Oraşul Floreşti reprezintă centrul administrativ al raionului cu acelaşi nume, fiind situat la 47.894759 – latitudine nordică şi 28.299332 – longitudine estică.Suprafaţă construită al oraşului constituie aproximativ 5.10 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 11.90 km.

     Orașul se află în nord-estul Republicii Moldova,pe malul  râului Răut.

   Florești – vechi sat, ulterior târg boieresc, ca mai apoi să devină ocol, pe urmă plasă a
județului Soroca, astăzi oraș, centru raional – este situat pe malul stâng al râului Răut, la intersecția căii ferate Bălți-Râbnița cu șoseaua Națională Soroca -Bălți, la 131 km depărtare de capitala Republicii Moldova – orașul Chișinău. Florești are o floră și o faună de stepă, solul este de cernoziom, iar pe malurile Răutului se află stinci și toltre de calcar, fiind un peisaj pitoresc. În partea de est a orașului (partea veche) este un lac de acumulare pe Răut și un pod construit in 1913. Fondul locativ îl constituie case particulare cu 1-2 nivele și blocuri locative, majoritatea fiind construite in perioada sovietică, avînd de la 2 la 6 nivele. Acestea se afla în partea de centru si de vest a localității. După anul 2005 s-au dat în exploatare unele blocuri noi cu 4-6 etaje, situate pe străzile Mihai Viteazul, Ion Creangă și Ștefan cel Mare. Cele mai frumoase locuri din oraș sunt parcul central, malurile Răutului, clădirea Gării feroviare, Restaurantul Central de pe str. 31 August, Muzeul de Istorie și Casa de Cultură.

 Stema reprezintă: În camp roşu două săbii de argint, încrucişate , cu vârfurile în jos,asuprind două cruci greceşti de acelaşi metal şi însoţite de patru flori de crin de aur – una , două, una. Scutul timbrat de o coroană murală de aur …
   Pământurile în vechi timpuri erau stăpinite de un boier. Acest boier avea 3 copii, ei se numeau Marcu, cel mai mare, Florea şi Varvara. Moşia era cea mai mare avere pe care le avea boierul. El se mândrea cu toţi copii, însă Florea era cel mai drag, fiindcă era harnic şi cuminte.
   Într-o zi boierul a chemat toţi copiii şi le spune: că tot pământul, ca toată averea agonisită timp de o viaţă el le va lăsa copiilor, ei sunt urmaşii lui. Boierul le făcu parte dreaptă şi le împărţi toată averea, dar pământurile le dădu lui Florea. Dar veniră bătrâneţile şi boierul slăbi, şi căzu la patul de moarte. Feciorul Florea şezând la căpătâiul tatălui îi spuse: toate pământurile care mi le-au dat o să le împart lui Marcu şi Varvara. Boierul spuse-se că este de acord şi peste puţin timp boierul s-a stins din viaţă. Apoi copiii au plecat fiecare la pământurile lor şi au dus o viaţă în mare bogăţie. Când veni şi pentru ei clipa despărţirii de cei vii, ei neavând cui lăsa pământul ce-l moşteneau, l-au numit în cinstea lor. Şi aşa s-au născut conform legendei or. Floreşti, or. Mărculeşti şi satul Varvareuca.

