. Tot în sarcina timpului liber cade şi satisfacerea „păcatului” de a scrie versuri, piese de teatru, scenarii, articole pentru reviste şi ziare. 24. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Mai multă lume mă cunoaşte relativ bine, dar cel mai bine, cred că mă cunoaşte Zinaida, mama feciorilor mei. 25. În casa Dumneavoastră care bucate şi băuturi sunt preferate? În casa noastră se preferă toate bucatele preparate gustos. Aici aşi vrea să menţionez, că ne permitem să verificăm prin experienţă de ce sunt capabile la împreunare cutare sau cutare produse alimentare. Şi rezultatele sunt neaşteptate, dar nu şi imprevizibile. Zamă de peşte, de pui, de miel, de iepure, borş cu varză proaspătă cu cărniţă de purcel, de curcan, de gâscă, de raţă şi evident, miraculosul borş scăzut, aşa cum numai pe la Orhei se coace, fripturi de tot rangul, plăcinte, mămăliguţă, alăturând la raţie şi produsele grădinăritului, proaspete, fierte, călite şi toate astea stropite cu niscaiva pahare de vin bun, care numai din dealul Isacovei este pe placul şi pe potriva celor de îl consumă. 264

30 de întrebări de-acasă 26. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? O bază de dăinuire mai temeinică ar fi bucuria să aud, odată şi odată, că toţi consângenii mei văd şi înţeleg lucrurile nu mai rău decât mine. Nu că aşi fi un etalon bun de urmat, însă pentru timpul care chiar acum ne cere să-i plătim onorabilul tribut, ar fi mai mult decât de ajuns. 27. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Dacă vom scăpa de sindromul surzeniei şi al miopiei naţionale, integrarea în UE poate avea loc chiar mâine. Natura, aşezarea geopolică, clima blândă dintotdeauna au corespuns cerinţelor integrării, pe când „mintea basarabeanului cea de pe urmă”, greu se supune şi greu se împacă cu gândul, că se poate trăi mai bine, mai omeneşte. Lumea noastră, care robeşte în ţările Europei, pentru un ban mai nimerit, parcă ar înţelege acest lucru, dar pe cei de acasă nici cu banul, nici cu straiele, nici cu alte farmece nu pot să-i convingă. Doar descătuşaţi şi liberi vom izbândi. 28. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Ca să dispară toate impedimentele ce stau în calea soluţionării diferendului transnistrean este necesar ca lumea din partea dreaptă a Nistrului să trăiască înzecit mai bine. Dar ca să se întâmple acest lucru trebuie să alegem doar calea spre integrarea europeană. La rândul său UE şi alte puteri cointeresate, să facă tot posibilul, ca integritatea R.Moldova să ia contururi reale. 29. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să re-trăiţi cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar fi acesta? Mi-i greu să aleg din filmul vieţii un fragment mai dorit pentru re-trăire. Sunt conştient că este imposibil a întoarce Roata vremii. Deşi, uneori în vise se mai perindă haotic o imagine sau alta. Aşi dori să revină între noi părinţii, rudele plecate fără întoarcere, aşi vrea să-i revăd pe Grigore Vieru, pe Doina şi Ion, pe Andrei Suruceanu, pe Nicolae Sulac, pe Andrei Vartic, pe Veniamin Apostol, pe George Ţărnea, dar din păcate... 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, cititorilor din regiunea Orhei? Aşi vrea să-i atenţionez, că liniştea ce s-a abătut asupra noastră e destul de firavă, ne aşteaptă încă crâncene bătălii, până vom stabili o linişte eternă. Dacă ar fi să-l parafrazez pe Marele Eminescu, care ne-a dăruit „Ce-ţi doresc eu ţie, 265

30 de întrebări de-acasă dulce Românie?”... aşi zice următoarele: Ce-ţi doresc eu ţie, frate orheiene? Nimic deosebit. În primul rând, te-aş ruga să găseşti puteri pentru a-ţi ierta aproapele. Trebuie să ne consolidăm toate forţele într-o singură forţă. Doar uniţi ne vom păstra sămânţa şi soiul. Luaţi aminte, precum mai multe scântei fac rugul mare, prin unire cresc până şi lucrurile mici, iar prin dezbinare se prăbuşesc chiar şi cele mai mari. Repet: se prăbuşesc!.. 26 februarie 2010

266

30 de întrebări de-acasă

Ca să capeţi maximum, trebuie să vrei imposibilul Aurelian Silvestru s-a născut la 1 octombrie 1949 într-un cătun de lângă mănăstirea Cuşelăuca, judeţul Soroca. A absolvit şcoala din s.CotiujeniiMari, raionul Floreşti şi a fost admis la Facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Chişinău, la secţia ziaristică. Din 1973 şi-a continuat studiile la Bălţi, la facultatea de pedagogie, secţia psihologie. Un an a predat psihologia copilului la aceeaşi instituţie, un an a lucrat la Institutul de Cercetări ştiinţifice în domeniul pedagogiei, apoi, timp de trei ani, a făcut doctorantura la Institutul de Psihologie din Moscova. Întors la Chişinău, a înfiinţat primul laborator de psihologie din Moldova, pe care l-a condus până în anul 1989, când a înfiinţat Asociaţia de Creaţie „TOCONO” („Totul Copiilor Noştri”), al cărei preşedinte de onoare este. Asociaţia aduna copii din toată republica şi îi trimitea (pe bază de concurs) la studii în România. În anul 1990 a decis să înfiinţeze la Chişinău Liceul Experimental de Creativitate şi Inventică „Prometeu”, cu cadre didactice din România, cu programe şi manuale şcolare aduse din Ţară – prima instituţie de învăţământ privat de la noi. Este şi autorul complexului arhitectonic al Liceului „Prometeu”, cu biserică în teritoriu, a pus temelia unei mănăstiri pe care a început s-o construiască în Codrii Călăraşilor, unde are de gând să înfiinţeze şi un Centru de caritate socială. Publicist, scriitor, traducător, doctor în psihologie, Eminent al Învăţământului Public (1987), deţinătorul medaliei de aur „ProInvest”, decernată la Salonul Internaţional de Inventică din Cluj-Napoca, România, în anul 2009. Cavaler al „Ordinului Republicii”. 267

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Aurelian Silvestru! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasă”? Am călătorit mult prin lume şi am învăţat un lucru: cu cât eşti mai departe de „casă”, cu atât această noţiune include în sine un conţinut mai vast. Aflândumă pe o altă planetă, „acasă” ar însemna „Pământul”. Din Australia, să zicem, ar însemna „Moldova”. Din Chişinău – locul de baştină, unde am copilărit. Din punct de vedere filozofic, „acasă” exprimă esenţa noastră axată pe istorie, limbă, conştiinţă de neam... Cred că s-ar putea scrie volume întregi despre această noţiune. E şi iubire, şi durere, şi amintiri, şi lacrimi, şi speranţă, şi multe alte trăiri unite în jurul unei alte enigmatice esenţe cu numele de „dor”. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Există un singur mare Învăţător care ne formează ca oameni – Viaţa. „Furtuna, spunea N.Iorga, nu e pentru fulgerul măreţ, dar sterp, ci pentru ploaia urâtă, dar benefică şi roditoare”. Cum poţi să te consideri un marinar, dacă n-ai învins nici o furtună? Cum poţi să zici că eşti un bărbat de caracter, dacă n-ai plâns ca un copil înfrânt de neputinţă? Cred că nu poţi atinge scopuri mari, dacă nu te confrunţi şi cu primejdii mari. Suferinţa e un alt mare Învăţător, care ne pregăteşte să facem faţă celor mai dificile lecţii ale vieţii. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră? Foarte multe şi, totodată, foarte puţine, pentru că, din păcate, nu suntem obişnuiţi de mici să adunăm materiale, să facem un cult din viaţa şi trecutul neamului nostru... Nici vorbă, câte ceva am scris despre părinţii mei. Mult mai puţin, însă, decât ar merita. Pe viitor, sper să revin... 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Cele pe care le port mereu cu mine: cerul, apele, pădurea, dangătul de clopote şi, bineînţeles – sfaturile înţelepte pe care le-am primit de la părinţi. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul de baştină în ultimele decenii? Ca pe o mare tragedie... Aproape că nu există sat în Moldova care să nu intre în pământ (de ruşine). Ai impresia că s-a produs un mare cutremur, că oamenii nu mai cred în ordine, în curăţenie, în şansa zilei de mâine. 6. Cine (sau ce) credeţi că ar merita să fie înveşnicit în istoria localităţii natale? Spiritul de rezistenţă. Optimismul. Încăpăţânarea noastră, a tuturor românilor, de a rămâne cu tot dinadinsul în picioare, în pofida marilor nenorociri care încearcă, (dar nu reuşesc) să ne îngenuncheze. 268

30 de întrebări de-acasă 7. Ce Vă mai leagă de satul natal? Am să Vă răspund printr-o parabolă, pe care am înserat-o mai demult în „Daciada”... Când împăratul Aurelian a retras legiunile sale din Dacia, unul din nobilii locali a vrut să plece cu el dincolo de Dunăre. Văzând, însă, că ţăranii stau pe loc, l-a întrebat pe cel mai bătrân dintre ei, de ce nu vrea să-l însoţească? „Aş merge cu plăcere, i-a răspuns acela, dar nu sunt în stare să iau cu mine puţinul ce îmi aparţine”. „Asta e bună! Nu vezi câte căruţe libere avem?” „Văd, dar cum să încarc în ele mormintele părinţilor, buneilor şi străbuneilor mei? Unde să pun izvoarele, pădurile şi munţii în care am copilărit? E, oare, cineva în stare să-şi care ţara în spinare şi s-o aşeze într-un loc ferit de vitregii?”... Sunt rădăcinile pe care le purtăm cu noi şi care ne leagă pentru totdeauna de locul unde ne-am născut. 8. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Prin felul meu de a fi, sunt un om onest. Nu pot suporta minciuna. Nu fac compromis cu sovestea. Nu permit nimănui să-mi calce în picioare demnitatea. Poate tocmai de asta, când eram student în anul doi la ziaristică, am fost exmatriculat din Universitate (pentru „manifestări naţionaliste”, cum suna motivul formulat în ordinul semnat de rector). 9. Ce calităţi trebuie să posede un om, ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie Om... Marile prietenii, probabil, se leagă doar în tinereţe. Te poţi considera un mare norocos, dacă reuşeşti să duci cu tine prin viaţă măcar o prietenie adevărată. Cine zice că e prieten cu toată lumea, nu are prieteni... Nici vorbă: ne naştem şi murim în singurătate, dar suntem construiţi în aşa fel, încât nu ne simţim împliniţi, fără iubirea aproapelui nostru. Avem în sânge această chemare către înfrăţire. Un singur om poate distruge o prietenie, dar niciodată n-o poate făuri de unul singur. 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Nu e mare lucru să fii un lider bun. Dar... suntem perfecţi doar în intenţii. Un lider adevărat ştie să le transforme în realităţi. Depinde cu ce preţ. Călcându-i pe alţii în picioare? Împrăştiind în dreapta şi în stânga supărări? Făcând-o pe tiranul neprietenos?... Cred că, la finele vieţii, e mult mai onorabil să se spună despre tine: „A fost un Om Bun”, decât – „A fost un lider bun”... Personal, fac tot ce pot, ca să împac aceste două universuri. 11. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Greşesc amarnic cei care îşi imaginează că pot face totul fără alţii, dar ar 269

30 de întrebări de-acasă greşi şi mai mult, dacă şi-ar imagina că alţii nu pot face nimic fără dânşii. Suntem produsul relaţiilor pe care le avem cu cei din jur. Contează ce modele preferăm. Un caracter greu se formează uşor. Unul lucrativ necesită mai mult efort. E bine să nu facem economie de efort când ne clădim pe noi înşine, când ne şlefuim ca personalităţi. 12. Cu ce se mândreşte savantul, pedagogul şi managerul A.Silvestru? În primul rând, cu familia, prietenii şi rudele mele. Poţi construi palate, dar să te simţi străin şi singur în ele. Cu voia Domnului am construit o şcoală, o biserică, am început o mănăstire, am scris un roman şi multe alte cărţi, am lansat mai multe cântece pentru copii... Niciodată, însă, nu m-am simţit străin şi singur. Puterea omului izvorăşte din dragostea celor apropiaţi şi din credinţă. Nu-i poţi ajuta pe alţii, dacă nu eşti ajutat de Dumnezeu. Or, eu tot timpul l-am avut alături, fiind convins că nimeni nu e în stare să mă frângă, dacă îl am de partea mea pe Cel de Sus. 13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul limbii şi istoriei Republicii Moldova. Cine credeţi că ar putea să pună punct în aceste dispute? Eminescu, care a spus destul de clar: suntem români şi punctum!!! 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Aurelian Silvestru, peste care nu se poate trece? Pentru cine vrea să aibă o viaţă „comodă”, cel mai „bun” principiu e să nu aibă principii. Cum nu sunt şi nu voi fi niciodată un „om comod”, consider că e mult mai uşor să frângi o sabie, decât un om cu principii. Deaceea le am. Printre ele: să-ţi respecţi şi ocroteşti familia; să nu-ţi trădezi prietenii, religia şi ţara; să munceşti în permanenţă pentru afirmarea ta; să pui virtutea, libertatea şi onestitatea mai presus de egoism, invidie şi răutate; să faci cât mai mult bine în jurul tău ş.a.m.d. 15. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Două lucruri ne trebuie pentru a ne considera realizaţi: o dragoste şi o vocaţie, dar ambele – adevărate! Mulţumesc Cerului că le am pe amândouă... 16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Marile tragedii sunt cele pe care nimic nu le mai poate îndrepta. Trădarea e una dintre ele, iar tragedia pe care o provoacă apasă nu atât pe umerii celui trădat, cât mai cu seamă pe conştiinţa celui care a trădat. Nimeni nu e atât de mare, încât 270

