Recently Viewed ›
Recently Downloaded 
Close x
Echipa Twinkl îți recomandă și materialele:
A fost odată ca niciodată un crai care avea trei feciori. Craiul avea un frate mai mare pe care îl chema Verde-Împărat, dar care nu avea fii, ci doar fiice. Într-o zi, împăratul a trimis o scrisoare către fratele său, zicându-i să-l trimită grabnic pe cel mai harnic dintre feciorii săi pentru a-i lăsa moștenire împărăția. Tatăl i-a chemat pe băieți și le-a spus că oricare dintre ei vrea, poate merge. Fiul cel mare a zis:
– Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, dar să-mi dai bani de cheltuială, straie, arme și cal de călărie.
Feciorul a sărutat mâna tatălui și a plecat către împărăție. Dar craiul s-a gândit să se deghizeze într-o piele de urs și să-l aștepte după un pod. Calul fiului cel mare s-a ridicat în două picioare și n-a mai vrut a merge, astfel că tânărul s-a întors la tatăl său.
– Da’ ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi?
– N-am uitat nimica, dar în dreptul unui pod m-a vârât un urs în toți spărieții! Mie nu-mi mai trebuie împărăție.
Fiul cel mijlociu a vrut să își încerce norocul, iar tatăl l-a lăsat. A doua zi, pornind spre împărăție, a pățit același lucru. Tatăl le-a spus atunci:
– Degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei! Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om…
Mezinul familiei s-a înroșit pe loc și a ieșit din casă, dar s-a ciocnit de o babă:
– Fecior de crai, vedea-te-aș împărat! Spune babei ce te chinuiește. Că de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva!
Fiul cel mic s-a simți enervat de prezența bătrânei care voia să-l ajute, așa că vrând să scape de ea, i-a dat un ban. Baba i-a mulțumit și i-a răspuns:
– Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pământului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. Mergi la tatăl tău, cere-i calul, armele și hainele cu care a fost el mire. Calul îl alegi punând în mijlocul hergheliei o tavă cu jăratic, iar cel care va veni să mănânce te va scăpa de orice primejdie.
Auzind acestea, fiul i-a cerut tatălui cele necesare și a ales calul care-l va însoți. Acesta a zburat deodată până la nori, încă o dată până la lună și iar în jos, mai iute decât fulgerul. În dreptul podului, ursul ieși înainte și calul năvăli peste el, iar mezinul tocmai scotea buzduganul. Atunci, tatăl a aruncat haina de urs și i-a spus:
– Fătul meu, bun tovarăș ți-ai ales. Mergi de-acum tot înainte, că tu ești vrednic de împărat. Doar ține minte sfatul ce ți-l dau: în călătoria ta să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea. Ia și blana asta de urs, că poate ți-a prinde bine.
A plecat fiul către împărăția unchiului său și-a mers o zi, două, patruzeci și nouă, până i-au ieșit în cale doi spâni. Feciorul a refuzat politicos ajutorul lor și a plecat mai departe. În codrii întunecoși, însă, fiul nu mai găsea cărarea și parcă regreta că nu acceptase sprijinul spânilor. Dar a apărut un altul, și-a călcat pe inimă și l-a luat cu el.
După o bucată de drum, s-au oprit la o fântână, iar Spânul l-a păcălit pe fecior să coboare în ea pentru a se răcori, a pus capacul și i-a zis:
– Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că de nu, acolo îți putrezesc ciolanele!
Tânărul i-a spus planul său, iar Spânul i-a zis că din acel moment vor face schimb de roluri, iar fiul craiului va deveni sluga Spânului și va purta numele Harap-Alb. Au ajuns la destinație și s-au purtat întocmai înțelegerii. Ba chiar Spânul i-a tras o palmă lui Harap-Alb ca să țină minte ce i-a spus. Fiicele împăratului au observat asta și tot se mirau cum de acest văr al lor nu seamănă nicicum cu ele.
Stând într-o zi la masă, Spânul se înfrupta cu niște sălăți care se găsesc numai în Grădina Ursului, din care rar se poate ieși cu viață. Omul Spân a gândit că ar fi un moment bun să scape de Harap-Alb, așa că l-a trimis pe el să culeagă sălăți. Tânărul s-a urcat pe cal, a poposit în fața unei case și acolo l-a întâmpinat cerșetoarea căreia îi dădu un ban de pomană în ziua când a plecat de acasă:
– Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele, că deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om? Află acum că eu sunt Sfânta Duminică și știu ce nevoie te-a adus pe la mine.
Sfânta Duminică făcu o băutură care-l adormi pe urs, iar apoi Harap-Alb putu să culeagă sălățile, ducându-le Spânului.
La câteva zile, împăratul îi arătă omului Spân niște pietre scumpe care se găsesc numai în Pădurea Cerbului. Atât îi trebui Spânului să audă, căci imediat îl trimisese pe Harap-Alb să-i aducă pielea cerbului cu pietre scumpe. Harap-Alb nu credea că o să mai scape și din asta, dar calul îl încurajă și-i spuse c-o să fie bine.