Istoria localitații

  Prima atestare documentară a localităţii datează de la mijlocul secolului al XVI-lea (între 1552-1561), cînd domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, întărea slugilor sale Flore, Ilie Pohreb şi Oanţa, un loc pustiu, pentru a întemeia un sat. Satul fondat ia numele Floreşti indicînd originea personală a localităţii. Mai tîrziu, într-un document din anul 1588 este menţionat vîrful rediului Florii care este identificat adesea cu localitatea Floreşti. Este cert faptul că anume documentul dat de Alexandru Lăpuşneanu vorbeşte anume despre localiatea care a stat la originea actualului oraş Floreşti. În secolul al XVII-lea satul Floreşti pe Răut ajunge în stăpînirea cronicarului Miron Costin, unul dintre cei mai mari proprietari de pămînt din Moldova în acea epocă. După moartea marelui cărturar Floreştii i-au revenit fiicei sale, Maria, căsătorită cu vistiernicul Ilie Cantacuzino. Maria Cantacuzino a lăsat prin moştenire moşia Floreti nepotului său, Iordache Cantacuzino. Recensămîntul din anul 1772 găseşte satul Floreşti cu 33 de gospodării în stăpînirea lui Iordache Cantacuzino. La căsătoria fiicei sale, Maria, cu marele logofăt Costache Ghica, Iordache Cantacuzino îi dă zestre mai multe sate, printre care şi Floreşti. După anexarea teritoriului dintre Nistru şi Prut de Imperiul Rus, Florești devine proprietatea general-maiorului Semion Starov. Satul avea în deceniul trei al secolului al XIX-lea 135 de gospodării. În anul 1857 se instituie iarmaroace lunare la Floreşti, iar în anul 1859 în listele localităţilor Imperiului Rus Floreştii sînt trecuţi ca tîrg, adică orăşel. La acea dată localitatea avea 135 de case şi o populaţie de 798 de oameni. În 1875 tîrgul Floreşti este centru de voloste cu 175 de case.  În 1862 se deschide școala parohială cu predare în limba rusă, iar după reformele burgheze din Basarabia, în 1873 e deschisă o școală și un spital de zemstvă, iar în anul 1879 se înființează poșta de zemstvă Florești. Din 1905 la Floreşti începe a funcționa linia de legătură telefonică, iar din 1909 – de legătură telegrafică. În anul 1923, conform datelor statistice, populaţia oraşului Floreşti constituie 4455 oameni, în oraş funcţionează 3 mori, 3 fabrici de ulei, o cooperativă agricolă. În anul 1946 localitatea capătă statutul de oraș.  În Floreşti au fost puse în funcţiune pe parcursul anilor 60-80 ai secolului XX mai multe întreprinderi industriale ca fabricile de sticlă, de conserve, de fermentare a tutunului, de vinuri, de produse lactate, uzina de turnătorie, combinatele de pine şi de deservire social a populaţiei.

 
 
   Despre existenţa unei biserici la Floreşti putem vorbi cu certitudine la anul 1772, când, conform datelor recensământului, aici erau şi două feţe bisericeşti. Dacă erau preoţi, există şi biserica.
    Şi mai exact. Inscripţia de pe o cruce veche, ce se află lângă zidurile bisericii „Sf. Nicolai”, spune că ea e înălţată: „În amintirea ctitorilor sfântei biserici, construite în anul 1765. Celor adormiţi întru Domnul veşnica lor pomenire”. Din documentele scrise aflăm că biserica „Sf. Nicolai” din Floreşti e atestată în 1806 şi avea clădire de lemn, era acoperită cu paie, înzestrată cu toate cele necesare pentru slujbă. Se afla la cimitir şi servea pentru prohodirea răposaţilor. În 1889, s-a reconstruit. În decembrie 1813, la Floreşti era o biserică în care slujeau doi preoţi din popor şi 2 „ţârcovnici” (pălămar, epitrop) din ţărani.
     În 1835, preot era Vasile Alexandrovici Bacinschi.
În anul 1853, cu contribuţia proprietarului moşiei, Semion Starov, se construieşte Catedrala „Sf. Mitrofan”. Dar lucrările de pictură finalizează în 1870. „ Ansamblul e situat în centrul unui raion locativ vechi, pe o înălţime. În compoziţia lui se îmbină două cubaje: clădirea catedralei în formă de cub şi clopotniţa în trei niveluri. Clădirea e din piatră, tencuită.
     Intrarea principală se află la porticul de vest, întrări suplimentare sunt executate în formă de portaluri cu frontoane. Acoperişul  în patru pante dulci finalizează cu o cupolă pe un tambur cilindric cu patru goluri pentru ferestre de formă dreptunghiulară.
      Clopotniţa e situată pe osia centrală a catedralei, constă din 2 cubaje: cel de jos, pătrat în plan, cel cu 2 niveluri, prismatic, şi cel         

de sus, octoidal, încununat cu un acoperiş piramidal. Cubajul de jos al clopotniţei e executat în aceeaşi cheie  ca şi construcţia principală, pe când la nivelul de sus decorul lipseşte. Întrările în clopotniţă sunt accentuate de portice”.
   Preotul Kurdinovski scria că în biserică se păstrează o părticică din moaştele Sf. Ioan de Suceava (în 1908) şi că această biserică e construită în stil grecesc, e decorată cu ornamente, iar constructorul ei a murit în 1856.
    În 1853, la Floreşti slujea preotul Gavrilan, apoi preotul Grigore Luscalov, urmat de Iacob Arventie.
     La 1 iulie 1867, Iacob Arventie este transferat la Durleşti, iar în locul lui e numit Ion Cazac, seminarist din clasa absolvenţă, care slujeşte aici până în 1886, apoi a fost transferat la Ignăţei (actualmente raionul Rezina).
     Absolventul Seminarului Teologic din Chişinău Vasile Guma, imediat după studii, a efectuat un pelerinaj prin locurile sfinte din Muntele Atos (Grecia), Egipt şi Palestina, iar la 11 august 1886 e numit preot la Floreşti.
   Prima liturghie preotul Guma a slujit-o în biserica de la cimitir cu diaconul Timofei Coşciug, dascălii  Alexie A. Leviţchi şi Grigore P. Luscalov. El devine şi învăţător de religie la şcoala din sat. În 1896, participă la efectuarea recensământului populaţiei, muncă pentru care a fost decorat cu medalia de bronz, în 1897, de către ţarul Nicolai II.