30 de întrebări de-acasă să nu încapă într-un mormânt, dar nicăieri în lume nu există morminte în care trădătorii să-şi poată găsi liniştea de veci... De asta încerc să şterg din memorie amintirile legate de cei care „n-au ştiut ce fac” şi m-au trădat. Aşa am ajuns să-i iert pe toţi „greşiţii” mei care (cu sau fără voia lor) au comis cândva acest păcat. Nu e creştineşte să-ţi trădezi aproapele, dar este total necreştineşte să nu-l poţi ierta... Fireşte, sunt om şi am greşit şi eu, probabil, fără să-mi dau seama. Ne-am sinucide, dacă ne-am da seama cât de cruzi suntem! Zilnic, iluziile muşcă din noi câte o fărâmă de suflet, până când îl mistuie aproape de tot. Atunci, fulgeraţi de adevăr, constatăm că, fără suflet, nici moartea nu are nevoie de noi... Grăbiţivă să vă iertaţi prietenii, căci niciodată nu se ştie cine ajunge prima: trădarea, moartea sau iertarea. 17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Bună sau rea, cu sau fără neplăceri, viaţa ne aparţine numai nouă. Nu poţi tăia nimic din ea, fără să tai ceva din tine, din Eu-l şi din conştiinţa ta. Moartea părinţilor, să zicem, e o tragedie foarte dureroasă. Dar cum s-o uiţi? Cum s-o omiţi? Acelaşi lucru se referă şi la greşelile pe care le comiţi nevrând... Contează să nu repeţi greşeala şi să scoţi din ea învăţămintele care te fac mai bun. 18. Aţi făcut în viaţă şi politică? M-a ferit Dumnezeu de aşa ceva... Când am fost exmatriculat de la ziaristică, m-am înscris în următorul an la facultatea de pedagogie şi psihologie din Bălţi. Rectorul institutului era, pe atunci, Ion Borşevici – un mare om de cultură. Aflând că am fost exclus din comsomol şi presat, probabil, de securitate, Domnia Sa mi-a luat apărarea (eram eminent şi şef al promoţiei), dar m-a chemat în biroul său şi mi-a spus: „Niciodată să nu încerci a zbura înainte să-ţi creşti aripi pentru asta”. A fost unul dintre cele mai înţelepte sfaturi pe care le-am primit în viaţă. Asta m-a temperat, m-a îndepărtat de politică (am refuzat categoric ulterior să fiu membru al vreunui partid) şi m-am concentrat asupra relaţiilor pe care le-am întreţinut mereu doar cu... partidul copiilor! 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii? Faptul că este „moldovenească”... Ne-am obişnuit să fim trataţi de politicieni ca „spectatori”. Ei îşi fac interesele, câştigă bani, iar poporul e lăsat să moară de foame, pentru că cele mai mari averi se strâng din sărăcie. Odraslele unor şefi de stat s-au îmbogăţit peste noapte din contul milioanelor de săraci care cu greu adună (toţi împreună) într-o lună ceea ce aceste projenituri cheltuiesc (ei singuri) într-o seară. Deaceea, când cineva se bate cu pumnul în piept că luptă pentru adevăr şi libertate sau când declară că face totul pentru binele altora, nu Vă ruşinaţi să-l 271

30 de întrebări de-acasă întrebaţi: dar câte milioane câştigi din asta? E trist s-o recunoaştem, însă politica e plină de oameni întâmplători, care au transformat-o în cea mai profitabilă afacere... Sper, totuşi, ca actuala Alianţă pentru Integrare Europeană să schimbe lucrurile Ansamblul arhitectonic al Liceului "Prometeu" în bine. 20. Credeţi, cu adevărat, că actuala guvernare ar putea scoate Moldova din mocirla politică, economică şi socială în care se află? Sper din toată inima s-o facă. E nevoie de curaj, ambiţie şi de unire. Fermitatea unui singur om a schimbat adesea faţa unui continent întreg. De ce să nu admitem că şansele unei echipe competente sunt la fel de mari într-un cadru mult mai mic, cum e Moldova? 21. Dacă Cel de Sus V-ar oferi ocazia să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? Să mă nasc din nou, ca să pot face însutit mai mult decât am reuşit! 22. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine? Jumătatea mea – soţia. 23. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Silvestru? Iubirea. 24. În momentele grele, pe cine V-aţi bizuit cel mai mult? În primul rând – pe Bunul Dumnezeu (fără îngăduinţa Lui nu cade nici un fir de păr din capul nostru, după cum, fără acordul Său nu scoate capul din ţărână nici măcar un fir de iarbă). Un fel de „iarbă” (socială) e şi omenirea. Eşti ceea ce eşti doar împreună cu ceilalţi. Contează pe cine ai alături, pe cine poţi conta... Noi, bărbaţii, ne considerăm puternici, când ne avântăm în luptă cu necunoscutul, cu nedreptatea sau cu răul. Dar există cineva şi mai puternic decât noi în această tăcută încrâncenare – omul care ne sprijină, ne încurajează, ne insuflă putere, conferind un sens aparte existenţei noastre. 272

30 de întrebări de-acasă Or, acest Om întotdeauna e femeia iubită! 25. Cum preferaţi să vă petreceţi timpul liber? Aproape că nu-l am (de când am înfiinţat Liceul „Prometeu”, nu am concedii: vara construiesc, repar, fac ordine şi pregătesc totul pentru următorul an şcolar. Ştiu: e o greşeală să uiţi de tine, de sănătatea ta, dar m-am obişnuit. Dacă e să aleg, prefer o muncă activă (fără inspiraţie), decât o inspiraţie pasivă (fără muncă)... E drept că, uneori, mă retrag în sânul naturii, ca să stau pe malul unei ape, cu undiţa în mână şi cu gândurile trimise „la plimbare” prin subconştientul meu. 26. Care sunt bucatele şi băuturile preferate în casa familiei Silvestru? Cele puţine, dar de calitate. Nu sunt gurman. Nu am pretenţii culinare. Dar, într-un anume fel, sunt „alintat”: rar de tot pun ceva în gură în afara familiei (la nunţi, petreceri, cumetrii). Aşa am fost obişnuit de mic – să nu mă joc în drum (de parcă n-aşi avea ce face în gospodărie) şi să nu iau masa în altă parte (de parcă n-aşi avea ce mânca acasă). E o tradiţie mai patriarhală, cu iz arhaic, dar o consider mult mai bună de urmat, decât libertatea excesivă pe care le-o acordă copiilor unii părinţi care îi iau cu sine chiar şi seara la restaurante, acolo unde prezenţa lor iese din cadrul educaţional, ca să nu spun mai mult... 27. Descrieţi unul din momentele cruciale din viaţa Dumneavoastră. Când am absolvit Institutul Pedagogic din Bălţi, am fost lăsat la catedră, să predau psihologia copilului la facultatea unde mi-am făcut studiile... Dar nu era deloc uşor să te impui printre „colegii” de catedră care până mai ieri ţi-au fost profesori, aşa că am decis să „cresc”, să studiez în continuare. Cu acest gând, m-am angajat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul pedagogiei din Chişinău, unde aveam mult mai multe şanse să fiu înscris la doctorantură. La psihologie, însă, puteai face teză doar la Moscova. Dosarele se trimiteau centralizat şi, cu siguranţă, erau verificate de securitate. Aşa am ajuns din nou în vizorul celor care, pe timpuri, mă exmatriculaseră din Universitate... Vara, când toţi candidaţii din Moldova au fost chemaţi să susţină examenele de admitere, eu n-am primit nici o invitaţie. M-am neliniştit, am dat telefoane şi am aflat că dosarul meu nici n-a ajuns la Moscova: fusesem din nou stopat, tăiat din liste... În toamnă, mi-am luat concediu şi am plecat pe cont propriu la Moscova. Am intrat la directorul Institutului de psihologie, i-am explicat situaţia şi m-a înţeles. După două săptămâni de aşteptare, am fost chemat în faţa unei comisii de examinare, special creată pentru asta, care m-a „tocat” prin toată materia şi m-a acceptat. Trei ani mai târziu, susţineam (cu două luni înainte de ter273

30 de întrebări de-acasă men) teza la psihologia creaţiei... A fost unul din momentele cruciale ale vieţii, pe baza căruia am formulat mai târziu principala deviză a activităţii mele: ca să capeţi maximum, trebuie să vrei imposibilul. Victoria e dincolo de imposibil! 28. Cât timp, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova, ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Suntem un popor respectuos şi harnic. Dispunem de foarte multă materie cenuşie şi oameni talentaţi. Am putea face minuni, dacă am avea şi caracter. Or el, caracterul, spre regret, lipseşte îndeosebi acolo, sus, în pătura politică, de care depinde voinţa de a ne integra... Dar, iată că lucrurile au prins a se mişca puţin câte puţin şi la acest nivel... Sunt ferm convins că trenul încă n-a plecat din gară! 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Istoria e scrisă de politicieni, dar este făurită de popor. Un popor, chiar dacă e despărţit de ape sau de intrigile unor conspiraţi, nu poate fi minţit la nesfârşit. „Somnul” lui e temporar, nu veşnic. Într-o zi se va trezi, va înţelege adevărul şi va cere dreptul de a-şi decide singur soarta... Familiile pe care le despart sau le împacă vecinii nu sunt familii sănătoase, iar cele mai dese conflicte şi neînţelegeri apar în sărăcie. Dacă am fi o ţară înfloritoare şi bogată, n-am avea nici un „diferend transnistrean”. 30. Ce aţi dori să mai transmiteţi cititorilor CUVÂNTUL-ui? Viaţa e grea. Nu e deloc uşor să te menţii la suprafaţă, să lupţi, să crezi, să speri şi să învingi... Uneori ni se întâmplă să ancorăm în întuneric, să avem gânduri negre despre fraţii noştri, despre oamenii apropiaţi, să-i bănuim pe nedrept de ceea ce n-au săvârşit. Atunci ne simţim descumpăniţi şi singuri, ne cuprinde un sentiment de părăsire şi de nedreptate. Ispita ne îndeamnă să dăm vina pe alţii, să ne răzbunăm... Dar e creştineşte, oare, să ne supărăm şi să dăm cu piciorul în iubire, în rude, familie, prieteni? N-ar fi mai bine să cântărim în linişte ce s-a întâmplat şi să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute? Înainte să-i condamnăm pe alţii, n-ar fi mai omeneşte să ne rugăm pentru ei, pentru binele şi sănătatea lor? Omenirea se ţine pe bunătate, nu pe răutate, deaceea, când sunteţi nefericiţi, când vi se pare că toate nenorocirile din lume s-au abătut asupra voastră, amintiţivă că există alţii şi mai trişti, şi mai nefericiţi ca Dumneavoastră. Amintiţi-vă asta şi rugaţi-vă, în primul rând, pentru ei, pentru mântuirea lor. Providenţa abia atunci se va întoarce cu faţa către noi, când va descoperi că suntem gata să ne jertfim pentru alţii, să facem tot ce ne stă în putere pentru binele aproapelui. Împreună, vom reuşi! Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu! 2 aprilie 2010

274

30 de întrebări de-acasă

Niciodată nu trăiţi cu trecutul, dar cu viitorul! Nu prea demult, la liceul „Principesa Natalia Dadiani” din Chişinău au marcat aniversarea de 20 de ani de la petrecerea la odihna binemeritată a Taisiei Panfilov, fosta directoare a şcolilor nr. 22 şi nr. 25 din capitală. Fiţi de acord, e un eveniment nemaiîntâlnit. Taisia Panfilov a fost un director neobişnuit: Învăţător Emerit al republicii, cavaler a două ordene, dumneaei a condus cândva cea mai mare şcoală din fosta URSS - cu 4000 de elevi şi 260 de pedagogi. Dna Panfilov avea în custodie până şi clase paralele notate cu litera „m”. Activau şi 54 de grupe cu program prelungit, anual absolveau şcoala circa 360 de elevi. După pensionare, în 1990, s-a lansat destul de reuşit în afaceri. A fost directoarea IM moldo-austriece „Advar” SRL, timp de 10 ani - fondatoarea şi patroana postului „Radio Nova”. Ştefan Panfilov, soţul dnei Taisia, a deţinut pe parcursul a mai mulţi ani funcţia de prorector la Universitatea de Stat din Moldova, trecându-se din viaţă acum 25 de ani. Serghei şi Victor, cei doi fii, trăiesc la Bucureşti.

275

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Taisia Panfilov! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă” ? „Acasa” semnifică baştina, casa părintească, gustul florii de salcâm, pe atunci cea mai mare delicatesă, nostalgia după care o simţi o viaţă întreagă. M-am născut la Ţânţăreni, judeţul Orhei, aici mi-am petrecut primii ani de viaţă, pe care copilărie nu ai s-o numeşti, fiindcă am văzut şi am simţit pe pielea proprie deportările, războiul şi foametea. Toată istoria satului în perioada 1938-1958 am trăit-o pe viu. Şi când pomenesc cuvântul „acasă”, am în vedere anume satul natal. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Am avut un cuplu de învăţători - Gheorghe şi Tamara Tacu, care au marcat destinul mai multor generaţii din sat. Gheorghe Tacu avea câteva clase de liceu, a primit chiar scutire de front, ceea ce i-a şi salvat viaţa. Soţia lui, Tamara Arhipov, era fiica lui David Arhipov, unul din gospodarii de frunte ai satului, care a fost deportat în 1949. Pe ea a salvat-o faptul că era deja căsătorită. Au fost pedagogi de la Dumnezeu, adevăraţi intelectuali. De fapt, decizia de a mă face învăţătoare a fost mult influenţată anume de acest cuplu. Procesul de renaştere naţională, care a demarat la sfârşitul anilor nouăzeci ai secolului trecut a fost pregătit anume de asemenea pedagogi ca Tamara şi Gheorghe Tacu. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Bunicul meu de pe tata s-a născut la Saharna şi a fost dascăl la biserica din sat. Bunica Vasilca, mama tatei, pe care o ţin minte, era o femeie de o bunătate extraordinară. Dacă vaca lor aducea pe lume o viţică, o dădea unei familii cu mulţi copii. La fel, dacă scroafa avea mai mulţi purcei, o parte îi împărţea aceloraşi familii nevoiaşe. Ţesea mult, de la ea am învăţat şi eu acest meşteşug. Înainte de Paşti tăia bucăţi de pânză de bumbac, cosea pantaloni, îi vopsea cu coajă de nuc şi-i dădea copiilor nevoiaşi. Am avut un unchi, episcop în Banat, îi zicea părintele Ghedeon. Ţin minte, bunica Vasilca a fost la înmormântarea lui. Ulterior a fost şi la Kiev. Ea nu ştia ruseşte şi era analfabetă, dar totuşi a ajuns acolo. Cred că bunicul ar fi venit împreună cu preotul la Ţânţăreni, unde au rămas cu traiul. Familia avea 6,5 hectare de pământ către Unirea de la 1918. Ulterior am aflat că în neamul nostru au fost feţe bisericeşti de diferit rang, începând cu secolul al XVIII-lea. Vasile Ambrosi, bunicul de pe mama, a fost primar în anii treizeci. A fost în lista celor decoraţi de către regele Carol cu medalia „Pentru construcţii şcolare”. Emilian, fratele bunicii de pe mama, a fost director la Şcoala de agricultură din Cucuruzeni înainte de cedarea Basarabiei. Copilă fiind, am fost cu părinţii în vizită la el. Eugenia Bodrug, sora mamei a făcut Şcoala Normală de la Chişinău, a fost 276

30 de întrebări de-acasă colegă de clasă cu Maria Cebotari, renumita soprană a operei din Viena şi Drezda. A fost deportată în 1940, întorcându-se în sat tocmai după 1956. A decedat în 1997. Tatăl meu, Iosif Praniţchi a decedat la trei februarie 1934, adică numai la 5 zile după naşterea mea. Gurie, cu care s-a căsătorit mama la câţiva ani, ne-a fost un tată adevărat, fiind alături de mama şi de noi şi la bine, şi la greu. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Când Vă duceţi în sat, pe cine căutaţi să vizitaţi neapărat? Numadecât trec pe la cimitir, unde-şi dorm somnul pe veci rudele mele. Am fost odată cu unul din arhitecţii chişinăuieni la cimitir şi el a rămas surprins de arhitectura crucilor vechi de piatră - a solicitat să nu schimbăm nimic, pentru a păstra tradiţia monumentelor funerare unicale de aici. Mai trec pe la şcoală, vizitez câteva colege pensionare şi pe finul meu de cununie Gheorghe Praniţchi, profesor la liceul din sat, care trăieşte în casa noastră părintească. Am comandat câteva picturi la maeştrii din capitală cu casa părintească, mahalaua şi lunca Răutului, de asemenea portretul părinţilor, pe care le păstrez la mine în apartament. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul Ţânţăreni în ultimele decenii? Ultimii 10 ani sunt cei mai dramatici pentru localitate. Prea mulţi copii rămaşi orfani cu părinţi în viaţă, întrucât tata şi mama lucrează la străini. Dar mă bucură măcar faptul că cei mai mulţi părinţi care muncesc în străinătate caută să-şi trimită copiii la studii. Cred că destinul lor se va schimba dacă ei înşişi vor face opţiunea cuvenită la alegeri. Nu poţi vota în permanenţă trecutul. Şi apoi, trecutul ăsta nu-i de repetat. Ţin minte, în vara lui 1946 am strâns cu mâna 7 kg de boabe de grâu de pe cele trei hectare. Atunci pe fiecare spic s-au făcut numai câte două boabe. Le-am strâns cu fratele o zi întreagă. Iar acasă ne aşteptau cei cu „prodrazviorstka”, care ne-au luat până şi acel tobultocel. Cum s-a putut să se deconecteze memoria poporului care-i votează masiv pe comunişti e greu de priceput. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Multe personalităţi ar merita să fie încă descoperite. Spre exemplu,colonelul Alexei Stratan, erou la Cotul Donului, cavaler al Ordenului „Mihai Viteazul” şi „Coroana României cu spade”, mulţi ani fost profesor la Academia Militară din Bucureşti. Mai avem destui medici, ingineri, profesori universitari, despre 277

30 de întrebări de-acasă faptele extraordinare ale cărora ar trebui să se scrie. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Mai degrabă printre activiştii culturali. Îmi plăcea să organizez coruri, ansambluri de dansuri, etc. 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Trebuie să fie onest şi muncitor, să-şi iubească baştina. 9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Da, altminteri nu conduceam la vremea mea cu cele două şcoli şi nu mă antrenam în afaceri. 10. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Colegii de la şcoala pedagogică, ulterior cei de la şcoala din sat. 11. Cum şi de ce aţi ales profesia de pedagog? Am menţionat că asupra destinului meu a influenţat Gheorghe şi Tamara Tacu. 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi Taisia Panfilov? Făceam parte din componenţa Consiliului pentru educaţie la Direcţia orăşenească de învăţământ din Chişinău şi am cerut nu o dată să se deschidă şcoli naţionale în oraş. Funcţionarii de partid, toţi rusofoni veniţi de pe aiurea, îmi reproşau că înşişi moldovenii nu vor asta. Le-am replicat: dar parcă pe moldoveni voi îi mai întrebaţi? S-ar fi putut crede că voi, ruşii, aţi fondat Chişinăul! I-am zis unui oarecare Vesnin, transferat la Ministerul Învăţământului de la Turaspol: de ce aţi închis şcolile moldoveneşti de la Tiraspol? Era la o şedinţă mare la cc al pcm. Care vor să înveţe în şcoală moldovenească - să plece în Sucleia, mi-a răspuns acela. Totuşi, acea discuţie a avut efect: la Tiraspol au început să facă şcoli mixte, ruso-moldoveneşti. Apropo, şcolile nr. 22 şi 25 unde am fost directoare în perioadele 1972-1982 şi 1982-1990, au fost şcoli mixte. Dar, se învăţa limba băştinaşilor cu aceeaşi ardoare precum băştinaşii învăţau ruseşte. Peste 80 la sută din cadrele didactice de la şcoala nr. 22 erau moldoveni. Mi se reproşa această situaţie, la care le spuneam că toţi care vin să muncească în şcoala condusă de mine trebuie să aibă terminată facultatea cu diplomă roşie. Am mai fondat „Radio Nova”, unicul post cu difuzare numai în limba română, pe care l-am avut în custodie mai bine de 10 ani şi o firmă mixtă moldo-austriacă. 278

30 de întrebări de-acasă 13. Numiţi câţiva prieteni, la care puteţi apela în orice moment. Sunt consătenii mei Serghei Crudu, Grigore Popovici, Petru Roşca, Nicolae Stratulat... 14. Care sunt principiile de viaţă ale Taisiei Panfilov, peste care nu se poate trece în nici un caz? Omenia, cumsecădenia, onestitatea. 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Nici odată. 16. Aţi avut în viaţă multe momente unde V-a ajutat experienţa de viaţă acumulată până atunci? Cred că cel mai dramatic a fost momentul cutremurului din 1977. Şcoala noastră nr. 22 a suferit foarte mult. S-au prăbuşit tavanuri, pereţi. Norocul nostru că cutremurul a avut loc noaptea şi în clădire nu era nimeni. Închipuiţivă, ce putea să se întâmple dacă toţi 4000 de elevi erau la ore! Cum am lichidat consecinţele dezastrului? Mă bucuram nespus de susţinerea părinţilor. A doua zi, pe la orele 14, la şcoală erau aproape 2000 de părinţi. Peste o săptămână şcoala iarăşi funcţiona. 17. Aţi făcut în viaţă şi politică? Nici odată. Politica mea în toate timpurile a fost şcoala. 18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu? Nu-mi place situaţia cu rânza moldovenească, adică când asupra interesului naţional predomină cel de partid, de gaşcă chiar. Însă de la un timp a început să-mi placă poziţia lui Ghimpu. Spre deosebire de alţii, are poziţie de bărbat de stat. Şi apoi, ştiu că Clanul Ghimpilor nu a făcut şi nu vor face afacere din ideea naţională. 19. De mult timp locuiţi la Chişinău. Unde Va simţiţi mai “acasă”: acolo sau la Ţânţăreni? Locuiesc la Chişinău din 1958, dar mă simt acasă anume când mă aflu în sat. Dacă le spun prietenilor mei că plec acasă, aceştea ştiu că plec la Ţânţăreni. La Chişinău mă simt ca în gazdă. 20. Ce Vă mai leagă de satul natal? Amintirile. Unele mai frumoase, altele nu prea. Războiul îl ţin minte bine. 279

30 de întrebări de-acasă Am văzut soldaţi germani reţinuţi şi corecţi. Ţin minte, odată eram cu gâştele pe toloacă. Când au venit cu motocicleta să ceară o gâscă, am început a plânge. Unul din ei, care pricepea ceva româneşte, m-a întrebat de ce plâng, apoi a lămurit celorlalţi situaţia şi ei au plecat. Ruşii însă s-au comportat ca barbarii. Ultimele două raţe le-am ascuns ca să nu ni le ia. Când au văzut că nu le pot găsi, au vrut să-l împuşte pe tata. La vecini era un superior, care a strigat să ne lase în pace. Dar rusul rămas păgubaş a ieşit la şosea şi a tras o rafală asupra casei noastre. Norocul nostru că tata Gurie, ştiindu-le năravul, ne-a avertizat dinainte să ne adăpostim. Mai ţin minte cum au fost deportaţi gospodarii noştri în 1941 - iniţial aceştea erau aduşi la „selsovet”, care se afla vizavi de casa noastră. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Toată „diaspora” ţânţărenenilor din capitală. Între aceştea Petru Roşca, doctor habilitat în economie, profesor universitar la ULIM, Grigore Popovici, director executiv la Comitetul Naţional Olimpic, Nicolae Stratulat, până nu demult directorul liceului „Ştefan cel Mare”, Nicolae Ambrosi, secretar la Comitetul Naţional Olimpic etc. 22. Care circumstanţe au jucat rolul principal la formarea cuplului Panfilov? Cu Ştefan Panfilov, originar din Gordineşti, r-l Rezina am fost studenţi în aceeaşi grupă la Şcoala Pedagogică din Orhei. Iniţial era între noi o concurenţă la învăţătură, dar şi în activităţile obşteşti şi, precum îmi spun peste ani colegii, nu a cedat nimeni din noi unul în faţa celuilalt. După absolvirea şcolii pedagogice el a primit repartizare la Leuşeni, raionul Hânceşti, eu - la Şişcani, raionul Cărpineni. Ne-am căsătorit în 1958, după 8 ani. Atunci m-am transferat de la Ţânţăreni, unde lucram ca pedagog, la Chişinău, fiind angajată ca învăţătoare la şcoala nr. 22. Am crescut împreună doi băieţi, Victor şi Serghei. Ştefan a devenit lector la USM după terminarea facultăţii, aici şi-a susţinut teza de doctor în istorie. A fost pe parcursul a mai mulţi ani prorector. Prea devreme a trecut la cele veşnice, durerea pierderii lui a rămas nestinsă chiar şi după 25 de ani... 23. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine? Mai bine decât eu însămi nu mă cunoaşte nimeni. 24. În casa Dumneavoastră, ce bucate şi băuturi sunt mai preferate? De regulă, bucatele după reţetele tradiţionale: răcituri, sarmale, plăcinte. Dintre băuturi - vinul de casă. 280

30 de întrebări de-acasă 25. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră. Am depus documentele la Şcoala Pedagogică din Orhei la 7 iulie 1949. Miau primit documentele şi mi-au spus că urmează să plec chiar de la 1 august învăţătoare într-un sat, iar studiile trebuie să le fac prin corespondenţă. În oraş am văzut camioanele celea cu prelată închisă, păzite de soldaţi. Mi-au spus că pe moldoveni îi duc în Siberia. M-am speriat şi am stat ascunsă la o rudă a noastră la Orhei mai bine de o săptămână. Întoarsă acasă, am aflat că totuşi părinţii au fost lăsaţi în pace de autorităţi. La Şcoala Pedagogică mi-au spus că, întrucât nu am venit în ziua cuvenită la repartizare, m-au înscris în lista celor care trebuie să înveţe la staţionar. Aveam atunci 14 ani... Alt moment crucial a fost când, ajunsă la 55 de ani, am depus cerere de demisie. Ţi-ai găsit! Nu vroiau să-mi semneze cererea nici în ruptul capului. Am scris 28 asemenea cereri. Le-am spus: acum lăsaţi-mă să plec, când vreau eu, fiindcă odată ajunsă la senilitate vă veţi chinui mult să scăpaţi de mine şi nu veţi reuşi. Am decis atunci să dau un exemplu pentru Chişinău, unde destui veterani, zângănind cu medaliile şi ordenele, otrăveau cariera celor tineri. E adevărat, că după plecarea mea şcoala a trebuit să fie divizată în alte două – una rusă, alta moldovenească. Prea mulţi elevi erau, prea mare era povara pentru managerii şcolari. Şi apoi, eu primeam salariu numai pentru o şcoală de un număr de 1400 de elevi, deşi erau de două ori mai mulţi. Dar fericirea unui pensionar personal de însemnătate republicană n-a ţinut mult. Acum primesc o pensie ceva mai mare de 1000 de lei. Pentru comparaţie: întreţinerea lunară a apartamentului mă costă peste 2000... Însă când mă duc în vizită la Liceul „Principesa Natalia Dadiani”, simt că parcă nici nu am plecat de acolo. Se păstrează aceleaşi tradiţii care presupun muncă, fidelitate şi dragoste faţă de copil. 26. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R.Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Cred că procesul de integrare va dura mai repede dacă lumea nu se va mai lăsa amăgită încă o dată de comunişti. 27. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Cred că malurile Nistrului vor fi mai aproape unul de altul dacă Malul drept va fi mai atractiv pentru Malul stâng şi dacă armata rusă va pleca de acolo. 28. Dacă Cel de Sus V-ar da fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţă, care ar fi acesta? 24 ianuarie 1940, Ziua Unirii Principatelor, care era şi ziua mea de naştere. 281

30 de întrebări de-acasă Mama mi-a pus peste umăr o panglică în culorile drapelului naţional şi m–a trimis la şcoală. 29. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Argumentul dăinuirii mele se numeşte Ruxanda Panfile, nepoata mea, care învaţă acum la Academia de Arte Frumoase din Viena, vioristă, un copil cu deosebit talent. Peste două luni va prezenta un concert la Filarmonica din Chişinău. E firesc când copiii merg mai departe decât părinţii şi bunicii lor. 30. Ce a-ţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Suntem nişte fericiţi că ne-am născut şi trăim în ţinutul Orheiului, care în toate timpurile a reprezentat tot ce are mai bun Basarabia. Era o mândrie pentru orice basarabean înainte de război să spună că s-a născut în judeţul Orhei, unul din focarele de spiritualitate şi cetate a românismului. Suntem păstrătorii unor tradiţii extraordinar de frumoase. Pe lângă doleanţele de viaţă lungă şi fericire, le-aş solicita: niciodată nu trăiţi cu trecutul, dar cu viitorul! Nu vă temeţi să alegeţi noul şi să lepădaţi vechile nostalgii. Nu furaţi viitorul nepoţilor voştri. 28 mai 2010

282

30 de întrebări de-acasă

Nu uitaţi că ne tragem dintr-o seminţie de oameni demni Gheorghe Urschi s-a născut la 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti. A urmat actoria la Şcoala de teatru “Şciukin” din Moscova (1965-1969). După absolvire a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău. A regizat mai multe spectacole, a jucat în multe piese de teatru. Este autorul câtorva cărţi: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenţei”, „Băiatul cu chitara”, „Cazuri şi necazuri”, „Eu sar de pe fix”, a semnat şi piese de teatru, inclusiv „Testamentul”. Urschi este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească şi în care îl are alături pe actorul Gheorghe Pârlea, cu care face un tandem reuşit de creaţie de mai mulţi ani. De asemenea, a regizat şi câteva filme de lungmetraj, inclusiv “Cine arvoneşte, acela plăteşte“, “Văleu, văleu, nu turna!”. Gheorghe Pârlea, partenerul său de scenă, îl apreciază în felul următor: „Gheorghe Urschi este regele umorului din R. Moldova. El scrie piese, le regizează, şi tot el le joacă. Umorul lui nu este răutăcios. Ce să vă mai spun... Puţini sunt ca el. Le-aş sugera celor de la televiziune să-l tolereze, să nu-l scoată din grila de emisiuni, pentru că un al doilea Urschi nu avem.”

283

30 de întrebări de-acasă 1. Dle Gheorghe Urschi! Ce subînţelegeţi prin noţiunea “acasă”? Pentru mine „acasă” înseamnă Cotiujenii-Mari, care-mi este şi baştină, şi locul sfânt în stare să facă Anteu din mine. 2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? Bunicul, Vasile Urschi, pentru că tata era la armată. 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Tata a fost o viaţă de om directorul Casei de cultură din sat, bunicul – felcer veterinar şi autor de porecle, de care lumea nu scapă nici în mormânt. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Muzica. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul de baştină în ultimele decenii? Satul meu a schimbat trei raioane, dar nu s-a prea pricopsit cu cine ştie ce. Abea comuniştii, în 2006-2009, mi-au împodobit baştina cu o mândreţe de Cămin de cultură pe locul celui mistuit de incendiu şi nici până în ziua de astăzi nu pot înţelege ce i-a determinat s-o facă: stima pentru mine sau interesul pentru alegeri?.. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare? Vasile Minte, Alexandru Bulhac, Ion Urschi, Vasile Dorogan, Anatolie Radu, Ionică Paşa, Iustic Munteanu, Vasile Ştefârţă – artişti originali, personalităţi de creaţie, fiecare cu vocaţia sa. 7. Vă mai leagă ceva de satul natal? Spiritualiceşte – totul. 8. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Am fost un bun elev, un activist obştesc, un pionier de frunte, un comsomolist exemplar; comunist nu am fost – deja prinsesem la minte. 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie franc, receptiv şi romantic. Poate fi şi vesel. 284

30 de întrebări de-acasă 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Aici vă poate răspunde viaţa mea. 11. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi? Cel de Sus şi Ion Ungureanu. 12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi actorul, regizorul şi scriitorul Gheorghe Urschi? Am făcut doi copii, am durat o casă, am săpat o fântână, am sădit mai mulţi pomi, am scris mai multe piese, am turnat mai multe filme, am montat zeci de spectacole, am scris sute de monologuri şi scheciuri, am dat mii de reprezentaţii şi, în sfârşit, am editat trei volume de „Scrieri alese” – întreaga mea zestre literară; cred că toate acestea ar putea umple o viaţă de om. 13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale şi a istoriei R.Moldova. Cine credeţi că ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute? Conştiinţa naţională. 14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Gheorghe Urschi peste care nu se poate trece în nici un caz? Pot trece peste orice, dar să nu nedreptăţesc pe nimeni. 15. Dacă ar fi să reduceţi viaţa la un argument, care ar fi argumentul dăinuirii Dumneavoastră? Iubeşte şi vei fi iubit. 16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Am uitat. 285

30 de întrebări de-acasă 17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Nu multe, dar destule. 18. Aţi făcut în viaţă şi politică? Am făcut satiră socială, care era luată drept politică. Dar să ştiţi că mă înveseleşte până la râs cu lacrimi formula verbală „Sunt politician profesionist”. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii? Am răspuns acum o clipă. 20. Credeţi că actuala guvernare ar putea scoate Moldova din mocirla politică, economică şi socială? Nu am crezut niciodată în nimic, afară de Dumnezeu; actualii sunt buni măcar pe fundalul precedenţilor. 21. Dacă Cel de Sus V-ar da fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar fi acesta? Podul de flori. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Urschi? Şi legităţile, şi întâmplarea. 23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult? Şi până în prezent mă bizui pe Gheorghe Urschi - chiar dacă îmbătrâneşte, încă ţine. În tinereţe m-au susţinut Alexandru Cosmescu, Serafim Saca şi Dumitru Caraciobanu. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? Pescuiesc, mai rar vânez, apoi chefurile, pokerul, biliardul... 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine? Nimeni. 286

30 de întrebări de-acasă 26. În casa familiei Urschi cares bucatele şi băuturile cele mai preferate? Ne plac fripturile, ciorba, zeama de peşte, borşul scăzut, năutul, ţuica, şpriţul. 27. Descrieţi unul din momentele cruciale din viaţa Dumneavoastră. Aveam vreo zece anişori. Se repezise o ploaie sălbatică asupra Cotiujenilor, se stinsese lumina şi se înteţise amurgul în mahalaua noastră. Mi-a poruncit mămica să caut cârdişorul de răţuşte şi să-l mân Cu prietenul Gheorghe Pârlea au în şopron, la dos. Le-am strigat de mai multe ori, le-am auzit piuind un- înveselit mereu lumea deva în fundul grădinii şi-am mers după ele, făcându-mi drum prin parcela de fasole agăţătoare. Am dat să feresc cu dosul palmei un curpen aţos de fasolă, ca să trec pe sub el, însă vrejul m-a trântit la pământ – era, de fapt, un capăt al firului electric rupt, care şi cauzase pana de curent. Zăceam pe burtă, lipit de ţărâna udă, îmi dădeam seama de pericolul care mă păştea şi nu îndrăzneam nici să mă clintesc, pentru că nu ştiam unde se află capătul sârmei aducătoare de moarte – înainte, în urmă, în stânga sau în dreapta mea? Răţuştile m-au împresurat din toate părţile şi încercau să se dumirească, de ce s-a lungit jos puiul ăsta de om. Şi de ce stăpâna îl strigă, dar el nu răspunde? Nu răspundeam de frică – mi se părea că şi capătul cela de sârmă o să mă audă şi o să mă trăsnească încă o dată, ca la urmă. N-aşi putea spune cât am zăcut aşa, în neştire, până când am înţeles că trebuie să iau o hotărâre – încotro? Şi mi-am zis în sinea mea: înainte! NU putea firul cela electric să mă trântească şi să-mi iasă iar înainte, ca să mă mai pălească o dată. Şi m-am târât aşa, numai înainte, până am ieşit din fasole, am trecut hatul şi am înaintat târâş prin grădina vecinilor, dar nu mă încumetam să mă ridic, fiindcă nici la ei nu ardea lumina. După asta toată viaţa mea am mers numai înainte. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? Cred că vreo patru. Ani-ani, nu ani-limină. 287

30 de întrebări de-acasă 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv? Tabu, ca să nu menesc a rău. 30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei? Să nu uite nicicând, că ne tragem dintr-o seminţie de oameni demni. 2 iulie 2010

288

30 de întrebări de-acasă

Îndepărtaţii strămoşi ai noştri s-au numit români... Pavel Parasca s-a născut la 8 iulie 1939 în satul Brânzenii-Vechi, comuna Căzăneşti, judeţul Orhei, în familia unor plugari de viţă. A învăţat la şcoala din localitate, iar după satisfacerea serviciului militar şi-a continuat studiile la Facultatea de istorie a Universităţii de Stat din Moldova. A absolvit universitatea cu diplomă de merit în anul 1967, iar licenţa şi-a susţinut-o în limba franceză. Îşi începe cariera profesională ca redactor ştiinţific la „Enciclopedia RSS Moldoveneşti”. Între anii 1967-1968 şi 1971-1972 activează în calitate de profesor de istorie în Republica Congo-Brazzaville. Reîntors acasă, îşi continuă munca didactică şi de cercetare în diferite instituţii: Facultatea de istorie a USM, Institutul de Istorie al AŞM, Facultatea de ştiinte umanistice a ULIM. Deţine funcţii administrative dintre cele mai responsabile: şef de catedră, decan, vicerector pentru ştiinţă. La sfârşitul anilor ’80 se implică activ în mişcarea de eliberare naţională, pledând pentru întroducerea alfabetului latin şi decretarea limbii române ca limbă de stat, pentru studierea Istoriei Românilor etc. Este membru-fondator al Asociaţiei Istoricilor (18 iunie 1990) şi, timp de patru ani, preşedinte al acestei asociaţii. A semnat peste 150 de lucrări ştiinţifice, didactice şi publicistice, dintre care trei monografii de autor. Este coautor la alte şase monografii colective, două manuale de gimnaziu şi liceu, două cursuri universitare etc. 289

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Parasca! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasă”? Mai întâi de toate, casa părintească, unde m-am născut şi am crescut până la vârsta majoratului, când, după absolvirea şcolii medii din satul natal, Brânzenii-Vechi (1957), am început să lucrez ca şef de club pentru ca, peste un an, să fiu recrutat în fosta Armată Sovietică. Deja făcându-mi slujba militară în Belorusia, pentru prima dată am simţit ce înseamnă casa părintească, nostalgia după locurile unde mi-am petrecut copilăria, unde am cunoscut şi greul, dar şi binele vieţii. „Acasă” înseamnă totodată câmpiile care atunci îmi păreau necuprinse şi atât de frumoase, cu lanurile lor de grâu, orz, secară, porumb, cu vii şi copaci, în special nucari, sub umbra cărora ne doseam în vremea amiezii. „Acasă” înseamnă anii neuitaţi de şcoală, scumpii învăţători, dar şi zilele de vară, adică ceea ce în zilele noastre se numeşte vacanţă, căci în anii mei de şcolărie am muncit de rând cu vârstnicii pe lanurile devenite în 1949 colhoznice şi trebuia să facem norma de aşa-zisele „zile-muncă” pentru mama, care era grav bolnavă, dar care trebuia şi ea sărmana să acumuleze 120 de „zile-muncă” pe an pentru a nu rămâne fără lotul de pământ de 20 de ari care i se cuvenea unei familii de colhoznici. După serviciul în armată (1961) mi-am luat zborul definitiv, mai întâi ca student, apoi şi ca angajat în diverse funcţii la Chişinău. În permanenţă însă mi-a rămas în inimă dorul de mama, de fraţi şi de surori, de rude, de casa părintească şi de satul natal. Noţiunea de „acasă” treptat şi-a lărgit conţinutul, incluzând Chişinăul, apoi întreaga republică, această extindere, în dependenţă de unde mă aflu, referindu-se tot mai mult şi la România-mamă şi la întreaga Europă, aşa că ea este destul de dinamică şi variabilă, casa părintească continuând însă să rămână a fi elementul primar şi cel mai principal al ei. 2.Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul? Sigur că primele lecţii în acest sens mi-au fost date de scumpa mamă, căci în ianuarie 1947, pe timpul foametei, tata s-a pierdut fără urme. Bolnavă fiind, mama nu şi-a cruţat defel sănătatea pe care o mai avea pentru a ne salva, a ne creşte şi educa pe noi, cei 6 copii, dintre care doar sora Nina a fost răpită de cumplita foamete. Datorită mamei şi la insistenţa ei, eu am reuşit să-mi fac studiile complete de 10 ani. Aici am avut marele noroc să fiu instruit de mai mulţi învăţători cu nume mare. Din clasele primare mi-a rămas în memorie pentru totdeauna numele învăţătoarei Ecaterina Vlas, din Ordăşei, care a observat dragostea mea faţă de carte şi mi-a încurajat-o în permanenţă. În clasa a V-a am fost cucerit de măestria pedagogică, elocinţa şi dragostea faţă de disciplina predată nouă de istoricul Cazacu (prenumele, din păcate, nu mi-l mai amintesc). Aşa s-a întâmplat că şi ulterior am avut profesori foarte buni de istorie – 290

30 de întrebări de-acasă Mihail Zglăvuţa, Maria Vasilievna (numele de familie nu mi-l mai amintesc), Constantin Guţu. Datorită lor am şi îndrăgit foarte mult istoria, deşi, ceva mai târziu, când m-am convins că în şcoală nu mi s-a predat decât istoria falsificată, în special istoria noastră naţională, am rămas profund decepţionat. Poate şi aceasta m-a făcut să nu abandonez istoria ca profesie, ba mi-a insuflat şi o oarecare îndârjire în eforturile de a descoperi şi promova adevărurile istorice. 3.Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Mama mea, Ana, îşi trăgea obârşia dintr-o familie de gospodari din Căzăneşti, fiind fiica lui Matei (Maftei) Zaporojan, pe care însă n-am avut fericirea să-l cunosc. Iar bunica mea după mamă, Maria Zaporojan, rămasă văduvă, s-a căsătorit a doua oară cu Isai Coşerniţan din Brânzenii-Vechi. În consecinţă, şi mama a trecut cu traiul în satul în care mi-a fost hărăzit să mă nasc eu, unde s-a căsătorit cu Tudorache Parasca, din numeroasa familie a lui Dominte Parasca. Din păcate, nu l-am cunoscut sau nu l-am memorizat, fiind prea mic, nici pe bunicul după tată. Îmi amintesc doar că atunci aveam vreo 4-5 anişori, casa lui încă stătea în picioare după casa construită de părinţii mei, fiind apoi demolată, fiindcă în timpul unor tiruri de artilerie un obuz a străpuns-o şi a deteriorat-o în aşa măsură, încât nu mai putea fi reparată. Ştiu că buneii mei au fost ţărani gospodari, gospodăroşi fiind şi copiii lor. Şi poate altfel s-ar fi proiectat şi s-ar fi realizat şi perspectiva vieţii mele, dacă în 1944 Basarabia n-ar fi fost reanexată la imperiul sovietic şi dacă asupra noastră, a românilor basarabeni, nu s-ar fi abătut urgia întruchipată de fostul regim terorist al comunismului bolşevic. 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească? Mai întâi de toate fotografiile din vremea cât m-am aflat în familia părinţilor mei, deşi, aşa s-a întâmplat, că nu a rămas (sau nici n-a fost) vreo fotografie cu chipul tatălui meu. Apoi sfintele sărbători de Crăciun şi de Paşte, când ne aşezam la masă întreaga familie, în frunte cu mama, care depunea atâtea sforţări pentru a ne asigura un ospăţ cu adevărat sărbătoresc. Din păcate, am rămas singur din numeroasa cândva familie a noastră, acum bucurându-mă doar de ospitalitatea foarte sinceră a cumnatei Zina, şoţia celui de-al doilea frate al meu, Vasile, şi a feciorilor şi fiicelor lor, adică a nepoţilor şi nepoatelor mele de frate – Valeriu, Slavic, Mihail, Viorica, Ana şi Eugenia, care, la rândul lor, au deja şi ei copii. Ştiu că toţi ei mă aşteaptă cu drag, astfel că, atunci când se prezintă ocazie să vin la ei, simt că nu sunt musafir şi că am venit aşa cum era dintotdeauna, acasă. 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul natal în ultimele decenii? 291

30 de întrebări de-acasă Schimbările intervenite la Brânzeni se înscriu plenar, cu unele specificităţi locale, în restructurările multidimensionale şi de conţinut care s-au produs în întreaga republică. Am în vedere revenirea, sau mai bine zis începutul revenirii la o viaţă firească, cu speranţa că vom reuşi să recuperăm toate cele pierdute timp de mai bine de patru decenii de dictatură bolşevică şi vom reveni la normalitate, deşi ceea ce s-a distrus timp de decenii necesită şi un timp îndelungat pentru ca societatea să-şi revină. 6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva în istoria localităţii natale numele unor personalităţi din partea locului, cine, în opinia Dumneavoastră, ar merita această onoare? Din păcate, satul natal nu dispune de o atare personalitate. Un act justiţionar ar fi îndepărtarea pretinsului monument al soldatului sovietic „eliberator”. O înveşnicire printr-un monument colectiv ar merita sătenii care şi-au găsit sfârşitul pe câmpurile de luptă ale celui de al Doilea război mondial, indiferent de partea cui au luptat, căci au fost mobilizaţi fără voia lor; apoi numeroasele jertfe ale deportărilor staliniste şi ale foametei organizate din 1946-1947. În ceea ce priveşte centrul raional Teleneşti, cred că cei mai indicaţi ar fi Ion C. Ciobanu, precum şi fraţii Anestiadi. Alte personalităţi marcante, din fericire, încă sunt în viaţă şi n-ar fi etic să li se înveşnicească numele înainte de vreme. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi? Noţiunea de disident este mult mai largă decât unele proteste izolate, cauzate de injustiţie, abuzurile din partea celor ce conduceau instituţiile statale sau chiar din partea unor profesori de şcoală. Apoi disidenţa presupune şi o maturitate, adică o vârstă anumită, astfel că, oricare ar fi fost comportamentul şi atitudinea mea faţă de cele ce se petreceau în jur, nu trebuie neglijat faptul că în şcoală totuşi eu eram un copil cu suflet curat ca tabla clasei pe care putea să fie scris orice. Apoi, întregul sistem şcolar funcţiona în aşa mod, încât, necunoscând că în lume mai existau şi alte regimuri, alte moduri de viaţă, credeai că viaţa noastră trebuia să fie aşa cum era. Iar dacă se mai ia în consideraţie că eu am fost nu cel mai rău elev din şcoală, devine clar cum s-a întâmplat, că am fost luat în seamă şi promovat ca activist, începând cu conducerea oraganizaţiei pioniereşti, apoi şi comsomoliste. Cel mai mult, însă, m-am deosebit în diversele activităţi artistice şcolăreşti: dansam, cântam şi recitam poezii. Să-mi schimb oarecum atitudinea faţă de regim am început abia aflându-mă în slujba militară, dar mai ales în anii studiilor la USM. Cel mai memorabil din acea vreme mi se pare cazul când, la o adunare generală de partid a universităţii, în penultimul an, m-am pronunţat pentru predarea tuturor disciplinelor în limba moldovenească, cum oficial era numită atunci limba noastră maternă. În consecinţă, am fost taxat ca naţionalist şi 292

30 de întrebări de-acasă am devenit subiect aproape permanent la toate adunările de partid de la facultate pentru ca, la absolvire, să fiu supus riscului de a rămâne fără angajarea în câmpul muncii pe care am preferat-o. De atunci înainte am devenit acela cine sunt şi azi: le spun lucrurilor pe nume fără ocolişuri şi nu accept compromisuri. Cu toate acestea, nu socot că eu aşi fi evoluţionat pe făgaşul disidenţei. Am participat, însă, în măsura puterilor şi capacităţilor mele, la renaşterea naţională, deşi, din cauza „disidenţilor” de altă natură, ea aşa şi nu şi-a atins scopurile majore. 8. Ce Vă mai leagă de satul natal? Mai întâi de toate, memoria mamei, fraţilor şi surorilor mele care, din păcate, nu mai sunt în viaţă şi cu care mă întâlnesc doar la cimitir în timpul rarelor mele prezenţe la Paştile Blajinilor. Apoi şi casa părintească, în care, deşi a rămas doar cumnata Zina cu fiii şi nepoţii ei, sunt aşteptat şi ospătat cu cele mai sincere sentimente de rudenie. Nu uit nici de şcoala de unde mi-am luat zborul în profesia mea îndrăgită, deşi şi aici sunt oaspete foarte rar. Îmi recompensez neruşinarea faţă de ea mai trimiţând, din când în când, ceva literatură istorică, inclusiv unele lucrări de ale mele. 9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră? Să fie onest, sincer, să conteze pe muncă şi capacităţile proprii, să nu fie „înfumurat”, să nu uite de reciprocitate în raporturile cu mine, să judece cu capul şi nu cu stomacul, să nu caute să obţină beneficii pe contul prieteniei etc. 10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider? Doritori de a fi lideri sunt mulţi, însă nu toţi pot să dobândească această calitate. Principalul constă în aceea ca atunci când îşi asumă responsabilităţi, să fie capabili să le facă faţă. În consecinţă, eu nu consider nici că sunt lider, nici că am calităţi pentru aşa ceva. Liderismul presupune şi anumite înclinaţii spre acţiuni contrare normelor morale şi de conduită civilizată, ceea ce îmi displace. Principalul este ca ceea ce faci să ţină de interesul major al comunităţii şi nu de veleităţi meschine, egoiste. 11. Totuşi, aţi deţinut funcţii de conducere. Cine şi când V-a ajutat să dezvoltaţi aceste calităţi? Răspunsul la această întrebare decurge cu claritate din cele de mai sus, precum şi din cele ce urmează. 12. Cum şi de ce aţi ales cariera de istoric? La acest subiect m-am pronunţat parţial ceva mai sus. Mă limitez aici doar 293

30 de întrebări de-acasă la o frază laconică: fiindcă la început am fost îndrăgostit de istorie, iar ulterior am rămas intrigat de tainele istoriei şi am fost cucerit de interesul de a contribui la readucerea istoriei pe făgaşul adevărului. 13. Cu ce fapte Vă mândriţi ca istoric? Că am susţinut cu succes două teze de doctorat în ciuda faptului că am avut mulţi dornici de a-mi cauza eşecuri. Că am reorganizat Catedra de Istorie a Moldovei a Facultăţii de istorie a USM în Catedra de Istorie a Românilor, exemplul fiindu-mi urmat şi de alte instituţii universitare din republică. Că am introdus cursul de Istorie a românilor ca cel mai adevărat curs de istorie naţională în instituţiile universitare şi am contribuit la implementarea lui la fel în sistemul educaţional gimnazial şi liceal. Că am participat activ la recalificarea şi perfecţionarea profesorilor de istorie din republică, precum şi la asigurarea didactică a cursului de istorie a românilor, în calitate de coautor al manualului mixt de istorie universală şi de istorie a românilor pentru clasa a V-a (manual de alternativă) şi de titular al cursului de Istorie a românilor pentru clasa a X-a. Că am publicat două lucrări monografice şi o culegere de studii, precum şi mai bine de 150 de articole ştiinţifice, compartimente (capitole, subcapitole), lucrări metodico-didactice ş.a. Că am exercitat conducerea ştiinţifică a circa 50 de teze de licenţă şi de master (magistru). Că am fost membru al mai multor comisii parlamentare, preşedinţiale şi guvernamentale, aducându-mi contribuţia, în mod special, la elaborarea simbolurilor statale (Tricolorul) ale Republicii Moldova, precum şi la studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din R.Moldova. Că am fost şi rămân membru al colegiilor de redacţie ale unor reviste ştiinţifice, inclusiv „Destin românesc” (din 1994) şi „Revista de Istorie şi Ştiinţe politice” (ULIM, 2008 - prezent). Că am stat la originea Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova în calitatea de iniţiator, cofondator, preşedinte şi membru al conducerii acesteia. Că sunt cunoscut şi apreciat de către colegii de breaslă, precum şi de o bună parte a profesorilor de istorie din Republica Moldova. 14. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în interminabilele dispute în jurul denumirii limbii materne şi istoriei naţionale? Ţinând cont de faptul că schimbarea denumirii limbii şi a cursului de istorie naţională se datorează regimului totalitar comunist, instaurat în RSSM în 1940 şi reinstaurat în 1944, şi s-a realizat prin sistemul educaţional de toate tipurile, 294

30 de întrebări de-acasă precum şi printr-o propagandă masivă antiromânească, însoţită de persecuţii drastice împotriva „naţionaliştilor”, cred că rolul hotărâtor în depăşirea acestei stări de lucruri îi revine pe deplin şcolii şi profesorilor de limbă şi de istorie. O evoluţie calitativă în acest sens s-a şi produs deja, în ciuda faptului că regimul care a dominat scena politică din republică din 2001 şi până în 2009 a depus eforturi constante pentru a readuce societatea la starea de până în 1989-1990. Instaurarea la putere a partidelor democratice în urma alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009 a creat condiţii favorabile pentru revenirea la adevărurile ştiinţifice şi istorice, ceea ce face să crească şi mai mult rolul educaţiei şcolare şi universitare în cultivarea idenţităţii naţionale şi lingvistice a majorităţii cetăţenilor R.Moldova. Este adevărat că unii lideri politici, fie că nu cunosc la nivelul cuvenit istoria noastră naţională, fie că urmăresc anumite scopuri politice, dar continuă să facă unele speculaţii pe marginea subiectului. Depăşirea acestora depinde de conştiinţa şi comportamentul membrilor partidelor în cauză, mai ales a intelectualităţii care formează un segment important al componenţei acestora. Rolul formal-juridic, însă, în afirmarea adevărurilor despre denumirea limbii şi istoriei, aparţine, desigur, Parlamentului, precum şi Guvernului, ţinând cont de faptul că în 1940 şi 1944, adică după anexarea şi reanexarea Basarabiei la URSS, autorităţile sovietice n-au cerut acordul nimănui în a-i numi pe românii basarabeni, foşti cetăţeni ai României, moldoveni, iar limba lor numind-o moldovenească. Revenirea oficială la sintagmele „limba română” şi „istoria românilor” s-ar prezenta astfel ca un act justiţional. 15. Care sunt principiile de viaţă ale lui Pavel Parasca, peste care nu se poate trece? Mai întâi de toate munca conştientizată şi perseverentă. Mândria personală, care însă să nu afecteze mândria personală a altora. Libertatea cugetului. Sinceritatea în raporturile cu colegii şi prietenii. Dragostea de neam şi de ţară. Conştientizarea că toţi oamenii se nasc liberi şi beneficiază de dreptul natural de a fi liberi, fără însă a prejudicia libertatea altora. Credinţa că binele totdeauna triumfează asupra răului. Umanismul ca normă supremă de conduită. Legătura inseparabilă dintre om şi natură în toate formele de manifestare a acesteia. 16. Prietenii, colegi V-au trădat vreodată? S-a întâmplat, şi nu o singură dată. 17. Aţi avut în viaţă momente de care nu Vă place să Vă amintiţi? Au fost, desigur. 18. Aţi făcut în viaţă şi politică? 295

30 de întrebări de-acasă În sensul direct – nu. Am fost solicitat şi am încercat în câteva rânduri să ader la unele partide de orientare naţională şi democratică. „Mâncărimea” dintre liderii lor m-a determinat să renunţ, căci aderarea la un partid sau formaţiune politică imediat provoca supărarea altor conducători, astfel că am hotărât să rămân neimplicat, considerând că interesul naţional este mai presus de interesul oricărui partid. Totodată, faptul că istoria noastră naţională a fost folosită de fostul regim sovietic comunist în scopuri politice de a distruge conştiinţa apartenenţei noastre la poporul român şi de a ne inocula o altă identitate naţională, activităţile mele în vederea respingerii falsurilor istorice, volens-nolens, se înscriu şi în activităţi politice şi nu doar ştiinţifice, fapt pentru care nu am fost agreat nici de fosta guvernare agrariano-comunistă, nici de regimul neo-bolşevic al PCRM, în frunte cu Vladimir Voronin. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldoveneacă din ultimul timp? Nu mi-a plăcut instaurarea, pe aşa-zisă cale democrată, a Partidului Comuniştilor la putere în 2001, nemaivorbind deja de faptul că el a reuşit să se menţină şi să promoveze o politică antinaţională timp de tocmai 8 ani - ani pierduţi irecuperabil din istoria aspiraţiilor noastre la o viaţă mai bună şi mai liberă. Mi-a plăcut, în schimb, solidaritatea forţelor democratice, în ciuda dispersării lor în diferite partide politice, din aprilie-iulie 2009, când s-a pus capăt, sper pentru totdeauna, regimului dictatorial al partidului lui Vladimir Voronin. Mă bucură şi reformele întreprinse de noua guvernare, în persoana AIE, care-şi au menirea să schimbe radical atmosfera internă din republică şi să-i imprime ţării o altă imagine, o imagine atractivă, pe arena internaţională şi mai întâi de toate în Europa. Şi mai mult mă bucură revenirea la relaţiile fireşti cu România - garanţie a fezabilităţii parcursului integraţionist european al nostru. Mă întristează, totodată, că în mai multe cazuri, liderii partidelor din AIE vorbesc încă limbi diferite, lansând mesaje diferite şi încurcând, încă, minţile alegătorilor. Promovarea consecventă a principiilor democratice în toate sferele îmi insuflă, însă, speranţa, dacă nu chiar încrederea, că treptat-treptat se va vorbi o singură limbă politică pe înţelesul şi în interesul tuturor. 20. Dacă Cel de Sus V-ar oferi fericita ocazie să trăiţi din nou cele mai notorii evenimente din viaţă, care ar fi acestea? În viaţă toate evenimentele mi-au fost notorii, indiferent dacă ele mi-au adus fericire, dezamăgiri sau chiar nereuşite. Nu cred că aşi fi dorit să schimb ceva din cele trecute sau să le repar. Şi totuşi, de neuitat rămâne prima dragoste. Apoi naşterea celor doi feciori – Veaceslav (1965) şi Aurel (1969), care-mi 296

30 de întrebări de-acasă vor continua neamul în sensul individual al acestui cuvânt. Apoi naşterea nepoţelelor Cristina, Margareta şi Anişoara şi, desigur a nepoţelului Păvălaş – unicul continuator, până la moment, al descendenţei mele. Dacă aşi include aici şi nu puţinele izbânzi în activităţile mele profesionale, aşi risca să alunec pe făgaşul lăudăroşeniei, de aceea le omit. 21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni? Nu sunt. Aşa a dispus Divinitatea ca foştii mei colegi de copilărie şi de şcoală să-şi ia zboruri diferite şi dacă ne şi mai întâlnim uneori, apoi doar din întâmplare. Din păcate, unii au plecat deja acolo, de unde nimeni nu se întoarce. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Parasca? N-aşi putea spune că au fost careva circumstanţe excepţionale. Familia mi-a rezultat din tendinţa naturală de a avea o viaţă intimă, de a-mi asigura continuitatea, de a avea cu cine împărtăşi bucuriile şi nevoile. Sigur că hotărâtoare a fost dragostea – acest dar suprem dat de Cel de Sus fiinţei umane. 23. În ce domenii activează copiii Dumneavoastră? Niciunul nu mi-a urmat exemplul de orientare profesională şi nu din cauza că lor nu le-ar fi plăcut istoria. Eu nici n-am încercat să le impun alegerea mea în ceea ce priveşte profesia. Astfel, cel mai mare, Veaceslav, a absolvit Facultatea de economie, specializându-se în finanţe, ajungând să fie angajat în înalte funcţii de conducere în domeniu, în diferite companii străine. Celălalt fecior de mic a îndrăgit lemnăria, acum fiind angajat într-o firmă producătoare de mobilă din Herson (Ucraina). Este tragic că situaţia de la noi nu le-a oferit nici o perspectivă în a se realiza ca persoane şi profesionişti în ţara natală. Aşa e viaţa: ubi bene, ibi Patria. 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber? La drept vorbind, nu prea am avut posibilităţi să însuşesc conţinutul acestei noţiuni. Timpul liber pentru mine este cel din afara orelor de curs de la universitate. Dar îl folosesc pentru a mai cerceta ceva, a mai scrie şi publica vreun articol sau alte lucrări istorice. 25. Cine este omul care Vă cunoaşte cel mai bine? Este soţia mea, Victoria. 26. În casa familie Parasca ce bucate şi băuturi sunt preferate? Plăcintele cu brânză sau cu varză murată, dar şi cu dovleac (bostan), piftia 297

30 de întrebări de-acasă (răciturile), fripturile din carne de porc şi de vită, costiţa afumată, sarmalele cu carne şi smântână, brânza cu smântână, zeama şi ciulamaua de pui. Dintre băuturi, în primul rând, vinul roşu, preferabil de casă (cu toate ocaziile), dar şi cel alb (în anumite cazuri), foarte rar divinurile de calitate, dar şi spumantele. Cel mai mult însă îmi plac sucurile noastre, dar şi cele exotice. 27. Amintiţi-vă de câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră de istoric şi pedagog. În primul rând, aşi menţiona faptul că, în chiar anul I de studii la facultate, mi s-a propus şi am acceptat să mă înscriu într-o grupă specială care, concomitent cu pregătirea istorică, urma să înveţe limba franceză. Este adevărat, că a trebuit să fac un sacrificiu: în loc de 5 ani am făcut 6 ani de studii. Cu toate acestea, studiile mele s-au încununat cu Diploma de excelenţă, ceea ce mi-a permis să fiu solicitat într-o misiune de cooperare internaţională în domeniul educaţiei, fiind îndreptat la lucru în actuala Republică Populară Congo, unde m-am aflat timp de 3 ani în calitate de profesor de istorie într-un colegiu din capitala acestui stat, apoi într-un colegiu şi un liceu din Pointe-Noire, de pe Omagiat de colegii de la ULIM la ju- coasta Oceanului Atlantic. Ulterior bileul de 70 de ani am predat cursuri în limba franceză şi în sistemul universitar de la noi, având capacitatea să folosesc în original operele istoricilor francezi. Momente deosebite reprezintă şi susţinerea celor două teze de doctorat (1981 şi 1998), în ciuda faptului că unii „colegi” sperau că nu voi reuşi s-o fac. Pentru un istoric, momente deosebite sunt la fel publicarea lucrărilor, fie sub forma de monografie sau de lucrări colective, culegeri de articole etc. De fapt, însă, un moment de cotitură în cariera mea de istoric şi pedagog a fost alegerea mea în funcţie de şef de catedră la Istoria românilor de la Facultatea de istorie a USM (1991-1995) apoi şi în funcţia de director (decan) al Departamentului (Facultăţii) de istorie şi relaţii internaţionale, de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (1997-2007), considerându-mă pe bună dreptate cred, chiar organizatorul acestui departament (facultate), precum şi al Catedrei de Istoria românilor de la USM. 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui R. Moldova ca să corespundă standardelor de intergrare în Uniunea Europeană? 298

30 de întrebări de-acasă După zeci de ani de speculaţii verbale şi mimări de pregătiri în vederea aderării RM la UE, doar guvernarea actuală a întreprins paşi concreţi în vederea realizării acestui deziderat, astfel că, datorită fostei guvernări comuniste de tocmai 8 ani, acum ne aflăm abia la începutul procesului, care, după cum se ştie, cere un timp destul de îndelungat, necesitând eforturi asidue şi constante, uneori chiar sacrificii. Încurajatoare se prezintă revenirea la colaborarea sinceră pe principii de parteneriat strategic cu România, care este deja membră a UE şi care este hotărâtă să susţină şi să ajute eforturile proeuropene ale noastre, astfel că drumul RM spre integrare europeană ar putea să se scurteze esenţial. Totul depinde de capacităţile guvernanţilor de a face faţă necesităţilor, dar şi de conştientizarea de către noi toţi că integrarea în Europa unită este mai întâi de toate un interes major al ţării şi nu un act de binefacere din partea europenilor. Sigur că parcursul european al RM este stânjenit de anumite forţe politice nu numai din interior, ci şi din exterior, dornice să ne revadă din nou sub călcâiul Rusiei. Depăşirea situaţiei poate fi asigurată doar printr-o largă susţinere politică din partea puterilor europene, dar mai ales din partea SUA, cărora le aparţine cuvântul cel mai greu în afacerile internaţionale. La general, cred că RM ar putea să-şi realizeze dezideratul proeuropean timp de 5-10 ani, cu condiţia că guvernarea democratică actuală nu numai că se va menţine, ci şi se va consolida în permanenţă şi va fi capabilă să facă faţă tuturor circumstanţelor care frânează sau chiar împiedică procesul. O piatră de încercare, însă, îl constitue separatismul transnistrean, al cărui depăşire nu este în puterile RM, ţinând cont de cine se află în spatele lui. 29. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este obiectivul soluţionării diferendului transnistrean? Este ştiut, că diferendul în cauză a fost „opera” fostelor autorităţi sovietice de la Moscova, la vremea când destrămarea URSS devenise deja iminentă şi pentru a-i prelungi existenţa, dar mai ales pentru a preveni o eventuală lichidare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov, adică şi o eventuală revenire a fostei Basarabii la sânul României-mame, au provocat şi susţinut militar şi politic separatismul din Transnistria, pentru a o desprinde de la RSSM şi a o folosi ca instrument de presiune asupra Chişinăului. De la defuncta URSS, diferendul transnistrean a fost preluat de Rusia, în intenţia vădită a ei de a-şi reface imperiul de odinioară în calitatea ei asumată unilateral de succesoare a fostului imperiu sovietic. Poziţia Rusiei a câştigat sub aspectul strategic din regiune în urma recentei schimbări a vectorului politicii externe a Ucrainei sub proaspătul preşedinte al ei Ianukovici, de evidentă orientare prorusă. Astfel, nu văd nici o perspectivă cât de cât apropiată şi reală în a rezolva problema Transnistriei în favoarea Republicii Moldova. 299

30 de întrebări de-acasă Pornind de la interesul major al R.Moldova de a se integra în Europa unită, cred că cea mai adecvată soluţie ar fi conservarea problemei transnistrene până la momentul când integrarea europeană a Republicii Moldova, în formatul teritorial dintre Nistru şi Prut, va fi fapt împlinit şi va deveni punct de atracţie pentru transnistreni. În caz contrar, R.Moldova riscă să nu-şi vadă realizate nicicând aspiraţiile sale proeuropene. Într-un fel sau altul, vectorul proeuropean al RM riscă să rămână un proiect dorit, dar irealizabil. 30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTULui, consătenilor şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei? Să nu uite, iar dacă aşa ceva le-a decăzut din conştiinţă sau n-au ştiut, apoi să afle, că poporul moldovenesc este o noţiune politică şi nu etno-naţională. Căci îndepărtaţii strămoşi ai lui, întocmai ca şi cei ai muntenilor, ardelenilor, bănăţenilor, oltenilor ş.a., s-au numit români, numele acesta etnic fiind anterior timpurilor când poporul român s-a pomenit separat în trei state diferite şi rămânând în uz în întreaga istorie a celor trei Ţări Române separate: Muntenia cu Oltenia, Moldova şi Transilvania sau Ardealul. Astfel spus, numele etnic al supuşilor acestor formaţiuni statale provenea de la numele acestora din urmă (munteni, olteni, moldoveni, ardeleni ş.a.), în timp ce sub aspectul etno-naţional, supuşii ţărilor respective erau numiţi şi se numeau singuri pe sine români: expresie a conştiinţei naţionale româneşti unice în ciuda factorului politic care-i deosebea după apartenenţa lor statală. În urma Marii Uniri din 1918, numele cu conţinut politico-statal au dispărut, realizându-se identitatea politică şi etno-naţională unică de români atât ca naţiune, cât şi de comunitate politică în cadrul Statului Unitar Român. Adică, s-a ajuns la omologarea denumirii etnice şi politice, termenul român având dubla încărcătură indispensabilă atât după origine etno-naţională, cât şi după apartenenţa politico-statală de cetăţean al României întregite. „Moldovenismul” agresiv, belicos preferat de politica şi ideologia fostului regim sovietic din Basarabia, precum şi de fosta guvernare comunistă din Republica Moldova, îşi datorează originea regimului de ocupaţie sovietică din anii 1940 (1944) – 1990 şi a fost impus prin metodele terorii, deportărilor şi persecuţiilor împotriva acelora care continuau să se considere români. Să nu se uite că naţionalitatea român pentru românii basarabeni a fost substituită de cea de moldovan (corect: moldovean) printr-o acţiune abuzivă a autorităţilor sovietice de ocupaţie, care în acest sens foloseau toate mijloacele de constrângere, inclusiv aplicarea pedepselor capitale sau supunerea la munci silnice în regiunile îndepărtate ale fostei URSS. Revenirea la adevărul istoric din trecutul istoric al Basarabiei presupune şi depăşirea neadevărurilor inoculate basarabenilor despre adevărata lor identitate naţională: cea românească. 20 august 2010

300

30 de întrebări de-acasă

CUVÂNTUL-ui la 15 ani

Petru Macovei, director executiv API

Fenomenul CUVÂNTUL Greu de crezut, totuşi adevărat: CUVÂNTUL, ziarul cu cele mai bune practici jurnalistice din presa locală, unul din cele mai profesioniste ziare din Moldova împlineşte 15 ani. Generaţia de oameni care s-au născut odată cu această publicaţie încă merge la şcoală, dar sunt atâţia alţii care, indiferent de vârsta biologică, s-au maturizat ca şi cetăţeni datorită CUVÂNTUL-ui. Şi asta pentru că în toţi cei 15 ani ziarul a spus adevărul despre ce se întâmplă în oraş, în raion, în regiune şi în ţară. În aceşti ani, politicienii şi guvernările s-au schimbat, dar nu şi politica editorială a ziarului care întotdeauna a urmărit cu ochi critic actul guvernării şi activitatea funcţionarilor publici, nu a acceptat să tacă şi să „nu observe” fărădelegile, pentru ce de mai multe ori a fost acţionat în judecată, cerându-i-se despăgubiri de sute de mii de dolari. În pofida tuturor hărţuielilor, ziarul CUVÂNTUL a rezistat, continuând să fie un exemplu de jurnalism profesionist, combativ şi consecvent. În acelaşi timp, ziarul de la Rezina a reuşit să se impună ca tribună liberă de idei şi opinii, ceea ce îi asigură simpatia şi respectul comunităţii locale. Versetul din Evanghelia lui Ioan „La început era Cuvântul...”, pe care redacţia şi l-a ales ca slogan, i se potriveşte întocmai, la propriu şi la figurat. În anul 1995 toată presa din Moldova era controlată de autorităţi, iar CUVÂNTUL a fost primul ziar cu adevărat independent din ţară, fiind fondat de un grup de jurnalişti în frunte cu Tudor Iaşcenco. Ulterior Tudor Iaşcenco a fost ales şi primul preşedinte al Asociaţiei Presei Independente (API), în continuare rămânând unul dintre cei mai activi membri ai asociaţiei noastre.

Puţină istorie Săptămânalul CUVÂNTUL a apărut în anul 1995, ca urmare a conflictului dintre autorităţile locale şi colectivul de jurnalişti care edita, la acel moment, publicaţia Consiliului raional Rezina „Farul Nistrean”. După ce au câştigat alegerile locale, reprezentanţii Partidului Democrat Agrar s-au arătat extrem de nemulţumiţi de faptul că ziarul raional reflectă nu doar poziţia oficială, ci şi opiniile critice vizavi de problemele comunităţii, inclusiv luările de atitudine ale opoziţiei din Consiliul raional. Încercările Puterii de a-şi subordona în totalitate ziarul au eşuat, aşa încât majoritatea agrariană l-a destituit pe redactorul-şef Tudor Iaşcenco. În semn de protest, aproape tot colectivul redacţiei a demisionat. Ulterior, instanţa de judecată l-a restabilit în funcţie pe T. Iaşcenco, dar jurnaliştii din Rezina nu au mai dorit să se întoarcă la un ziar „de stat” şi au înregistrat o publicaţie periodică independentă. Astfel, la 1 ianuarie 1996 a apărut primul număr al ziarului regional CUVÂNTUL.

301

30 de întrebări de-acasă

„Răzbunarea” Chiar dacă tirajul iniţial al CUVÂNTUL-ului a fost de numai 700 de exemplare, autorităţile locale s-au simţit ameninţate şi au încercat să blocheze apariţia ziarului pe care nu-l puteau controla. Deja la al doilea număr, au început „surprizele”. Administraţia tipografiei din Râbniţa a fost impusă de autorităţile locale, la rugămintea şefilor din Rezina, să refuze să mai tipărească ziarul. Astfel, timp de 8 luni, jurnaliştii au trebuit să se deplaseze pentru a tipări ziarul la Criuleni, oraş situat la o distanţă de 150 km, ceea ce a complicat simţitor activitatea redacţiei şi aşa destul de problematică. Din cauza deconectărilor dese a energiei electrice, ziarul era pregătit şi machetat ba într-un apartament, ba în altul. În pofida acestor piedici, ziarul a apărut cu regularitate săptămânal şi nu a fost omis nici un număr.

Ziarul ca serviciu în interesul cititorilor şi formator al opiniei publice De la începutul editării şi până acum, CUVÂNTUL rămâne un veritabil serviciu public care răspunde intereselor cititorilor săi. Ziarul se implică în dezbaterea celor mai actuale probleme ale comunităţii, face sondaje în rândul cititorilor, colectează întrebări pentru persoanele cu funcţii de răspundere, oferă consultaţii în cele mai diverse domenii. În planificarea editorială, redacţia cere sfaturi de la cititori şi ţine cont de sugestiile acestora, relaţia ziarul-cititorul fiind constantă şi interactivă. Anual, sunt desemnaţi laureaţii premiilor „Prietenii CUVÂNTUL-ui” din rândul celor mai fideli cititori, parteneri, furnizori de publicitate. A devenit tradiţională şi desemnarea de către ziar a personalităţilor fiecărui an în diferite domenii. Rezultatul e la vedere – CUVÂNTUL are un contingent solid şi stabil de cititori şi se difuzează în patru raioane megieşe: Rezina, Şoldăneşti, Orhei şi Teleneşti. Potrivit studiilor de audienţă a mass-media în Moldova, realizate de compania TNS Ukraine, mai mulţi ani CUVÂNTUL ocupă constant locurile 8-9 (din peste 60 de titluri) în topul săptămânalelor editate în republică la nivel naţional şi local. Nu sunt foarte multe ziare în republică despre care se poate spune că sunt formatoare de opinie publică. Ziarul CUVÂNTUL este unul dintre ele, or, la nivelul comunităţii locale această publicaţie are pondere şi se bucură de credibilitate atât din partea oamenilor simpli, cât şi a autorităţilor. Respectul acestora din urmă se bazează inclusiv pe înţelegerea faptului că ziarul independent CUVÂNTUL monitorizează intens actul guvernării la nivel local şi veghează la utilizarea banilor publici conform legii.

Model de jurnalism Premiul internaţional Quality Summit International Award for Exellense and Business Prestige (New York, 2001); patru „mere jurnalistice” ale Clubului de Presă de la Chişinău şi ale Centrului Independent de Jurnalism (CIJ); dublu laureat al premiului “Publicaţia cu cel mai reuşit design în cadrul Asociaţiei Presei Independente (API)”, premiul „Clopotul de Bronz” al Centrului “Acces-Info”, alte circa 40 de premii la diferite concursuri profesionale ale jurnaliştilor, organizate la nivel naţional. Nu sunt oare acestea dovezi ale profesionalismului jurnaliştilor de la CUVÂNTUL? Bineînţeles că sunt. Dar există şi alte argumente care ne îndreptăţesc să afirmăm că acest ziar reprezintă un model de jurnalism. Astfel,

302

30 de întrebări de-acasă CUVÂNTUL este una din puţinele publicaţii periodice din republică şi unicul ziar local care practică jurnalismul de investigaţie ca gen de presă. În ultimii ani, anchetele reportericeşti sunt nelipsite din paginile CUVÂNTUL- ului, ceea ce a adus un plus de imagine ziarului, dar i-a cauzat şi multe probleme. Serialul de investigaţii „Guvernare în stil rezinean”, publicat în 2006-2007, a deconspirat afacerile ilegale cu patrimoniul public ale primarului de Rezina Mihail Cuţ şi altor funcţionari din administraţia oraşului şi raionului Rezina, care a pierdut şi procesele judiciare intentate grupului de jurnalişti de investigaţie, şi scrutinul electoral la care a candidat pentru un nou mandat.

Ziarul ca afacere Într-un oraş de provincie ca Rezina, cu doar 15.000 de locuitori şi o infrastructură economică relativ modestă, este mai greu să dezvolţi o afacere de editare a unui ziar independent. Mai greu, dar nu imposibil. Cu un conţinut editorial atractiv, ziarul CUVÂNTUL s-a impus pe piaţa media din raioanele Rezina şi Şoldăneşti, „cucereşte teritoriu” în raioanele Orhei şi Teleneşti, iar circa 100 de exemplare se vând în oraşul Râbniţa. Tirajul total a cunoscut o creştere permanentă, numărând la momentul actual peste 5000 de exemplare săptămânal, apariţie în 10-16 pagini format A3. În ultimii doi ani, încasările din prestarea serviciilor publicitare (reclama ocupă aproape 30% din spaţiul ziarului) s-au dublat. Cu toate acestea, din cauza faptului că în jur de 90% din tirajul ziarului se distribuie prin abonamente, iar serviciile poştale de distribuţie sunt extrem de costisitoare, veniturile redacţiei nu sunt chiar atât de mari, iar profitul – minim. Oricum, în ultimii ani CUVÂNTUL îşi acoperă cheltuielile de producţie din vânzările de abonamente şi publicitate, iar finanţările externe pe care le obţine de la caz la caz nu mai sunt utilizate pentru acoperirea „găurilor” din bugetul redacţiei. Conform business-planului redacţiei, echipa speră că în următorii ani tirajul săptămânalului va creşte până la 6-6,5 mii exemplare, volumul va atinge 16 pagini, iar veniturile din vânzarea ziarului cu amănuntul şi din publicitate vor spori până la 400 mii lei. În plus, ziarul îşi popune să-şi modernizeze design-ul şi să-şi dezvolte propria reţea de distribuţie. De asemenea, în perioada următoare va trebui identificată soluţia pentru „racolarea” de cadre tinere la CUVÂNTUL.

„Cheia” succesului Care este „cheia” succesului ziarului CUVÂNTUL şi ce îi asigură viabilitatea pe piaţa media? Tudor Iaşcenco, directorul ziarului, crede că există cel puţin două răspunsuri la această întrebare. În primul rând, succesul e garantat de o echipă profesionistă, motivată şi dedicată unui ziar care este alături de nevoile cititorilor. Iar în al doilea rând, este vorba de faptul că trei din patru colaboratori de creaţie sunt şi acţionari ai P.P. „Cuvântul” SRL - editorul ziarului. Astfel, fiecare dintre ei este interesat personal ca ziarul să prospere şi fiecare contribuie plenar la ceea ce am numit „Fenomenul CUVÂNTUL”.

303

30 de întrebări de-acasă Nadin Gogu, directorul Centrului pentru Jurnalism Independet din Republica Moldova

CUVÂNTUL a reuşit pentru că era unul din puţinele ziare care avea curaj să spună lucrurilor pe nume

Acum 15 ani, când pe piaţa mediatică de la noi îşi făceau timid apariţia primele publicaţii periodice, o echipă de jurnalişti de la Rezina şi-au zis ca… “la început era cuvântul” şi şiau propus să-l ducă şi în casele oamenilor, obişnuiţi de-a lungul anilor cu alt fel de mesaje şi cuvinte. La acea vreme, CUVÂNTUL venea cu un suflu nou în presa de limbă română regională de la noi, devenind în timp un punct de referinţă nu doar pentru cititorii din raionul Rezina, unde CUVÂNTUl îşi avea publicul-ţintă, ci şi în raioanele învecinate. A reuşit acest lucru în primul rând pentru că, indiferent de culoarea politică a autorităţilor centrale şi locale, CUVÂNTUL era unul din puţinele ziare care avea curaj să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă aceasta comporta anumite riscuri. Presiuni, procese de judecată, lipsa publicităţii de stat, iată doar câteva din obstacolele pe care echipa de la CUVÂNTUL a trebuit să le depăşească pe parcursul anilor. Cu toate acestea, au ţinut permanent în vizor autorităţile locale, amintindu-le că acestea trebuie să lucreze în primul rând pentru cetăţean, şi au reuşit să transforme ziarul într-o platformă de dezbatere a subiectelor de interes public. Cu prilejul aniversării a 15-a, felicit colegii de la Cuvântul pentru eforturile lor de a informa profesionist şi obiectiv cititorii, pentru atitudinea temerară în abordarea unor teme sau subiecte inconvenabile autorităţilor. Le doresc să rămână şi în continuare la fel de incisivi ca până acum!

Vasile Spinei, Centrul „Acces-info”

Ca un spărgător de gheaţă pentru presa independentă din Moldova “Această lume triplă ar fi în întregime învelită într-un întuneric orb, dacă n-ar străluci din veşnicie lumina numelui: „cuvânt”.” Sunt spusele unui mare filosof din timpurile demult apuse, dar care luminează ca un diamant rar şi astăzi, în secolul turbulenţelor şi al avalanşelor informaţionale. Ziarul CUVÂNTUL de la Rezina, prin ceea ce a realizat, prin ceea ce face şi prin ceea ce, cu siguranţă, va înfăptui, se înscrie perfect în această cugetare semnificativă. Apărut la vreme de răstrişte şi de speranţe, de spulberări, regrete şi năzuinţe, CUVÂNTUL de la Rezina a fost şi rămâne ca un spărgător de gheaţă pentru presa independentă din Moldova, fiind considerat, pe bună dreptate, unul din primele ziare de la noi, care a ridicat, sus şi neînfricat, flamura cuvântului liber.

304

30 de întrebări de-acasă Pentru că atunci, când mulţi s-au ascuns prin tufişuri, beciuri şi coteţe, CUVÂNTUL de la Rezina a transformat literele tipărite în Clopot, spunând lucrurilor pe nume, difuzând Adevărul, trezind în oameni Demnitatea. CUVÂNTUL de la Rezina a luptat şi luptă pentru ecologia plaiului, dar şi pentru ecologia sufletului, pentru bunăstarea generală, dar şi pentru spiritualitatea fiecăruia, pentru dreptate, nu numai pentru privilegiaţi, dar pentru toţi. CUVÂNTUL de la Rezina adună realitatea şi o transpune în litere tipărite, seamănă apoi slovele realiste în inimile cititorilor, care nu ştiu şi, poate, nici n-ar trebui să ştie, cât e de complicat să faci astăzi un ziar bun – de 15 ani fără concedii, mereu fără bani, mereu încolţiţi din toate părţile, dar cu bucuria lucrului dus până la capăt şi al speranţei îmbărbătătoare, că totul va fi bine şi dreptatea va triumfa. Rostesc CUVÂNTUL şi subînţeleg Tudor Iascenco, cu frumoasa-i şi temerara-i echipă, Omul şi Redactorul, Clopotarul de la Rezina. La mulţi ani, CUVÂNTULE!

Cornelia Cozonac, directorul Centrului de Investigaţii Jurnalistice

O echipă neobosită şi temerară

Admir deja de mai mult de 10 ani, de când am avut ocazia să-l cunosc pe Tudor Iaşcenco, directorul ziarului CUVÂNTUL, curajul, perseverenţa şi acel zbucim pentru adevăr de care dă dovadă echipa pe care o conduce. Deşi deloc uşor, ziariştii de la CUVÂNTUL au ales să fie independenţi şi să spună adevărul. Iată, de ani de zile, practică acel jurnalism onest, luptă să repună adevărul în capul mesei şi, în pofida greutăţilor, presiunilor de tot felul, vicisitudinilor vremurilor nu a putut nimeni şi nimic să-i aplece, să-i îngenuncheze. Zi de zi aceşti jurnalişti neobosiţi stăruie să informeze cetăţenii în mod operativ, corect şi echidistant. Admir aceşti ziarişti neobosiţi de la CUVÂNTUL pentru că îşi asumă riscul de a scrie un adevăr care de multe ori rămâne nebăgat în seamă. Şi totuşi ei se încumetă, aici, în provincie, să investigheze periculoase grupări de crimă organizată sau să dezvăluie afacerile murdare ale politicienilor, reprezentanţilor statului şi ai administraţiei publice locale. Aleg să rişte şi să muncească cinstit, sperând ca scrierile lor să facă puţină lumină şi să ajute. Dincolo de aceasta, echipa de la CUVÂNTUL a promovat întotdeauna valorile neamului, a îndemnat oamenii să pună preţ pe valori, să păstreze moştenirea culturală şi istorică şi s-o transmită din generaţie în generaţie. Volumul de faţă este o dovadă concludentă şi vine să încununeze eforturile depuse de echipa neobosită a celor de la CUVÂNTUL. Dragi colegi, vă doresc să rămâneţi întotdeauna fideli deontologiei profesionale şi să continuaţi să aduceţi în fiecare zi adevărul în casele oamenilor şi, cum zic moldovenii: la mai mult şi la mai mare!

305

30 de întrebări de-acasă

CUPRINS CUVÂNTUL la 15 ani ................................................................................................................3 Echidistanţa şi imparţialitatea: două principii peste care nu poate trece jurnalistul Vasile Botnaru (Vasile Botnaru) .........................................................................................................5 Cred în valorile general-umane, nu în doctrinele ideologice (Vasile Anestiadi) ..............13 Mă consider fericit (Gheorghe Bobână) ..............................................................................23 Baştina este bogăţia mea spirituală (Silvestru Maximilian) ..............................................29 Numai un popor care crede în forţa cărţii ajunge la democraţie, în Europa (Leo Butnaru) ....... 35 Tudor Ţopa, condamnat la zbucium pe viaţă (Tudor Ţopa) ..............................................43 Şipca trăieşte. Speră şi dă din coate (Vladimir Ciubucciu) ...............................................49 Mi-aşi dori ca feciorul să mă depăşească în toate (Petru Stratulat) ..................................57 Mă mândresc cu consătenii mei (Nina Petrovschi) ............................................................65 Nu regret că am ales să fiu militar (Andrei Covrig) ..........................................................69 M-am născut în România Mare şi mă mândresc cu asta (Anton Moraru) ......................77 Şcoala se ţine pe intelectuali, nu pe oameni cu studii superioare (Nicolae Stratulat) .......89 Misiunea principală a presei este să monitorizeze actul guvernării (Valeriu Saharneanu) .....95 Cele mai mari reuşite? Familia şi ziarul... (Victor Cobăsneanu) .....................................105 Ion Cotună, primul savant din Horodişte (Ion Cotună) ...................................................113 Sper să trăiesc fericirea victoriei la Londra în 2012 (Oxana Juravel) .............................121 „Omul care mă cunoaşte cel mai bine” sunt chiar eu (Ion Stăvilă) ................................127 Mă mândresc cu spitalul şi colegii alături de care muncesc (Gheorghe Grosu) .............139 Apreciez mult inteligenţa, responsabilitatea, punctualitatea... (Valeriu Streleţ) .............143 Sufletul îmi este împăcat (Vladimir Curbet) ......................................................................151 Mă mândresc că sunt unul dintre primii reprezentanţi ai Înţelepciunii Ecologice (Ion Sârbu) .....................................................................................................................................159 Dacă cineva mi-ar ameninţa demnitatea, aşi fi gata să mi-o apăr cu dinţii (Tatiana Corai) ......167 La baştină oxigenul inteligenţei te face să catalizezi gânduri şi decizii importante (Ion Harea) ...................................................................................................................................177 Baştina este temelia existenţei mele (Vladimir Hotineanu) ..............................................183 Trăiesc pentru a mă bucura de darul Cunoaşterii (Eleonora Romanescu) .....................191 Nu poţi învinui un râu că e şerpuitor (Radu Benea) ........................................................197 Harul de a scrie şi profesia de avocat sunt de la Dumnezeu (Boris Druţă) ...................203 Mă simt acasă în orice loc de pe chinuitul plai basarabean (Efim Josanu) ...................207 Moldova poate deveni o ţară de succes, dacă ne vom dori acest lucru (Ion Bolocan) ......215 Mi-am verificat calităţile de lider în acţiunile studenţeşti (Nicolae Platon) ...................223 Să vedem frumosul din jur, pentru a-l preţui şi a-l dărui altora (Eduard Eftodiev) ........233 Nemuritor este neamul, noi suntem doar solii lui trecători (Boris Găină) ....................239 Părinţii - zidul dintre noi şi veşnicie (Veaceslav Afanasiev) ............................................245 Eşti tot ce am mai drag, plai orheian! (Dorel Ţărnă) ......................................................257 Ca să capeţi maximum, trebuie să vrei imposibilul (Aurelian Silvestru) .......................267 Niciodată nu trăiţi cu trecutul, dar cu viitorul! (Taisia Panfilov) ...................................275 Nu uitaţi că ne tragem dintr-o seminţie de oameni demni (Gheorghe Urschi) ..............283 Îndepărtaţii strămoşi ai noştri s-au numit români... (Pavel Parasca) ............................289 Referinţe .............................................................................................................................301

306

30 de întrebări de-acasă

307

30 de întrebări de-acasă

308

30 de întrebări de-acasă

309