Au poposit cei doi la casa Sfintei Duminici, care scosese pe loc obrăzarul și sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, de unde le și avea, și i le-a dat lui Harap-Alb, căci el și calul vor avea nevoie de ele. Sfânta Duminică i-a dat indicații prețioase, iar feciorul le-a ascultat și s-a întors teafăr și cu pielea cerbului la împărăție.
La câteva zile după, împăratul organiză un ospăț în cinstea nepotului său, cu invitați de seamă. Fiicele sale au insistat ca Harap-Alb, sluga Spânului, să stea și el la masă. În timpul ospățului, o pasăre măiastră a adus vorba de fata Împăratului Roș. Nici bine nu stătu la masă că Spânul îi dădu o nouă sarcină lui Harap-Alb: să o aducă pe fata Împăratului Roș.
Povestea lui Harap-Alb a continuat cu încălecarea sa pe cal, apoi a întâlnit lângă un râu o nuntă de furnici, dar n-a trecut peste ele ca să nu le omoare, ci a trecut prin apă. În semn de recunoștință, furnica i-a oferit o aripă căreia să îi dea foc oricând va avea nevoie de ajutor. A mai mers o bucată de drum și s-a întâlnit cu un roi de albine, pe care îl puse la adăpost. Ulterior, crăiasa albinelor îi oferă o aripă pe care să o aprindă la nevoie.
Mai încolo se împrieteni și porni la drum cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Pe unde mergeau, pârjol făceau: Gerilă ardea pădurile, Flămânzilă mânca lut și pământ, Setilă sorbea apa din bălți, Ochilă vedea toate cele, iar Păsări-Lăți-Lungilă ademenea zburătoarele.
Ajunși toți la Împăratul Roș, acesta se minună de oastea venită și ceru să îi culce în casa cea de aramă înfocată, poate-poate s-or isprăvi. Gerilă, însă, a suflat de trei ori și casa era numai bună de dormit. S-au sfădit toți uriașii toată noaptea, iar dimineață împăratul le oferi un ospăț pe cinste: 12 harabale cu pâine, 12 ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin.
Harap-Alb, Gerilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă au început a mânca și a bea, lăsând ce rămâne lui Flămânzilă și lui Setilă. Împăratul văzu că au terminat tot de mâncat, iar Harap-Alb ceru mâna fetei sale. Împăratul Roș le mai dădu o probă înainte de asta: să separe macul de nisip. În acel moment, feciorul își aduse aminte de aripa de furnică și îndată furnici cu droaia au venit să-l ajute. După ce îndepliniră și această sarcină, Harap-Alb ceru iar mâna fetei, însă împăratul avea pregătită o altă misiune, ca tânărul să o păzească pe fiica sa la noapte.
După lăsarea întunericului, aproape de miezul nopții, fata se prefăcu într-o pasăre și zbură. Ochilă îi dădu de știre lui Păsări-Lăți-Lungilă, care reuși să o prindă aproape de lună. Nici acum nu vru împăratul să dea mâna fetei, căci mai avea o altă misiune.
Feciorul trebuia să deosebească dintre două tinere care e fiica adevărată a împăratului. Îndată Harap-Alb își aminti de aripa de albină, iar când feciorul s-a aflat în fața celor două tinere, a ales-o pe cea care se apăra cu năframa. Harap-Alb reuși, deci, să treacă proba dată de împărat.
Traseul și povestea lui Harap-Alb la curtea împăratului Roș ajungea la final, împăratul fusese de acord să-i dea fata, însă aceasta zise că are și ea ceva de spus. Voia ca turturica ei și calul lui Harap-Alb să se întreacă și să-i aducă trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete. Dacă turturica o să ajungă prima înapoi, ea nu va merge cu tânărul, iar dacă va fi calul cel dintâi, va accepta să plece de la tatăl ei. În cursa lor, calul o păcăli pe turturică, iar fiica împăratului Roș avea să pornească la curtea lui Verde-Împărat.
Cei doi tineri se îndrăgostiră, deși nu-și spuseseră vreun cuvânt. Când au ajuns la curtea Împăratului Verde, Spânul a vrut să o ajute să coboare de pe cal, dar ea a spus:
– Lipsește dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine, am venit pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al Împăratului Verde.
Rudele de la curte ale lui Harap-Alb au rămas încremenite, iar Spânul s-a repezit la tânăr și i-a zburat capul cu o lovitură de paloș. Calul lui Harap-Alb s-a repezit asupra lui, l-a zburat în înaltul cerului și i-a dat drumul. Fata împăratului Roș a pus repede capul feciorului la loc, l-a înconjurat de trei ori cu apă vie, apă moartă și cele trei smicele de măr dulce și l-a readus la viață:
– Dormeai tu mult și bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roș, sărutându-l cu drag.
Amândoi au primit apoi binecuvântarea de la Verde-Împărat și începu nunta. Și-a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă.
După ce ai parcurs alături de cei mici acest basm adaptat sau ai folosit varianta eBook, îți recomandăm să desfășori activități de consolidare și de înțelegere a textului, utilizând aceste resurse:
Ești pentru prima dată pe site-ul nostru? Vizionează materialul video de mai jos, vezi care sunt beneficiile creării unui cont Twinkl gratuit și alătură-te platformei.
Home 
Membership 
TwinklCares 
Updated Help for 2022 
Catch-up Resources 
Home Learning Hub 
Create 
Blog 