Casa orăşenească de cultură
 
 
        Casa de cultură a fost construită prin anii 50 ai sec. XX. Dispune de o sală cu 750 locuri pentru spectatori. În prezent, directorul este Iurie Odobescu. Pe lângă Casa de cultură activiază 5 formaţiuni artistice cu titlul „Colectiv- model”:

    1. „Dalbe flori” cu titlul „Colectiv- model” din 1991, conducător Iurie Odobescu; 
    2. Ansamblul vocal- instrumental „Alai”, conducător Sergiu Daguţa;
    3. Formaţia folclorică „Ilincuţa”, conducător Tatiana Ula;
    4. Formaţia de dans popular „Muguraşii”, conducător I. Constanda;
    5. Formaţia folclorică „Floreşteanca”, conducătoare Teodora Odobescu.
     Mai activiază 3 grupe de dans modern, ansamblul vocal- instrumental „Fior”, conducător V. Vişnevschi.
Colectivele artistice evoluează mereu în faţa spectatorilor cu programe de concert, participă la organizarea odihnei în taberele de copii.  Avem şi cu ce ne mândri. Colectivul –model „Dalbe flori” nu odată a fost laureat al festivalului republican „Aprindeţi luminile”. Ansamblul folcloric „Floreşteanca” două ediţii la rând se plasează pe locul I la festivalul republican al Societăţii Orbilor din Moldova etc.
     Colaboratorii casei de cultură îşi concentrează eforturile la promovarea tradiţiilor, obiceiurilor folclorului nostru autentic, selectarea şi promovarea tinerelor talente, organizarea culturală a odihnei populaţiei oraşului şi ridicarea nivelului ei de cultură.

  O clădire ce poartă amprenta istoriei, situată pe strada Ştefan cel Mare, în parcul tânăr din oraş, în vecinătatea Casei de cultură. E construită prin 1939- 1940. În august 1942, i s-a construit o anexă. După război, aici şi-a avut sediul comitetul executiv al sovietului raional de deputaţi ai oamenilor muncii, apoi- biblioteca pentru copii.
    Ideea fondării unui muzeu de istorie la Floreşti a fost generată de un tânăr profesor de matematică pe nume Vasile Moldovanu. Dânsul lucra la casa raională a pionierilor, unde conducea un cerc de tineri cercetători ai ţinutului natal. Pe parcursul anilor, el şi discipolii săi adunaseră multe lucruri din trecutul nostru, care îşi cereau dreptul de a fi expuse.
     Vasile Moldovanu a apelat la autorităţile locale, a scris şi la cele de nivel republican, a bătut la uşile demnitarilor, până când ei au cedat insistenţelor sale şi,  când se împliniseră 25 ani de la Victoria URSS asupra Germaniei fasciste, l-au invitat şi i-au zis: „ Muzeu vrei? Să fie deschis până la 24 august!” Era în anul 1979,. Până la sărbătoarea zilei de încheiere a operaţiei militare Iaşi- Chişinău, mai rămâneau zile numărate. Vasile Moldovanu şi alţi entiziaşti au muncit zi şi noapte şi la data fixată Muzeul de istorie din Floreşti a fost inaugurat în mod solemn.
     Vom trece prin săli, unde sunt expuse obiecte vechi ce povestesc despre viaţa şi munca străbunilor: modul şi uneltele de lucrare a pământului, de prelucrare a lînii, cînepei, inului; meşteşugăritul popular, inclusiv arta ţesutului prosoapelor, lăicerelor, covoarelor. Ne atrag atenţia, îndeosebi, o scoarţă confecţionată în anul 1781, dăruită muzeului de Aurica Caisân din or. Floreşti şi alta, din 1807, donată de Claudia Murafa din satul Cotiujeni Mari.

: